Pe aceeași temă
Istoria, selectie continua a puterilor, a intrat in secolul XX in faza, astazi curent denumita astfel, a globalizarii. Concurentei hegemoniilor regionale, imperiale, intruchipate de popoarele cele mai puternice, i-a succedat, provocata si accelerata de progresul economic si tehnologic, cursa globalizarii, in cadrul careia se infrunta natiuni si state grupate in civilizatii, vaste ansambluri ale caror trasaturi definitorii deriva din valorile esentiale ale organizarii lor social-politice.
Infruntarea civilizatiilor si a gruparilor de puteri care le alcatuiesc s-a intensificat considerabil in secolul XX, lasand in marea cursa pentru dominium mundi doar marile entitati cu vocatie universala, cele care si-au dovedit capacitatea de rezistenta la selectiile multiple si din ce in ce mai grele ale istoriei. Selectia s-a implinit in cursul a trei mari infruntari la scara mondiala: primul razboi mondial, la capatul caruia, Woodrow Wilson, vizionarul presedinte al Statelor Unite, a anticipat ceea ce avea sa devina directia istorica asumata de tara sa in urmatoarele crize mondiale, directie exprimata prin formula sintetica, "a face o lume sigura pentru democratie" ("to make a world safe for democracy"); al doilea razboi mondial, produs al reactiei antidemocratice a celor doua principale state totalitare, Al Treilea Reich si URSS, asociate in 1939 in hotararea comuna de a inlatura fragila ordine democratica instaurata in Europa de Pacea de la Versailles; Razboiul Rece, care a opus timp de aproape o jumatate de secol fortele organizate pe temelia principiului libertatii si al drepturilor omului, in frunte cu SUA, si cele organizate totalitar, cu negarea absoluta a libertatilor individuale si colective, in frunte cu URSS. In cursa selectiei puterilor si a supraputerilor in secolul XX, conflictele pe plan international au luat, tot mai evident, infatisarea infruntarii civilizatiilor, al caror criteriu dominant sau cadru definitor principal se vadeste a fi regimul politic, forma de structurare a puterii, acceptarea sau respingerea dreptului la libertate al individului. In faza actuala a istoriei omenirii, confruntarile internationale decisive se desfasoara intre civilizatii, care isi subsumeaza statele si natiunile.
Trei civilizatii
In 1989, prabusirea in lant a regimurilor totalitare din Europa Central-Rasariteana, urmata doi ani mai tarziu de aceea a insesi fortei tutelare sovietice - imbinare a mostenirii imperialismului tarist si a internationalismului marxist-leninist -, a deschis larg calea extinderii spre Rasarit a libertatilor democratice. Dar, cu aceasta victorie majora, nu s-a incheiat si infruntarea civilizatiilor. Dupa o ezitare de cativa ani, dupa ce mugurii plapanzi ai democratiei parusera sa infloreasca in vastul "imperiu rezidual" (Zbigniew Brzezinski) al Rusiei tariste si sovietice, fortele trecutului si-au reafirmat puterea si au pornit pe calea reconstituirii formei de civilizatie care parea iremediabil ingropata de infrangerea suferita in cursul celei de-a treia infruntari mondiale, Razboiul Rece. Dupa scurtul interval al guvernarii lui Boris Eltin, aparent inclinat spre reorganizarea pe baze democratice a Rusiei, traditia autocratiei s-a impus viguros la putere in persoana si sub conducerea lui Vladimir Putin. Libertatile, cate fusesera acordate societatii ruse de Eltin, au fost si sunt progresiv restranse in zilele urmasului sau: presa e incatusata, la nevoie prin suprimarea fizica a exponentilor ei independenti; alegerile sunt "dirijate" in conformitate cu indicatiile puterii din Kremlin; prezenta observatorilor straini la alegeri e, fireste, riguros restransa; politica "internationalista", adica de reafirmare a expansionismului traditional, e reactivata si, odata cu ea, sunt trezite la viata si detasamentele de peste hotare lasate in adormire in anii precedenti.
Astazi, in urma evolutiilor simplificatoare aduse de seismul international din anul 1989, trei civilizatii isi impart si isi contesta esichierul mondial. Cea a democratiei, organizata politic si militar in Alianta Nord-Atlantica, in expansiune spre Rasaritul continentului european; cea a autocratiei ruso-sovietice, cu evidente tendinte de recuperare a pozitiilor pierdute; cea a teocratiei islamice - de fapt o autocratie cu invelis ideologic-religios -, care se straduieste sa-si impuna dominatia asupra tarilor de aceeasi confesiune, pentru a-si apara identitatea impotriva avansului modernizarii si democratiei. E de la sine inteles ca, fata cu "pericolul" reprezentat de avansul libertatii, astfel perceput atat de noua conducere rusa, cat si de fruntasii reactiei islamice, apropierile si tendintele de cooperare ale fortelor care se simt amenintate se manifesta in multiple chipuri. Mai mult decat in trecut, linia de demarcatie intre civilizatii e de natura politic-ideologica; ea desparte fundamental aria libertatii de cea a subjugarii omului prin regimuri opresive, cu nuante sau ideologii diferite, dar asemanatoare prin esenta lor autocratica, visceral antidemocratica. In scopul slabirii presiunii lumii democratice asupra propriei ei arii de dominatie sau pentru a inlesni implinirea aspiratiilor ei de restaurare si de recuperare, neoautocratia rusa sprijina reactia fundamentalista din Iran, atat politic, cat si militar, chiar daca, in perspectiva indelungata, aspiratiile teocratiei islamice vin in contradictie cu propriile ei teluri si interese.
Piedica principala in calea efortului de a face "o lume sigura pentru democratie", apta sa rezolve amenintatoarele probleme de civilizatie comune, se afla neindoielnic in Rusia si in deturnarea ei de la cursul pe care parea inclinata sa se indrepte dupa socurile suferite in anii 1989-1991. Inevitabil, asadar, strategia care s-a orientat, in vremea Razboiului Rece, dupa principiul "Russia first" - prioritatea infruntarii cu adversarul principal - isi recapata actualitatea si in raport cu renascuta autocratie rusa si cu veleitatile ei restauratoare. Decisiva pentru directia cursei mondiale a civilizatiilor in intervalul istoric urmator va fi orientarea imensului spatiu rus spre integrarea in lumea valorilor democratiei sau respingerea acestui curs. Directia pozitiva eventual asumata de aceasta evolutie va influenta, desigur, cursul istoric al celorlalte arii de civilizatie refractare modernizarii si va desavarsi ciclul globalizarii.
Semnificatiile reuniunii NATO la Bucuresti
Reuniunea membrilor Organizatiei Tratatului Nord-Atlantic (NATO), preconizata a avea loc la Bucuresti in primele zile ale lunii aprilie 2008, pare a se integra in aceasta finalitate politica la scara mondiala. Fapt major, a carui insemnatate nu poate fi indeajuns subliniata, revenirea Frantei in structurile militare ale aliantei puterilor democrate va avea darul sa sudeze mai puternic decat pana acum alianta democratiei, sa-i asigure unitatea si sa sporeasca eficacitatea mesajului de libertate adresat celorlalte "civilizatii", prizoniere inca ale unor valori politice perimate, si sa-i consolideze atractivitatea. In acelasi sens va actiona, neindoielnic, deschiderea larga a Aliantei pentru noii membri care doresc sa intre in randurile ei in scopul de a beneficia la randu-le de mult ravnita securitate si de toate avantajele rezultate din participarea la aria civilizatiei moderne. Scutul antiracheta, arma defensiva prin excelenta, dar de incontestabila eficacitate plurivalenta in infruntarile cu eventuali agresori, tinde acum sa acopere ansamblul spatiului Aliantei; el va deveni cu siguranta un factor major al strategiei nu numai militare, dar si politice a Aliantei.
Romaniei, desemnata a fi sediul acestei reuniuni cu semnificatii multiple si cu foarte probabile consecinte istorice majore, i se ofera prilejul de a-si valorifica pozitia geopolitica si de a prelua unele dintre functiile regionale ale marii Aliante, in cateva directii care coincid cu interesele si initiativele ei politice traditionale: in Sud-Estul Europei, arie de interes permanent major pentru politica externa romaneasca; spre Marea Neagra, "punte" a legaturilor cu tarile riverane si cu lumea mediteraneana; spre Rasarit, in aria de unde s-au succedat de-a lungul istoriei cotropiri devastatoare si dominatii retrograde si se afla, lipsit inca de libertate, un fragment insemnat al entitatii proprii. Din anexa mizera a unui imperiu inapoiat, Romania are sansa - pe care speram ca va sti sa o fructifice - de a deveni un factor activ al libertatii in expansiune. Exponentii nationali ai acestei noi conjuncturi vor fi neaparat oameni liberi de dependenta fata de trecutul totalitar si de banuiala ca il slujesc in continuare in forma sa camuflata, personalitati dedicate valorilor libertatii spre care a aspirat atata timp un intreg popor condamnat la robie de asupritorii sai. Doar astfel de exponenti pot asuma cu competenta si simt al raspunderii sansa istorica exceptionala a reintegrarii intregii natiuni in lumea aspiratiilor ei elementare.
Apropiata reuniune NATO la Bucuresti poate oferi cadrul potrivit si pentru alta implinire majora cu valoare simbolica si politica in acelasi timp, de insemnatate deopotriva universala si specific romaneasca. Noul semnal al libertatii in miscare in spatiile eliberate de sub apasarea totalitarismului si in cele care aspira inca sa inlature ramasitele acestuia s-ar putea conjuga, intr-o antiteza semnificativa, cu condamnarea la scara mondiala a celui mai reprezentativ act international al totalitarismului secolului precedent, tratatul incheiat la 23 august 1939 de Al Treilea Reich cu Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, act declansator al celui mai monstruos lant de crime in masa carora le-au cazut victime zeci de milioane de fiinte umane. Solidarizate in hotararea de a anihila sistemul statelor nationale rezultate din Tratatul de pace din 1919 si de a bloca evolutia spre democratie, cele doua puteri totalitare au dezlantuit de indata sirul agresiunilor: au ocupat tari care isi castigasera cu greu independenta cu douazeci de ani in urma, au organizat masacre in masa fara egal in istoria lumii, invocand argumente de rasa sau de clasa, au infiintat in acest scop lagare de exterminare, au suprimat libertatile, inclusiv cele mai elementare, au facut din teroarea continua regim cotidian, au inlocuit cultura cu propaganda totalitara, intr-un cuvant s-au straduit cu toate mijloacele sa reduca omenirea la conditia unei robii colective totale. Europa, sursa libertatilor, fusese aproape in intregime supusa de "demonia puterii" celor doua puteri totalitare, care au sfarsit prin a se infrunta intre ele pentru impartirea prazii. Doar rezerva democratica constituita de Europa de partea cealalta a Oceanului Atlantic a impiedicat implinirea si consolidarea asaltului totalitar. In doua reprize, separate de aproape jumatate de secol, SUA au reusit sa elibereze mai intai partea occidentala a continentului european de varianta rasista a totalitarismului, la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, iar apoi cea rasariteana de dominatia totalitara cu pretext comunist, de clasa. Condamnarea in cadru solemn, international, a acestui act fondator al celei mai mari monstruozitati a secolului XX in toata cuprinderea actiunii sale criminale, ale carei consecinte nu au incetat sa se resimta nici in zilele noastre, ar indeplini functia de exorcizare definitiva a totalitarismului in dimensiunea trecutului si de accelerare a inlaturarii supravietuirilor sale actuale. Reinnoirea proiectata a aliantei libertatii la Bucuresti, in primavara urmatoare, va extinde aria libertatii, in detrimentul remanentelor totalitarismului, condamnat in formele sale actuale si in manifestarile sale istorice.
(Subtitlurile apartin redactiei)
