Am fost incriminat de CNSAS ca am dat avize negative pentru plecarea din tara

Am fost incriminat de CNSAS ca am dat avize negative pentru plecarea din tara

Constantin Ciurlau, ultimul sef al Securitatii iesene, a fost indicat recent de catre Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Fostei Securitati ca fiind unul dintre ofiterii de Securitate care au facut politie politica. El a supravegheat mediul literar din Iasi si a dat avize negative unor persoane care solicitau sa plece in strainatate.

Persoane de sprijin ale Securitatii

Pe 22 decembrie 1989, in biroul fostului prim-secretar Maria Ghitulica, a fost gasit un dosar cu numele persoanelor de sprijin ale Securitatii. Ce insemna "persoana de sprijin" pentru Securitate?

In primul rand, aceasta "persoana de sprijin", care era membru de partid, nu facea parte din reteaua propriu-zisa a Securitatii. Era o categorie aparte de surse care nu puteau fi folosite decat pe perioade determinate, pentru misiuni precise, dupa care se raporta organului de partid care a dat aprobare daca persoana in cauza si-a indeplinit sau nu sarcinile de membru al partidului.

Sa inteleg ca persoana de sprijin avea sarcina de la partid sa colaboreze cu Securitatea?

Absolut.

Persoana de sprijin avea un angajament semnat cu Securitatea? Erau si informatori?

Nu aveau angajamente. Era o diferenta intre "persoanele de sprijin" si "informatori". Informatorul era o persoana care avea dosar, era recrutat in baza unor anumite criterii care erau stipulate in ordinele din vremea respectiva, avea angajament. Persoana de sprijin nu avea angajament, nu era folosita decat pe o perioada determinata. In general, persoanele de sprijin din randul membrilor de partid erau folosite cu precadere din randul persoanelor care calatoreau frecvent in strainatate. Erau oameni de vaza, anumite categorii de intelectuali, care aveau relatii peste granite. Dar erau si categorii de persoane membre in partid care lucrau in anumite medii, inclusiv in mediul literar de la Iasi, pentru care se solicita aprobarea de la Securitatea judeteana ca sa sprijine organele de Securitate pentru o anumita perioada de timp pentru a rezolva o sarcina legata de o persoana oarecare, un mediu oarecare, un loc oarecare.

Deci persoanele de sprijin stiau ca sunt folosite pentru a rezolva o cerinta a Securitatii?

Absolut. Au fost situatii cand primul secretar il chema la el pe respectivul si, in prezenta mea sau a celor care m-au precedat, ii spunea: "Tovarase inginer, dumneata vei sprijini organele de Securitate pentru 3 sau 6 luni in rezolvarea unei probleme. Concret, ce va trebui sa faci, tovarasul comandant te va pune in tema".

Puteau sa refuze? Au fost cazuri de refuz?

Nu. Nu puteau sa refuze pentru ca era o sarcina de partid. Si nu refuzau. Puteau sa ne sprijine numai dupa ce partidul aproba acest lucru.

Persoanele in cauza stiau ca primesc aceasta titulatura de "persoana de sprijin"?

Sigur ca stiau. Primul secretar ii informa personal sau le spuneam noi: "Dumneata ai primit sarcina de la partid ca sa sprijini organul de Securitate". Aceasta era formularea.

Erau recompensate persoanele de sprijin?

Nu. Membrii de partid nu erau recompensati; decat aceia care au contribuit cu informatii importante. La plecarea din tara li se facea o pregatire, asa cum se numea atunci, de contrainformatii, care insemna punerea in tema a cetateanului in cauza cu privire la posibilitatea ca un serviciu de spionaj din tara unde mergea sau alt serviciu de spionaj, o organizatie terorista sa poata sa-l contacteze si sa-i ceara anumite informatii din Romania, indiferent daca priveau starea de spirit a populatiei, indiferent daca erau informatii secrete de stat. Nu era nici unul sfatuit sa accepte colaborarea cu acele servicii de spionaj pentru ca nu puteam avea noi garantia ca nu intram intr-un joc dublu.

O alta categorie - colaboratorii

Ii numim pe toti generic colaboratori. Dar exista si o categorie numita astfel. Care era statutul colaboratorului Securitatii?

Colaboratorul era folosit in ceea ce se numeau inainte "puncte vulnerabile". Erau tipi care nu aveau un rol deosebit, dar ei semnalau anumite fenomene, si mai ales in economie. De exemplu, chiar daca ar parea hilar, existau anumite puncte care intrau sub incidenta Decretului 400. Ei, trebuia sa fie un om intr-un punct cheie pentru ca puteau fi incidente. Am avut un exemplu cu o termocentrala, cand din cauza unor erori umane si a unor dispozitii proaste date de conducere, se puteau intampla catastrofe. Si atunci, colaboratorul punea mana pe telefon si spunea: "Tovarase, uite ce se intampla in unitate". Primul lucru pe care il faceam era sa pun mana pe telefon si sa-l sun pe director. "Tovarase director, am inteles ca sunt probleme. Luati masuri, pentru ca altfel e jale!". Deci colaboratorii acestia nu aveau niste treburi deosebite, nu rezolvau niste probleme extraordinare, ci erau folositi in puncte vulnerabile. Si la gara aveam colaboratori. Erau impiegatii de miscare, care anuntau daca un tren nu fusese verificat cum trebuie la sabotii de frana. Pare hilar, dar daca cel de la Barnova nu facea revizia cum trebuie, se puteau intampla tragedii. Colaboratorii nu aveau angajamente.

Informatorii

Care este diferenta intre o persoana de sprijin si un informator al Securitatii?

Informatorul clasic era recrutat fie pe baza de sentimente patriotice, fie pe baza de cointeresare materiala, fie prin constrangere, de ce sa nu fiu corect. Deosebirea dintre un informator si o persoana de sprijin era esentiala. Informatorul era folosit intr-un caz complex, pe o perioada cu bataie lunga. I se lua un angajament secret de colaborare pe care il semna, i se dadea un nume conspirativ, era obligat sa dea note informative, se faceau intalniri cu el intr-o casa conspirativa, era recompensat baneste dintr-un fond special pentru informatiile pe care le aducea.

Ati folosit informatorii pentru activitati externe?

Unii informatori mergeau afara pentru rezolvarea unor probleme mai gingase si se intorceau cu informatii utile pentru tara, si nu spun vorbe mari. Mi-a venit un om in iunie 1989 si mi-a adus o informatie: la Budapesta se pregateste o intalnire* la care va participa fostul rege Mihai, sefii partidelor istorice, Ratiu, Campeanu si altii, la care urma sa se puna la cale federalizarea Romaniei. Am raportat aceasta informatie, a raportat-o si vestul tarii. Si Aradul, si Timisoara au avut aceeasi informatie. S-a intamplat aceasta chestiune, s-au intalnit in iulie 1989 la Budapesta, la care s-a pus problema federalizarii Romaniei. Era o informatie care privea integritatea statului. Un asemenea informator merita recompensat, si a si fost recompensat, cu bani, iar in momentul in care era nevoie de un sprijin care depindea de mine, il ajutam.

Cine avea voie sa plece din tara?

Am fost incriminat in decizia CNSAS ca am dat avize negative pentru plecarea din tara. Am dat astfel de avize negative, in perioada cat am fost la comanda. Am dat si pozitive. Puteti intreba toata intelectualitatea Iasului, incepand de la profesori universitari, oameni simpli. Dau un exemplu. O cantareata celebra, originara din Iasi, a plecat in America, unde, intamplator, aveam doi veri care aveau cetatenie romano-americana pentru ca tatal lor se nascuse in America. In timpul unei petreceri, aceasta cantareata a primit un telefon de la sotul ei care i-a spus ca a aparut o problema cu cei de la Militie. Au venit acasa la ei, le-au facut perchezitie si le-au luat tot aurul. Eram la comanda Securitatii. Cantareata i-a spus: "Da-i un telefon colonelului Ciurlau!". Nu o cunoscusem pe aceasta doamna, pe care o vazusem poate o data, la o sindrofie. M-a sunat sotul ei si mi-a povestit. Am pus mana pe telefon si l-am intrebat pe seful Militiei judetului ce s-a intamplat. I-am zis: "Vezi, dom’le, ca acolo e un abuz. Dati aurul inapoi!". Am dat la medici avize, chiar daca de la partid se spunea ca vor ramane in strainatate. Le-am dat si s-au intors in tara. Erau si unii asupra carora planau suspiciuni certe ca intentionau sa plece din tara definitiv. Or, aceasta fapta era o infractiune, prevazuta de Codul Penal, iar aceasta ar fi atras repercusiuni asupra sefului Securitatii judetului respectiv. La bilanturi eram intrebati: "Cati ramasi ilegal in strainatate ai din judetul tau?". "Pai, am 20." "De ce, tovarase, nu ai luat masuri?" Sau existau informatii ca o persoana importanta, de vaza, este in atentia unor servicii de spionaj. Ca sa-l protejez, pentru ca nu stiam cum va reactiona omul in strainatate, il opream la un moment dat, dupa care i se dadea drumul sa plece.

Au ajuns parlamentari sau au functii in administratie

Dintre fostii informatori sunt acum oameni care au ajuns in functii inalte in politica?

Din fostii informatori, da. Chiar daca nu au fost informatori, au fost persoane de sprijin. Unii au ajuns parlamentari sau au functii in administratii. O parte au si recunoscut ca au avut legaturi cu Securitatea, cum este exemplul domnului Flaiser. Calatorind des in strainatate, trecea si pe la Securitate. Mi se pare ca inainte lucra la CFS, actualul Terom. Era pregatit inainte de plecare contrainformativ, iar la intoarcere dadea un raport. Se intalnea cu un ofiter, iar acesta asculta si scria ce i se parea lui esential, pentru ca nu erau probleme deosebite.

In dosarul gasit in biroul prim-secretarului in decembrie figurau si persoane aflate in verificari.

Avand in vedere importanta unor misiuni pe care le aveau membrii de partid care calatoreau afara, unde aveau relatii care prezentau interes pentru Securitatea statului, pentru acestia se dadea de la partid aprobare si pentru a-l verifica. Aceasta insemna ca noi sa luam anumite masuri, sa stim cam ce face omul, cam ce legaturi avea, cu cine se intalnea, pe unde se ducea si daca ceea ce ne spunea el cand se intorcea in tara era corect sau erau gogorite. Asta insemna verificarea. Cand se termina cu aceasta verificare, materialele care erau despre membrii de partid erau distruse. De aceea, nici nu isi scria singur raportul, ci il detalia ofiterul de Securitate, care se numea "raport informativ".

Cate persoane de sprijin erau?

Nu mai stiu cate erau. Dar nu era numai unul, ci doua dosare cu persoane de sprijin. Unul era nomenclatorul cu persoane de sprijin din judet, iar celalalt din municipiu. Iasul era un centru deosebit. In total treceau de o mie de persoane si nu era mult pentru un judet ca Iasul. In ultimii 15 ani inainte de 1989, Moldova devenise tinta, o afirm categoric, mai multor servicii de informatii, care isi trimiteau la Iasi cadre si agenti sub diferite acoperiri. Este un lucru cunoscut. Asta am practicat si noi. Si la ambasade existau cadre sub acoperire, si in randul institutiilor de presa. Acesti oameni care veneau la munca in Romania, gen lectori straini. Acestia au fost angajati de catre unele servicii de spionaj straine pentru a desfasura la Iasi o adevarata activitate. Din fericire pentru ei, unii au reusit, din fericire pentru noi, am reusit noi, i-am stopat la timp.

Relatia cu partidul

Au existat diferente de opinii cu primul secretar al partidului?

Numai eu mergeam la primul secretar si asistam la ordinele de partid. Eu eram obligat atunci sa il sun in fiecare zi la prima ora pe prim-secretar, iar acesta ma intreba: "Au aparut manifeste antiregim asta-noapte la Iasi?". Eu ii raspundeam: "Tovarase prim-secretar, sincer sa fiu, eu nu stiu, pentru ca Militia le cauta, nu eu". "Pai de ce, tovarase, nu stii? Care este starea de spirit la Nicolina?". "Pai care sa fie? Daca nu le dati salariile la timp, lumea e nemultumita!" Deci, primul secretar nu lucra cu altcineva decat cu seful Securitatii. Nu se stia asta, dar am refuzat sa intru cu trupa de interventie antiterorista la Nicolina, cand primisem ordin de la superiori. Am spus: "Tovarase secretar, cum credeti dumneavoastra ca as putea face o asemenea enormitate? Sa se duca primul secretar sa stea de vorba cu oamenii, pentru ca de o luna de zile am raportat ca oamenii acestia nu si-au primit leafa!". Conceptul de prevenire ne facea ca sa incercam sa anticipam anumite lucruri si sa incercam sa se rezolve din timp, sa nu se creeze probleme. Acest lucru i s-a raportat lui Ceausescu de catre conducerea noastra, care l-a sunat pe prim-secretar. Va spun in premiera: l-am auzit eu pe Ceausescu cum ii spunea primului secretar. Eram la el in birou: "Tovarase Ibanescu, dumneata vrei sa rezolvi problemele muncitorilor cu Militia? Ai dat ordin sa se bage Militia si Securitatea peste ei? Ce-i asta?".

"Doi insi s-au «afirmat»: Dan Petrescu si Liviu Cangeopol"

CNSAS a afirmat ca supravegheati mediul literar de la Iasi. Scriitorul Liviu Antonesei spune ca nu i s-a gasit dosarul, desi a fost filat si persecutat de Securitate.

Eu va spun un lucru: doi insi s-au "afirmat" mai mult prin astfel de declaratii la Europa Libera: Dan Petrescu si cu Liviu Cangeopol. Restul erau niste persoane care, cum sa va spun, se gudurau in jurul acestor doi si incercau si ei ca sa para ca sunt nu stiu ce "Gica-contra". Nu a fost filat in timpul mandatului meu Liviu Antonesei.

Spuneati ca l-ati lasat pe Dan Petrescu sa vorbeasca la Europa Libera. Puteati sa-l opriti?

Da. Am raportat superiorului: "Tovarase general, daca nu stiu ce vrea Europa Libera de la Dan Petrescu si nu-l lasam sa vorbeasca, cum vreti sa aflu eu? Ce, omul e fraier sa se destainuie noua?". Sunt unii care de bunavoie au venit si mi-au dat informatii despre Dan Petrescu. Avea un amic, mai saracut. Baietii mei ii mai cumparau o paine sau cate ceva. El a fost primul care s-a dezis de Dan Petrescu. Si atunci am spus comandantului: "Tovarase general, daca nu il lasam sa vorbeasca, nu stiu ce au de gand sa faca".

S-au ars dosare la Iasi?

Sunt convins ca da. Eu nu pot sa spun cu mana pe inima pentru ca nu am vazut si nici nu am dat un astfel de ordin. Dar sunt convins ca s-au ars. Si s-au ars, cred, niste dosare care contineau chestiuni esentiale, care priveau contraspionajul, antiterorismul, nu al lui Dan Petrescu sau al lui Liviu Antonesei. Poate unii care au ajuns la putere si-au luat dosarul si l-au ars. Eu in decembrie nu mai eram, pentru ca am fost arestat de catre Armata si tinut trei zile si trei nopti la unitatea militara pe un scaun. Nu legat.

Am primit un telefon de la Dan Petrescu si mi-a spus: "Domnule Ciurlau, vreti sa veniti sa dati o declaratie la radio?". Atunci mi-am chemat principalii colaboratori si le-am spus ce mi s-a propus. Am spus cine sunt si ca "va asigur ca nu voi trage in populatie si ca Revolutia poate sa-si urmeze calea". Asta se intampla la ora 17, pentru ca a doua zi au aparut niste zvonuri ca am fugit in Austria cu un avion de pe Aeroportul Iasi. Erau niste zvonuri puse la cale de catre cei care mai tarziu au ajuns mari. Altii, care au dat ordin sa se traga, au fost avansati, sunt generali, au ajuns mari consilieri prezidentiali in alt regim, iar eu, care am dat acea declaratie cand Ceausescu nu era prins (mi-a confirmat fostul sef al Securitatii Targoviste), eu nu am inabusit Revolutia la Iasi. Eu am evitat un lucru: am evitat sa primesc ordin de la cel mai inalt nivel ca, impreuna cu alte forte, daca populatia iese in strada, sa se traga asupra oamenilor. Si atunci am raportat sefilor care coordonau toate fortele, ca la Prut erau aruncate niste platforme pe care sa treaca TAB-uri. Si daca un singur foc de arma se tragea la Iasi dupa ce s-a tras clopotul Mitropoliei, ei veneau ca eliberatori si salvatori ai Romaniei.

Privind activitatea din trecut, cum va vedeti?

Pana a veni la Iasi, nu am ce sa-mi reprosez din punct de vedere al activitatii mele. Cand am venit aici, organigrama aceasta a Securitatii era structurata intr-un anume fel. Eu raspundeam de sectoarele gingase. Nu aveam tangenta foarte mare cu problemele ce priveau securitatea interna, pentru ca aveam loctiitor si care coordona ceea ce se numea inainte Serviciul Unu si Doi, apararea Constitutiei si respectiv contrainformatiile in sectorul economic. Sigur ca sunt momente pe care le regret in perioada cat am fost sef la Iasi. Nu am fost zelos din cale-afara si, ca sa vedeti, este si un amanunt hilar: nevasta mea nu a fost membru de partid. Si rude in America, si rude care au facut politica PNL. Sigur, nu pot sa spun ca, in calitate de sef al Securitatii, nu am adus informatii care au sprijinit intr-un fel regimul care a fost. Nu puteam sa evit astfel de chestiuni. Nu ma disculp. Sa nu va faceti iluzii ca, dupa ‘90, serviciile secrete romanesti nu au ce-si reprosa la incalcarea democratiei care se spune ca s-a instaurat. Nu-i judec, insa.

Aveti regrete fata de unele momente din timpul in care ati fost sef al Securitatii?

Da, am regrete. Stiu anumite cazuri de oameni care au vrut sa plece in excursii. Mai intai plecau sotia cu copiii, iar mai tarziu trebuia sa plece si sotul. Plecand toata familia aveam o anumita incertitudine, mai ales ca erau niste oameni de vaza. A fost un medic la Spitalul Parhon care se numea Stratulat. A plecat in Germania impreuna cu nevasta si cu fiul. Era un chirurg eminent. I-am dat aviz pozitiv si a ramas afara. Am luat mare besteleala atunci din cauza asta. Acest lucru m-a facut pe mine si pe lucratorii Securitatii sa fim mai circumspecti.

Dumneavoastra sau alte cadre din Securitate ati cerut persoanelor de sprijin sa aduca informatii care acum sa intre la categoria "politie politica"?

Sigur ca da. In functie de sectorul care cerea aprobarea pentru folosirea unui membru de partid. De exemplu, sectorul care se ocupa de securitatea interna, Serviciul Unu. Era serviciul care se ocupa de probleme de genul "apararea Constitutiei" de astazi. Se ocupa de membrii fostelor partide istorice: legionari, organizatii teroriste, extremiste. Taranistii si liberalii cam trecusera pe planul doi. Li se cereau astfel de informatii. In ultimele decenii, lumea incepuse sa se framante, iar starea de spirit a populatiei ne preocupa. Atunci, conducerea superioara de stat si partid cerea sa fie cautate cu precadere informatii despre starea de spirit a populatiei, care intr-un fel sau altul puneau intr-o lumina negativa regimul din tara noastra, care era la vremea respectiva.

*Nota revistei 22

I-am solicitat lui Ion Vianu o scurta lamurire privind adevarul acelei intalniri despre care, in anii ‘90, revista 22 a scris pe larg.

"Informatia respectiva este o scorneala. Niciodata nu s-au intalnit la Budapesta fruntasii politici amintiti in textul de mai sus. Ce s-a petrecut e ca, in 15 iunie 1989, cu prilejul reinhumarii primului ministru Imre Nagy, executat de sovietici si de guvernul Kadar (care conducea Ungaria dupa 1956), a avut loc o reuniune, la Budapesta, a unor reprezentanti ai Ligii Romane pentru Drepturile Omului (in exil) si ai Frontului Democratic Maghiar, in opozitie pe vremea aceea (dar care avea sa formeze guvernul dupa 1990). Cu acest prilej, s-a adoptat o declaratie de reconciliere romano-maghiara, prima de acest fel insufletita de un spirit anticomunist si pledand pentru reconcilierea celor doua etnii. In nici un fel nu a fost pusa in discutie structura de stat a Romaniei si nu a fost nici direct, nici indirect pusa problema federalizarii. Reuniunea s-a terminat cu o declaratie care a fost publicata in presa vremii si republicata de mai multe ori de atunci incolo. Asa incat, daca informatorul respectiv a furnizat cu adevarat o astfel de informatie, el nu-si merita rasplata!" (Ion Vianu, participant la intalnirea de la Budapesta, din partea romana facand parte si Mihnea Berindei, Stelian Balanescu, Aridana Combes, Mihai Korné, Dinu Zamfirescu)

Interviu realizat de Andrei Astefanesei

(Textul a aparut in Ziarul de Iasi, la 24 august 2006)