Pe aceeași temă
Conducerea ziarului independent rusesc Novaya Gazeta a declarat joi că vrea să își înarmeze jurnaliștii pentru a le asigura siguranța, după agresiunea suferită de o prezentatoare a postului de radio Eho Moskvî (Ecoul Moscovei), critic la adresa puterii.
"Dacă statul nu este gata să ne apere, ne vom apăra singuri", a declarat redactor-șef adjunct de la Novaya Gazeta, Sergei Sokolov, conform AFP, preluată de Agerpres.
"Atunci când jurnaliștii sunt lipsiți de apărare în fața arbitrariului care face legea pe stradă și a neglijenței forțelor de ordine, nu există o altă soluție", a indicat el.
Redactorul-șef adjunct de Eho Moskvî, Tatiana Felguenhauer, 32 de ani, a fost înjunghiată luni, în redacție, de un bărbat care părea dezechilibrat, într-un context în care unii jurnaliști denunță un climat "de ură" împotriva vocilor critice la adresa puterii de natură să încurajeze asemenea acte.
Joi, jurnalista se afla în continuare spitalizată.
"Voi înarma redacția. Nu am altă cale. Am fost vizați de multe tentative de asasinat", a declarat rectorul-șef de Novaya Gazeta Dmitri Muratov, pentru Eho Moskvî.
"Îi voi trimite pe unii dintre angajați la cursuri (de autoapărare, n.r.). Vom încheia un acord cu Ministerul de Interne al Rusiei. Vom comanda și cumpăra arme de autoapărare (...)", a completat el.
Novaya Gazeta este o publicație care anchetează subiecte sensibile, de la corupție la participarea soldaților ruși în conflictul armat din Ucraina trecând prin persecuțiile împotriva homosexualilor din Cecenia.
Șase jurnaliști și colaboratori ai ziarului au fost uciși de la crearea acestuia în 1993. Cazul cel mai mediatizat a fost cel al jurnalistei Anna Politkovskaia, cunoscută pentru criticile sale la adresa politicii Kremlinului în Cecenia, ucisă pe 7 octombrie 2006 în holul clădirii unde locuia.
"Orice persoană are dreptul de a lua măsurile de securitate pe care le consideră necesare, cu condiția ca acestea să respecte legea", a declarat în timpul unui briefing de presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov.
Rușii au dreptul de a cumpăra arme paralizante cu condiția să obțină o autorizație care necesită efectuarea de teste medicale (inclusiv toxicologice și psihiatrice) și să urmeze cursuri pentru a învăța cum să le folosească.
Producătorul de arme Kalashnikov a indicat joi că oferă o reducere de 10% jurnaliștilor care doresc să achiziționeze arme paralizante, declarându-se gata să sfătuiască jurnaliștii în probleme de autoapărare.