Cine a incalcat regula jocului (I)

Istoria cunoaste si rasuciri paradoxale, momente extreme care, intr-un circuit obisnuit de dezvoltare, sunt imposibil de anticipat. Se resimte atunci o rupere de ritm, o precipitare, o smulgere dintr-un stadiu prelungit de incremenire si pasivitate, o brusca inclinatie spre provocare de neobservat inainte. Emil Cioran dorea sa fie recunoscut el insusi drept un profet al unor astfel de cotituri in traiectoria unor natiuni. Despre daunele starilor de exaltare va spune mai tarziu, cu un accent apasat de pocainta: "ÃŽmi pare evidenta prezenta isteriei mele de atunci". Schimbarea la fata a Romaniei (1936) a pledat in favoarea unui destin apocaliptic prin care sa se curme anonimatul, umilinta, apatia, pacate grele de care credea ca sufera neamul sau, pacate ce l-au impiedicat sa urce cu pasi de invingator pe scena lumii. Ar fi fost o rasplata meritata cu varf si indesat pentru sacrificiile aduse. "As vrea o Romanie cu populatia Chinei si destinul Frantei", declara el, deloc inhibat de enormitatea pretentiilor. In reveria de grandoare care l-a cuprins ("nu pot iubi decat o Romanie in delir!"), isi inchipuia o iesire la rampa a tarii sale aclamata si invidiata. Spre a-si atinge tinta, ea trebuia scutita de criterii morale, ducand, la nevoie, nestingherit si o politica rea, agresiva, inaltata pe dreptul celui mai tare. Cioran recomanda dezinvolt o tactica de extindere si de dominatie, neevitandu-se chiar razboiul, macar in Balcani, prin care se putea obtine hegemonia pe calea armelor. O utopie neagra, negativa! Ulterior, eseistul va abandona frenezia aventurii, nazuind sa spele rusinea unei complicitati cu diavolul. Lecuit, va confrunta proiectiile indraznete cu normele eticului si ale istoriei, respectand rigorile ratiunii, cucerind reputatia unui exceptional autor de maxime si de reflectii moderne. Citind randurile mai vechi ale lui Cioran, nimeni nu se astepta ca o parte a pronosticurilor sa se implineasca atat de repede, gratie unui renghi al providentei. In ordinea firescului, in avansare nu putea avea sansa de a parasi brusc penumbra de veacuri un stat relativ mic, situat la periferia de sud-est a Europei, impresurat geografic, vecin cu doua-trei imperii care, simultan sau succesiv, si-au impus dictatul lor. Strapungand intunericul, acest teritoriu va capta dintr-o data, conform cu prezicerea, nici mai mult, nici mai putin decat atentia planetei intregi. Cum? Surpriza, pe care, fireste, nu se sconta, a fost aceea ca desteptarea din letargie si inscrierea pe o orbita de tensiune maxima s-a realizat in vazul lumii, milioane de spectatori urmarind cu rasuflarea taiata peripetiile locale. Visul lui Cioran a prins cheag, chiar daca nu in formele preconizate, cristalizandu-se intr-un aliaj de sublim si ridicol, de maret si terifiant. Acumularea intr-un interval scurt de senzational in doze masive a recompensat parca banalitatea si monotonia unei indelungate vegetari. La sfarsitul anului 1989, in decurs de cateva saptamani, au defilat pe micul ecran, in cele mai departate colturi ale globului, episoadele unor zguduiri pe un petec de pamant. In acel rastimp, Romania a detinut o prioritate absoluta in buletinele de stiri. S-a impregnat subit pe retina oamenilor din mai multe continente conturul unui peisaj, cel carpato-dunarean, bantuit de un vant de eroism si de cruzime, de patos si de mascarada.

Momente soc cu efect de dinamita

Ce se putea deslusi? Un barbat cobora stangaci de pe un tanc, cu caciula neagra in mana, speriat si neputincios, un mosneag azvarlit in mijlocul haosului. Dupa o prima confruntare, omul, prabusit fizic, o epava, solicita mila, tocmai ceea ce nu era potrivit in cazul sau. La o privire mai atenta, putea fi identificat. Cu doar doua sau trei zile mai inainte, acelasi individ circulase cu viteza pe arterele Capitalei, intampinat cu urale si flori. Primise tantos marturiile de obedienta, daduse indicatii supusilor sai in fraze greoaie, stalcite gramatical, cu un vocabular rudimentar, poruncind ce trebuie sa se darame, ce trebuie sa se cladeasca si ce trebuie sa se vorbeasca despre ceea ce facea el. Acum haituit, gonit de furia multimii, s-a suit intr-un elicopter de pe acoperisul palatului in care domnise ca un despot. A ratacit in vazduh, apoi a descins pe sol, continuand evadarea, strecurandu-se ca un cersetor prin ulite si curti, in cautarea unui sprijin. Capturat, impins din spate in fata unui tribunal ad-hoc, se trezise condamnat in cateva ore la moarte, fara putinta de a se apara, fara sa fie lasat sa se disculpe (ca era vinovat peste masura nu se putea indoi nici o persoana!). Uluitoare trecere de la glorie la prabusire, surprinsa pe viu intr-un scenariu rocambolesc, alcatuit parca de o imaginatie infantila! Intr-o alta secventa, intr-o incapere a televiziunii, conducatorul cel nou, numit in graba, comunica multimii la microfon, cu o voce alarmata, ca pe strazi au loc incaierari de trupe motorizate, ca de pe terase tragatori de elita impusca in dreapta si in stanga, ca la granite sunt mobilizate forte straine si se remarca infiltrari suspecte de obiecte, de munitie si de fiinte umane. Alaturat, glasul moderatorului descria conditiile de lucru ale proaspatului sef, care nu mai parasise de zile si nopti salasul de la televiziune, acolo dormea, manca, dirija operatiunile de lupta, decis sa vegheze ca linistea si ordinea sa fie restabilite. Pe micul ecran se zareau, dupa aceea - ce salbaticie! -, o sumedenie de cadavre despuiate, schingiuite, expuse unei contemplari sadice. Era transmisa informatia ca, in urma aprigelor represalii initiate de fostul stapan, au murit peste 60.000 de oameni, ca spitalele sunt pline de raniti. Din cand in cand, camera de luat vederi imbratisa panoramic in pietele publice cetele imense de demonstranti, tineri cu pieptul gol, tinand steagul tricolor gaurit in mana, cerand pedepsirea tiranului. Se derulau momente soc, cu efect de dinamita, fiindca erau transmise in direct. Un basm modern cu patanii semifantastice, care spargeau tiparele unui trai pana atunci previzibil pana in detalii. Ceea ce era infatisat ochiului uimit nu putea fi decat realitate, conchidea un privitor fascinat de imagini. De ce nu s-a acordat totusi de la inceput credit versiunii oficiale, extrasa nemijlocit din perindarea intamplarilor? De ce s-a ivit banuiala, intarita pe parcurs, ca gestul curat de demnitate si de curaj era acoperit adesea de un val de falsitate? Aproape nimic nu mai era sigur, datele difuzate cu viza de valabilitate nu au fost confirmate irevocabil, nu se permitea verificarea si largirea investigatiilor. S-a creat impresia ca nu se incurajeaza clarificarea enigmelor, ca se intretine voit o incertitudine, ca amestecul de adevar si fabulos foloseste cuiva care e implicat adanc in cutremurul care a zdruncinat din temelii tara. Confuzia, dara de anarhie si de hazard, perdeaua de fum - toate acestea au ingaduit sa se amane dezvaluirile, au stanjenit explorarile, au sters urmele unei malversatiuni. Cineva detine pare-se autoritatea de a opri cercetarea esentiala. El isi impune vointa si de 15 ani lucrurile nu se urnesc din loc. In ciuda dezlegarii unor amanunte de ordin secundar, nu s-a aflat inca nimic precis despre originea tulburarilor, despre desfasurarea pe etape, despre deznodamant. Nu s-a raspuns la intrebari elementare: cine a luptat? contra cui? Dupa caderea lui Ceausescu, s-au intetit inclestarile, s-a batut Armata cu Securitatea si invers, indeplinind comenzi contradictorii. La stingerea conflictelor, nu a fost judecat nici un general sau soldat care ar fi ramas partizan credincios al fostului sef suprem, dispus sa piara odata cu el. Au fost invocate intr-un rechizitoriu doar fapte consumate mai inainte de eruptie. Cum se explica imprejurarea ca Romania este singura tara din estul si sud-estul Europei unde schimbarile nu s-au savarsit pasnic, in revolutie de "catifea", ci au inclus violenta, varsari de sange? Aspectul de brutalitate si de oroare, de barbarie orientala deosebeste rasturnarea din spatiul carpato-dunarean de mutatiile relativ calme din celelalte state dimprejur (la fel explozia de vitejie colectiva!). Ma hazardez sa particip la eforturile de descifrare a acestui fenomen, desi lipsa de acces la surse si stradania unora de a deruta si de a rataci necontenit pe piste dubioase reprezinta obstacole descurajante. Pornesc de la ideea ca vidul nu e total, ca dainuie o serie de date certe, ca ne putem bizui si pe un sir de ipoteze si de interpretari cimentate cu argumente consistente. Acolo unde verigile de legatura nu pot fi atestate de fapte exacte, se pot umple golurile prin deductii si prin logica rationamentului. Daca tabloul zamislit e coerent, solid constituit, el inlesneste inaintarea treptata, milimetru cu milimetru, pana se va ajunge la clipa deschiderii arhivelor.

(Continuare in numarul urmator)