Pe aceeași temă
Crima fundamentala a regimului comunist din Romania a constat in deposedarea unui intreg popor, timp de aproape o jumatate de secol, de dreptul esential al omului, anume libertatea, conditie a implinirii fiintei umane, potrivit vocatiei si aspiratiilor sale. Negarea acestui drept fundamental s-a diversificat in aplicare, cuprinzand in actiunea de anihilare toate celelalte drepturi specifice ale omului derivate din cel dintai. Pe tot parcursul indelungatului rastimp cat si-a impus dictatul, regimul comunist a transformat societatea romaneasca intr-o imensa carcera, ai carei paznici intoleranti si necrutatori au fost tortionarii natiunii, structurile de comanda ale Partidului Comunist Roman. De la preluarea conducerii tarii, in martie 1945, sub aparenta pluralismului de "larga concentrare democratica", pana la inlaturarea sa de la putere, la sfarsitul anului 1989, maturat de valul libertatii in expansiune la scara mondiala, regimul comunist a pus in functiune intregul arsenal de mijloace de constrangere fizica si spirituala pentru a inabusi aspiratia elementara a omului de a-si afirma personalitatea, de a fi el insusi, in marea competitie a competentelor si valorilor in societate. Peste masa milioanelor de oameni condamnati la o existenta lipsita de acest drept elementar s-a asternut puterea nelimitata a grupului de asupritori cu ideologie care s-au numit comunisti, a caror principala preocupare a fost aceea de a-si apara cu strasnicie privilegiile exorbitante dobandite prin acapararea puterii, in folosul lor si al fortei straine tutelare, Uniunea Sovietica, care i-a impus si i-a mentinut la conducerea tarii. Pentru a raspunde acestui dublu comandament intern si extern, regimul comunist din Romania a intreprins cea mai vasta actiune de subjugare a natiunii romane din cate i-a fost dat acesteia sa indure de-a lungul mult incercatei ei istorii. Dublul pacat originar - suprimarea libertatii si dependenta permanenta de puterea ocupanta si dominatoare - a insotit regimul comunist cat s-a aflat la conducerea tarii. Dominatia totalitara asupra societatii romanesti a fost un act deliberat, derivat din ideologia partidului comunist, marxism-leninismul, impus de centrala mondiala de la Moscova. Lipsit de radacini in lumea romaneasca, partidul comunist a preluat, odata cu mandatul conferit de protectorii sai din Kremlin, si formula de guvernare totalitara a acesteia, a carei aplicare avea drept scop zdrobirea oricarei rezistente a omului intru apararea dreptului sau fundamental, iar ca mijloc, teroarea permanenta. Regimul comunist din Romania si incarnatia sa suprema, PCR, "forta conducatoare a societatii", a asumat integral controlul asupra lumii romanesti, ingradind pana la suprimare initiativa individului; totul, in interesul esential al nomenclaturii parazitare si incapabile din fruntea tarii si, implicit, al URSS, ale carei obiective imperialiste la scara mondiala au fost consecvent slujite de un regim constient ca supravietuieste doar ca exponent al supraputerii suzerane. Chiar cand propriile interese au constrans-o sa adopte simbolurile nationale, nomenclatura din Romania nu a incetat sa slujeasca, prin insasi natura regimului de opresiune totala in fruntea caruia se afla, imperativele hegemonice ale colosului protector de la Rasarit. Cand falimentul comunismului, subminat de viciile sale profunde, a devenit ireversibil si iminent, mai intai in Polonia, conducatorul regimului din Romania, sacrificand imaginea sa de lider national, a invocat interventia sovietica, de teama ca germenii de libertate care amenintau totalitarismul intr-una dintre tarile "lagarului" comunist sa nu-si manifeste forta de contagiune in ansamblul spatiului aflat inca sub tutela Moscovei.
Nascut in zodia hegemoniei sovietice si mentinut gratie acesteia, regimul comunist de la Bucuresti a lepadat aparenta nationala de indata ce s-a simtit primejduit de suflul libertatii care ameninta sa doboare putredul edificiu al comunismului mondial. Totalitarismul zdrobitor de personalitate si dependenta existentiala de supraputerea totalitara au fost cele doua fete definitorii ale regimului comunist din Romania.
Ierarhiile comuniste
Negarea absoluta a dreptului fundamental al omului, urmarita cu mijloacele puterii totale a partidului unic, s-a diversificat, fireste, in aplicare, in tot atatea negari ale drepturilor multiple ale omului, derivate din complexitatea vietii sociale: drepturi politice, sociale, profesionale, intelectual-spirituale. Pentru a-si atinge telul, regimul comunist a cuprins societatea in lanturi de institutii ierarhic organizate prin intermediul carora si-a exercitat puterea totala si carora le revine raspunderea pentru crima colectiva si permanenta savarsita impotriva intregii natiuni, condamnata la dependenta nelimitata fata de casta dominanta. In varful ierarhiei institutiilor care, laolalta, au supravegheat imensa carcera in care a fost condamnata sa-si traiasca existenta societatea romaneasca, s-a aflat, fireste, Comitetul Central al PCR si principalul sau organ de conducere, Biroul Politic, de unde porneau hotararile decisive, linia partidului. Domeniile principale ale vietii social-politice erau indrumate de sectiile de resort ale Comitetului Central, care propuneau masurile de control asupra domeniului din competenta lor si supravegheau aplicarea hotararilor Comitetului Central. Pe treapta inferioara a ierarhiei organelor de incadrare a personalului din "campul muncii" - din toate institutiile statului - se aflau birourile organizatiilor de baza ale partidului comunist si sindicatele, al caror rost, clar definit de V. I. Lenin, era de a contribui la executarea ordinelor partidului unic.
Forta represiva
Partidul unic incredinta bratului sau executiv, guvernul, misiunea de a-i pune in aplicare hotararile. Functia represiva, esentiala pentru conservarea puterii, a fost incredintata Ministerului de Interne, Securitatii, Militiei si, la nevoie, Armatei. Un rol de frunte in legitimarea represiunii a revenit justitiei, organ al "luptei de clasa", adica instrument al puterii totalitare. Consolidarea regimului in etapa sa initiala, care a corespuns cronologic cu ultima faza a vietii si guvernarii lui I.V. Stalin, s-a infaptuit cu mijloacele terorii extinse la ansamblul populatiei. Incarcerarea in masa a populatiei, cu prioritate a elitelor politice, intelectuale, economice, ecleziastice, militare si taranesti - intr-un cuvant, din toate sferele de activitate - a devenit, la scurt timp dupa acapararea totala a puterii, la sfarsitul anului 1947, mijloc decisiv de terorizare a populatiei si de anihilare a rezistentei natiunii. Exercitiul de contabilitate cu privire la numarul victimelor represiunii concentrationare - efort meritoriu al unor cercetatori - nu e in masura sa reflecte dimensiunile reale ale catastrofei umane deliberat provocate de regimul comunist. Celor trecuti in eternitate in celulele inchisorilor si in "coloniile de reeducare", denumire eufemistica pentru lagarele de exterminare, li se cuvin adaugati cei, inca mai numerosi, imposibil de contabilizat, care, "eliberati" din unitatile sistemului concentrationar, ajungeau cadavre vii la ai lor, pentru a-si afla sfarsitul precipitat in vasta inchisoare care era intreaga tara sau pentru a supravietui cu infirmitatile ireversibile inscrise in conditia lor psihica si fizica.
Subjugarea constiintelor
Alaturi de tortionarii trupurilor actionau cei ai mintilor si ai sufletelor. Zeci si sute de mii dintre locuitorii tarii au trecut prin laboratoarele de terorizare ale regimului, prin anchete si interogatorii desfasurate cu ajutorul celor mai brutale metode de intimidare si al celor mai rafinate formule de subjugare a constiintelor, preluate din vastul arsenal tortionar al dascalilor sovietici.
Regimul comunist din Romania, ca si cele fratesti din celelalte tari satelite ale Uniunii Sovietice, nu s-a multumit cu supunerea oarba a populatiei, redusa prin teroare la tacere absoluta. Pentru a fi sigur ca aceasta supunere e definitiva, el s-a straduit sa obtina adeziunea activa a masei populatiei, condamnata la existenta amorfa. Un rol de capetenie in actiunea de indrumare a mintilor si a constiintelor in directia comandata de partidul unic a revenit propagandistilor regimului, activistii de profesie repartizati la sectia de propaganda sau intelectuali de formatie, grabiti sa se intreaca in cursa servilismului, intru adularea puterii totalitare. Scriitori care nu s-au dat in laturi sa inalte imnuri de entuziasm pentru "Drumul fara pulbere", sub care zac nenumarate cadavre, sau alte infaptuiri tot atat de grandioase si de criminale ale partidului si ale conducatorilor sai, exaltate in diverse "Cantari ale Romaniei"; jurnalisti care asteptau semnalul de la stapanire pentru a exalta hotararile partidului sau pentru a "infiera cu manie" uneltirile dusmanului de clasa; istorici care au proslavit rolul eliberator al "glorioasei armate sovietice" si al "genialului ei conducator", I.V. Stalin, sau altii care, mai tarziu, au impins genealogia politica a "Geniului Carpatilor" pana la Burebista si Decebal, declarati coautori indepartati ai actului de la 23 august, ale carui succesive falsificari sunt un model de mistificare istoriografica si de capitulare intelectuala; cineasti care au aplicat in domeniul lor imperativele realismului socialist, schimb de turpitudine morala contra tristelor privilegii obtinute de la tiranii natiunii de oameni ai condeiului si ai cartii care si-au traficat constiinta contribuind asiduu la intunecarea mintilor unui intreg popor, la edificarea "temnitei ideologice" (formula ii apartine d-lui Teodor Baconsky).
Cadrele de conducere ale Partidului Comunist Roman, pe toate treptele sale ierarhice, organele sale de executie, intre care, la loc de frunte, s-a aflat aparatul de represiune fizica, condeierii care au acceptat rolul de pervertitori ai mintilor si constiintelor sunt factorii care isi impart vina colectiva a deposedarii intregului popor roman de dreptul fundamental la libertate, negare care a fost crima originara si esentiala a regimului comunist din Romania.
