Pe aceeași temă
Cartele pentru Tudor Arghezi
(...) Asa cum am aratat in cartea Amurgul Demiurgilor, prima incercare reala a propriei constiinte de a decide intr-o chestiune umana si literara importanta s-a petrecut la inceputul lui decembrie 1951, cand scriitorii Mihai Beniuc si Zaharia Stancu mi-au cerut sa caut discret o cale pentru ca Tudor Arghezi sa obtina, in cel mai scurt timp, cartelele de alimente si combustibil. (...) Cartelele... au ajuns la Martisor si gustul succesului a fost deplin, cand marele poet Tudor Arghezi mi-a telefonat si a discutat cu mine. A fost momentul recunoasterii valorii morale si intelectuale a unei actiuni personale, sugerata de cineva in deplina cunostinta de cauza, pe care mi-am asumat-o "fara vreo protectie". Slujbele in mediile literar-artistice mi-au oferit si alte prilejuri de a lucra cu oamenii, conform propriilor convingeri, calauzit de bunul simt si respect pentru viata si drepturile fiecarei personalitati creatoare. (...) Privind retrospectiv, indraznesc sa afirm ca, in multe imprejurari, am ascultat parerile unor valorosi oameni de cultura despre tineri aspiranti la arta si literatura si destinul a vrut ca multi dintre cei in a caror viata m-am implicat sa se realizeze. (...) Intre exemplele destul de numeroase, voi evoca o intamplare din septembrie-octombrie 1953, care a marcat atitudinea fata de tineret. Aveam aproape 32 de ani si fusesem numit loctiitor al ministrului Culturii, obligat sa lucrez intr-o institutie de stat - noul Minister al Culturii. Intre alte insarcinari mi s-a repartizat si sistemul invatamantului artistic - scoli medii, conservatoare, institute de arta. Inca din primele zile ale lui octombrie m-am confruntat cu o situatie deosebita, creata de examenul de admitere la Institutul de Cinematografie. Fara sa fiu anuntat, a sosit la locuinta familiei mele, in casa de pe Bd. Aviatorilor 24 - proprietatea unei doamne Puricescu -, profesorul Petre Spanu, fost rector al Institutului de Medicina Veterinara si Zootehnie din Arad, din 1953 sef de catedra la Institutul de Agronomie din Timisoara. Dr. Petre Spanu era fratele mai mare al socrului meu si detinuse, intre anii 1920-1940, functia de director al celebrei herghelii nationale Bontida, judetul Cluj. Inca din acei ani, il cunoscuse si colaborase cu medicul veterinar Stefan Piersic, bucovinean si el, stabilit dupa al doilea razboi mondial in Cluj.
Ministrul Culturii, Constanta Craciun
Prof. Petre Spanu mi-a dat un memoriu al d-nei Piersic, in care se arata ca sotul ei a fost arestat, din motive pe care nu le cunoaste, fapt mentionat de fiul ei, Florin, in dosarul de inscriere la examenul de admitere in Institutul de Cinematografie. Baiatul reusise la examen cu medie mare, dar, probabil din pricina situatiei tatalui sau, nu aparuse pe lista de "admisi", afisata la terminarea sesiunii. Memoriul era insotit de "declaratii" favorabile doctorului Stefan Piersic, semnate de colegii sai, inclusiv de universitarul Petre Spanu. Acesta mi-a spus ca dr. Piersic este victima unor intrigi si calomnii. El a staruit sa intervin "unde trebuie", ca Florin sa fie admis student la Cinematografie. La minister l-am consultat pe Nicolae Bellu, seful Departamentului Cinematografiei, si pe directorul Oficiului Juridic. Juristul ne-a spus ca, in anii anteriori, au existat asemenea situatii, ca elevi reusiti la examenul de admitere sa nu fie inscrisi studenti, deoarece in 1949 Ministerul Invatamantului a emis un ordin prin care fiii persoanelor condamnate de justitie sa nu fie admisi in facultati... Totodata, juristul a considerat ordinul respectiv "depasit", incat problema, in sine, trebuia analizata de Colegiul Ministerului Culturii si luata o hotarare in concordanta cu legea de infiintare a ministerului. Toti trei am prezentat memoriul si intreaga chestiune ministrului Constanta Craciun care, in urma discutiilor, a cerut sa redactam un proiect de ordin in care sa se precizeze: copiii unor parinti care au suferit sau sunt condamnati pentru diferite delicte nu pot fi pedepsiti, sub nici o forma, de societate, deoarece greselile si faptele unei persoane nu se transmit alteia... Membrii Colegiului ministerial au aprobat textul ordinului, care a fost difuzat, conform legii, la institutiile din subordinea Ministerului Culturii. In acelasi timp, Constanta Craciun a semnat decizia de "inscriere" in Institutul de Cinematografie a lui Florin Piersic. La acelasi institut (director avocat Popescu si director de studii Asia Moraru) reusise la examen si eleva Leopoldina, fiica preotului Balanuta din zona Focsani, dar ea nu aparea pe lista celor admisi. Iuliu Buzdugan, directorul Invatamantului artistic din minister, l-a invitat la Bucuresti pe preotul Balanuta, caruia i-am explicat eroarea si i-am cerut scuze, iar d-ra Leopoldina Balanuta a fost inscrisa studenta. Au trecut aproape patru ani si, in primavara lui 1957, Constanta Craciun, acum seful Departamentului Cultura din Ministerul Invatamantului si Culturii, m-a invitat la spectacolul Peer Gynt, de Ibsen, cu care se inaugura Studioul "Casandra" al Institutului de Arta Dramatica si Cinematografie "I.L. Caragiale" din Bucuresti. Regia apartinea lui Dinu Cernescu, iar interpretii erau studentii din anul IV: Florin Piersic, Leopoldina Balanuta, Ioana Bulca, Cosma Brasoveanu, Liana Dan. A fost un succes extraordinar (...).
Interventia lui Andrei Otetea
Intr-o zi geroasa de la inceputul lui decembrie 1958, primeam, la Sectia de Stiinta si Cultura a CC al PMR, un telefon de la acad. Athanase Joja, vicepresedinte al Consiliului de Ministri, ministrul Invatamantului si Culturii, care imi spunea ca se afla la el acad. Andrei Otetea. Dansul avea o problema personala, pe care ar fi bine sa o prezinte si Sectiei de la partid, deoarece ministerul nu avea la indemana toate posibilitatile s-o rezolve. Athanase Joja a cerut sa ma intalnesc cu Andrei Otetea si cu Stefan Balan, adjunct al ministrului, seful Departamentului Invatamant Superior, pentru a stabili ce urmeaza "sa facem". Evident, intalnirea a avut loc la Sectia de Stiinta. Acad. Andrei Otetea ne-a spus ca Nicolae Manolescu, student in anul II al Facultatii de Filologie, urma sa se inscrie in anul III, dar fusese anuntat ca este exmatriculat din facultate. Personal, fusese la decanatul Facultatii de Filologie, apoi la rectorat, interesandu-se asupra motivelor exmatricularii. Serviciul personal-cadre de la rectorat ii spusese ca exmatricularea se facuse in urma unei indicatii de la Comitetul Orasenesc de Partid Bucuresti, ca studentii care au parinti condamnati sau care au suferit condamnari politice sa fie exclusi din facultati. Emotionat, cum nu-l vazusem niciodata, A. Otetea a declarat ca studentul Nicolae Manolescu este fiul lui Apolzan, o ruda apropiata a sa(I). Dupa aceea, a spus ca Nicolae Apolzan, bunicul dupa tata al studentului, este fratele mamei sale. Intrebandu-l de ce studentul purta numele de familie "Manolescu", Andrei Otetea a spus ca, in anii liceului, sotii Apolzan au decis ca fiul lor, Nicolae, sa preia numele de fata al mamei sale - Manolescu(II). In continuare, academicianul a povestit, pe larg, despre avatarurile vietii familiei Apolzan. Profesorul Apolzan s-a angajat, dupa evenimentele din august 1944, in activitati politice in cadrul Partidului National Liberal-Gh. Tatarescu, participand la alegerile din 1946 si, din 1948, ca "simpatizant" al liberalilor tatarescieni, dar prin anii 1949-1950 sotii Apolzan fusesera arestati si dusi la Canal(III), unde au muncit si s-au chinuit aproape doi ani. Abia stapanindu-si emotiile, cu ochii umezi, profesorul de istorie, fost deputat ales, la alegerile din 1946, pe listele "Soarele" ale Blocului Popular Democrat, a povestit nenorocirile prin care a trecut familia Apolzan si copiii lor ramasi acasa, la bunici... Dupa un schimb de pareri referitor la nenorocirile prin care au trecut numerosi membri ai PNL-Tatarescu si eliberarea lor din inchisori, o mare parte dintre ei, in 1955, precum profesorii Ion Nistor si C.C. Giurescu, Andrei Otetea a cerut sa cercetam cu rabdare imprejurarile in care s-a facut exmatricularea nepotului sau. Pe un ton patetic, sobrul si lucidul profesor Andrei Otetea a aratat ca i s-a facut "o mare nedreptate... studentului filolog, scos abuziv din facultate", si a subliniat ca "studentul Nicolae Manolescu are, va garantez, un real talent de critic literar...". In continuare, a spus: "Dumneata iubesti tinerii si-i protejezi, de aceasta m-am convins in anii trecuti, cand ai sustinut sa aduc in Institut si sa promovez tineri talentati...".
Responsabilitatea lui Florian Danalache, prim-secretar al Comitetului Orasenesc Bucuresti, in exmatriculari pe baza de dosar
Impreuna cu profesorul Stefan Balan, l-am asigurat pe acad. Andrei Otetea ca vom intreprinde tot ce este necesar ca lucrurile sa se limpezeasca, incat nepotul sau sa-si reia studiile universitare. Am stabilit cu profesorul Stefan Balan sa discutam, inainte de toate, cu membrii rectoratului Universitatii. Conducerea Universitatii era "un provizorat", deoarece rectorul Iorgu Iordan si-a depus, in septembrie 1958, demisia, pentru ca primise delegatie sa conduca Academia Romana, in locul presedintelui Traian Savulescu, grav bolnav. Conducerea Universitatii o preluase prorectorul Eugen I. Angelescu, profesor de chimie si membru corespondent al Academiei, personalitate stiintifica remarcabila, bun organizator si gospodar priceput. L-am intrebat ce stie despre exmatricularea unor studenti, iar el ne-a dat un raspuns stupefiant: "Au venit niste tovarasi de la Comitetul Orasenesc de Partid si au discutat aceasta problema cu serviciul de personal si cadre, apoi cu secretarul Organizatiei PMR din Universitate, luand hotarari "peste capul rectoratului"". Am discutat, apoi, cu secretarul Comitetului de Partid din Universitate, lector la Catedra de economie politica. El ne-a spus ca a fost convocat de Florian Danalache, prim-secretar al Comitetului Orasenesc de Partid Bucuresti, unde s-a stabilit ca serviciile de personal si cadre din Universitate si din institutele de invatamant superior din Bucuresti sa revada fisele personale (dosarele) studentilor, iar cei ai caror parinti au suferit condamnari politice sau sunt in inchisori sa fie exmatriculati din facultati. In urma acestor indicatii de partid, functionarii de la serviciul personal si cadre au revazut dosarele studentilor, apoi au comunicat rezultatele la facultati. Studentul N. Manolescu avea parinti care suferisera o condamnare(IV), incat Facultatea de Filologie a fost obligata sa nu-l inscrie ca student in anul III. Secretarul de partid a adaugat ca studentul Manolescu are in dosar o apreciere "foarte buna" din partea decanatului Facultatii de Filologie.
Decizia ministrului Athanase Joja ii ocoleste pe "tovarasii de la partid"
In aceste conditii, am convenit cu Stefan Balan si cu prorectorul Eugen Angelescu sa-l informam pe ministrul Athanase Joja. Acesta a propus sa nu discutam cu "tovarasii de la Comitetul Orasenesc de Partid" si nici cu "alti tovarasi de la Comitetul Central", iar luarea unei hotarari s-o amanam dupa anul nou 1959. Totodata, s-a stabilit ca P. Tugui sa-l informeze pe acad. A. Otetea despre cele stabilite de ministru. In februarie 1959, intervine decizia ministrului Invatamantului si Culturii privind numirea "cu delegatie" a profesorului Jean Livescu ca rector al Universitatii din Bucuresti. Profesorul Jean Livescu se mutase, in anul anterior, in Capitala. Personal, am imbratisat fara rezerve propunerea ministrului Joja, deoarece atat cei de la Comitetul Orasenesc de Partid (Florian Danalache), cat si Leonte Rautu, seful meu direct, ar fi blocat definitiv rezolvarea problemei studentului N. Manolescu. Singura cale realista de rezolvare a cererii acad. A. Otetea era solidarizarea unor membri ai Comitetului Central al PMR in inlaturarea nedreptatii... Am prezentat cazul acad. Ilie Murgulescu, membru CC, scos de la Ministerul Invatamantului in ianuarie 1957, ramas sef al Catedrei de chimie-fizica de la Universitate. El a considerat exmatricularea un abuz, o incalcare a legii, mai ales ca la Plenara, zisa ideologica, a CC din vara lui 1958, nimeni nu a propus ca fiilor unor persoane condamnate sa li se ia dreptul de a studia in facultati. De aceea, a sugerat sa vorbesc cu ministrul Joja, ca sa organizeze o consultare cu membri ai CC, ce lucreaza in domeniile cultural-stiintifice. Intalnirea a avut loc in aprilie 1959, la Sectia de Stiinta de la CC, fiind prezenti: Athanase Joja, Ilie Murgulescu, Constanta Craciun, Vasile Malinschi (de la Academie) si P. Tugui. Schimbul de pareri a scos la iveala abuzuri sau incercari de a comite ilegalitati, in final convenindu-se asupra principiului: nu pot fi pedepsiti, sub nici o forma, de catre societate urmasii (fiii si fiicele) unor persoane care, dintr-un motiv sau altul, au suferit condamnari, deoarece greselile si faptele sanctionate de lege ale unei persoane (tata, mama, frate, unchi etc.) nu se transmit urmasilor, rudelor. Ministrul Joja a comunicat rectorului Jean Livescu decizia ministeriala ca studentul N. Manolescu sa fie reinmatriculat in anul III in septembrie 1959. Peste vreo doua luni, adjunctul ministrului Stefan Balan imi spunea ca "tovarasii din Comitetul de Partid al Universitatii" se opun reinmatricularii studentului, pentru ca au primit, de la sectia de cadre a Comitetului Orasenesc Bucuresti, o informare de la Sibiu, in care se afirma ca tatal studentului ar fi fost "legionar activ". M-am deplasat la rectorat, iar profesorul Livescu si secretarul Comitetului de Partid mi-au aratat hartia primita, pe linie de partid, de la Comitetul Raional PMR Sibiu(V). Secretarul de partid a spus ca "informatia" a cerut-o sectia de cadre de la Comitetul Orasenesc Bucuresti. Am aratat celor de fata ca "informatia" este irelevanta, o simpla presupunere, nu este un document oficial scos din arhive, punct de vedere impartasit de rector si de secretarul de partid. Am explicat secretarului de partid ca studentul oricum nu poate fi pedepsit pentru politica ce ar fi facut-o tatal sau. Apoi, am aratat ca partidul are "acum o alta atitudine", chiar fata de persoanele ce au detinut functii importante in anii dictaturii legionare, dandu-l exemplu pe profesorul P.P. Panaitescu; reabilitarea completa a compozitorului Dimitrie Cuclin, si el deportat vreo doi ani la Canal, pe care autoritatile statului, cu un an in urma, il decorasera si caruia i se conferise Premiul de Stat; eliberarea din temnita a poetului Radu Gyr. Am cerut secretarului de partid sa nu ia in seama presiunile tovarasilor de la Comitetul Orasenesc Bucuresti si sa lase rectoratul Universitatii si decanatul Facultatii de Filologie sa hotarasca, conform legii, reinmatricularea lui N. Manolescu, mai ales ca profesorii de la facultate si colegii au avut aprecieri pozitive asupra activitatii lui ca student. Rectorul Jean Livescu m-a asigurat ca membrii biroului Senatului, in prezenta profesorilor Ion Coteanu si Boris Cazacu de la Filologie, vor decide, in cel mai scurt timp, reinmatricularea studentului Nicolae Manolescu in anul III. In septembrie 1959, rectorul Jean Livescu mi-a comunicat decizia irevocabila a conducerii Universitatii si Facultatii de Filologie de reinmatriculare in anul III a studentului Nicolae Manolescu, povestindu-mi, in acelasi timp, despre presiunile facute asupra sa de o "tovarasa" de la Comitetul Orasenesc de Partid Bucuresti, "femeie urata si rea" cum n-a mai intalnit. (Acea femeie, in 1961, cand eram supus anchetelor la Comisia Centrala de Control, a trimis o lista lunga de intelectuali, dupa ea "reactionari", "protejati si promovati de P. Tugui", intre care si... Jean Livescu, "fost student in Germania hitlerista", avand "legaturi cu nemtii in timpul razboiului", adus de P. Tugui in Bucuresti etc., etc.) (...)
Profesorul Petru N. Apolzan la Cernauti
Acad. Andrei Otetea era un barbat de inalta tinuta morala. In octombrie 1959 a venit la Sectia de Stiinta din proprie initiativa... I-am istorisit toate discutiile purtate, atitudinea corecta si neezitanta a profesorilor Joja, Murgulescu, Balan, Malinschi, Livescu, Angelescu, Coteanu si Cazacu. La sfarsit, cu oarecare sfiala, l-am intrebat: "Domnule profesor, ruda dvs. Apolzan n-a fost cumva profesor la Scoala Normala din Cernauti?". El a confirmat, astfel ca i-am povestit imprejurari in care l-am vazut si cunoscut, ca elev in clasa I la Scoala Normala de Baieti din Cernauti, pe "pedagogul" - am zis eu - Apolzan. Si astazi, dupa 70 de ani, "vad" un barbat de statura mijlocie, elegant, o figura de roman, cu fata putin alungita si parul bogat, blond. A intrat in dormitorul nostru de internat. Ne-a intrebat daca este destul de cald. (Era sfarsitul lui noiembrie 1935!) S-a oprit si la patul meu si m-a intrebat daca nu mi-e frig noaptea numai cu o patura. I-am raspuns: "Cand mi-e frig pun si sumanul". A replicat imediat: "Ar fi mai bine sa aduci de acasa inca o patura". Alta data, a venit insotit de medicul scolii, Tabacaru. Ne-au intrebat daca avem sapun, pasta si periuta de dinti. Prof. Apolzan ne-a spus ca nu e bine sa ne spalam pe fata cu sapun Cheia, ci cu "sapun de fata Bob...". Prin ianuarie 1936 a venit in clasa, la orele de meditatie, si ne-a pus sa citim lectia de franceza. Unii citeam articolul masculin "le", cu e deschis, altii spre o, "leo". Profesorul ne-a explicat ca trebuie sa pronuntam e inchis, "curat". Apoi, grupuri-grupuri "am vocalizat" pe "le" "inchis" in franceza. La un moment dat, un coleg a zis: "D-le profesor, dati-mi voie sa iau paltonul "di pi cuier"!". Profesorul a ras. Noi n-am inteles de ce rade. El ne-a spus ca la scoala trebuie sa vorbim limba romana, asa cum apare ea in carti. Corect era "de", "pe", si nicidecum "di", "pi", "pa" etc. Ne-a atras atentia sa nu spunem "ca acasa" - "se fasi", ci sa vorbim frumos: "ce faci?". Locuia si el in internat, astfel ca ne-a dat "lectii" despre comportarea la masa, folosirea furculitei si cutitului etc. Era extrem de pedant in fixarea deprinderilor de civilizatie urbana, in comportamentul cotidian al elevilor din clasele mici, pentru ca cei mai multi dintre noi veneau din mediile taranesti. Era nelipsit de la asa-zisele "inviorari matinale" desfasurate in curtea scolii.
* In anul universitar 1959/1960, N. Manolescu a fost student in anul III, incat seria dansului a urmat cinci ani de studiu, conform prevederii hotararii de partid si de guvern din 1957 de prelungire a studiilor universitare de la 4 la 5 ani. Ii port academicianului Otetea multa stima si pretuire, deoarece nu m-a uitat nici dupa destituirea de la Sectia de Stiinta si Cultura si excluderea din partid. Adesea ma invita la Institutul de Istorie "N. Iorga", ba in doua randuri si la Casa Oamenilor de Stiinta. Amintesc si de "sfatul" ce mi l-a cerut, in mai 1962, cu privire la "repartizarea in productie" a nepotului sau, Nicolae Manolescu, chestiune ce ar merita o reconstituire a evenimentelor si pentru ca unele persoane implicate mai traiesc.
Sprijinitorii tinerilor critici
Nu pot uita inca doua imprejurari, ce au intarit previziunea acad. Andrei Otetea cu privire la nepotul sau. Bunaoara, la sfarsitul lui septembrie 1964, acad. George Calinescu m-a invitat sa-l insotesc intr-o plimbare prin Parcul Herastrau. L-am ascultat ore in sir pe divinul critic. La un moment dat, G. Calinescu s-a ridicat de pe banca pe care ne asezaseram si a spus: "Draga Tugui, sunt bucuros si am un sentiment de implinire cand citesc revistele literare. Se impune o noua generatie de critici literari!". Si a citat numele lui Al. Piru, Dumitru Micu si Lucian Raicu si a elogiat, in stil calinescian, pe "talentatii" mai tineri "Eugen Simion si Nicolae Manolescu". Imi amintesc de inca o fraza: "Stiu sa citeasca si sa scrie!". A doua intamplare s-a petrecut prin anul 1973 si inceputul lui 1974 si are legatura cu sustinerea tezei de doctorat: Contradictia lui Maiorescu. As prefera ca evenimentul sa fie evocat de fata cu autorul lucrarii, d-l Nicolae Manolescu, pentru ca persoanele implicate in prima faza, profesorul Al. Piru, acad. Iorgu Iordan si profesorul Alexandru Dima nu mai sunt printre noi, insa toti trei(VI) au avut un rol decisiv in repararea unei nedreptati ce i se facuse criticului si istoricului literar N. Manolescu(VII).
Traseul unui profesor interbelic
In continuare, transcriu unele date biobibliografice despre activitatea profesionala si civica a profesorului de pedagogie Petru N. Apolzan. Dintr-un Stat personal de activitate a d-lui Petru N. Apolzan, profesor de filosofie si drept la Liceul de baieti "Al. Lahovary" din Rm. Valcea, descoperit in anul 1975, la Arhivele Nationale Bucuresti, fond Fundatia Culturala Regala, Directia Administrativa si Personal, dosar 109/1938, f. 139, aflam urmatoarele: - Invatator la Sibiu din anul 1921, Scoala primara Saliste-Sibiu; in anii 1921-1925, profesor de romana si desen, cursul profesional de ucenici; intre 1925-1930, student, Sectia de pedagogie de la Universitatea din Bucuresti. - In timpul studentiei intra in colectivul de studenti ai profesorului Dimitrie Gusti, astfel ca in vara anului 1929 face parte din grupul de cercetare demografica, satul Dragus, sub conducerea lui Dim. Gusti. - Din august 1931 si pana in 1934 functioneaza ca profesor de romana la Scoala din Saliste-Sibiu, precum si invatator la Scoala de aplicatie si profesor suplinitor de pedagogie la Scoala Normala din Sibiu. In 1934 a detinut, pentru cateva luni, si postul de inspector scolar in judetul Sibiu. - Din toamna lui 1934 si pana in septembrie 1936 a fost profesor suplinitor de pedagogie la Scoala Normala de baieti din Cernauti, membru in colectivul profesorului C. Narly - Seminarul de pedagogie de la Universitatea din Cernauti. - Din toamna anului 1936 si pana in 1938, cand s-a redactat Statul personal..., a detinut functia de profesor de filosofie si drept la Liceul "Al. Lahovary" din Rm. Valcea. De retinut ca toate institutiile unde a lucrat i-au dat numai aprecieri de "Foarte bine".
* In anul 1984 am consultat documentele din arhive referitoare la Scoala Normala de baieti din Cernauti si, dupa parcurgerea a zeci de dosare, am descoperit unele acte oficiale si personale ce lamuresc imprejurarile in care Petru N. Apolzan, de la Sibiu, a fost constrans sa plece cu slujba la marginea nordica a Romaniei, tocmai la Cernauti(1). (...) Profesorul P.N. Apolzan, descendent dintr-o familie din Tara Romaneasca, n-a gasit intelegerea necesara la mediile clericale si didactice din Sibiu si a fost constrans sa paraseasca orasul transilvanean in care si-a inceput cariera de invatator si, apoi, de profesor de pedagogie. Zbuciumul lui de a obtine o suplinire la Catedra de pedagogie de la Scoala Normala "A. Saguna" din Sibiu, memoriile trimise ministerului l-au ajutat sa vina in contact cu factorii de decizie din Bucuresti, sa fie cunoscut, astfel ca directorul Invatamantului Primar si Normal i-a oferit, in toamna lui 1934, posibilitatea de a profesa, in specialitate, la o alta scoala normala din Romania. Pe data, trimite ministrului C. Angelescu un memoriu(2).
(...) La 15 octombrie 1934, P.N. Apolzan ridica ordinul ministerial de prezentare la post in Cernauti. Se impune o subliniere, cu privire la sistemul de organizare si conducere ale invatamantului de toate gradele in anii ministeriatului lui Constantin Angelescu, anii de guvernare a PNL (1933-1937). Exista o legislatie articulata asupra tuturor segmentelor sistemului, iar spiritul democratic-liberal devenea operativ printr-o administrare centralizata, unii ar zice excesiva. Nimeni nu putea ocupa un post in sistemul de invatamant (primar, secundar, universitar) fara aprobarea Ministerului Instructiunii Publice. Mai mult, nimeni nu putea suplini o catedra fara aprobarea ministerului. Cine nu se prezenta la postul repartizat se excludea automat din sistem. Unii contemporani care vorbesc despre centralizare ca tehnica a totalitarismului nu cunosc sau se fac a nu cunoaste adevarul ca Spiru Haret si Constantin Angelescu au instaurat ordine, disciplina si domnia legii in invatamantul romanesc, printr-o conducere autoritara, centralizata de stat, perfect integrata in sistemul politic democrat-liberal. (...) Titularul Catedrei de stiinte pedagogice era Ion Florea, fost deputat, prin ordin ministerial trimis director la Focsani, astfel ca, in partea a doua a lunii octombrie 1934, Petru N. Apolzan era prezent la Scoala Normala de baieti din Cernauti. De retinut ca ministerul dispunea ca postul de institutor la Scoala Primara Mixta nr. 2 din Bucurestii Noi sa-i fie rezervat. Asa se face ca, in vara anului 1935, el revine in Bucuresti si-si ridica salariile, pe lunile de vacanta, de la scoala unde era titular.
La 18 septembrie 1935 ii trimite ministrului o noua cerere "de a fi detasat" de la Scoala Primara nr. 2 Bucurestii Noi la Catedra de stiinte pedagogice - Scoala Normala de baieti din Cernauti, "pentru suplinirea titularului Ion Florea, delegat cu conducerea Scolii Normale din Focsani". (...) Activitatea didactica de la Scoala Primara din Bucuresti si cea de la Scoala Normala de baieti din Cernauti il stimuleaza pe tanarul profesor de pedagogie sa alcatuiasca un Abecedar. Neindoios, aceasta initiativa s-a conturat definitiv in timpul activitatii didactice de responsabil al Scolii de aplicatie de pe langa Scoala Normala din Cernauti si de membru al colectivului Seminarului pedagogic de la Universitate(3). Interludiul Bucuresti-Cernauti al activitatii profesionale a lui Petru N. Apolzan a fost benefic, l-a scos din izolarea si sacaiala sibiana si l-a inscris intre autorii de manuale pentru invatamantul primar din Romania. La Cernauti, Petru N. Apolzan s-a bucurat de pretuirea si stima colegilor, a directorului scolii si a elevilor. (...) Exigentul director a staruit pe langa profesorul Petru N. Apolzan sa-si continue activitatea didactica in Cernauti, dar acesta n-a putut accepta propunerea, deoarece ministerul ii oferise, in septembrie 1936, titularizarea ca profesor de filosofie si drept la Liceul "Al. Lahovary" din Rm. Valcea, aproape de locurile sale natale. (...) Instalat profesor la Liceul "Al. Lahovary" din Rm. Valcea, Petru Apolzan continua sa editeze manuale scolare(4). Curriculum vitae depus de profesorul Petru N. Apolzan la conducerea Fundatiei Culturale Regale, Directia Administrativa si Personal din Bucuresti, are urmatoarea explicatie: o data cu instaurarea dictaturii regale, in prima parte a anului 1938, se decide noua impartire administrativa a teritoriului tarii in tinuturi, conduse de un rezident regal. In fiecare tinut se infiinteaza filiale ale Fundatiei Culturale Regale "Principele Carol", menite sa se ocupe de chestiunile culturale si sociale. Profesorul Dimitrie Gusti, directorul general al Fundatiei Culturale Regale, apeleaza la fostii studenti si la intelectuali, participanti la cercetarile demografice si sociale de la Dragus, Campulung Moldovenesc etc., sa accepte posturi de "inspectori" pentru probleme cultural-sociale, in cadrul filialelor Fundatiei din tinuturi. Profesorul P.N. Apolzan accepta sa fie numit "inspector pentru judetul Valcea" la Fundatia Culturala Regala - Serviciul Social, Tinutul Olt.
Aceasta filiala preia revista Vatra, condusa de C.S. Fagetel si D. Tomescu, secretar de redactie Ion Donat, avand acum subtitlul Foaia Fundatiei Culturale Regale "Principele Carol" - Serviciul Social, Tinutul Olt (5). P.N. Apolzan incepe colaborarea la revista Vatra cu articolul-reportaj: De prin satele judetului Valcea (6). Intr-o redactare ingrijita, profesorul de pedagogie descrie starea deplorabila din unele sate valcene si face propuneri de eradicare a mizeriei existente "in gospodarirea satelor". Nici o unda de edulcorare a realitatilor rurale, prin consideratii asupra "traditiei" ori "productiilor folclorice". In numarul urmator, 8, din 22 iunie 1939, dedicat scriitorului si fostului presedinte al Societatii Scriitorilor Romani, generalul (rez.) N.M. Condiescu, inspectorul judetean P.N. Apolzan semneaza un nou articol, Caminul din Mateesti si Gradistea (Valcea). In numarul urmator, descrie situatia caminelor culturale si din alte comune valcene. Mai incisiv si moralizator este articolul-eseu: O chemare la datorie (nr. 10, 6 iulie 1939, p. 2). In nr. 11 al revistei, semneaza articolul de indrumare: Invatatorul si Serviciul Social. Va reveni in nr. 20 din 16 octombrie 1939 cu articolul: Cursurile taranesti pentru femei, activitate la care participase in cursul verii. (...)
Am consultat, in anul 1990, bilunarul Slovar, din Ramnicu-Valcea - 20 martie-septembrie 1940 -, redactor responsabil Al. Cerna-Radulescu, care avea colaboratori pe Virgil Untaru, Virgil Carianopol, Mihai Lungeanu, Ovidiu Ioanid s.a., dar P. Apolzan nu figureaza intre colaboratori. Slovar devine, apoi, publicatie legionara, redactor responsabil fiind, de aceasta data, Radu Constant Popian. (...)
Am consultat si periodice sibiene, precum Carpatii. Vanatoare, Pescuit, Chinologie, in sumar: M. Sadoveanu, Al. Bratescu-Voinesti, Emil Isac; Romania Noua (director Zaharia Boila, de orientare national-taranista), la care colaboreaza, intre altii, Al. Dima, Vasile Netea, Ion Apostol-Popescu, Aron Cotrus, Victor Iancu s.a.; Foaia Poporului (director N. Bratu, fost senator) - in numerele din toamna lui 1940 si inceputul lui 1941 colaboreaza Constantin Noica, Emil Cioran, bucovinenii Ion Turcanu (seful legionarilor din tinutul Suceava), Vasile Posteuca, "sef al Serviciului de editura si colportaj al Miscarii Legionare" si altii; Gand Stramosesc, revista exilata de la Cluj la Sibiu, avandu-l director pe N. Petrascu. Aceasta, din septembrie 1940, opteaza pentru Legiune, intre colaboratori gasind pe Traian Braileanu, P.P. Panaitescu, Emil Cioran, bucovineanul George Macrin, Dan Radulescu, Ion Negoitescu (Mostenirea tracica: moartea) si altii. Aceste publicatii si altele, din Sibiu si Rm. Valcea - anii 1940-1945 -, nu au in cuprinsul lor nici un articol sau vreo insemnare oarecare semnata cu numele Apolzan.
Confuzie de nume sau dezinformare?
In vara anului 1993 am redactat articolul despre profesorul Petru N. Apolzan, cu scopul de a-l publica intr-o revista de cultura, dar profesorul Al. Piru mi-a atras atentia ca in revista Romania Mare din 13 august aparuse o nota intitulata Manolescu Nicolae Apolzan. Am procurat revista si am citit, intre altele, ca d-l Nicolae Manolescu "a parasit" facultatea din pricina "pozitiei necorespunzatoare a tatalui sau in acea perioada, mai mult, a fost si membru al organizatiei legionare...", pagina din Romania Mare purtand semnatura "Tepes Antonescu Ceausescu (grupaj realizat pe baza informatiilor primite de la cititori"(?). Investigatiile intreprinse la Arhivele Nationale pentru a elucida aspecte referitoare la asasinarea lui Iorga si Madgearu m-au indemnat sa cercetez si arhivele Ministerului Justitiei - instantele judiciare din regiunea Sibiu, anii 1940-1942. Am descoperit un material imens cuprinzand date concrete despre toate organizatiile legionare din regiune, inclusiv din scoli, Universitate, Facultatea de Teologie etc. Intr-un dosar am dat peste un raport al prim-procurorului dr. R. Mayer, datat "13.II.1941", ce cuprinde alineatul: "3. In ziua de 6 Februarie 1941 a fost inaintat Parchetului Tribunalului Militar Sibiu individul Apolzan Cornel impreuna cu una arma care s-a gasit asupra lui". In continuare, raportul cuprinde lista a inca "noua legionari participanti la rebeliune" si care au agresat cetateni, au ucis evrei, au violat domiciliile unor cetateni furand obiecte, "au arme asupra lor si au comis crime" (dosar 124, vol. I/1941, f. 248). Acest document intangibil infirma categoric si pentru totdeauna presupusele legaturi ale profesorului Petru N. Apolzan, tatal d-lui Nicolae Manolescu, cu Miscarea Legionara, in genere cu orientarile politice romanesti de extrema dreapta. In lumina acestor investigatii si a restabilirii adevarului despre viata publica a unui intelectual roman, apare neadevarata si neavenita afirmatia d-lui Marian Popa din Istoria literaturii romane de azi si maine, vol. II, p. 1110, conform careia Nicolae Manolescu "este fiul profesorului de liceu Petru Apolzan, o notorietate legionara regionala: pentru degrevarea fisei sociale a copilului intr-o vreme cand prin politic biografia se confunda cu cazierul, el este dat in adoptiune propriei mame, Olga Manolescu in 1953"(VIII). Acad. Andrei Otetea a prezentat o cu totul alta explicatie preluarii numelui de Manolescu, numele familiei mamei, iar singura persoana ce se poate pronunta asupra acestei chestiuni de familie este d-l Nicolae Manolescu.
Comentariile lui N. Manolescu
I. Tatal meu, Petru Apolzan, era var primar cu Andrei Otetea, amandoi nascuti la Sibiel, in apropierea Sibiului, tata in 1900, iar Andrei Otetea in 1894.
II. Schimbarea numelui s-a datorat infierii mele de catre bunicii materni in 1953, cand ambii parinti erau in inchisoare si nu puteau lua, ei, nici o hotarare in acest sens.
III. Numai tata a fost la Canal, apoi la Borzesti. Mama a trecut pe la Pitesti, Ghencea, Pipera si Dumbraveni. Arestati in 15 august 1952, au fost retinuti fara condamnare, administrativ, cum se spunea, tata pana in februarie, iar mama pana in iunie 1954.
IV. Nu suferisera nici o condamnare, fiindca nu fusesera judecati.
V. In 1962, incercand sa ma aduca la facultate, G. Ivascu a vazut acea hartie. I-o semnalasem eu, printr-o ipoteza: dupa o prima intrevedere in 1959 cu Jean Livescu, binevoitor, poate si gratie prieteniei cu Andrei Otetea, o a doua mi l-a infatisat complet schimbat si foarte ostil pe noul rector. Mi-a spus ca ancheta efectuata la Sibiu de secretarul stiintific al Universitatii, un oarecare Serbanescu, se soldase cu informatii din cele mai grave care impiedica reinmatricularea. Relatandu-i lui G. Ivascu episodul, i-am sugerat ca Serbanescu se intorsese de la Sibiu cu informatii fabricate (cum ca tatal meu ar fi fost legionar). Imi aminteam ca tata fusese cu acea ocazie, din proprie initiativa, la Securitatea din Sibiu, unde loctiitorul comandantului ii fusese elev, si aflase ca nici o ancheta oficiala nu avusese loc si nici o informatie nu plecase de la Securitate la Partid. G. Ivascu a profitat de precizarile oferite de mine si, dovada ca acuzatiile de la dosar erau false, a obtinut numirea mea ca preparator la Filologie in octombrie 1963.
VI. Doar Al. Piru si Iorgu Iordan au avut acest rol, primul ca prorector in 1974, cand a decis reluarea tezei respinse in 1970, al doilea ca presedinte al Comisiei de Atestare a Titlurilor din Ministerul Invatamantului. Al. Dima mi-a fost referent, in comisia din 1970, si a opinat pentru respingerea tezei, ca si Liviu Rusu de la Cluj. Conducatorul tezei a fost S. Cioculescu.
VII. Lipseste din aceasta prezentare a situatiei, cu foarte multe date care mi-au ramas necunoscute mie insumi pana astazi si pentru relevarea carora ii sunt indatorat d-lui Pavel Tugui, un personaj important: Cornel Burtica. Secretar al CC al UTM in 1959, Cornel Burtica m-a primit la sediul din spatele CC al PMR, pe strada Dem. I. Dobrescu de astazi (fosta Onesti), rugat de Andrei Otetea sa se aplece asupra cazului meu. M-a ascultat cateva minute, mi-a spus ca stie despre ce e vorba si m-a trimis acasa cu vorbele: "Du-te, se rezolva!". Neincrezator, i-am multumit si am plecat. Era intr-o luni dupa-amiaza. Miercuri am fost chemat la facultate de catre Pavel Ruxandoiu, care era secretarul Comitetului UTM pe toti anii, si am fost reprimit in UTM ca urmare a reinmatricularii. In prezidiul adunarii se aflau exact aceiasi oameni care, cu un an mai devreme, cerusera de doua ori votul de excludere din UTM, abia a doua oara, la reluare, colegii mei votand, dupa indelungi presiuni, excluderea. Tin minte ca, la prima intalnire, cineva din sala intrebase de ce fusesem exmatriculat. Prezidiul mi-a cerut mie sa arat motivele. Am spus ca nu stiu de ce fusesem dat afara din facultate, ceea ce era riguros exact. Cum nici membrii prezidiului nu stiau (ei indeplineau o formalitate), sala
s-a revoltat si excluderea a cazut la vot. Dupa 24 de ore insa...
VIII. Olga Manolescu era bunica, nu mama. Un copil nu poate fi dat spre adoptiune propriei mame. Istoria lui Marian Popa contine, in ce ma priveste, si alte inexactitati. Sursa lor e Romania Mare, care a avut, la randul ei, drept sursa dosarul meu de la Universitate, cu informatia falsificata din 1959. Cine sa fi pus la dispozitia revistei lui Vadim informatia? E posibil s-o fi facut Eugen Florescu, care a semnat altundeva, in 1990, un text despre legionarismul tatalui meu, care ar fi fost omorat din ordinul lui Antonescu in 1941 (in realitate tata a murit in 1986). L-am dat atunci in judecata pe Eugen Florescu si am castigat procesul.
Note:
1. Dintr-o adresa a "Serviciului local din Invatamant Cluj" catre Ministerul Instructiunii Publice - Directia Invatamant, datata "16 decembrie 1933" (Arhivele Nationale Bucuresti, fond Ministerul Instructiunii Publice, Directia Invatamantului Secundar, dosar 500/1933, f. 161), aflam ca directoarea Scolii Normale de fete "A. Saguna" din Sibiu trebuie degrevata de 8 ore de pedagogie. Se propunea ministerului ca orele sa fie repartizate lui Lucian Bologa, profesor titular de romana, de la Scoala Normala "A. Saguna", sectia baieti. Catedra de pedagogie de la Scoala Normala "A. Saguna", sectia baieti, ramasa libera prin decesul titularului, sa fie preluata de Lucian Bologa si "Petru Apolzan, profesor suplinitor, acesta fiind platit cu ora". Ministerul accepta - "provizoriu" - propunerile inspectoratului de la Cluj.
Adresa de mai sus si aprobarea data de minister ascundeau, in realitate, aranjamentele interesate ale unor persoane si institutii din Sibiu si consfinteau o incalcare a legii. Profesorul Petru N. Apolzan nu se lasa invins si umilit, ci trimite un memoriu ministrului Instructiunii Publice, medicului si omului politic Constantin Angelescu (10 iunie 1869-14 septembrie 1948). Liderul liberal, membru in guvernul Gheorghe Tatarescu, primeste din Sibiu, cu data de "8 ianuarie 1934", memoriul din care aflam urmatoarele:
Petru N. Apolzan spune ca la Scoala Normala "A. Saguna" din Sibiu "a fost pastrata vacanta de la 1 octombrie 1931 pana azi (ianuarie 1934) catedra de stiinte pedagogice", din cauza interventiilor ilegale ale Consiliului Arhiepiscopal Sibiu, "care isi aroga, contra legilor Statului, dreptul de numire a profesorilor la Scoala Normala". Apoi, arata ca este "licentiat in filosofie cu examenul integral de capacitate pentru grupa M - pedagogie-filosofie-drept -, pentru scoalele normale". Ceruse, cu ani in urma, "titularizarea" la Catedra de pedagogie-drept, la Scoala Normala "A. Saguna", dar "sistematic" fusese respins si nu i se oferise "nici suplinirea, decat cateva ore".
S-a adresat, in vara lui 1933, ministerului, dar raspunsul a fost ca nu i se poate da suplinirea intrucat "e ocupata de un alt candidat care are si asentimentul Sfintei Mitropolii".
P.N. Apolzan considera masura ilegala, deoarece "suplinitorul (Octavian Dragos), preferat de Mitropolie, este licentiat, fara capacitate...". De aceea, adreseaza ministrului rugamintea sa cerceteze cazul si sa i "se faca dreptate". Adresa: "Sibiu, str. Piata Lemnelor 6" (Arhivele Nationale Bucuresti, fond Ministerul Instructiunii Publice, Directia Invatamantului Secundar, dosar 487/1934, f. 317).
Ministrul C. Angelescu dispune cercetarea sesizarilor din "memoriu" si, in final, decide publicarea in Monitorul Oficial a catedrei scoase la concurs. Surprinzatoare este interventia unui functionar din Ministerul Instructiunii Publice, care revine si scrie, alaturi de decizia ministrului C. Angelescu: "N-a fost publicata (Catedra de pedagogie-drept, de la Scoala Normala din Sibiu, n.a.) vacanta" si semneaza indescifrabil.
Aceasta anulare a deciziei ministrului se explica prin urmatoarele interventii: Mitropolia Sibiu comunica ministerului ca "numirea d-lui Dragos Octavian ca suplinitor la Catedra de stiinte pedagogice de la Scoala Normala ortodoxa "A. Saguna" din Sibiu se incadreaza perfect(?) in art. 150 din regulamentul personalului didactic" (f. 309).
(...)
In aceste imprejurari, profesorul Petru N. Apolzan ramane fara nici o ora de suplinire, fara salariu, in lunile de iarna. A intervenit insa inspectorul scolar sef din Cluj pe langa ministrul Instructiunii, astfel ca Petru N. Apolzan este numit provizoriu "inspector scolar pentru invatamantul primar din judetul Sibiu", post detinut pana in vara anului 1934.
(...) In septembrie 1934, apare pe un post de institutor la Scoala primara nr. 2 din Bucurestii Noi. Se pare ca numirea pe acest post s-a datorat si interventiilor unor profesori de bine, de la Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti, la directorul Invatamantului Primar si Normal din Ministerul Instructiunii Publice.
2. Arhivele Nationale Bucuresti, fond Ministerul Instructiunii Publice, Directia Invatamantului Primar si Normal, dosar 325/1934, f. 284.
3. Astfel, apare: Abecedar, Partea I-II, de Petru N. Apolzan, I.N. Ciolan, Dumitru Radu, Bucuresti, 1935. (Din actele din arhive reiese ca I.N. Ciolan era o ruda a lui P.N. Apolzan.)
Urmeaza aparitiile in ritm alert: P.N. Apolzan, D. Radu, Aritmetica pentru clasa a II-a primara, Bucuresti, 1936; P.N. Apolzan, I.N. Ciolan, Aritmetica si geometrie pentru clasa a IV-a primara, Bucuresti, 1936; P.N. Apolzan, I.N. Ciolan, Gramatica si compuneri pentru clasa a III-a primara, Bucuresti, 1936.
Toate aceste manuale sunt recomandate de Ministerul Instructiunii Publice si Casa Scoalelor tuturor scolilor primare de aplicatie de pe langa scolile normale din Romania, iar, in Bucovina, si scolilor primare din targuri si sate.
4. Astfel, apar cartile: prof. P.N. Apolzan, I.N. Ciolan, Carte de citire pentru clasa a VI-a primara; P.N. Apolzan, I.N. Ciolan, Geografia Romaniei pentru clasa a VII-a primara, Bucuresti, 1937; I.N. Ciolan, P.N. Apolzan, D. Radu, V. Ciubotaru, Gramatica si compunerea pentru clasa a V-a primara, Bucuresti, 1937. Iata si scriitorii inclusi in Cartea de citire pentru clasa a VI-a primara, Editura "Nationala-Ciornei", Bucuresti, 1937, 380 pagini: V. Alecsandri, N. Balcescu, C. Negruzzi, Gr. Alexandrescu, Ion Ghica, Al. Donici, M. Eminescu (cu o poezie), I. Creanga, Ioan Slavici, G. Cosbuc, N. Gane, D. Zamfirescu (cu poezia Bucovina), St. O. Iosif, Em. Garleanu, M. Sadoveanu, L. Rebreanu, I. Bratescu-Voinesti, Otilia Cazimir, Ion Dragoslav, Al.T. Stamatiad, Ion Ciocarlan, V. Militaru, poezii si proze populare, lecturi istorice si de cunostinte generale, probleme sociale si de igiena in gospodarie si scoala!
5. Revista Vatra. Tiparitura pentru popor aparuse in 1929-1930, apoi reapare in octombrie 1937 si continua pana in 22 august 1940, cand este suprimata de dictatura legionaro-antonesciana.
6. Cf. Vatra, Foaia Fundatiei Culturale Regale "Principele Carol" - Serviciul Social al Tinutului Olt, Anul I, nr. 7, 15 iunie 1939, p. 3.
(Subtitlurile apartin redactiei)
