Visul american

Rodica Culcer | 11.11.2008

Pe aceeași temă

La o saptamana dupa alegerea istorica a primului presedinte negru al Statelor Unite, America oscileaza intre euforia postelectorala si realitatea amenintatoare a crizei economice. Nu intamplator, la doua zile dupa inspiratul discurs rostit in seara victoriei in Grant Park, Chicago, Barack Obama si-a convocat consilierii economici si a anuntat public ca pregateste un program de iesire din criza, pe care insa il va pune in aplicare doar dupa inaugurarea sa, la 20 ianuarie 2009. "America nu poate avea decat un singur presedinte in functie", a declarat Barack Obama.
Nu a fost vorba doar de un gest de politete, ci de un mesaj important privind intentia presedintelui ales de a colabora cu toate fortele politice pentru a rezolva marile probleme cu care se confrunta acum America. Si aceasta nu numai pentru a-si consolida imaginea de unificator al natiunii, ci mai ales din considerente pragmatice: adoptarea rapida a legislatiei necesare relansarii economice necesita si sprijinul republicanilor din Congres. In plus, desi a castigat alegerile cu un avans de sase procente fata de John McCain, domnul Obama nu a obtinut majoritatea voturilor populatiei albe, raportul fiind de 43–55% fata de adversarul sau republican. Daca nu vrea sa dezbine natiunea, noul presedinte va trebui sa fie extrem de conciliant. De altfel, la Washington se vorbeste despre intentia sa de a le oferi republicanilor cel putin un post in viitorul cabinet. Cultivarea "spiritului bipartizan" este acum mantra echipei lui Barack Obama.
In ciuda pragmatismului de care a dat dovada imediat dupa alegerea sa in functia suprema in stat – numirea in functia de sef al cancelariei (chief of staff) a lui Rahm Emanuel, veteran dur si eficient al Administratiei Clinton, fiind o mostra de calcul politic executat cu sange rece –, Barack Obama nu si-a pierdut inca aura de personaj providential, spre care se indreapta sperantele unei natiuni in criza, si de intruchipare a visului american, care garanteaza ca, indiferent cat de greu ti-a fost inceputul in viata, prin munca asidua si cultivarea calitatilor personale si a virtutilor morale poti deveni exact ce ti-ai propus, inclusiv presedinte al Statelor Unite. In cazul domnului Obama, visul american este pe deplin implinit datorita faptului ca este negru, adica membru al rasei a carei persecutie a reprezentat, cum spune istoricul si editorialistul Paul Berman, "cea mai mare tragedie care a marcat civilizatia americana". Pentru Orlando Patterson, profesor de sociologie la Harvard, victoria sa trebuie privita ca o intregire a democratiei americane, care, "in ciuda principiilor generoase proclamate de parintii fondatori, a exclus pana nu demult trei importante categorii: negrii, femeile si tinerii". Totodata, aceasta victorie reprezinta punctul culminant al unei evolutii din cadrul societatii si sistemului politic din Statele Unite, initiate de miscarea pentru drepturi civice (Civil Rights Movement), din anii 1950–1960, care a culminat cu marea manifestatie a americanilor de culoare din 1963 de la Washington, cand Martin Luther King a rostit celebrul discurs I have a dream. In cei 45 de ani care au trecut de atunci, aminteste Patterson, tot mai multi negri au fost numiti in functii importante in stat, actualul secretar de stat Condoleezza Rice si Ron Brown, ministru al Comertului in Administratia Clinton, putand fi considerati precursori ai presedintelui ales Obama.
Barack Obama nu si-a construit insa candidatura pe un discurs rasial, ci a candidat ca reprezentant al unei noi generatii, cu varsta medie intre 40–50 de ani, eliberata de obsesia razboiului din Vietnam si a Razboiului Rece; o generatie care traieste practic pe Internet si care, cum amintea profesorul de filozofie politica de la Harvard Michael Sandel, astepta sa-i fie valorificate rezervele de liberalism civic. Barack Obama a stiut sa comunice si sa activeze potentialul acestei generatii si sa reabiliteze in numele ei notiunea de patriotism. Problema este acum de a satisface imensele asteptari pe care le are natiunea de la noul presedinte.
Nu vom sti probabil niciodata in ce masura momentul istoric care se consuma acum la Washington s-a datorat schimbarii de generatie sau crizei economice si dorintei electoratului american de a pedepsi Administratia Bush pentru modul inept si cinic in care a gestionat economia. Cert este ca prioritatea zero a Administratiei Obama va fi economia. Imediat dupa alegerea noului presedinte, s-a anuntat ca numarul somerilor a crescut cu 240.000 in luna octombrie, ridicand numarul total la 1,2 milioane, adica 6,5%. Marile firme producatoare de automobile, ca Ford si General Motors, au anuntat o reducere importanta a activitatii, ceea ce a deschis perspectiva concedierilor masive. Mecanismul este simplu si dramatic: lipsa creditului duce la reducerea cererii, pentru ca oamenii nu mai cumpara in rate; reducerea cererii duce la reducerea productiei, ceea ce duce la cresterea numarului de someri. Iar somajul are un dublu efect negativ: sporeste cheltuielile guvernamentale cu ajutoarele de somaj si reduce consumul. Anul acesta, reducerea consumului se anunta dramatica: retailerii au anuntat nu numai ca nu vor angaja personal suplimentar pentru perioada Craciunului, cand de regula vanzarile cresc spectaculos, ci chiar ca vor reduce personalul cu 38.000 de angajati. Nu intamplator, Barack Obama a promis ca va sustine industria de automobile si va extinde perioada de acordare a ajutoarelor de somaj.
In consecinta, principala intrebare pe care si-o pun acum analistii este: cum va reusi noul presedinte sa-si puna in practica programul de reforme sociale, in domeniul sanatatii si educatiei si totodata sa asigure protectia sociala intr-un moment de criza a economiei, cand veniturile bugetare sunt in scadere? Cel mai optimist raspuns la aceasta intrebare a fost furnizat de laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Paul Krugman, care considera ca singura optiune a lui Barack Obama este acceptarea unui deficit pe o perioada limitata pentru a limita dezastrul economic. Citandu-l pe Franklin D. Roosevelt – "Am stiut intotdeauna ca urmarirea cinica a propriilor interese este inacceptabila din punct de vedere moral; acum stim ca ea este nociva si din punct de vedere economic" –, Krugman scrie in New York Times: "Sustinerea celor saraci in perioade de criza, prin extinderea asistentei medicale si a ajutoarelor de somaj, este nu numai justa din punct de vedere moral, ci si o forma mult mai eficienta de stimulare a economiei decat reducerea impozitului pe profit. Totodata, sprijinirea autoritatilor locale in sensul mentinerii serviciilor publice esentiale este importanta nu numai pentru cei care depind de aceste servicii, ci si pentru a evita pierderea de locuri de munca si a limita prabusirea economica". Krugman – si nu numai el – ii cer practic lui Barack Obama sa devina un al doilea Roosevelt.
Fara indoiala, noul presedinte va fi nevoit sa le urmeze, cel putin partial, indemnul, in ciuda acuzatiilor de socialism pe care le-a formulat in campanie John McCain. Cine a citit insa in victoria lui Obama un vot pentru socialism nu a inteles mare lucru: in primul rand, pentru ca Obama nu este socialist si nu a promovat un program socialist, iar liberalismul reformator american nu este nici comunist, nici socialist, in sensul european. Pe de alta parte, sistemul institutional american si principiul separatiei puterilor asigura echilibrul politic si blocheaza practic orice initiativa extremista.
De altfel, dupa cum observa analistii americani, Barack Obama a fost votat atat de cei cu venituri mici si medii, cat si de cei cu venituri de peste 200.000 de dolari, de tineri, dar si de seniori, pentru ca toata lumea a simtit nevoia unei schimbari – dar nu in spiritul utopiei socialiste, ci in spiritul unei noi abordari a binelui comun si a serviciului public, cum puncteaza Michael Sandel, profesor de filozofie politica la Harvard, adaugand ca, daca va sti sa dezvolte un concept politic nou, care sa scoata America din criza, Barack Obama va fi nu doar primul presedinte de culoare din istoria Statelor Unite, ci un presedinte mare.
Exista insa, in mediile academice si in presa de analiza, si unele rezerve fata de presedintele Obama. Cum observau istoricul si jurnalistul Paul Berman si prestigiosul comentator Charles Krauthammer, candidatul Obama si-a tradat impulsurile protectioniste in economie si a dovedit ca nu a inteles prea bine ce se intampla in Irak. Este adevarat ca Joseph Biden are o expertiza respectabila in domeniul politicii externe, ca sustine nu numai multilateralismul, ci si intarirea si extinderea NATO, dar nu este inca sigur ca acestea sunt si convingerile presedintelui ales. Va fi el capabil, dupa gafele legate de Irak si Iran, sa controleze puterile petroliere astfel incat acestea sa nu reprezinte o amenintare la adresa securitatii mondiale? Va sti sa integreze China in sistemul international, astfel incat aceasta sa nu devina o sursa de tensiuni periculoase? Nu se stie.
In plus, Barack Obama va beneficia si de dominatia Partidului Democrat asupra Congresului, ceea ce-i va conferi o putere fara precedent – situatie riscanta, chiar pentru un personaj atat de inteligent si sofisticat intelectual ca Barack Obama. Abia peste patru ani vom afla daca presedintele Obama va fi reusit sa infirme sentinta Lordului Acton, potrivit careia puterea corupe. Abia atunci vom putea aprecia daca a reusit cu adevarat sa revolutioneze politica.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22