Pe aceeași temă
Pe 7 aprilie, Ernest Vărdănean, ziarist din Republica Moldova care circula frecvent între Chişinău şi Tiraspol, este urcat într-o maşină de patru indivizi în civil, care se legitimează ca angajaţi ai Ministerului Securităţii de la Tiraspol. Nu i se spune pentru ce este reţinut şi unde este dus. Ulterior, Ministerul Securităţii de la Tiraspol transmite o scurtă declaraţie în care anunţă că amănunte despre Ernest Vărdănean pot fi oferite de un judecător care se angajase să respecte secretul anchetei,
într-un dosar înaintat Procuraturii de la Tiraspol, pe numele lui Vărdănean.
Familia jurnalistului află din zvonuri, după câteva zile, că a fost reţinut pentru trei zile sub învinuirea de „înaltă trădare“ a statului transnistrean, pentru activităţi de spionaj în favoarea Republicii Moldova. Aşa a fost arestat Ernest Vărdănean de către organele de securitate transnistrene. Jurnalistul, angajat la agenţia de ştiri oficială Novîi Reghion, acceptase din motive financiare colaborarea cu presa şi ONG-urile din Chişinău, prilej cu care a criticat în mod frecvent corupţia, problemele economice sau fraudarea alegerilor de către regimul condus de Igor Smirnov. După cum a mărtuisit, a fost arestat pentru „că a spus adevărul“, „pentru a îmbunătăţi soarta oamenilor simpli“ dintr-un stat „inventat“, condus de un regim aflat la putere de aproape 20 de ani.
Ernest Vărdănean nu beneficiază de nicio apărare, deşi pentru cauza lui au fost angajaţi până acum doi avocaţi. Potrivit regulilor de drept impuse de „justiţia transnistreană“, Vărdănean poate beneficia doar de un apărător din oficiu, care face jocul regimului separatist. Tribunalul de la Tiraspol a acceptat numai un avocat care are cetăţenie transnistreană, iar toţi avocaţii din stânga Nistrului contactaţi de soţia jurnalistului au refuzat cauza Vărdănean „de frică“. În paralel, familia jurnalistului a angajat un avocat din Chişinău, căruia nu i se permite accesul în sala de judecată.
20 de ani de închisoare după un proces stalinist
Prima şedinţă de judecată, la finalul căreia Vărdănean a fost acuzat de „înaltă trădare“ prin activităţi de spionaj, crime pentru care Codul Penal transnistrean prevede o pedeapsă cuprinsă între 12 şi 20 ani de închisoare, s-a desfăşurat pe 10 aprilie. După ritualul proceselor din timpul Marii Terori din URSS, acuzatul nu a fost adus în sala de judecată, iar decizia judecătorului a fost aflată de avocatul Alexandru Postică, angajat de familia jurnalistului, pe holul Tribunalului din Tiraspol: „Am asistat la o parodie de şedinţă, fiind în holul Judecătoriei Supreme a aşa-numitei Transnistrii, unde erau mai mulţi procurori şi avocaţi care aşteptau şi ei şedinţele de judecată.
Aşteptând să fim chemaţi în sala de judecată, pe coridor ne-am întâlnit cu procurorul care ducea dosarul lui Ernest Vărdănean; el ne-a comunicat că şedinţa deja a avut loc, deşi eram citaţi la ora 10.00 şi la aceeaşi oră am şi ajuns acolo. Ne-a comunicat că s-a respins recursul avocatului şi că măsura rămâne aceeaşi: arest pe un termen de 60 de zile“, declara avocatul Postică pentru Radio Europa Liberă.
Cine îl apără pe Ernest Vărdănean?
Ernest Vărdănean este arestat pe teritoriul unei ţări în care funcţionează două sisteme paralele de justiţie: unul al Republicii Moldova, recunoscut în dreptul internaţional, şi altul al Republicii Moldoveneşti Nistrene, nerecunoscut. Avocatul lui Vărdănean a încercat iniţial să-şi reprezinte clientul în faţa justiţiei transnistrene şi, după ce securitatea transnistreană i-a refuzat cererea de reprezentare a lui Vărdănean în instanţă, cazul a fost înaintat CEDO, de la care se speră „recunoaşterea violărilor drepturilor omului la care a fost supus Ernest Vărdănean“. În cazul unei condamnări, Ernest Vărdănean va fi transferat pentru „ispăşirea pedepsei“, „într-o instituţie penitenciară de pe teritoriul Republicii Moldova, de unde va fi eliberat, pentru că infracţiunea nu a avut loc“, spune un reprezentat al PromoLex, care se ocupă de cazul jurnalistului. Mihai Ghimpu, preşedintele interimar al Republicii Moldova, a solicitat implicarea OSCE în negocierile pentru eliberarea jurnalistului. Victor Osipov, vicepremierul pentru reintegrarea R. Moldova, a trimis către UE, SUA, Ucraina şi Rusia scrisori prin care cerea sprijin pentru eliberarea lui Vărdănean.
Occidentul a criticat nerespectarea drepturilor omului de către separatiştii de la Tiraspol, în timp ce Kievul şi Moscova nu au dat niciun răspuns, chiar dacă toţi oficialii regimului Smirnov au cetăţenia rusă şi cele două capitale sunt implicate în procesul de negocieri pentru soluţionarea conflictului transnistrean. În cele 30 de zile care au trecut de la arestarea lui Vărdănean, autorităţile de la Tiraspol au acceptat să discute despre cazul jurnalistului doar cu Philip Remler, şeful misiunii OSCE la Chişinău, care, însă, nu a oferit amănunte despre întâlnirea cu oficialii transnistreni.
Eliberarea jurnalistului este susţinută de ONG-uri, instituţii de presă şi misiuni diplomatice de la Chişinău. Chiar şi ambasadorul Rusiei în R. Moldova, Valerii Kuzmin, a criticat reţinerea lui Vărdănean, spunând că „metode cu un asemenea caracter administrativ-represiv nu sunt de natură să rezolve problemele cu jurnaliştii“.
Pe 15 aprilie, europarlamentarii Monica Macovei, Cristian Preda şi Traian Ungureanu au adus cazul lui Ernest Vărdănean în atenţia Parlamentului European şi au iniţiat un apel pentru semnarea unei petiţii pentru eliberarea jurnalistului („Libertate pentru Ernest Vărdănean“).
Dar, într-un stat nerecunoscut la nivel internaţional, unde justiţia se aplică discreţionar, nimeni nu poate garanta că deciziile CEDO vor fi respectate, iar „şansele ca Ernest Vărdănean să aibă un avocat care să-l reprezinte cu adevărat depind de acceptul autorităţilor transnistrene“, după cum declara Victor Osipov, vicepremierul pentru reintegrarea R. Moldova.
Ernest Vărdănean este închis la Tiraspol de mai mult de o lună, fără să i se comunice date din dosar. Vreme de câteva săptămâni, familia nu a primit acceptul de a-l vizita pe Ernest Vărdănean.
Când, în sfârşit, Irinei Vărdănean, soţia jurnalistului, i–au fost permise două vizite scurte de către Ministerul Securităţii de la Tiraspol, ea a descoperit un om „obosit şi depresiv“, după „o zi lungă de interogatorii“. În scurta înregistrare pe care a reuşit să o trimită dincolo de zidurile izolatorului în care a fost încarcerat, jurnalistul a mărturisit: „mi se cere să recunosc acuzaţia de spionaj şi trădare de stat în favoarea Moldovei. Sunt bătut atent şi ameninţat cu torturi şi mai subtile, care nu lasă urme. Sunt ameninţat că şi soţia mea va fi acuzată şi arestată. Ameninţă că se vor răfui fizic cu soţia şi copiii“. //
* * *
Ţintă: ONG-urile
„Pedepsind pe cineva foarte bun, cred că se dă în felul acesta un semnal foarte clar pentru cei care doresc să activeze
în cadrul organizaţiilor neguvernamentale. Deci, eu aş vedea mai mult un atac sau un pericol împotriva celor care îşi desfăşoară activităţile în cadrul organizaţiilor neguvernamentale“, a declarat Ion Manole, preşedintele asociaţiei pentru apărarea drepturilor omului din RM Promo-Lex.
Umbra stalinismului
„Aici oricui îi poate fi impus să recunoască orice. Mie mi-au impus să calomniez şi să depun mărturii împotriva altor persoane care critică conducerea. (...) Aveţi încredere în nevinovăţia mea, chiar dacă mă voi acuza în înregistrările video sau public la judecată. Pentru securitatea familiei mele, eu sunt dispus să spun orice despre mine şi să stau închis atât cât vor avea nevoie organele şi puterea.“ Ernest Vărdănean