Pe aceeași temă
Mai intai, Marius Oprea realizeaza un portret antropologic al securistului: si asupra acestuia s-a aplicat in comunism strategia de inculcare si implementare a omului nou, prin asfixiere si bombardare politico-ideologica; un al doilea element a fost cultivarea in securisti a unei loialitati pavloviene, mecanice, fata de regimul comunist; in al treilea rand, securistul generic a fost marcat psihologic de posibilitatea de a deveni el insusi un haituit in teritoriul fricii care domina in sistemul comunist: securistul era consacrat ca instaurator al terorii, dar putea sa devina, daca gresea, si o victima (desi acest lucru s-a intamplat foarte rar, de obicei securistul reprofilandu-se si adaptandu-se din mers dupa stapanii sai). A patra componenta, deloc de neglijat, era mercenariatul sau catalizat de avantajele financiare ale slujbei asumate. Ascensiunea ori decaderea securistilor depindea si de dinamica interna a structurii functionale a Securitatii, dar mai ales de lupta pentru putere din diversele etape ale comunismului romanesc. Marius Oprea constata ca omul nou nu a prins radacini in securistul generic: acesta a mimat a fi om nou (din parvenitism si instinct de conservare); pragmatic, securistul generic era lipsit de scrupule si, deci, adaptabil inclusiv intr-un alt sistem politic decat comunismul. Tranzitia romaneasca a dovedit cu prisosinta acest lucru.
In decembrie 1989, dupa fuga lui Ceausescu, securistii au fost, multi dintre ei, alarmati initial, asteptandu-se la represalii; dar inceputul anului 1990 i-a inseninat pe deplin, indicandu-le care va fi noua lor ocupatie: echipa lui Ion Iliescu si Frontul Salvarii Nationale aveau nevoie de fosta Securitate pentru a contracara actiunea partidelor istorice si doleantele anticomuniste ale societatii civile. Singurii antrenati sa faca fata acestei situatii erau securistii; sau, cum spune autorul Mostenitorilor Securitatii: "dilema profesionala a securistilor fata cu democratia a fost de scurta durata". Marius Oprea este decis sa spulbere orice indoiala in privinta Securitatii: nu a existat niciodata o Securitate buna, care sa fi compensat underground Securitatea rea; Securitatea a fost intotdeauna si exclusiv un instrument de teroare si supraveghere punitiva asupra populatiei, fiind aservita complet dictaturii comuniste. Mitul unei posibile Securitati bune (sau patriotice) a fost confectionat chiar de Securitate. Nu presupusa (falsa) Securitate buna a fost varsata in Serviciul Roman de Informatii, ci Securitatea propriu-zisa, ca si corp logistic (si nu numai) al fostei politii secrete a regimului comunist. Daca in prima etapa (perioada Dej), Securitatea practicase terorismul de stat, in cea de-a doua etapa (perioada Ceausescu) se specializase pe "gestionarea fricii". Cum avea sa se comporte respectiva institutie in postcomunismul romanesc?
In 22 decembrie 1989, Securitatea avea un efectiv de 15.312 angajati (inclusiv civili); trupele de Securitate cuprindeau 23.370 de membri; iar numarul informatorilor era de 400.000. Demonstratia lui Marius Oprea mizeaza pe ideea ca tranzitia si presupusa democratie au cosmetizat Securitatea, dar nu au schimbat metodele si strategia acesteia. S-a schimbat doar agenda de lucru. De aceea, un segment central al cartii lui Marius Oprea il reprezinta prezentarea detaliata a reciclarii, in postcomunism, a celor mai importanti ofiteri din fosta Securitate, din varii directii si unitati. Lista este lunga (aducand pe alocuri cu un roman de capa si spada) si poate fi parcursa ca un fel de dictionar "profesional". Concluzia fatala este aceea ca majoritatea ofiterilor de rang inalt din Securitate au intrat in structurile politico-administrative ale Romaniei postcomuniste sau au devenit oameni de afaceri. Fosta Securitate functioneaza actualmente reconditionata facial, dar structura ei a ramas una de tip mafiotic, nociv. Printre altele, Securitatea s-a privatizat: pulverizarea membrilor ei nu a insemnat disparitia structurii de baza, ci elasticizarea acestei structuri cu picioare lungi de paianjen sau caracatita. Marius Oprea accentueaza rolul lui Ion Iliescu de coagulator al Securitatii reprofilate in postcomunism: Serviciul Dezinformare a lucrat meticulos in 1990 in folosul FSN si al lui Ion Iliescu. Reactivati, fostii securisti au inteles ca nu mai este necesar sa se caiasca: mercenariatul si cameleonismul care le erau specifice le-au permis nu doar supravietuirea, ci chiar inregimentarea in noua putere postcomunista. Astfel, casele conspirative ale fostei Securitati au inceput sa fie refolosite inca din ianuarie 1990. "Actorul-guerillero" Gelu Voican-Voiculescu s-a implicat si el in regruparea fostei Securitati, considerand ca membrii acesteia sunt performanti. Marius Oprea pedaleaza pe ideea ca Securitatea a fost nu doar machiata si coafata in 1990, ci de-a dreptul clonata, noua putere apeland la serviciile sale mai intai neoficial, apoi oficial, prin infiintarea la 24 martie 1990 a SRI (iar inainte de SRI, prin infiintarea la 1 februarie 1990 a Directiei de paza a obiectivelor de interes politic, alcatuita din fosta unitate de elita din cadrul Securitatii Municipiului Bucuresti).
Care au fost principalele actiuni ale fostei Securitati regrupate in 1990? Mai intai macularea opozitiei prin dezinformari ritualice (de pilda, fabricarea unor manifeste legionare puse in carca PNTCD si PNL), catalizarea si instrumentarea infruntarilor sangeroase de la Targu Mures (din martie 1990), ziua de 13 iunie (confectionata ca "rebeliune legionara") si mineriada aferenta. Anul 1991 este memorabil, apoi, datorita scandalului Berevoiesti, SRI procedand intentionat la distrugerea programatica a arhivelor fostei Securitati, respectiv a 7 tone de documente secrete.
Foarte adecvata este clasificarea mostenitorilor Securitatii, asa cum o face Marius Oprea, in trei categorii: 1) securistii care din 1990 au devenit politicieni ori oameni de afaceri; 2) carieristii care au devenit sefi ai unor puternice structuri de informatii; 3) "pensionarii" sau "fraierii" care s-au retras din activitatea informativa, au decazut din structurile securiste ori s-au reprofilat pe activitati cotidiene marunte.
O alta functie a fostilor securisti in postcomunism a fost devalizarea sistemului bancar din Romania. O ampla grupare de securisti si-a gasit matca in Gelsor (firma de afaceri mobiliare a lui Sorin Ovidiu Vantu) in cadrul careia s-au utilizat mijloace de spionaj economic, dupa cum precizeaza Marius Oprea. Securistii de aici s-au ocupat de culegerea de informatii pentru santajarea, compromiterea, racolarea sau influentarea unor oameni politici ori lideri economici si financiari. Unitatile specializate odinioara in comert exterior nu au somat nici ele, ci s-au implicat in exporturi oneroase si contrabanda (este prezentat in detaliu cazul Crescent) ori au dat nastere chiar unui partid: PUR! Atentatele din 11 septembrie 2001 au constituit pentru regimul Iliescu din mandatul 2000-2004 un pretext pentru a reactiva un nou val de fosti securisti, prezentati ca strategi in lupta contra terorismului!
Concluzia lui Marius Oprea este aceea ca Securitatea constituie astazi a cincea putere in Romania postcomunista: cam 10.000 de indivizi (fosti securisti si oamenii lor de legatura) controleaza tara in mod variat: politic, economic, financiar. Mostenitorii Securitatii este o carte terifianta, pentru ca seamana cu un thriller: atata doar ca nimic nu este inventat, si acest lucru frisoneaza.
In Romania comunista nu a existat doar industria siderurgica ori miniera (pe langa multe altele), ci si industria securista, a carei putere de reverberare s-a extins si in postcomunism. Povestea acestei industrii securiste o sintetizeaza Marius Oprea in cartea sa, cu inteligenta, curaj nebun si pertinenta.
*Marius Oprea, Mostenitorii Securitatii, Bucuresti, Editura Humanitas, 2004, 270 pp.
