Pe aceeași temă
O zi nationala este evident un simbol, si ca atare este legata numai partial de evenimentul istoric comemorat la acea data. In privinta aceasta, regimurile comuniste au fost foarte dibace si au operat obsesiv asupra memoriei colective. A ne face sa uitam si sa inlocuim ceea ce ar fi putut fi o memorie alternativa a unor evenimente istorice era o preocupare constanta a politicienilor si servitorilor lor culturali, de la poetii de curte, Vadim Tudor et al, pana la istoricii/cronicarii de curte, Musat, Ardeleanu et al. Rezultatul imediat al acestei obsesii a fost crearea contra-memoriilor colective ca forma de rezistenta impotriva acestui tip de violenta intelectuala/culturala. Dar ce s-a format ca rezultat? Un mit la fel de puternic a ceea ce insemna sa rezisti comunismului sau sa operezi printr-un sistem de valori morale si etice superioare comunismului. Tot ceea ce era impotriva "lor", trebuia, prin definitie, sa fie superior "lor". Lasam la o parte definitia aceasta a "noastra" fata de "ceilalti" - Gail Kligman si altii au scris mult si bine despre problema duplicitatii in societatile comuniste. Vreau numai sa pun accentul pe tipul de valori care s-au ridicat la suprafata ca superioare comunismului prin crearea acestei dihotomii intre memoria oficiala si contra-memoriile care au existat in paralel cu aceasta. Pentru unii valorile democratiei, ale tolerantei (religioase, politice, etnice etc.), ale pluralismului au fost ceea ce s-a sacralizat ca mitologie anti-comunista.
Pentru altii, au fost valorile "adevaratului" nationalism, ale unui crestinism cu nuante pronuntat xenofobe si antisemite, ale unui monarhism desuet sau ale unui xenofobism in primul rand anti-maghiar si anti-rus. Aceste contra-memorii este clar ca nu se pot reconcilia usor, decat ca forme de opozitie impotriva regimului comunist asa cum a existat el, cu definitiile sale specifice asupra memoriei colective. Dupa eliminarea acestui inamic comun, contra-memoriile noastre si-au luat zborul intr-un spatiu public in care nu mai era clar deloc cui apartineau atuurile morale. Dezbaterile asupra a ce semnificau anumite date istorice, si pe care dintre aceste date trebuie/ar fi bine sa le comemoram, continua. Sarbatorirea unei anumite date poate deveni o victorie importanta, dar profund instabila, a unui regim politic, pentru ca aceasta data are o potentiala rezonanta foarte adanca in sufletul electoratului. Desi majoritatea dintre noi nu am fost acolo pe 23 august 1944 si desi nimeni din actualii cetateni ai Romaniei nu a asistat la adunarea de la 1 decembrie 1918, fiecare persoana pe care am intervievat-o intre 1997 si 2002 intr-un lung sir de interviuri despre sarbatorile nationale are o opinie asupra acestor date. Si pentru ca romanul este nascut istoric, mai degraba decat poet, politicienii se apleaca cu grija sa inteleaga care ar fi semnificatiile cele mai avantajoase de pus in evidenta. Deocamdata, a fi anti-comunist pare sa fie in continuare la moda, fara mari diferentieri de nuanta in privinta alternativelor simbolice oferite. Etno-nationalismul insa este clar inca o pozitie universal acceptata: 1 Decembrie este in continuare sarbatoarea nationala a Romaniei, desi este o data cu semnificatii profund ambivalente in privinta tolerantei si a democratiei.
Dar ce se poate spune despre 23 august? Este adevarat, si o stim cu totii deja, ca participarea comunistilor a fost o farsa impusa dupa instaurarea regimului comunist la putere. Ce ramane din aceasta data fara absurdele pseudo-evenimente narate intre 1948 si 1989? D-l Serban Radulescu Zoner vede aceasta data ca un moment de umilire, prin prisma instaurarii regimului comunist si a dominatiei sovietice. Desi ar vrea sa se aplece in fata actului de curaj al regelui, nu poate sa se desprinda de consecintele pe termen lung ale acestui act. Acesta este un tip de a scrie istoria - desi nu este clar deloc de ce acest moment in mod deosebit este legat de venirea la putere a comunistilor, si nu multe alte momente. Interpretarea aceasta teleologica pana la urma nu face decat sa confirme viziunea oficiala a regimului comunist - inevitabila victorie a comunistilor. Ca istoric, eu nu pot face cu onestitate intelectuala nici un fel de afirmatie de genul "daca ar fi stiut ce urma sa se intample, ar fi procedat altfel". Aceasta se numeste istorie contra-factuala sau, in cazul de fata, artificiu politic. Faptele istorice se pot considera in abordarea practicii de istoric din perspectiva nu atat a rezultatelor neprevizibile, cat a problemelor cu care se confruntau la acel moment personajele ale caror actiuni incercam sa le intelegem. In aceasta privinta, d-l Rotman a explicat deja foarte clar semnificatia istorica a lui 23 august. (Observator Cultural, nr. 233)
Avand in vedere aceasta explicatie istorica mai restransa si mai adecvata, ramane insa intrebarea: ce se poate "sarbatori" pe 23 august? Adevarul este ca problema ramane spinoasa. Putine sunt momentele acestui razboi in care victoria nu a insemnat violenta in masa impotriva unor persoane inocente, asa incat, in privinta datelor legate de 23 august, problema se pune nu atat a ce sa sarbatorim, ci cum sa comemoram anumite evenimente istorice si semnificatia lor pe durata lunga, de natura politica si morala. Singura sugestie pe care mi-as permite sa o fac in aceasta privinta este de a privi aceste acte de comemorare cu o mai adanca responsabilitate civica si morala, de a ii invata in primul rand pe cei care sunt tineri despre nevoia de a intelege trecutul in mod critic, de a trece dincolo de dihotomii simpliste intre victime si calai, si in acelasi timp de a avea curajul responsabilitatii morale de a spune "am gresit" fata de populatiile inocente care au fost ucise - in primul rand populatia evreiasca a teritoriului sub controlul guvernului Romaniei. Desi ultimele propuneri de mai sus par contradictorii, ele nu sunt. Multi indivizi au fost si victime, si calai in acest razboi. Acest fapt trebuie inteles si prezentat mult mai nuantat in discursul memorialistic al razboiului. Insa inocenta unor populatii civile trimise la moarte prin diferite metode - trenuri, lagare, epidemii netratate, malnutritie - nu poate sa fie considerata ca un eveniment secundar sau dubios in acest razboi. Atata responsabilitate avem fata de trecut, si aniversarile legate de al doilea razboi mondial sunt momentele cele mai prielnice pentru a incepe sa dezvoltam un alt discurs, mai putin celebratoriu, si mai decent, mai responsabilizant fata de tragicele evenimente ale acestui razboi.
