Pe aceeași temă
La 16 iunie 1989 avea loc la Budapesta o ceremonie solemna. Timp de peste treizeci de ani, Imre Nagy si alti martiri ai revolutiei din 1956 fusesera batjocoriti de propaganda regimului Kádár, ca instigatori ai unei conspiratii contrarevolutionare. Acum, liderii revolutiei din 1956 din Ungaria aveau parte de o inmormantare decenta. Versiunile oficiale oferite pentru justificarea celor care "tradasera revolutia" si "se intelesesera pe ascuns cu invadatorii sovietici" cazusera. János Kádár, omul care acceptase diktat-ul sovietic si condusese tara timp de trei decenii, fusese fortat sa-si dea demisia, la o conferinta a partidului desfasurata in urma cu un an. Noii lideri faceau eforturi sa-si castige autoritatea, reluand traditia intrerupta a comunismului reformator. Cu Gorbaciov la Kremlin, sosise vremea sa se renunte la etichetarea ridicola a revoltei din 1956 drept o contrarevolutie. Din interiorul Partidului Muncitoresc Socialist Maghiar, aflat la conducere, se facea tot mai auzita cererea de reabilitare a lui Imre Nagy si a tovarasilor sai. Nonconformistul reformator Imre Pozsgay, fruntasul aripii liberale a elitei de partid, si Reczo Nyers, parintele reformei economice de la inceputul anilor ‘70, se alaturasera opozitiei democratice din tara, cerand restaurarea adevarului cu privire la revolta nationala din 1956.
Atunci cand comunistii maghiari inclinati spre reforma au incercat sa se alature convoiului funerar, din multime s-a facut auzita o declaratie lipsita de respect, ba chiar provocatoare, apartinand lui Vicktor Orbán, liderul FIDESZ, Federatia Tinerilor Democrati, un nou partid politic caruia nu-i era rusine de convingerile sale anticomuniste:
"Noi, tinerii, nu reusim sa intelegem multe lucruri evidente pentru generatiile mai varstnice. Nu intelegem de ce indivizii atat de grabiti sa calomnieze Revolutia si pe Imre Nagy au devenit brusc aparatorii cei mai infocati al politicii fostului prim-ministru. Nu putem intelege nici de ce liderii de partid care au avut grija sa ni se predea istoria falsificata a Revolutiei se grabesc acum sa atinga sicriele, de parca ar fi moaste aducatoare de noroc. Nu trebuie sa le fim recunoscatori pentru ca ne-au ingaduit sa ne ingropam martirii acum, dupa treizeci si unu de ani, nici sa le multumim pentru ca au permis organizatiilor noastre politice sa functioneze."
In asprimea ei intentionata, declaratia lui Orban denota distanta uriasa dintre iluziile revizioniste ale generatiei anterioare si refuzul lipsit de ambiguitate de-a imbratisa orice forma de comunism din partea tineretului maghiar. Partidul comunist nu trebuia creditat cu nimic: a condus tara impotriva vointei poporului si nimeni nu trebuia sa-i fie recunoscator pentru ca, deodata, descoperise principiile tolerantei. Reinhumarea lui Imre Nagy, din iunie 1989, devenise astfel un semn simbolic de adio fata de ideea reformelor intrasistemice. In locul schimbarii gradate, din interior, strigatul de batalie chema acum la desprinderea hotarata de sistemul comunist si la edificarea unei ordini pluraliste, bazate pe o piata libera si un guvern responsabil. Cu mai mult de treizeci de ani in urma, Imre Nagy insusi fusese premergatorul unei asemenea abordari revolutionare. Intr-o vreme cand riscurile personale erau imense, el dovedise curajul de a imbratisa cauza plebeilor impotriva opresorilor comunisti.
Grandoarea si limitele revizionismului marxist
In Ungaria, intelectualitatea jucase un rol de frunte in revolta anterioara impotriva totalitarismului, si asta din mai multe motive: primul, intelectualitatea fusese supusa, in anii lui Stalin, la masuri de persecutie extrem de dure; al doilea, reprezentantii ei se considerau pastratorii valorilor nationale depreciate sub stalinisti; al treilea, ca o elita luminata, cu anumite traditii revolutionare care mergeau in urma pana la revolta sociala si nationala din 1848, intelectualitatea se considera indreptatita sa-si asume un rol conducator in lupta impotriva despotismului; si al patrulea, largi segmente ale intelectualitatii poloneze si maghiare care adoptasera valorile marxismului erau tot mai dezamagite de manipularea acestor valori de catre birocratiile conducatoare.
Cat despre muncitorii industriali, ei fusesera initial atrasi de promisiunile comuniste de dreptate sociala si egalitate. Etosul colectivist al comunismului timpuriu din Europa Rasariteana si politica de cadre ce-i favoriza pe cei cu origine muncitoreasca au servit tocmai pentru a crea sentimentul ca muncitorii ar fi cu adevarat gruparea conducatoare in societate. In schimb, aceasta forma de exclusivism a contribuit la adancirea prapastiei dintre muncitori si intelectuali: primii ii considerau pe cei din urma drept instigatori ai dezordinii, in timp ce intelectualii ii considerau pe muncitori ca principala baza sociala a celui mai sufocant regim. Abia mai tarziu, in anii ‘70, a devenit posibila cooperarea organica intre aripile radicale ale intelectualitatii si ale clasei muncitoare industriale. Prin 1956, intelectualii cautau sprijin in aripa antidogmatica a partidelor comuniste. In Polonia, ei au incercat sa-i mobilizeze de partea lor pe cei din factiunea lui Gomulka. In Ungaria, conducerea parea complet subjugata de stalinistii fara mustrari de constiinta condusi de Rákosi si lacheii sai, incat intelectualitatea critica si-a indreptat privirile spre Imre Nagy si catre partizanii acestuia. Un alt element cu o influenta hotaratoare in sudarea reformismului radical a fost efectul contagios pe care l-a avut titoismul in Europa de Rasarit. Repudierea de catre Tito a stalinismului a fost privita ca o strategie demna de urmat si iugoslavii nu si-au ascuns simpatia pentru revizionistii est-europeni. In 1956, reformismul incepuse in Europa Rasariteana ca o incercare de a rezolva contradictiile si tensiunile structurale dinauntrul matricei de autoritate si dominare existente. In formula lui originala cel putin, cea apartinand lui Nagy sau chiar lui Kolakowski, el nu includea si dorinta de rasturnare a sistemului. Imboldul acestei lupte era unul politic, sustinand posibilitatea reformei dinauntrul statu quo-ului. Incapabil sa incorporeze nemultumirile globale si sa puna in fruntea revendicarilor refuzul national al comunismului, revizionismul n-a putut reprezenta o alternativa completa si convingatoare la regimul comunist.
Una din cele mai bune analize atat a grandorii, cat si a limitelor revizionismului marxist a fost cea data de Adam Michnik, cunoscutul istoric si luptator polonez pentru drepturile civice. In eseul sau Un nou evolutionism, Michnik a examinat natura valului revizionist din Polonia, dar concluziile sale sunt la fel de adevarate si pentru celelalte tari est-europene. In opinia lui Michnik, slabiciunea revizionismului decurge din idealizarea de catre acest grup a capacitatii si disponibilitatii partidului comunist de a suferi schimbari structurale.
Principala limita a revizionistilor, insista Michnik, isi are originea in lipsa unei platforme de opozitie radicala. Impartasind iluziile marxiste cu cei de la putere, revizionistii nu puteau intelege ca doar un program radical de schimbare le putea oferi o baza de masa: cel mai mare pacat al "revizionistilor" se afla nu in infrangerea lor in lupta intrapartinica pentru putere (pe care n-au putut-o castiga), ci in caracterul acestei infrangeri. A fost infrangerea unor indivizi eliminati de pe pozitiile ce ofera putere si influenta, si nu esecul unei platforme politice democratice si de stanga cu baze largi.
Doar in Ungaria miscarea sociala de jos in sus a depasit asteptarile si obiectivele factiunii revizioniste. Un concurs de factori, printre care decizia personala a lui Imre Nagy de a imbratisa dezideratele revoltei populare, au transformat aceasta miscare intr-o revolutie indreptata impotriva totalitarismului. Ungaria anului 1956 a fost primul caz din Europa de Rasarit in care masele au folosit violenta pentru a se apara impotriva represiunii efectuate cu sprijinul trupelor straine.
Revolta mintilor
Cursul evenimentelor care au condus la explozia revolutionara a fost hotarator accelerat de incapatanarea si incompetenta evidenta a elitelor comuniste maghiare de sub Rákosi si Gerö. In 1955, dupa doi ani de experimentare a politicii "Noului Curs", Imre Nagy a fost indepartat, factiunea Rákosi incercand sa-si restabileasca dominatia completa asupra tarii. Era prea tarziu, oricum, pentru ca acesti stalinisti conservatori sa-si mai instaureze dominatia: semnalele sosite de la Moscova pareau extrem de confuze si nu erau de nici un ajutor impotriva puternicului curent de schimbare ce afecta intreaga regiune. Pe de alta parte, in timpul celor doi ani de premierat al lui Nagy, intelectualii maghiari incercasera o senzatie de libertate la care refuzau sa renunte sub presiunile partidului. Nelasandu-se impresionati de amenintarile lui Rákosi si satui de minciunile oficiale, acestia s-au angajat in cautarea adevarului, actiune numita pe buna dreptate "revolta mintilor". Pentru ca o miscare revolutionara de masa sa ia amploare, cateva premise sunt neaparat necesare. Prima, o astfel de infruntare a autoritatii comuniste e de neconceput atata vreme cat elitele comuniste raman monolitic unite. Cu alte cuvinte, pentru ca o criza sociala sa devina una politica, intr-un regim de tip sovietic, elitele comuniste trebuie sa fie dezbinate pe motive ideologice si personale. In Ungaria, conflictul dintre stalinistii conservatori, condusi de echipa Rákosi-Gerö, si factiunea revizionista, condusa de Nagy, a facut posibile atacurile crescande asupra statului politienesc. O alta conditie pentru ca o astfel de criza sa se dezvolte intr-o situatie revolutionara este erodarea autoritatii partidului. Dezvaluirile despre atrocitatile staliniste, in special "discursul secret" al lui Hrusciov, au ruinat credibilitatea politica a lui Rákosi. In loc sa incerce sa si-i apropie pe revizionisti, liderii maghiari si-au intensificat campaniile dirijate impotriva membrilor de partid rebeli si au initiat noi vanatori de vrajitoare impotriva intelectualitatii critice. Perceperea acestei slabiciuni in grupul conducator i-a incurajat pe oponentii conducerii. S-a putut forma astfel o larga coalitie intre intelectuali, studenti si reprezentanti ai muncitorimii industriale. Prin vara lui 1956, scena politica si culturala a Budapestei era dominata de dezbateri aprinse pe subiecte de baza, cum ar fi istoria partidului comunist, libertatea presei si reabilitarea victimelor terorii staliniste din Ungaria. Un exemplu al acestei ascendente in viata civila a fost Cercul Petöfi. El a luat fiinta la initiativa unor membri ai factiunii Nagy, ca grup de discutii creat pentru dezbaterea subiectelor asociate democratizarii vietii publice si metodelor de depasire a mostenirii staliniste. Astfel, sprijinitorii lui Nagy au putut face publicitate ideilor exprimate de fostul prim-ministru intr-un memoriu adresat conducerii de partid, in primele luni ale lui 1956. Dupa Nagy, dezvoltarea pe mai departe a socialismului cerea o noua abordare a marxismului. In loc de a fi venerata ca o dogma sacrosancta, aceasta filosofie trebuia ajustata la realitatile in schimbare. Mai mult, sustinea Nagy, socialismul era primejduit de degenerarea puterii politice in regimurile de tip sovietic, in care democratia populara "a fost evident inlocuita cu o dictatura de partid, care nu se bazeaza pe membrii de partid, ci pe dictatura personala, si care incearca sa faca din aparatul de partid si, prin acesta, din membrii de partid o simpla unealta a acestei dictaturi".
In declaratiile lui Nagy, oricine poate identifica toate temele mitologiei revizioniste: pe de o parte, el denunta eforturile partidului de a se mentine la putere ca fiind ilegitime si inerent antidemocratice. Pe de alta parte, el nu renunta la interpretarea "socialismului stiintific" ca doctrina a emanciparii umane, fara sa observe ca sursa principala a conditiilor opresive pe care le deplange e tocmai pretentia ideologica de omniscienta si infailibilitate caracteristica determinismului istoric marxist. Aceste teme neintrand in discutie, Nagy acuza "dictatura bonapartista, personala" in numele unei versiuni umane de socialism, bazata pe un "sistem constitutional, legal, al democratiei populare, cu legislatura si guvernul lui, cu democratia intregului nostru stat si a vietii sociale". In discutiile din Cercul Petöfi, aceste teze au fost dezvoltate mai departe, pana la un nivel care depasea obiectivele expuse de Nagy. Scriitorii si jurnalistii participanti la discutii n-au simtit ca trebuie sa se limiteze la logica bolsevica a disciplinei de partid. Spre deosebire de Nagy, ei au recunoscut radacina raului in chiar ideologia care justificase monopolizarea puterii de o gasca de birocrati setosi de sange. De exemplu, intr-o discutie, Tibor Déry, un scriitor care fusese multa vreme activ in miscarea revolutionara, ridica vocea impotriva sistemului care facuse posibile crimele staliniste:
"Atata vreme cat ne indreptam criticile impotriva unor indivizi in loc sa investigam daca nu cumva greselile decurg chiar din sistemul insusi, chiar din ideologie, nu putem realiza mai mult decat schimbarea raului cu unul mai mic. Sunt convins ca ne vom debarasa de actualii conducatori. Ma tem insa ca trapasii cei schiopi vor fi urmati de niste magari la fel de schiopi... Trebuie sa cautam in sistemul nostru socialist greselile care nu doar ca au permis liderilor nostri sa foloseasca rau puterea, dar ne-au si facut incapabili de-a ne trata reciproc cu omenia pe care o meritam. Greselile in cauza sunt structurale si ele afecteaza in mod inutil drepturile individului, ceea ce, iarasi, ii amplifica povara."
Asemenea omologilor polonezi, intelectualii maghiari au decis ca libertatea e un concept universal ce nu poate fi limitat de egoiste restrictii de clasa.
Directia miscarii de reforma era spre democratizarea structurii partidului comunist, lansarea reformelor economice care ar fi urmat sa includa o rapida descentralizare, liberalizarea politica si libertatea culturala si personala.
Relicve ale epocii staliniste
In timp ce amenintarea cercurilor revizioniste devenea din ce in ce mai puternica, stalinistii de la varful partidului reactionau confuz. Erau speriati de noua linie sovietica si nu stiau cum sa se raporteze la ea. Rákosi si asociatii sai erau niste dinozauri politici, relicve ale epocii staliniste, a caror conceptie nu putea admite necesitatea unei destinderi. Pentru ei, intelectualii critici erau elemente subversive pregatite sa demoleze sistemul existent si sa restaureze capitalismul. In martie 1956, sub o enorma presiune de jos in sus, Rákosi a trebuit sa cedeze si sa aprobe reabilitarea lui Lászlo Rajk. Din acel moment, soarta i-a fost pecetluita. Fiind principalul initiator al procesului public, el n-a mai putut supravietui politic miscarii de reparare istorica. In vara lui 1956, cand Rákosi a incercat cu disperare sa lanseze o noua campanie impotriva pretinsei "conspiratii conduse de Imre Nagy", sovieticii s-au decis sa-si foloseasca parghiile pentru a se debarasa de despotul stalinist devenit din ce in ce mai stanjenitor.
Inlocuirea lui Rákosi a fost una total neinspirata: noul lider de partid, Ernö Gerö, fusese adjunctul acestuia la conducere si nu putea pretinde ca a fost inocent politic in timpul acelor vremi de nemiloasse reglari de conturi. Cautand sa-si largeasca si intareasca baza de putere prin acceptarea unui numar de comunisti fideli care fusesera intemnitati in timpul terorii staliniste, Gerö il reabiliteaza pe János Kádár, fost membru al Biroului Politic si ministru de Interne. Apoi s-a straduit sa incalzeasca relatiile cu Iugoslavia, sperand ca sprijinul lui Tito ii va imbunatati imaginea in Ungaria. Erau, insa, gesturile spasmodice ale unui grup politic ce isi pierduse orice legitimitate. Conducerea Gerö era infruntata de intreaga societate maghiara. In ciuda apelurilor sale speriate, partidul n-a reusit sa opuna o rezistenta pe masura agitatiilor din ce in ce mai insemnate.
Partidul devenise de fapt un cadavru politic a carui functie fusese sa serveasca de simpla curea de transmisie a deciziilor capricioase ale grupului conducator. Departe de a incuraja autonomia morala a membrilor de partid, echipa Rákosi-Gerö anihilase complet vointa personala si isi mentinuse dictatura in primul rand cu ajutorul politiei politice. Confruntata cu furia populara, politia secreta nu a reusit sa opuna o rezistenta notabila si s-a prabusit impreuna cu birocratia comunista. Cum Gerö nu putea sa ofere altceva decat discursuri amenintatoare de razbunare, nimeni nu se indoia ca era vorba despre un rákosism fara Rákosi. In ceea ce-i privea pe Nagy si grupul sau, problema principala decurgea din ezitarea lor de a renunta in mod deschis la loialitatea fata de partid. Pentru ei, mitul lui Stalin fusese demolat, dar nu si viziunea romantica a partidului ca o comunitate eroica mandatata de istorie cu un predestinat rol eliberator. In octombrie 1956, Nagy a fost reprimit in partid, dar Gerö a refuzat sa-l numeasca prim-ministru.
Revolta de la Budapesta
La 23 octombrie, sute de mii de cetateni au iesit pe strazile Budapestei cerand instaurarea statului de drept, pedepsirea lui Rákosi si a bandei sale, renumirea lui Imre Nagy ca prim-ministru, desfiintarea politiei secrete si indepartarea trupelor sovietice stationate in Ungaria. Aceasta miscare revolutionara avea atat un caracter politic, cat si unul national. Inspaimantat de cresterea impetuoasa a maniei populare, Gerö a cerut ajutorul sovieticilor, declarand starea de urgenta. Inaugurand un model ce va fi urmat si de alti lideri comunisti contestati, confruntati cu revoltele populare, el a tinut la radio un discurs provocator, etichetand revolta drept o "contrarevolutie". Urmand ordinele lui Gerö, politia a tras in demonstrantii pasnici. In acel moment, Comitetul Central, multa vreme apatic, il debarca pe Gerö, fiind aleasa o noua conducere, care ii includea atat pe Nagy, cat si pe Kádár. Dupa depunerea juramantului ca prim-ministru, Nagy a anuntat un program de democratizare. Cu exceptia scurtei lor interventii din 24 octombrie, trupele sovietice s-au mentinut intr-o atitudine de expectativa. Ambasadorul sovietic in Ungaria, Iuri Andropov, l-a asigurat pe Nagy ca guvernul sau nu se va amesteca in afacerile interne ale tarii. Ceea ce incepuse ca o revolta spontana s-a transformat intr-o revolutie populara. Imre Nagy, comunist convins, a descoperit ca poporul voia sa demoleze sistemul comunist in totalitate si sa instaureze un regim cu adevarat pluralist. In uzine, au fost formate consilii revolutionare, ca forme ale democratiei directe. Spre deosebire de Ion Iliescu dupa 1989, Nagy a reusit sa perceapa pulsul evolutiei istorice din tara, imbratisand cererile poporului pentru o rasturnare completa a sistemului.
Presat de o miscare irezistibila de jos in sus, Nagy s-a hotarat sa largeasca baza guvernarii sale prin acceptarea principiului pluralismului politic. La sfarsitul lui octombrie 1956, Ungaria incetase sa mai semene cu o democratie populara si se indrepta spre un sistem multipartinic. Confruntata cu aceasta provocare venita de la unul din fostii sai sateliti, la 30 octombrie Uniunea Sovietica da o declaratie in care isi pronunta adeziunea solemna la principiul deplinei egalitati in relatiile dintre Moscova si statele asa-zisei familii socialiste. Recunoscand ca in trecut s-au produs violari ale acestor principii, Kremlinul promitea sa respecte suveranitatea nationala a tarilor est-europene. Pacalit de aceste linistitoare angajamente sovietice, Nagy subestimeaza hotararea Moscovei de a mentine un regim comunist in Ungaria. Trupele sovietice au intervenit direct, rasturnand guvernul legal al lui Nagy si zdrobind miscarea de rezistenta maghiara.
A doua interventie sovietica a fost provocata de decizia lui Nagy de a se angaja intr-un sistem multipartit si de formare a unui "consiliu militar-revolutionar" care sa conduca fortele armate ungare. Amenintat de pierderea completa a influentei in Ungaria si vazand prabusirea rusinoasa a partidului comunist maghiar, Kremlinul a hotarat sa intervina direct si sa restaureze ordinea birocrat-autoritarista. La 31 octombrie, Nagy anunta negocieri pentru retragerea Ungariei din Pactul de la Varsovia. La 1 noiembrie, Ungaria isi proclama neutralitatea. Aceasta o angaja pe o directie ce putea fi urmata si de alti sateliti, putand distruge astfel, potential, sistemul aliantelor sovietice. Atat din punct de vedere intern, cat si extern, revolutia ungara demolase cadrul institutional al sistemului democratiei populare. Iritati de o nesupunere fara precedent si influentati de conservatorii din miscarea comunista mondiala, mai ales de Mao Zedong al Chinei, conducerea sovietica a decis sa puna capat experimentului pluralist maghiar. János Kádár a disparut din Budapesta. Mai tarziu, Kádár va anunta de la o statie radio controlata de sovietici crearea unui "guvern revolutionar al muncitorilor si taranilor". La 4 noiembrie, trupele sovietice au atacat garnizoanele si unitatile militare loiale guvernului lui Nagy: Nagy si tovarasii sai cei mai apropiati si-au gasit adapost in ambasada Iugoslaviei si, urmare a promisiunilor lui Kádár ca nu va fi organizata nici o razbunare impotriva lor, au acceptat exilul politic oferit de guvernul roman. Ceea ce a urmat a fost ca, in Romania, liderii miscarii lui Nagy au fost supusi unui interogatoriu continuu de catre ofiteri ai politiei secrete sovietice, ajutati de oficiali ai partidului roman, vorbitori de limba maghiara (Valter Roman, Iosif Ardeleanu etc.). In iunie 1958, a avut loc pseudoprocesul de la Budapesta. Imre Nagy si cativa dintre aliatii sai au fost condamnati la moarte si executati.
In consecventa si indrazneala lui, reformismul radical al lui Nagy a depasit logica limitata a comunismului national. Comunismul national, cum a spus-o adesea Milovan Djilas, ramane esentialmente comunist, desi de o nuanta mai putin absolutista. Devenise din ce in ce mai clar pentru Nagy ca umanizarea sistemului necesita sfarsitul pretentiilor ilegitime ale partidului comunist de a mentine monopolul puterii. In personalitatea lui Imre Nagy exista o dimensiune tragica, avandu-si originea in tensiunea dintre angajamentul fata de valorile democratice, pe de-o parte, si incapacitatea lui de a realiza cinismul comportamentului international al sovieticilor, pe de alta. Naiv, Nagy i-a crezut pe liderii sovietici si a luat de bune promisiunile lor. Respingerea de catre revolta maghiara a ideii capitularii in fata unui diktat strain a fost potentata de decizia lui Nagy de a sta mai curand alaturi de victime decat sa se alature calailor, din motive de disciplina de partid sau doar de supravietuire personala. Lectia inaltatoare a revolutiei democrate maghiare a fost aceea ca era posibil ca o miscare de masa inspirata de idealuri umaniste sa rastoarne o tiranie dispretuita si sa realizeze o adevarata bresa in universul totalitar sufocant. In timpul celor zece zile sublime ale revoltei de la Budapesta, mostenirea Ialtei a fost zdruncinata din temelii.
(Subtitlurile apartin redactiei)
