Pe aceeași temă
“Obiectivele”
Nu e lipsit de interes sa vedem cum si pentru ce au devenit obiective, adica tinte predilecte ale Securitatii si informatorilor ei, o parte dintre deportatii în Baragan. Am amintit deja trecutul lor politic, dar si zvonurile si observatiile negative fata de situatia în care se aflau, ambele consemnate în rapoarte sub rubrica “Manifestari dusmanoase si stari de spirit”. Destul de frecvent, sunt mentionate în primele luni parasiri de domiciliu, dar si tentativele de a lua legatura cu cei din exteriorul zonei de domiciliu obligatoriu. Controlul corespondentei era o practica generalizata si, ca efect, puteai deveni usor un obiectiv.
Din informatiile primite de la sursa (a se citi informator) si prin mijloace tehnice - consemneaza un raport - rezulta ca elementele dislocate din raza regiunii Bucuresti întretin legaturi de corespondenta cu rude si prieteni fugiti din tara, cu care ocazie se fac schimb de informatii politice si economice. Printre exemple, Rieder K. din Olaru, care îl informeaza pe Jacob Zimmer din Germania ca e la 80 de km de Bucuresti, ca nu poate merge în jur mai mult de 15 km, ca satul are 700 de numere si numai doua fantani cu apa buna. Nu va pot spune nimic deosebit (dos. 191, p. 7), subliniaza autorul scrisorii, constient parca de faptul ca e supravegheat, dar nedandu-si seama ca pacatul era deja savarsit, din moment ce precizarea locului unde se afla si celelalte detalii pe care le da erau deja considerate informatii politice si economice. Urmarile sunt, ca si în cazul Tereziei Ianovitsc, tot din Olaru, care adresase si ea o scrisoare lui Lizi Wagner din Waltersdorf, încadrarea informativa a susnumitilor si urmarirea tehnica a corespondentei.
Un agent veterinar din Olaru (Rosetii Noi), care se afla la Rosetii Vechi la venirea deportatilor si s-a ocupat de vitele lor, îmi spunea în urma cu 10 ani, cand l-am intervievat, ca, printre serviciile pe care le facea deportatilor, se numara si acela de a trimite si a primi corespondenta pe numele lui. Semn ca “obiectivele” stiau sau vedeau ca altfel nu au sanse sa ia legatura cu cei de acasa. Precautiile pe care si le luau erau dintre cele mai inventive. O fosta deportata povesteste ca le-a sugerat celor de acasa - într-o scrisoare trimisa printr-un localnic din satul vechi dispus sa riste un astfel de serviciu - sa transforme scrisoarea lor de raspuns într-un ghemotoc de hartie în jurul caruia sa rasuceasca lana, pentru a fi sigura ca, astfel, scrisoarea ajunge la destinatie necitita (ghemul de lana fiind trimis într-un pachet împreuna cu alte lucruri).
Aproape sigur primirea pachetelor nu a fost posibila de la început, de vreme ce într-o “Sinteza” din 16 noiembrie 1951 (la jumatate de an de la deportare, deci), trimisa de Securitate la Bucuresti, se mentioneaza: O alta stare de spirit nemultumitoare în randurile acestor dislocati este creiata pe motivul ca Sfatul Popular, împreuna cu organele Militiei au luat masuri ca, toate coletele care le vin dislocatilor de la diferite rude sau prieteni din locurile unde au fost dislocati sa le confiste iar continutul sa-l împarta pentru cei saraci. In urma acestui fapt se constata ca în fiecare zi în fata Sfatului Popular sunt stransi cate 100 dislocati care vocifereaza, ca de ce li se confisca alimentele, întrucat acestea sunt proprietatea lor trimise de unele rude (p. 194, dos. 191).
Mentionarea, la capitolul “Manifestari si stari de spirit nemultumitoare” din “Sinteza” trimisa de Directiunea Generala a Securitatii Statului regiunea Galati catre Directiunea Generala a Securitatii Statului Bucuresti în septembrie 1951, a continutului uneia dintre scrisorile interceptate ne ajuta sa vedem cum se prezenta situatia pe teren (nu putea banui expeditorul scrisorii ca aceasta va ajunge, cu jumatate de secol mai tarziu, pe cai atat de sinuoase, la noi, cititorii de acum), dar ne ajuta si sa întelegem ca orice informatie de felul celor date de el îl transforma în obiectiv si ca de la plangere sau critica pana la manifestare dusmanoasa nu era de strabatut decat un pas. Asa se întampla (conform “Sintezei” amintite mai sus) cu dislocatul Rosu Ion, din comuna Frumusita, raionul Galati, care, într-o scrisoare adresata unui prieten al sau, îl anunta ca el duce o viata de mizerie, întrucat sta în frig pe camp într-o coliba, deasemeni mai arata ca sunt obligati sa faca 3.000 de chirpici de fiecare familie, iar atunci cand vrea sa se duca undeva nu poate decat dupa materiale si la doctor si atunci cand vrea sa se duca la doctor îi trebuie dovada de la Militie, întrucat nu au nici un act la ei (p. 176, dos. 191). Evident ca, în aceasta situatie, se recurge, ca si în cazul scrisorilor, la diferiti cunoscuti pe care, de pilda, dislocatii din Vadeni îi au la Braila. Daca adaugam la acestea faptul ca un alt dislocat din Zagna - Vadeni, Petru Maghiaru, mentiona, asa cum am vazut în fisele de dictionar anterioare, ca rudele care încercau sa-i viziteze în primele luni dupa deportare erau expediate cu primul tren înapoi, în cazul în care erau prinse, întelegem ca izolarea celor adusi cu forta în Baragan trebuia sa fie totala. Nu era vorba doar de interdictia de circulatie, ci si de grija ca sa nu se stie prea multe despre aceste sate-noi si despre ce fel de viata duc cei condamnati sa devina locuitorii lor. Dupa cum reiese din numeroase marturii, localnicii din satele învecinate fusesera preveniti ca au de a face cu “raufacatori” si, pentru a-i exotiza la extrem, cu “coreeni” (aluzie la razboiul din Coreea), un mod de a-i tine macar o vreme la distanta unii de altii. Se ajunge pana acolo încat unul dintre dislocatii din Frumusita ajunge sa creada (sau macar sa spuna) si el unui informator care îl denunta ca degeaba construiesc dislocatii case, întrucat are informatii precise ca aceste case le construiesc pentru populatia coreeana care se refugiaza din Coreea (nota “Sinteza” din 18 septembrie 1951, dos. 191, p. 166).
Un tren si o asociatie fantoma
Ca bariera informationala nu putea fi etansa e de la sine înteles. O întamplare edificatoare pentru vulnerabilitatea cordonului de izolare si tacere pe care ar fi vrut sa-l creeze Securitatea în jurul deportatilor e povestea trenului cu alimente sosit pe adresa dislocatilor din raza regiunii Galati, din Timisoara. Cele trei vagoane cu alimente reperate initial par a veni din partea unei enigmatice “Asociatii a Muncitorilor din Timisoara”. Evenimentul e ocazia unui intens schimb de note si informari, provocand o adevarata nebunie investigatorie.
Tov. general maior Nicolski se implica personal, nelasandu-se înselat de “solidaritatea de nezdruncinat” pe care regimul comunist o perora si o presupunea între clasa muncitoare si taranimea muncitoare. Logica aceasta au luat-o în considerare, probabil, cei care au organizat în realitate transportul, atunci cand au recurs la o mistificare, cu scopul de a însela vigilenta autoritatilor.
Cele trei vagoane apar pe 4 septembrie 1951 în statia CFR Cioara Doicesti si sunt expediate pe numele lui Hails Vestor, fiind destinate dislocatilor din Centrul “Justin Georgescu”. Cel care însotea vagonul e retinut, iar alimentele sunt confiscate si se altereaza în vagoane pana sa se gaseasca solutia repartizarii lor în alta directie, desi rapoartele din aceasta perioada consemneaza frecvent lipsa de alimente în satele de deportati.
Pe 6 octombrie 1951, într-o “Nota” a DGSS, 244, se precizeaza ca nu exista si nici nu a existat pe raza regiunii Timisoara o “asociatie a muncitorilor” care sa fi fost la originea transportului. Este în schimb identificat contabilul de la GAS din comuna Partos, raionul Deta, Checeanu Lazar, care avea socrul dislocat si ca urmare a colectat cate un pachet de alimente sau îmbracaminte si de la alte rude ale celor dislocati din Partos, Banloc si Tolvadia. A fost ajutat de seful statiei CFR din Comlosu Mic, cu care era prieten si care i-a pus la dispozitie doua vagoane. Transportul a fost însotit de Hess Ioan si Oltinger Ioan, din Comlosu Mic, care au fost arestati la sosirea trenului în statia Stancuta - Galati.
In “Nota” din 12 octombrie apare si o alta filiera de investigat. E vorba de data asta de o asociatie (întovarasire) de mai multe familii din comuna Periam, care înainte de dislocare lucrau împreuna 160 de ha de teren. Din randul acestora au fost ridicate 60 de familii care trimisesera 21 de scrisori fostilor asociati neridicati, pentru a le cere alimente si alte lucruri necesare. Primind aceste scrisori - consemneaza “Nota informativa” - taranii saraci Talman Francisc, Hentz Francisc, Moise Ioan si taranii mijlocasi Gill Adam si Hubert Nicolae, toti din comuna Periam, au început sa colecteze diferite colete, pe care le-au expediat dislocatilor.
In mod analog a procedat taranul sarac Harter Ioan, din Comlosu Mic, care avea un fiu dislocat în regiunea Galati si care a reusit cu sprijinul sefului statiei CFR din Comlosu Mare sa colecteze de la 74 de persoane din comuna si sa expedieze apoi în Baragan doua vagoane de alimente (cele ajunse la Stancuta). Se revine asupra lui Checeanu Lazar, precizandu-se ca e cunoscut ca un element dusmanos fata de regimul nostru.
Apare si un al treilea împricinat, în persoana lui Lenger Petru (ulterior numele acestuia apare ca Langer Petru), din Giera, tot din raionul Deta, care avea dislocata pe una din fiice împreuna cu sotul ei. Cu ajutorul sefului statiei CFR Giera, Isac Nicolae, el expediase, în 18 septembrie 1951, pentru dislocatii din regiunea Galati, un vagon în care se aflau un numar de 157 de colete, colectate de la circa 55 de persoane.
“Nota informativa” din 18 octombrie aduce clarificari suplimentare, referitoare la numarul de expediere si la data expedierii vagoanelor, doua dintre ele fiind expediate din statia Comlosu Mare si unul din Periam (un al patrulea din Giera). Sunt identificati destinatarii transportului, cei care au initiat transportul si cei care l-au însotit. Checeanu Lazar apare acum ca Gheceanu Pavel si rezulta, în urma investigatiilor, ca el se deplasase în satele de dislocati, unde a stat mai multe zile, iar la întoarcere a afirmat ca acestia mor de foame si stau sub cerul liber deoarece nu au case de locuit.
Desi numaratul vagoanelor provoaca oaresce încurcaturi, concluzia e mai degraba linistitoare: nu s-a stabilit ca actiunea de colectare a pachetelor sa aiba caracter subversiv sau substrat politic organizat. Cu toate acestea, problema se urmareste în continuare pentru a se sesiza elementele initiatoare si instigatoare. Orice forma de organizare si solidarizare era pentru Securitate periculoasa si cei care participau la ea deveneau fara doar si poate “obiective”. Voi reveni.
N.a.: Toate pasajele in italice reprezinta reproducerea exacta (cu greseli gramaticale cu tot) a formularilor Securitatii.
