Pe aceeași temă
Domnule Radu Filipescu, inainte de 1989 ati fost arestat, fiind apoi cunoscut ca un disident al regimului. Vorbiti-mi, va rog, despre acest episod.
In 1983, pe cand aveam 27 de ani, am vrut sa organizez niste demonstratii. Practic, am facut niste manifeste care chemau lumea la demonstratii in Piata Palatului. Dupa cateva luni am fost arestat, asta a fost in mai 1983. Am fost condamnat la 10 ani de inchisoare si dupa 3 ani am fost eliberat datorita sprijinului familiei, al organizatiilor neguvernamentale din strainatate, Amnesty International, Liga pentru Drepturile Omului din Franta si al politicienilor din Vest. In 1987 am incercat o actiune similara si am fost din nou arestat, pe 12 decembrie, si eliberat pe 22 decembrie 1987. Am mai avut cateva initiative cu fosti detinuti politici, de exemplu, de a organiza un sindicat Libertatea, dar a fost o presiune foarte mare din partea Securitatii si n-am putut sa avansam cu acest demers. Ultima data am fost arestat pe 22 decembrie 1989, dimineata, si eliberat la pranz.
Cum se vedea disidenta impotriva lui Ceausescu din interiorul ei?
Cred ca disidentii din acea vreme n-au fost suficient organizati, de fapt n-au fost lasati sa se organizeze si sa creeze o alternativa dupa 1989. Pe de alta parte, n-au fost suficient de multi ca intre ei sa existe o selectie care sa permita aparitia unor lideri, asa cum s-a intamplat in Cehoslovacia si in Polonia. Dar opresiunea regimului Ceausescu cred ca a fost mult mai severa decat cea din Polonia, Cehoslovacia sau Ungaria. Regimul nu a avut o flexibilitatea de negociere si de pregatire a unor schimbari, asa cum s-a intamplat in celelalte tari. Faptul ca opresiunea a fost mult mai mare in Romania poate fi dovedit de cazul lui Gheorghe Ursu, care a murit in 1985, din cauza unui jurnal, dar si din cauza ca avea un potential de organizare si de atragere a unor disidenti in jurul lui. Cred ca aceasta amenintare i-a facut pe cei de la Securitate sa determine uciderea lui in arestul Militiei. Duritatea regimului Ceausescu s-a dovedit si prin cei peste o mie de oameni ucisi pana in 22 decembrie 1989, dar si prin faptul ca s-a murit in continuare, intr-un cadru inca neelucidat. Exista o mostenire a lui Ceausescu, care, prin cultul personalitatii, nu a lasat nici o autoritate credibila in urma, astfel incat, dintr-un motiv sau altul, inca o mie de oameni au putut sa fie ucisi dupa plecarea lui. Nu vreau sa-i scutesc pe alti conducatori de responsabilitate, dar efectul cultului personalitatii se poate vedea si in Irak acum. Dictatura lui Saddam nu a lasat nici un fel de guvern irakian credibil, nici pro-Saddam, nici anti-Saddam, care sa poata conduce tara dupa disparitia lui. In Romania cred ca s-a ajuns la o solutie mai buna decat in Irak.
GDS - prima organizatie infiintata oficial dupa 1989
Cum a luat fiinta Grupului pentru Dialog Social in 1989?
Totul s-a intamplat ca o avalansa. Au fost niste intalniri la Andrei Plesu, unde Mihnea Berindei a invitat cativa viitori membri ai Grupului, pe 27 decembrie 1989. Apoi, pe 30 decembrie, a avut loc o conferinta de presa la Hotel Continental, cu multi dintre membrii fondatori ai Grupului - Gabriel Liiceanu, Mariana Celac, Mircea Dinescu, Stelian Tanase, Alin Teodorescu, Tomas Kleininger si inca cativa. Conferinta a fost destul de animata si oamenii erau plini de entuziasm si de initiative. GDS a fost prima organizatie care si-a anuntat infiintarea, pe 30 decembrie 1989, si care s-a inregistrat la judecatorie, in ianuarie 1990.
Imediat dupa ce am reusit sa obtinem acest spatiu in care functionam si acum, in Calea Victoriei 120, au inceput intalniri intre noi, ne-am organizat, apoi au fost si alti invitati. Aici fusese un sediu luat de Nicu Ceausescu pentru Anul International al Tineretului, dar nu a fost folosit din 1985 aproape deloc. Noi am primit sediul de la CFSN, iar Silviu Brucan ne-a sustinut solicitarea. Apoi cladirea a trecut la Ministerul Culturii, care ne-a facut un contract de inchiriere in conditii favorabile si de atunci, de 14 ani de cand ne-am infiintat, avem acest sediu. Au fost perioade in care ONG-urile erau sprijinite printr-o lege care prelungea contractele de inchiriere ale sediilor, la fel cum se intampla cu partidele politice. Din 1998, din cauza ca multe organizatii neguvernamentale abuzau de aceasta lege si nu aveau activitati specifice ONG-urilor, legea nu a mai fost prelungita, astfel incat acum ONG-urile au o situatie destul de dificila din acest punct de vedere. Noi incercam sa putem functiona in continuare in acest spatiu si avem niste demersuri facute la Ministerul Culturii si la primul ministru.
Ca sa revin la ianuarie 1990, una dintre initiativele GDS a fost si aceea de a crea un saptamanal, revista 22. Stelian Tanase a fost primul redactor-sef si a reusit sa aduca revista la un tiraj extraordinar, in jur de 600.000 de exemplare saptamanal. In acea vreme se simtea lipsa unei publicatii de acest gen, iar Grupul si revista aveau un impact foarte mare.
Peste ani, ce activitati importante a mai desfasurat GDS?
Cred ca diversele etape din viata Grupului au fost marcate de creare si sustinerea mai multor organizatii neguvernamentale. La inceput a fost Comitetul Helsinki, actualul APADOR-CH - multi membri ai GDS l-au sustinut si au fost activi in APADOR-CH, de exemplu, Gabriel Andreescu. De asemenea, a fost initiativa primului post de televiziune independent, SOTI, in care foarte activi au fost Mihai Sora si Ana Sincai. De asemenea, membrii GDS au sustinut ideea infiintarii Aliantei Civice. Cred ca aceasta traditie a ramas si va continua. Acum un an si jumatate, am sustinut o initiativa care s-a finalizat in decembrie 2002, prin Asociatia Revolutionarilor fara Privilegii.
Asociatia Revolutionarilor fara Privilegii
Meritul cel mai mare in infiintarea acestei asociatii il are Ion Caramitru, care a polarizat fosti participanti la revolutie: unii mai putin cunoscuti, altii mai cunoscuti - Victor Rebengiuc, Dan Pavel, Nic Teodoreanu, Costica Canacheu, Cornel Mihalache. Asociatia a aparut ca o reactie la organizatiile de revolutionari foarte active, mai ales in a avea revendicari materiale. Pana la urma, s-a ajuns ca inscrierea intr-o organizatie a revolutionarilor sa aiba conotatia urmaririi unor avantaje materiale, a unor privilegii. Deputatul PSD Mircea Bucur, vicepresedinte al Blocului National Revolutionar, a recunoscut ca si ei se simt jenati de faptul ca imaginea aceasta de revolutionar a ajuns, pana la urma, nu foarte onorabila. Dintre cei 25.000 de membri ai organizatiilor de revolutionari din toata tara, sunt unii din localitati precum Calafat, Buzau s.a.m.d., unde revolutia nu a trecut prin faze foarte riscante. Problema este ca un numar foarte restrans de revolutionari, cei care au avut relatii la prefecturi si primarii, au reusit sa aiba avantaje extraordinare. Legea este aleatoare, in sensul acordarii unor avantaje; de exemplu, ea precizeaza ca se poate acorda revolutionarilor cate un hectar de teren. Pentru cei care au avut relatii si au stiut sa puna la punct niste mecanisme, asta putea sa insemne si teren in zone in care un hectar valoreaza, sa spunem, un milion de dolari, in timp ce altii au ajuns sa nu capete nimic. Legea in sine este defectuoasa si prin modul in care cineva poate sa se revendice ca fiind revolutionar: sunt necesare doua declaratii de la doi martori care, la randul lor, pot primi declaratii chiar de la acea persoana. Aceste doua declaratii sunt suficiente pentru ca cineva sa capete bunuri pentru care, altfel, un om obisnuit sau tot un revolutionar, dar care nu urmareste prin lege sa obtina avantaje materiale, trebuie sa munceasca o viata intreaga. Deci nici criteriile de selectare a revolutionarilor, nici cele de atribuire a privilegiilor nu au nici o legatura cu un stat care promoveaza corectitudinea si munca, ci mai mult cu coruptia. Membrii Asociatiei Revolutionarilor fara Privilegii vor sa arate ca sunt mandri de ce au facut si prin ce au trecut in acea perioada, sa-si aduca aminte cu bucurie de acele momente absolut deosebite pentru Romania si pentru o viata de om.
Cum au privit celelalte organizatii de revolutionari infiintarea asociatiei dvs.?
Cei de la celelalte organizatii de revolutionari vor o lege noua, care sa le reinnoiasca privilegiile de care multi dintre ei, nu toti, au beneficiat. Noi nu suntem de acord, dar n-am ajuns la conflicte de strada. A fost o dezbatere pe TVR 2 la care a participat deputatul PSD Mircea Bucur si secretarul general de la Secretariatul guvernului pentru revolutionari Emil Cuteanu. Au mai fost si cateva luari de pozitie in Parlament. Dar cred ca dezbaterea se desfasoara intr-un cadru destul de civilizat. Speram ca argumentele noastre au sens si pentru ceilalti revolutionari, si pentru politicieni, pentru parlamentarii care vor hotari ce se va intampla cu legea. Este evident ca multi dintre membrii organizatiilor de revolutionari, de pilda unii din Timisoara si din Bucuresti, au merite care sunt greu de rasplatit. Dar in orice caz, numarul acestora nu e de 25-30.000, ci poate sa fie de cateva sute; oricum, e foarte greu de evaluat. Punctul nostru de vedere este ca statul trebuie sa ofere recompense materiale numai familiilor celor care au pierit si celor care au fost raniti la revolutie.
Cati participanti la revolutie au aderat la asociatia dvs.?
Sunt cateva sute, aproape o mie. Stiu multi care sunt interesati, dar care nu s-au inscris. Autoritatile sunt supuse la presiuni destul de mari din partea revolutionarilor care vor privilegii; ca o contrabalansare, e nevoie de un punct de vedere ca al nostru. Acest lucru ar fi fost benefic si in perioada guvernelor CDR, cand Ion Caramitru s-a opus la o propunere de acordare a unor drepturi catre revolutionari, dar presiunea asupra guvernului a fost mare, si acesta a cedat presiunilor. E un mecanism politic destul de interesant in care, pentru a avea sustinatori, partidele acorda diverse privilegii. Tot mecanismul acesta pornit din 1990 e nefast si speram sa inceteze.
GDS si societatea civila
Sa ne intoarcem la GDS. Vorbiti-mi, va rog, despre traditia meselor rotunde.
Cred ca in 1990 aveam si patru intalniri pe saptamana, poate si sambata si duminica, erau dezbateri foarte aprinse. Spiritul discutiilor libere si deschise a fost o etapa utila si pentru societate, si pentru GDS. Au urmat apoi perioade cu intalniri care aveau loc cam la o saptamana; acum avem una-doua intalniri pe luna. Aceste intalniri au avantajul de a permite unor participanti sa fie reperati ca profesionisti in anumite domenii si cred ca, in decursul timpului, multe personalitati au avut ocazia sa se remarce la GDS. In ultima vreme, cred ca o concurenta a acestor intalniri o reprezinta televiziunile si talk show-urile, dar e un pas catre o societate normala. Daca ne uitam spre trecut, ne dam seama ca dictatura lui Ceausescu a lasat foarte multe probleme si putine personalitati si institutii cu adevarat valoroase si credibile.
S-a vorbit destul de mult despre faptul ca GDS e un grup inchis sau ca nu este foarte deschis la a primi noi membri. Se poate sa fie adevarat. In general, ne-am pus problema de a avea o organizatie cu o activitate bogata si bineinteles ca noii membri, cu initiative noi, sunt necesari. Dar si o structura cu mai putini membri poate sa aiba eficienta si acest lucru s-a reusit la GDS, intr-o oarecare masura. In general, trebuie sa existe o colaborare preliminara intre cei care doresc sa devina membri GDS, pana ajung in faza in care sa fie integrati in organizatie. Noi avem foarte multe activitati la care pot fi invitati sa participe cei care nu sunt membri GDS.
Ca presedinte al unui ONG, cum apreciati activitatea societatii civile, acum, la 14 ani de la revolutie?
Cred ca este o oarecare normalitate. Ar fi bine sa existe mai multe resurse materiale din mai multe surse private si guvernamentale si mai mult timp liber si entuziasm din partea membrilor societatii civile, dar si mai multe organizatii puternice. Ma rog, suntem putin tributari mass-media, in sensul ca multe evenimente, ca sa fie apreciate si recunoscute, trebuie prezentate in mass-media. Noi profitam acum de revista 22 si sper ca si celelate organizatii neguvernamentale sa foloseasca posibilitatea de a aparea in 22.
Interviu realizat de Razvan Braileanu
