Frica in comunismStudiul unui caz

Codrut Constantinescu | 26.03.2008

Pe aceeași temă

Cautand prin vechi dosare de familie, am gasit doua pagini dactilografiate, ingalbenite de timp. Am aruncat o privire superficiala, asteptandu-ma sa gasesc vreo scrisoare sau vreun document notarial, o lista cu bunuri sau, in cel mai fericit caz, actul de vanzare-cumparare al unei case burgheze pe care, ma gandeam naiv, sa o pot revendica. Mi-as fi ocupat zece-douazeci de ani din viata prin instante. Dar nu. Am gasit autobiografia bunicului meu. Nu stiu de ce si-a scris aceasta autobiografie, insa la inceputul anilor 1950, de cand colile dateaza, aveai nevoie de o astfel de hartie pentru orice fel de angajare, pentru a-ti inscrie copilul la liceu, pentru a putea promova, pentru a te putea muta. Scopul ei era simplu: asupra ta plana suspiciunea de vinovatie pe care tu trebuia sa o inlaturi, dand cat mai multe detalii verificabile asupra parcursului tau in viata, dar si asupra oamenilor cu care ai intrat in contact. Un astfel de document ar trebui inserat ori in manualul de literatura romana, ori in cel de istoria contemporana a Romaniei. Sau poate in ambele.

Transcriu cu fidelitate continutul celor doua pagini pentru a oferi un modest studiu de caz: cum trebuia un om simplu sa-si recompuna autobiografia pentru a-si sustine o cerere si pentru a dovedi ca este un element sanatos, care merita ajutat de catre marinimoasa Republica Populara. Nu este un document din arhivele CNSAS, dar valoarea lui simbolica este la fel de mare.

"Constantinescu Gheorghe, nascut in orasul Campina, raion Campina, regiunea Ploiesti la data de 3 noiembrie 1921 in prezent grefier principal la Tribunalul Popular Raional Reghin, regiunea Autonoma Maghiara, casatorit cu Lates Rozalia, am un copil de cinci ani. Nu am avere personala. Parintii mei sunt Constantinescu Vasile Chiriac si Constantinescu Voica. In trecut, tatal meu a fost birjar iar mama casnica. De la razboi incoace, tata nu mai lucreaza nicaieri fiind batran si bolnav (un timp a fost paznic la o cooperativa). In trecut tata nu a avut avere in afara trasurii si a calului. Astazi nu are nimic. Mama si in trecut si astazi are circa jumatate de jugar de teren fanete primit drept mostenire de la parintii ei. Niciunul dintre ei nu a facut politica, nici in trecut, nici astazi. Tata nu are nici frati, nici surori. Mama stiu ca are un frate si cateva surori. Fratele ei se numeste Ghica Melicescu. A fost si este preot ortodox. Nu stiu cata avere a avut. Stiu ca are o casa. Nu stiu daca a facut politica deoarece nu am avut legaturi cu el. Dintre surorile mamei, imi aduc aminte de Lina Olteanu, vaduva de razboi, saraca. Subsemnatul am numai trei surori: Constantin Leontina, Meltzer Ana si Giosanu Rodica. In trecut, Meltzer Ana a fost croitoreasa avand un atelier mic propriu. Avere personala nu au si nici nu au facut politica. Sunt casatorit cu Lates Rozalia, din Reghin, casnica. Nu a facut politica nici in trecut si nici astazi nu face. Poseda o jumatate dintr-o casa compusa dintr-un total de trei camere, mostenire de la tatal sau. Parintii sotiei mele au fost Lates Adalbert, decedat de vreo douazeci de ani. A fost mic meserias (sitar) iar ca avere a avut casa despre care vorbeam mai sus. Politica, din cate stiu, nu a facut. Mama sotiei este Lates Rozalia si dupa moartea sotului a devenit meseriasa (sitara). Politica nu a facut. Sotia are numai un singur frate, Lates Adalbert, in trecut si in prezent muncitor electrician-mecanic. In trecut nu a facut politica. Domiciliaza, in prezent, in orasul Bistrita.

Subsemnatul am inceput scoala primara in anul 1928 in orasul Campina pe care am terminat-o in anul 1934 cand am fost inscris la Liceul Teoretic «Dimitrie Barbu Stirbei» din Campina. Nu am putut termina decat patru clase de liceu pentru ca in anul 1938 am fost retras. De la data cand am fost retras de la liceu pentru ca si mai inainte activam in gruparea sportiva Sportul Muncitoresc, condusa de comunistul Nicu Radulescu, acesta fiind si directorul cinematografului Casa Poporului din Campina, am fost angajat la cinematograf ca ajutor de operator. Am lucrat aici pana in noiembrie 1939 cand am intrat ca practicant la Judecatoria Campina unde am stat pana in februarie 1942 cand am fost incorporat ca militar activ. Dupa cum am aratat, in tot acest timp am activat in acest club sportiv ca jucator de foot-ball insa politica nu am facut fiind prea tanar si necunoscand lupta politica. Am fost incorporat ca militar activ in februarie 1942 in cadrul Regimentului 7 dorobanti-infanterie Ploiesti. Dupa un an si jumatate am fost varsat la Brigada a 13-a infanterie Targoviste ca secretar. In primavara anului 1944 am plecat pe front cu Brigada a 13-a infanterie in Moldova fara sa iau parte la lupte deoarece tot timpul am
indeplinit functiunea de secretar. Decoratii nu am primit. Dupa 23 august 1944 am fost varsat la Regimentul 1 vanatori - Ploiesti tot ca secretar, iar in mai 1945 am fost lasat la vatra cu gradul de caporal. In strainatate nu am fost niciodata. Nu am nici rude in strainatate. In afara limbii romane nu cunosc o alta limba straina. Inainte de anul 1944 nu am facut parte din niciun partid politic. Din anul 1939 pana in 1947, cu exceptia serviciului militar, am lucrat la Judecatoria Campina ca practicant, iar in aprilie 1947 am fost numit impiegat la Judecatoria Mixta Reghin. De atunci, fara intrerupere, lucrez la aceeasi insitutie, azi Tribunalul Popular Raional Reghin. Am indeplinit functia de impiegat apoi referent si grefier de sedinta. In perioada ilegalitatii nu am avut nicio legatura cu PCR. In anul 1946 m-aminscris ca membru in PCR, iar astazi sunt in PMR. De cand sunt membru de partid, am avut diverse munci: responsabil organizatoric, responsabil administrativ, responsabil cu agitatia si propaganda, iar astazi sunt secretarul organizatiei de baza a Tribunalului Reghin si propagandist Istoria PCUS la cercul Tribunalului Reghin combinat cu Procuratura Reghin. In 1953 am fost si membru in comitetul raional. Din anul 1950 pana in prezent sunt membru in comitetul raional sindical ca responsabil sportiv, presedinte al colectivului sportiv Progresul Reghin. Ca persoane care ma cunosc din scoala pana in prezent indic pe:" - si urmeaza o lista cu douazeci si cinci de persoane, probabil prieteni sau cunostinte de-ale bunicului, nume insotite de adresele lor. Pentru ca organele sa-i probeze spusele.

Sunt fascinante mai multe aspecte pe care trebuia sa le subliniezi in acea perioada. In primul rand, era absolut obligatoriu sa arati ca esti sarac, ca nu ai nimic. Te delimitai automat de clasa abominabila a exploatatorilor verosi asupra careia propaganda oficiala tuna si fulgera, iar organele de ancheta operau la 3 dimineata. Daca inainte de 1945 nu aveai nimic, nu ai putut exploata pe nimeni. In cel mai bun caz te puteai declara ca facand parte din clasa muncitoare si anexele ei, in categoria exploatata a populatiei, chiar daca, in mod evident, nimeni nu te exploatase in mod deosebit inainte de 1945. A nu avea nimic reprezenta o virtute, aproape in sensul crestin al notiunii de saracie. Nu erai corupt de verbul "a avea", un verb care putea atat de rau a burghezo-mosierie. O crasa ipocrizie, dar care a functionat drept parte din ideologia oficiala pentru mult timp. In acel timp uitat de multi tineri romani, care se fandosesc cautand resurse nobile in stangism, uitand ideea lui Tutea conform careia "toate formele de stanga violeaza cotidian ordinea naturala a lui Dumnezeu". La doua-trei randuri bunicul meu specifica dimensiunea politica fie a membrilor familiei sale, fie a sa in anumite momente din viata (mentiunea legata de activitatea politica apare de noua ori in cele doua pagini). Cea mai delicata parte a autobiografiei bunicului meu este recunoasterea ca un unchi era preot ortodox. Imediata adaugare ca nu avea legaturi cu el nu putea sa inlature aceasta pata biografica. Probabil ca bunicului meu nu i-a fost frica sa treaca acest detaliu familial neplacut pentru ca dosarul lui era oricum solid.

Regimul comunist nu era de aceeasi parere cu vechea zicala romaneasca "nu-ti alegi tu familia sau rudele"; dimpotriva, erai strans legat de familie, pentru ca, la o adica, sa fii raspunzator pentru ea. Sa platesti pentru deviatiile vreunui membru sau altul, deoarece individul era luat ostatic de catre Sistem. Solutia gasita de Lenin (folosita de el in timpul razboiului civil) si Stalin nu era o noutate absoluta, se practica curent prin Evul Mediu asiatic: luarea familiei ca ostatica. Oare cati domnitori romani nu au fost fortati sa-si trimita fiii la Stambul? Scopul acestei practici incredibile era simplu: reprimarea oricarei tentative de rezistenta, inabusirea in fasa pana si a gandului ca rezistenta era posibila. Daca alegeai sa rezisti Securitatii prin forta (si arme se gaseau din abundenta in acea perioada in Romania), familia ta urma sa simta mania dictaturii proletariatului.

Daca, in prezent, aproape fiecare roman activ pe piata fortei de munca detine cate un Curriculum Vitae, mai profesionist realizat sau nu, mai umflat sau autentic - in anii 1950 autobiografia tinea locul CV-ului clasic. Existau deosebiri fundamentale intre autobiografia stalinista si CV-ul burghezo-capitalist. In CV-ul normal nu esti obligat sa-ti enumeri toti membrii familiei si nici sa specifici daca au facut sau nu politica. Nu este nici recomandabil sa-ti treci intregul patrimoniu. Aceasta prevedere legala este obligatorie pentru functionarii publici, care trebuie sa completeze o declaratie de avere. O autobiografie stalinista neconforma cu normele sistemului putea foarte bine sa te conduca la puscarie si chiar la moarte. Nu a fost si cazul bunicului meu. "Transmiterea de la o generatie la alta a experientei colective este esentiala pentru supravietuirea comunitatii" (Horia-Roman Patapievici - Politice). Iar experienta colectiva nu poate exista fara experientele individuale.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22