Dosarele Securitatii externe, oglinda activitatilor fostilor "superspioni"

Un bun prieten, universitar si fost diplomat in MAE in anii ceausismului, imi povestea ca a avut recent prilejul sa-si studieze, la CNSAS, dosarul intocmit de DIE pe pe­rioada 1965-1984. Dosarul respectiv, evident "pe­riat" si redus la minimum, este un prilej nesperat de a cu­noaste de la sursa activitatea securistilor care "or­nau" ambasadele Romaniei. Astazi este stiut faptul ca ma­joritatea diplomatilor din ambasadele comuniste (in­clu­siv administrativii) erau securisti, "elita spionajului in slujba tarii", dupa cum repeta cu aplomb, la TV, renu­mi­tul tortionar si amic al lui Carlos, generalul Plesita. Asa cum afirma intr-o carte de memorii, editata in Romania, dr. Victor Dimitriu, fost ambasador la Paris intre 1962-1967, din cei 14 posesori de pasapoarte diplomatice ai am­basadei din Franta din acea perioada, doar 3 apar­ti­neau real MAE, ceilalti fiind ai DIE. Proportie indecenta care desfide orice practica internationala in materie di­plo­matico-consulara.

Dosarul de Securitate al prietenului meu permite sa se arunce o privire - documentata - asupra activitatilor aces­tor "lucratori cu urechea" din lumea diplomatiei. Ai fi tentat sa crezi ca in dosarul intocmit de Securitatea co­munista unui diplomat MAE sunt enuntate aprecieri de profesionisti asupra problemelor internationale urma­ri­te de diplomatul in cauza, evaluari securiste vizand con­tactele "suspecte" avute de acesta cu diplomatii altor state sau opinii personale privind riscurile "reale", si nu inventate de a fi contactati de spionajul strain (spai­ma post-Pacepa) etc. In realitate, acesti minispioni, care misunau prin ambasade, ii urmareau pas cu pas si ne­selectiv pe diplomatii MAE, dosarul prietenului meu fiind imbacsit, in proportie de peste 90%, cu descrieri stu­pide si stupefiant de inutile, de tipul: "obiectivul a ple­cat fara sa anunte pe nimeni din ambasada, in­­torcandu-se dupa mai multe ore cu o cutie mare de carton in brate pe care a introdus-o prin spate, sub­semnatul fiind obligat sa ma sui pe un scaun in bucataria apartamentului sa-l pot vedea" sau "obiec­ti­vul s-a plimbat astazi cu sotia timp de 3 ore pe tra­seul...", "sotia obiectivului este prea eleganta" etc. Zeci de asemenea detalii de mahala, absurd de inutile, im­panate de agramatisme si minciuni ordinare sau cu in­sinuari ticaloase, cum ar fi "are la activ tentative ne­reu­site de ramanere in Occident(!)", facute toate cu sco­pul de a se justifica activitatea lor de cartite/vipere com­plexate, imbacsesc dosarul de urmarire al celui in cauza. La aceasta "activitate", trista oglinda a lucraturii ser­viciilor noastre secrete in comunism, au participat, dupa cum i-a descifrat din dosar prietenul meu, majo­ri­ta­tea angajatilor ambasadei respective, atat ofiterii cu grad diplomatic: consulul, atasatul economic, inspec­to­rul DIE detasat temporar, cat si portarul, soferul, ad­mi­nistratorul. Din dosar reiese ca fiecare dintre acestia, securisti de duzina, cu care se intalnea zilnic in micul colectiv al ambasadei, l-au urmarit constant pe diplo­ma­tul MAE, in plimbarile cu sotia, in convorbirile din apar­ta­ment (inclusiv in situatii intime), insinuandu-i intentii de tradare si de "defectiune", interpretandu-i, cu rea-cre­dinta, fiecare afirmatie, fiecare gest, fiecare eventual refuz de colaborare profesionala. Reiese ca, in lipsa unor activitati utile pentru tara, toata aceasta fauna de "su­perspioni", in general activisti cu studii grabite la Ba­neasa, se indeletnicea cu urmarirea domestica a diplo­ma­tilor MAE in mod permanent si este uimitor faptul ca o multime de gradati - ofiteri superiori DIE - isi pierdea tim­pul citind constant aceste "informari" de agramati, punand rezolutii gaunoase sau facand aprecieri, mai toate, stupide. Pe o asemenea mizerie anodina, impa­na­ta de rezolutii si semnaturi, prietenul meu a vazut aplicata chiar stampila extrema "Strict Secret de Im­por­tanta Deosebita", care ar fi trebuit sa marcheze doar probleme vizand grav securitatea tarii!

Numirea la conducerea SIE a domnului Mihai Raz­van Ungureanu - fost ministru de Externe - este, evi­dent, de bun augur pentru modernizarea acestui impor­tant serviciu al statului la inceput de mileniu, in eforturile reale din ultimii ani de a se debarasa de fostii securisti si de a-l face compatibil cu cerintele UE, mai ales in ceea ce priveste obiectivele generale, suporturi finan­cia­re reale, aprobate transparent de parlament, rapor­tu­ri­le sale cu MAE, proportie in efective (suntem in UE, dom­nilor) si directionarea eforturilor de actiune. Domnia sa este in masura sa aprecieze corect ca partea pro­fund nociva a prezentei vechiului DIE in activitatile din ex­terior nu a putut, din fericire, sa impiedice unele rea­li­zari notabile ale diplomatiei romane din acei ani: stabi­li­rea relatiilor diplomatice cu RFG si mentinerea celor cu Israel si Chile, in conjuncturi politice speciale, rolul ei activ in politica fata de Orientul Mijlociu, miscarea de nealiniere, punctual, vizita istorica a presedintelui ame­ri­can Nixon in China in anii ‘70 si altele.

Este, insa, cert ca, dincolo de aceste consideratii ge­ne­rale, lectura dosarelor externe ale Securitatii, chiar atat de trunchiate si "asanate" - cum le-a pus SIE la dis­pozitia CNSAS -, este un prilej incontestabil pentru a dori sa ne desprindem, razand, de trecut.