Pe aceeași temă
Stéphane Courtois nu se dezminte. In urma cu zece ani, la 7 noiembrie 1997, lansa la Paris Le Livre noir du communisme, o opera colectiva care urma sa declanseze interminabile polemici cu nostalgicii de pe malurile Senei. Polemica s-a purtat mai ales in jurul abordarii cantitative a temei: victimele comunismului erau apreciate la 90 de milioane, o cifra pe care unii au considerat-o irelevanta (cei care ii scoteau aprioric pe Pol Pot si chiar pe Mao din randul comunistilor, lasand raspunderea doar lui Stalin) sau chiar justificata (cei care vedeau doar jumatatea plina a paharului, invocand binefacerile "roz" din viata cotidiana, care puneau in umbra aceste crime).
Oricum - desi atacata chiar de unii dintre propriii colaboratori -, magnifica panorama coordonata de Courtois urma sa aiba o exploziva consacrare internationala: a fost tradusa in 30 de limbi (versiunea romaneasca a fost prima, lansata la 4 iunie 1998), intr-un tiraj de un milion de exemplare (numai 3.000 dintre acestea in romana, din pacate...). Succesul a insemnat lansarea definitiva si irevocabila a acestui emul al lui Annie Kriegel, continuator al scolii demistificatoare a lui Raymond Aron, Fran çois Furet, Alain Besançon, caci, numai din polemicile iscate la volumul I (Laffont, 2002), s-a mai adunat un volum antologic (Un pavé vers l’ Histoire). Apoi, Courtois a alcatuit si cel de-al doilea volum al cartii, publicat in Franta sub titlul Du passé faisons table rase! (Laffont, 2002) si in Germania sub titlul Das Schwarzbuch des Kommunismus - 2 (Piper Verlag, 2004) - acestea doua alcatuite din prefetele si addenda la volumele nationale (inclusiv cea romana).
Intre timp, prodigiosul istoric (legat de tara noastra prin Memorialul de la Sighet si Scoala de Vara al carei rector este) pregateste un numar din revista Communisme dedicat celor patruzeci si cinci de ani de teroare si represiune in Romania si care va fi lansat la 17 noiembrie la Paris. Conduce colectia Démocratie et Totalitarisme de la Editions du Rocher, iar in 2004 a fost, impreuna cu Vladimir Bukovski, principal colaborator in redactarea de catre parlamentarul suedez Goran Lindblad a Raportului de condamnare a crimelor comunismului (votat, cum se stie, la 25 ianuarie 2006 de plenul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei). Courtois a fost printre cei care au salutat Raportul alcatuit de Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste si a apreciat ca Romania a fost prima tara care a produs un document stiintific devenit si oficial, in ciuda primirii sale ostile din parlament. Dar surpriza anuntata pe care o adus-o Courtois a fost lansarea, in aceeasi fatidica zi de 7 noiembrie, a Dictionarului comunismului, in prestigioasa, prin traditia ei didactica si academica, editura Larousse. La 7 noiembrie s-au implinit exact 90 de ani de la lovitura de stat leninista care s-a numit apoi Marea Revolutie din Octombrie. Dupa cum, la lansarea Cartii negre a comunismului, se implinisera 80 de ani.
Memoria - resuscitare sociala
In comparatie cu vestita Carte neagra, Dictionarul este consacrat mai putin epicii si mai mult fenomenologiei comunismului. Mai putin ofensiv in aparente, el pune in prim-plan temele doctrinare, ale caror urmari sociale, institutionale si represive devin studii de caz. De altfel, subiectul nu este socotit incheiat, comunismul fiind vazut inclusiv in continuarea prezentului prin sechelele mentale lasate, ca si prin memoria sa, curatata acum de marotele propagandistice si reabilitata prin analize la obiect.
Courtois vorbeste chiar, in prefata cartii, de "comunismele" care au proliferat de-a lungul a doua secole, iesind din cele doua revolutii franceze (1789 si 1871), trecand prin utopiile egalitariste, teoretizand violenta prin Marx, sacrificand ideile prin acapararea lor de catre partidul unic, institutionalizand teroarea prin Lenin, Trotki, Stalin, globalizand sistemul prin Mao, Castro, Guevara.
Din punctul de vedere al violentei, unul din capitole imparte "comunismele" in "de inalta intensitate" (din 1917 pana in 1956) si "de joasa intensitate" (dupa Raportul lui Hrusciov din 1956, desi paradoxal este ca abia dupa aceasta data au aparut carnagiile din China lui Mao si Cambodgia lui Pol Pot).
Courtois apreciaza ca dupa 1989-1991 s-a produs un dezghet al arhivelor si o recuperare a trecutului recent, in ciuda faptului ca stanga europeana n-a sprijinit condamnarea comunismului, dupa cum s-a vazut in scorul strans cu care a fost votata rezolutia de la Strasbourg. Este de parere ca, totusi, cercetarea face pasi importanti mai ales prin societatea civila, incepand cu Asociatia "Memorial" creata in Rusia de Saharov si continuand cu Memorialul de la Sighet, pe care il considera "un model pentru Europa". Aceste forme de memorie preluata direct din viata le considera proiecte de resuscitare inclusiv sociala, citand chiar deviza Memorialului de la Sighet: "Atunci cand justitia nu reuseste sa fie o forma de memorie, memoria singura poate deveni o forma de justitie". O perioada de 20-30 de ani i se pare rezonabila pentru ca golurile din arhivele oficiale sa fie complet recuperate si cercetarea sa ajunga pe un drum normal.
Ce cuprinde Dictionarul?
Fiind o lucrare de informatie, Dictionarul comunismului este in acelasi timp una strict stiintifica. Definitiile sunt eseuri consistente, asezate in pagina nu pe criteriul "siglei", ci al capitolului si subcapitolului de tratat. Subiectul este acoperit din unghiuri diferite, cu dezvoltari ce se intersecteaza, dar nu se repeta, desi contributorii sunt nu mai putin de douazeci. Nu numai pentru ca este scris in Franta, dar si pentru ca exista acolo, inca, o uimire in fata "fascinatiei oarbe" pe care intelectualitatea a avut-o pentru comunismul real de dincolo de Cortina de Fier, Dictionarul Larousse reprezinta o privire din afara si cu garda ridicata asupra acestuia. Cei patru piloni pe care se sprijina sistemul sunt ideologia, propaganda, teroarea si violenta. Daca ar trebui facut un rezumat axiologic al cartii, ar fi dupa aceste coordonate. Pentru definirea ideologiei comuniste este folosita o definitie a lui Alain Besançon: "Ideologia impune acceptarea fictiunii ca pe o alta realitate care exista deja prin ea insasi. Regimul este terorist nu doar pentru ca face ideologia sa treaca de la posibil la fapta, ci de asemenea - si mai ales - pentru ca pretinde ca aceasta exista deja in realitate". Si - se explica autorul articolului din Dictionar: "In tarile in care comunismul nu este la putere, ideologia comunista poate avea un efect de-a dreptul atragator: prezentand o vizionare utopica, dar globalizanta a lumii si mizelor politice, pretinzand ca da o semnificatie mondiala celui mai mic semn de contestare a sistemului instalat, ideologia este unul dintre principalele motoare de recrutare, formare si mobilizare comunista".
Nenumarate exemple ilustreaza aceeasi plenipotenta (in fond, "idealista") a ideologiei ca substitut al realitatii. Unul este limba de lemn, ca factor unificator al minciunii generalizate. Limba de lemn este un instrument flexibil care permite rasturnari spectaculoase in tactica de partid si in politica externa. De la o perioada la alta, marinarii din Kronstadt devin pentru Lenin si Trotki din "tovarasi" - "dusmani", in numele "dictaturii proletariatului"; dupa care Lenin proclama NEP-ul, ca sa salveze economia interna si politica externa; dupa care, fara cea mai mica tranzitie, Stalin ordona colectivizarea si "deschiaburirea", in numele "aliantei dintre muncitori si tarani". Pe de alta parte, Stalin isi numea rivalii "hitlero-trotkisti" (pe adeptii lui Trotki), "social-fascisti" (pe social-democrati) sau pur si simplu "fascisti" (pe primul ministru Daladier). Mai tarziu, De Gaulle a fost de asemenea gratulat cu calificativul "fascist". Dupa cum, insusindu-si semantica revolutionara, anarhistii s-au razbunat ei insisi pe bolsevici, numindu-i "fascisti rosii".
Propaganda la ea acasa
Toate aceste crime si minciuni sunt mascate prin cea mai lipsita de scrupule propaganda. Partidul face din aceasta minciuna generalizata o a doua natura. Unul dintre capitolele Dictionarului se numeste Turismul revolutionar si enumera personalitatile din Occident care au vizitat Uniunea Sovietica, in cele mai sangeroase perioade, fara sa-si dea seama ca sunt victimele unei potemkiniade. Delegatii de oameni de afaceri sau politicieni experimentati nu vad efectele foametei, devastatoare de milioane de vieti, si se intorc in Franta entuziasmati de vizitarea unor fabrici, colhozuri sau orfelinate model. Acelasi lucru s-a intamplat - spune autorul - in China, Vietnam, Cuba sau Nicaragua (si, as adauga, in Romania). Dintre cei care au ramas cu aceasta orbire o viata intreaga sunt numiti Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir, Aragon, Neruda, Siqueiros, Hikmet. Dar sunt numiti de asemenea cei care s-au desmeticit (Panait Istrati, André Gide), precum si activistii comunisti care si-au marturisit infrangerea in memorii si romane (asa numitii "ex"): Boris Suvarin, Antonio Tasca, Arthur Koestler, Manes Sperber, Ignazio Silone. Uriasul aparat de supraveghere si dezinformare n-a reusit sa acopere total minciuna, fiind el insusi decriptat in capodoperele demistificatoare ale lui George Orwell. Chiar si Eugène Ionesco este citat printre demistificatorii sistemului, piesa Rinocerii fiind considerata o contrafabula a totalitarismului, de orice natura ar fi el.
Violenta si teroarea - hrana a utopiei
Violenta a fost teoretizata inca din epocile precomuniste. Sunt citate fanaticele instructiuni ale lui Serghei Neciaev din Catehismul revolutionarului sau indemnurile la "teroarea rosie" ale lui Jaurès. Marx insusi teoretiza: "Arma criticii nu poate inlocui critica armelor. Revolutia nu se poate infaptui decat prin violenta". Cu sau fara aceste indemnuri, Lenin, Trotki, Stalin, Mao, Kim Ir Sen, Pol Pot au ucis zeci de milioane de oameni care gandeau altfel. Razboiul civil din 1918-1922 a fost urmat de Marea Teroare din 1937-1938, de masacrele punitive din timpul si de dupa razboiul mondial, de razboaiele calde intetite in Grecia, Coreea, Vietnam, Nicaragua, Indonezia, Cuba, de zdrobirea oricarei incercari de reforma in Europa de Est, de "reeducarile" criminale din "revolutia culturala" a lui Mao, din Campuchia lui Pol Pot, de milioanele de morti din Gulagul sovietic si al tarilor satelite (nu lipseste, ca o trista prioritate, "reeducarea de la Pitesti"). "Lupta de clasa" si "dictatura proletariatului" (definite de un autor drept "darwinism social") convertesc ideologia in aritmetica funebra.
Bineinteles ca nu lipsesc din Dictionarul... coordonat de Stéphane Courtois numele marilor maestri ai crimei. Dintre toti este privit cu cel mai mare interes Stalin, considerat un "strateg stralucit al expansiunii comunismului in secolul XX". Evident ca nu putem banui de simpatie un asemenea calificativ, caci crimele pot fi si ele superlative, mai ales atunci cand o mare parte a omenirii va fi avut, in epoca, sentimentul paralizant al neputintei in fata raului imanent. Dictionarul comunismului este, in fond, recapitularea amanuntita a acestui rau istoric, izvorat (cred unii, chiar si azi, dintre cei ce vor critica din nou, cu siguranta, intreprinderea lui Stéphane Courtois) din "cele mai bune intentii"!
Dictionnaire du communisme, sub directia lui Stéphane Courtois, Larousse à présent, 2007
