Anatomia unei repetate falsificari

 In 1957 a fost publicat in Occident un studiu demografic comun al fostului di­rector al  Institutului Central de Statis­tica al Romaniei, Sabin Manuila, si al li­derului evreilor din Romania, dr. Filderman, despre populatia evreiasca din Ro­ma­nia: S. Manuila & W. Filderman -  Regional Development of the Jewish Population in Romania (in continuare, Regional), Stabilimente Tipografice F. Failli, Roma, 1957. Acest studiu a sta­bi­lit ca circa 15.000 de evrei au murit sau au disparut pe teritoriul Romaniei in gra­nitele ei ciuntite, respectiv in Regat, sudul Bucovinei si sudul Transilvaniei; 103.919 evrei au pierit in Basarabia si Bu­covina de Nord; si 90.291 in nordul Tran­silvaniei de sub ocupatia Ungariei. Pierderile in vieti omenesti suferite pe tot teritoriul Romaniei in frontierele din 1939 s-au cifrat, dupa afirmatiile autorilor, la 27% din totalul populatiei evreiesti. Raspunderea pentru pierderile suferite de populatia evreiasca s-ar imparti in felul urmator: "2% administratiei roma­nesti, 13% actiunilor militare germano-romane desfasurate aproape exclu­siv pe frontul rasaritean si 12% ac­­tiunii gu­vernului secondat de autoritatile ger­­mane". Intemeindu-se pe un document din arhiva dr. Filderman, in studiul de­mografic se face aluzia ca "un delegat al Republicii Populare Romane ca­re a plecat la Moscova a cerut in 1947 (de la Filderman) dupa inapoierea sa la Bucuresti sa acorde ajutor la o suta de mii de evrei romani care tra­iesc in Rusia". Filderman ar fi incercat sa ajute acesti evrei prin intermediul Joint-ului, dar nu a reusit. Deci, ar rezulta ca circa o suta de mii de evrei din Ba­sa­rabia si Bucovina ar fi reusit sa fuga in Uniunea Sovietica, 3.000-4.000 ar fi fost "victimele represaliilor (!) militare la Iasi", 109.001 de evrei ar fi fost de­por­tati in Transnistria, si "se apreciaza" ca circa jumatate din ei - 54.500 - au pierit acolo. Studiul se incheia cu afirmatia ca "in nici o tara dominata de nazisti n-a supravietuit o asa de mare pro­por­tie a populatiei evreiesti". Ceea ce sur­prinde in acest studiu nu este incercarea lui Manuila de a elibera Romania de raspunderea pentru exterminarea evrei­­lor ei, ci semnatura lui Filderman pe document.

Sabin Manuila a satisfacut apetitul lui Antonescu pentru grafice si statistica, cu­noscut tuturora in guvernul si anturajul sau.

 Strangerea si prelucrarea datelor sta­tis­tice in toate domeniile, intr-un stat in fruntea caruia se afla un dictator a facut din Manuila un om foarte apropiat de Ion Antonescu si unul din partasii marilor se­cre­te ale regimului.  Institutul Central de Statistica facea parte integranta din Pre­se­dintia Consiliului de Ministri, iar directorul lui era direct subordonat lui Ion Antonescu. Manuila merita increderea Conducatorului. El era un om cu orizonturi largi, placut, care nu facuse nicioda­ta parte din cercurile nationaliste si antisemite, si a respins ani de zile sustinerile legionarilor ca in Romania traiau milioane de evrei. Dar, la fel ca alti romani, a reu­sit in scurt timp sa se adapteze la noul spirit care a pus stapanire pe Ro­ma­nia.

Recensamintele lui Antonescu

La inceputul lui 1941 a organizat efec­tuarea primului recensamant general sub regimul lui Antonescu si, in timpul pregatirii lui, a avut ideea de a invita observatori straini "impartiali si de renume mondial" care sa insoteasca ac­tiu­nile recensamantului si prelucrarea datelor. Acesti observatori specialisti au fost, prin natura lucrurilor in Noua Europa, presedintele Oficiului Statistic din Bavaria, prof. Franz Burgdörfer, si dr. Molinari, directorul general al Institutului Central de Statistica din Italia. In dis­cu­tiile purtate de Burgdörfer cu Manuila si colaboratorii lui apropiati, care au atins subiecte "dincolo de marginile strict statistice", specialistul nazist a auzit de la Manuila ca asa-numita "chestiu­ne evreiasca in Romania este de du­reroasa importanta" si ca "guvernarea se straduieste sa solutioneze grab­nic aceasta problema" (prof. dr. F. Burgdörfer, Dare de seama. Recen­sa­man­tul General al Romaniei, 1941, Analele Institutului Statistic al Ro­ma­niei, director dr. S. Manuila, vol. I, Bu­cu­resti, 1942, pp. 323-333).

Dupa ocuparea Transnistriei, Institutul a fost insarcinat sa efectueze un re­cen­samant primar al locuitorilor dupa im­­par­tirea etnica, si in special un inventar al bunurilor publice. Delegatii Institutului au ajuns in decembrie 1941-ianuarie 1942 in fiecare colt de pe intinsul Transnistriei. Dr. Manuila a sosit la Odesa in ianuarie 1942, in toiul campaniei de deportare a evreilor cu trenuri la Berezovca. Trimisii Institutului, care reusisera sa efectueze o numaratoare a evreilor dupa barbati, femei si copii, nu puteau sa nu vada convoaiele evreilor trimisi la moarte, miile de cadavre raspandite pe drumurile de tara si chiar executiile in masa de la Bogdanovca, Domanevca si satele din judetul Berezovca. Ei au putut sa vada mormanele de cadavre inghetate pe strazile ghetourilor din nordul si centrul Transnistriei si chiar sa raporteze fap­tele, dar acesta nu era domeniul de care se interesau.

 La sfarsitul lui 1942 sectia de bioantro­po­logie a Institutului a initiat un studiu rasist in randurile romanilor din Transnistria pentru a stabili masura  "apropierii lor biologice de izvorul etnic al natiunii romane". Studiul s-a desfasurat dupa toate regulile de clasificare nazista a caracteristicilor fizice ale unui popor, care includeau masurari ale craniului, nasului, urechilor, culoarea ochilor etc. Scopul studiului era, printre altele, de a veri­fi­ca conform dispozitiilor in scris ale gu­vernatorului Gheorghe Alexianu, daca in ultimele trei generatii s-au inregistrat in randurile lor casatorii mixte cu "jidani". "Fara intelegerea domnului doctor Sa­bin Manuila, directorul general al Institutului nostru, n-ar fi fost posibila aceas­ta elaborare", scria Ioan Facaoa­ru, seful echipei Institutului care a efectuat studiul, in ianuarie 1943, in brosura pe care a publicat-o cu rezultatele studiu­lui pentru descoperirea puritatii rasei ro­ma­nesti si a urmelor de sange evreiesc in venele romanilor etnici din Transnistria (Institutul Central de Statistica de lan­ga Presedintia Consiliului de Mi­nis­tri, Sectia de Bioantropologie, Cercetari antropologice in patru sate ro­ma­nesti din Transnistria, de I. Facaoanu, ianuarie 1943, brosura aflata in Arhiva Odesa, 2242-1-1214).

 In calitatea lui de specialist, Manuila si Institutul in fruntea caruia a stat au fost solicitati sa ajute la pregatirile pentru solutia finala in Romania in vara lui 1942. Incepand din martie 1942,  Pre­se­din­tia Consiliului de Ministri s-a ocupat, in coordonare cu alte ministere, cu im­partirea evreilor in "utili" si "inutili", pen­tru a stabili cine va fi deportat si cine va ramane pe loc. O asemenea impartire nu putea fi facuta fara datele statistice pre­cise ale Institutului. In decursul veri­fi­ca­rii s-a descoperit o diferenta de circa 13.000 de evrei intre recensamantul din aprilie 1941 si recensamantul celor cu sange evreiesc din mai 1942. Manuila i-a recomandat lui Antonescu ca Institutul de Statistica sa efectueze "o noua ve­rificare a evreilor din Romania", astfel ca nici un evreu sa nu se poata eschi­va de la deportare.

 Relatiile dintre Conducator si Manui­la pot fi definite ca intime - relatii cu un prie­­ten al familiei, fata de care nu exista retineri si poti vorbi deschis despre si­tua­tia din tara si din lume si despre planuri, inclusiv planul de deportare a tuturor evreilor, care nu putea fi executat fara da­tele  Institutului de Statistica al statului. Manuila apartinea cercului social apro­piat al lui Antonescu si era de fapt om de casa al familiei Antonescu si dato­rita sotiei sale Veturia, care era prietena apropiata a Mariei Antonescu, si activa in "Consiliul de Patronaj" al acesteia. Intimitatea lor l-a determinat pe comandantul Garzii de Fier, Horia Sima, sa va­da "in influenta distrugatoare" a celor trei Veturii - Veturia Goga, Veturia Manuila si Veturia Barbu - cauza infrangerii si inabusirii rebeliunii legionare din ianua­rie 1942 (H. Sima, Era Libertatii, Statul National-Legionar, Madrid, 1982, p. 94).

 Valorile umaniste si repulsia fata de ra­sism i-au revenit ca prin minune lui Ma­nui­la imediat dupa caderea regimului an­to­nescian. El a fost numit ministru la  Presedintia Consiliului de Ministri si s-a cutremurat retroactiv de legislatia rasista: "Adoptarea legilor rasiste a constituit o abatere de gandire care nu co­respunde secolului nostru, si este strai­na traditiei natiunii romanesti", a declarat Manuila unui ziarist evreu in de­cem­brie 1944 (Curierul Israelit, 10 decembrie 1944). Aceasta e ceea ce, desi­gur, a tinut minte Filderman cand i s-a adre­sat Manuila, probabil in 1954, pro­pu­nandu-i sa publice impreuna date statistice despre evreii din Romania, cand amandoi se aflau in exil. Manuila a reusit sa paraseasca Romania inainte de 1947, iar Filderman la inceputul lui 1948.

Filderman nu stia nimic despre "cealalta fata" a lui Manuila - despre apropie­rea sa de Antonescu sau despre propu­ne­rile sale pentru o noua verificare a nu­marului evreilor in vederea deportarii. Fil­derman, care a fost un patriot roman, adoptat cu ambele maini de catre Comitetul National Roman din exil, de catre politicieni si de catre fostele personalitati lo­iale Regelui Mihai (si el in exil), era de­si­gur plin de bunavointa fata de romanii care reprezentau democratia romaneas­­ca.

Studiul "comun"

 Filderman i-a trimis la inceput lui Manuila date statistice pe care le-a cules timp de ani de zile si in special in anii 1940-1944 despre numarul evreilor si numarul pierderilor evreiesti, inainte ca Manuila sa fi inceput pregatirea studiului "comun". Aceste date urmau sa serveasca ca baza pentru publicatia comuna. Filderman indica in mod explicit, bazandu-se pe recensamintele din 1912, 1930 si 1941, ca in aprilie 1941 ra­ma­se­se­ra in Romania 302.050 evrei, ca toata populatia evreiasca din sudul Bucovinei si din judetul Dorohoi (in afara de o parte din evrei din orasul Dorohoi) au fost de­portati in Transnistria, ca circa 10.000 de evrei au fost omorati in pogromul de la Iasi, iar in ce priveste Basarabia  "nimeni din cei 206.958 de evrei care au trait acolo in 1930 nu a ramas in viata in prezent. "In Bucovina de Nord au ramas in viata 15.000." (Chif­fres se referaint à la population jui­ve de Roumanie - culegere de date pe care Filderman le-a pregatit si le-a tra­dus in franceza pentru a le include in me­moriile sale, Arhiva Filderman, P-6/68, pp. 99-100).

 Pe baza cifrelor amintite, Filderman a pregatit, in colaborare cu Manuila, prima versiune a lucrarii statistice comune, care a fost semnata de ambii, cu titlul:  Precizari asupra numarului evreilor din Romania, 1956 si in engleza: Details Concerning the Number of Jews in Romania, 1956 (in continuare Details). Manuila nu a publicat versiunea semnata cu Filderman, ci doar a amintit-o intr-o nota (Regional, p. 7).

 In aceasta versiune, care a ramas in manuscris, sunt amintite datele statistice pe care liderul evreu le-a trimis lui Ma­nuila, dar aceste date n-au fost incluse in studiul publicat. Versiunea comuna ( Details), pe care Filderman a semnat-o si Manuila nu a publicat-o, nu este identica cu "studiul" lui Manuila (Regional). In versiunea comuna care nu a fost publicata nu exista o impartire in procente a raspunderii pentru exterminare intre ger­mani si romani. Chestiunea celor 100.000 de evrei descoperiti, chipurile, in Uniunea Sovietica este amintita in Details, care poarta, cum am mentionat, si semnatura lui Manuila, drept un zvon a carui veridicitate nu va putea fi apreciata "decat du­­pa recensamantul general al popu­latiei din Rusia Sovietica". Se mai spune acolo ca cel putin 115.000 de evrei au fost ucisi dupa reocuparea Basarabiei si Bucovinei "in actiuni ale ar­matei germane impreuna cu guvernul Antonescu" (Details, p. 8).

 Manuila a citat in publicatia lui un document care ar fi provenit din arhiva lui Filderman despre cei 100.000 de evrei romani descoperiti in Uniunea Sovietica, si cu aceasta ocazie a adaugat trei minciuni grosolane: Filderman nu a notat niciodata in memoriile sale ca 100.000 de evrei romani ar fi reusit sa se refugie­ze si ca ei ar fi fost descoperiti in Uniunea Sovietica. Un delegat al Republicii Populare Romane nu a putut sa plece la Mos­cova in 1947, pentru ca atunci nu exista inca Republica Populara (ea a fost proclamata in 31 decembrie 1947). Si ultima minciuna: in 1947 Filderman nu mai indeplinea nici un rol in  Joint, de­oa­rece comunisti evrei pusesera stapa­ni­re pe filiala romaneasca a acestei or­ga­ni­­zatii americane evreiesti. Pe Filderman il preocupa atunci problema cum sa fu­ga din Romania inainte de a fi arestat ca "agent anglo-american".

De aceea nu putem decat sa stabilim ca "studiul" lui Manuila este o escrocherie: in primul rand pentru ca nu a luat in consideratie datele pe care i le-a trimis Fil­derman, ci a amintit doar de existenta lor; si in al doilea rand pentru ca nu a pu­blicat varianta semnata de Filderman. Acesta a constituit ultimul serviciu al familiei Manuila facut familiei Antonescu.

 Filderman s-a exprimat cu claritate despre numarul victimelor si raspunderea pentru asasinarea lor. La 11 octombrie 1941 a indraznit sa-i scrie lui Antonescu ca hotararea acestuia de a deporta evreii din Basarabia este " moartea, moar­tea, fara vina, fara alta vina, de­cat aceea de a fi evrei". Intr-un me­moriu pe care l-a trimis lui Antonescu la 22 septembrie 1942, care include da­te statistice pentru a-l convinge sa anule­ze planul de deportare in Polonia, Filder­man a scris ca regimul Maresalului a mic­sorat proportia evreilor "in ultimii doi ani cu cel putin 66%, adica cu doua treimi". In toata perioada regimului fascist, Filderman a urmarit procesul de ex­terminare si deportare si a notat - uneori cu mana sa - date despre dis­pa­ri­tia evreilor din Basarabia, Bucovina si judetul Dorohoi. La 12 septembrie 1944, imediat dupa rasturnarea regimului anto­nescian, Filderman a publicat un comunicat pentru presa in engleza in care a spus: "Between June 1940 and March 1944, a number of over 220.000 Jews have perished" ("Intre iunie 1940 si martie 1944 au pierit un nu­mar de peste 220.000 evrei", Arhiva Filderman P-6, vol. 109, p. 189).

Filderman nu a reactionat la brosura "comuna" cu Manuila pentru ca era atunci deja bolnav de Alzheimer. Boala s-a agravat cu timpul, si s-a manifestat prin uitare, confuzie de date calendaristice si personalitati, precum si prin fenomene mai grave.

Falsificarea istoriei

Nu este deci de mirare ca studiul "co­mun", adica falsul lui Manuila, atat de lau­dat de domnul Larry Watts in Ziua, este amintit doar de catre negationisti, de cei care cred ca o brosura il poate exo­nera pe Antonescu si statul roman de crimele impotriva evreilor. Pentru a in­­­­tari "datele", Kurt Treptow, editorul stu­diului Manuila & Filderman, republicat la Iasi in 1994, a reprodus in Introdu­ce­re un fragment dintr-un asa-zis tes­­ta­ment al lui Filderman, scris intr-un lim­baj cu totul strain de liderul evreu, in care l-ar fi laudat pe Antonescu, "care a facut foarte mult pentru indulcirea soartei evreilor expusi persecutiilor rasiale naziste". Intrucat cunosc foarte bine documentele aflate in arhiva Filderman si desi acest fals a fost deja demonstrat intr-un studiu serios (Michael Shafir, Intre negare si trivializare prin comparatie: Negarea Holocaustului in tarile postcomuniste din Europa Centrala si de Est, Iasi, Poli­rom, 2002, pp. 92-95), il invit pe domnul L. Watts sa trimita ziarului Ziua o co­pie a acestui "testament", care se afla, dupa spusele sale, la Arhiva Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana - Filiala Iasi sa fie cunoscut de toti. Pun la dispozitie ziarului amintit, daca doreste sa publice, orice document amintit de mine in aceasta scurta reactie la repetatele incercari ale domnului Watts de a falsifica istoria.