Pe aceeași temă
"Pustiu", "pustiu peste tot" revine ca un leit-motiv al acestei calatorii fara speranta. Care este reprezentarea "pustiului"? Pot fi imaginate cu adevarat, astazi, formele, proportiile sale atunci cand li se vorbeste despre Holocaust unor oameni care nu au trait experienta lui directa?
N-am vazut nimic de acest gen in lucrarile de istorie sau in manualele publicate pana acum in Romania, unde eforturile unei categorii de istorici s-au indreptat spre a construi mai curand imaginile unei culpe a evreilor din Basarabia si a gasi o justificare pe aceasta cale atrocitatilor regimului Antonescu.
***
Cum a fost transformata Soroca intr-un "pustiu" este bine reflectat in documentele publicate recent de Jean Ancel. Ordinul emis la 24 iulie 1941 de generalul Gh. Voiculescu, imputernicitul conducatorului statului pentru conducerea si administrarea Basarabiei, cerea strangerea tuturor evreilor din provincie in lagare si folosirea lor la lucrarile de refacere a drumurilor si soselelor, la repararea podurilor, astuparea transeelor etc. Pe copia ajunsa la Soroca, seful politiei romane isi punea rezolutia la 2 august 1941, dispunand sa se ia masuri in conformitate cu ordinul. Documentul poarta si nota manuscrisa: "La dosar. Evreii din acest oras au fost internati in lagare, fapt ce s-a raportat Inspectoratului".(2)
Ce se va fi petrecut intre timp cu cei peste cinci mii de evrei din Soroca este ilustrat si de un alt ordin, secret, dat de generalul Voiculescu, primit si trimis mai departe de prefectura orasului, politiei locale, care ii da numar de inregistrare la 18 octombrie 1941: "Cu ocazia operatiunii ultime de curatire a pamantului Basarabiei de evrei atrag serioasa atentiune asupra urmatoarelor: Curatirea va fi totala, nefiind ingaduit sub nici un motiv, ca dupa ce operatiunea va fi incheiata, sa se mai gaseasca pe teritoriu vr’un evreu, indiferent din ce cauza".(3)
Soarta evreilor era evocata din nou, in 1942, intr-un raspuns la un ordin datat 14 noiembrie, in care seful politiei, Aurelian Isar raporta ca "imediat dupa ce s-a reinstalat Politia in orasul Soroca, toti evreii gasiti atunci in localitate au fost ridicati cu familii cu tot si trimisi in lagarul de la Vertujeni, de unde mai tarziu au fost trecuti peste Nistru. De atunci si pana in prezent in localitate nu mai sunt decat sapte persoane de sange evreiesc..."(4) Adaugire semnificativa pentru a se intelege cui revenea responsabilitatea pentru "pustiul" instalat la revenirea administratiei romanesti este si precizarea din acelasi document ca "tigani periculosi, recidivisti fara profesie, cari nu-si pot procura existenta... nu sunt in localitate si nici nu au fost".(5)
***
Cum arata, asadar, acel "pustiu" evocat de supravietuitorii-martori evrei? In urma cu cativa ani, la München, am avut sansa de a primi cateva imagini document din partea unui martor roman. Este vorba de inginerul Victor Bratu, fiul cunoscutului rector democrat al Universitatii din Iasi, Traian Bratu. In februarie 1942, mi-a scris el ulterior, pentru a situa mai bine in spatiu si in timp fotografiile, "am fost concentrat ca locotenent de rezerva in Regimentul 2 Pionieri de Garda si repartizat la Batalionul 8 Drumuri. Zona de operatii a acestui Batalion a fost Soseaua Balti-Floresti-Marculesti pe Raut".(6) Pasionat tanar fotograf, una din primele imagini luate a fost aceea a sinagogii din Floresti, nu departe de Soroca, profanata in momentul deportarii evreilor din localitate. Dupa marturia lui, "interiorul fusese devastat, usile furate. Din molozul de pe jos am cules un capat de candelabru si un sul cu inscriptie in ebraica, din pergament, circa 15 x 15 cm".
"La inceputul lunii martie - scrie Victor Bratu -, am fost exonerat de orice sarcini, pentru a supraveghea, din orasul Soroca, dezghetul apelor fluviului Nistru, in scopul obtinerii de informatii cu privire la eventualele piedici in scurgerea zapoarelor susceptibile sa provoace inundatii. Ultimele saptamani de iarna au fost in acel an friguroase, cu temperaturi constante sub 0 grade, in timp ce batea un vant taios din est. Nistrul era inghetat, militari si civili treceau fluviul chiar cu vehicole auto. Misiunea mea comporta convorbiri telefonice, de la oficiul PTT din orasul Soroca, dimineata si seara, pentru primirea informatiilor de la supraveghetori, corespondenti din Hotin si Vadul-Raut, si raportarea datelor la Bucuresti.
Imi ramanea, prin urmare, destul timp pentru investigatii nestingherite intr-un domeniu in care nu mai umblasem. Nu stiam nici macar de existenta, nici de soarta cartierului-stetl. Cei din orasul Soroca, cu care, inevitabil, luam contact zilnic, personalul de la Oficiul PTT si gazda de la periferia vestica a orasului, nu m-au prevenit, primii pe motiv ca sunt recent veniti din tara, toti invocand ca nu stiu ce s-a intamplat cu oamenii care au locuit in acele case pustiite."
"Cartierul-shtetl din localitatea Soroca era situat pe versantul estic, inclinat catre Nistru al unui podis, intre centrul urban destul de saracacios al orasului, cladit pe marginea podisului si ruina cetatii medievale Soroca, amplasata la poalele versantului, in albia fluviului Nistru. Fluviul curgea prin fata portii cetatii, care spre stetl avea doar foste firide de aparare."
"Cartierul-shtetl, isi aminteste in continuare Victor Bratu, se intindea pe vreo cinci stradute, in jurul unei mici piete, in mijlocul careia se afla o cismea, atunci in functiune. Cateva din casele cu fatada spre piateta aveau un etaj si jumatate, una singura chiar doua. In martie 1942, cartierul nu mai era locuit, nu am vazut tipenie de om, dar nici pisica sau caine.
Casele din stetl nu erau locuibile, ci golite de tot inventarul casnic, se aflau in curs de devastare. In casele din stetl nu se mai gasea nici un inventar, nici o mobila, nici un produs textil de cazare si de imbracaminte, nici o oala de gatit, nici vesela, nici un tacam. La multe case lipsea plita sobei din bucatarie, lipseau clantele usilor sau chiar usi si ferestre cu tocul lor cu tot." As adauga ca o privire atenta a fotografiilor - ce mi se par exceptionale, demne de a fi studiate de un etnograf pentru diversitatea caselor, a tipurilor de acoperisuri, a ornamentelor - arata ca unele au fost marcate in prealabil ca evreiesti, iar in cursul jafurilor au fost smulse pana si firmele, locul uneia fiind vizibil pe ce aparent pare sa fie un vechi han, ca si instalatiile electrice. Victor Bratu isi aminteste in aceeasi marturie: "«Nici de vreo tiparitura nu am dat, in schimb am gasit franturi de scrisori in idis, scrise de rubedenii din Statele Unite, fara sa pot identifica un nume.
Dezghetul Nistrului s-a petrecut in acel an fara probleme, asa ca detasarea la Soroca mi s-a terminat inainte de a putea gasi sinagoga din stetl, pe care as fi vrut sa o vad.»
Scris la 51 de ani de cand am facut fotografiile in stetl-ul Soroca, pustiit, pradat".
Note:
1. Jean Ancel, Contributii la istoria Romaniei. Problema evreiasca 1933-1944, Vol. 1. Partea a doua. Bucuresti, Hasefer, 2001, pp. 255-256 (v. Iona Melaron, Ai sa scapi de aici. Jurnalul unei fetite deportate din Transnistria, traducere din limba romana, cu observatii si prefata de Jean Ancel - in ebraica, Ierusalim, 1981).
2. Jean Ancel, Transnistria, 1941-1942 The Romanian Mass Murder Campaigns, Tel Aviv University: The Goldstein-Goren Diaspora Research Center, 2003, Vol. II, p. 18, doc. 9.
3. Ibidem, vol. II, pp. 142-43, doc. 75. Nu este clar daca locuitorii "cu sange evreiesc" au supravietuit acestui ordin. La 30 ianuarie 1943 insa Primaria orasului Soroca solicita politiei orasului "un tabel de toti locuitorii... ce au sange evreiesc", tabel in care trebuia sa figureze si o rubrica intitulata "De la cine au sange evreiesc". Cert este ca datele solicitate "nu se gaseau" la primarie; cf. ibidem, vol. III, p. 2053, doc. 1103.
4. Ibidem, Vol. III, p. 1931, doc. 1038.
5. Ibidem.
6. Text conform marturiei scrise a lui Victor Bratu, primite in octombrie 2003 si caruia ii multumim in mod deosebit si pe aceasta cale.
(Fragment din comunicarea prezentata la simpozionul international Minoritati, mostenire culturala, civilizatia contemporana romaneasca, Bucuresti, 22 octombrie 2003)
