Pe aceeași temă
Cand a fost adoptata legislatia pentru deconspirarea securitatii si ce prevede ea?
Primul act legislativ referitor la deconspirarea agentilor organelor de Securitate ale statului comunist a fost hotararea Seimului din mai 1992, care il obliga pe ministrul de Interne, pe atunci Antoni Macierewicz, sa verifice in arhivele Ministerului de Interne daca membrii celor mai inalte autoritati ale republicii - presedintele, parlamentarii si ministrii guvernului si ai cancelariei presedintelui - nu au fost informatori ai serviciilor secrete ale Republicii Populare Polone. In 4 iunie 1989, ministrul de Interne prezentase Seimului o lista cu cateva sute de agenti inregistrati in actele Ministerului de Interne al Polonei comuniste, printre care figurau presedintele tarii si maresalul Seimului, Camera inferioara a parlamentului. Mai tarziu s-a dovedit ca, in cazul celor doi demnitari, dar si al altor persoane, acuzatia era nefondata. Cu toate astea, cativa dintre dintre cei nominalizati au avut intr-adevar legaturi cu serviciile secrete. Dezvaluirile nu au generat nici un fel de consecinte pentru ca hotararea nu prevedea nici un fel de sanctiuni si, mai mult, guvernul a trebuit sa demisioneze inainte de a putea intreprinde ceva. Totusi, unii dintre cei deconspirati s-au retras din proprie initiativa din viata politica.
In 11 aprilie 1997, Seimul a adoptat Legea lustratiei. Aceasta prevedea ca persoanele care indeplinesc functii publice sau care candideaza la o demnitate publica (inclusiv judecatorii, avocatii, sefii radioului public, ai televiziunii publice si ai agentiilor de informatii publice) trebuie sa depuna o declaratie in care sa precizeze daca au fost informatori ai serviciilor secrete ale Republicii Populare Polone. S-a convenit ca apartenenta la fosta Securitate nu constituie un impediment pentru ocuparea acestor functii. Totusi, cei care ascundeau colaborarea erau pasibili de interzicerea ocuparii unor functii de demnitate publica sau exercitarii profesiei timp de zece ani. Adevarul declaratiilor urma sa fie verificat de catre un Avocat al Poporului care putea sa inainteze cazurile suspecte unui tribunal special. Procurorii trebuiau sa probeze ca persoanele implicate au colaborat in mod cert, in deplina cunostiinta de cauza, si ca actiunile lor au daunat unor terti. Ca urmare, cativa juristi si ziaristi si-au pierdut dreptul de a-si exercita profesia timp de zece ani. Politicienii care au produs marturii mincinoase si-au parasit functiile, dar nu au fost condamnati definitiv, procesele lor mai trenand si astazi.
In 18 decembrie 1998, Seimul a adoptat legea privind infiintarea Institutului Memoriei Nationale, care a preluat toate arhivele serviciilor secrete ale Republicii Populare Polone. IMN a fost infiintat doi ani mai tarziu, la 1 iulie 2000. Persoanele care au suferit de pe urma organelor de represiune pot cere Institutului sa dezvaluie datele functionarilor de Securitate si agentilor secreti care au actionat impotriva lor. Informatiile primite pot fi facute publice prin intermediul mass-media. Pe de alta parte, numele agentilor sunt facute publice prin intermediul unor publicatii stiintifice, editate sub egida Institutului.
O noua lege, privind accesul la documentele organelor de Securitate ale statului comunist, se afla acum in ultima faza a dezbaterii legislative. Ea va obliga Institutul Memoriei Nationale sa publice o lista cu numele tuturor functionarilor aparatului de Securitate din 1944 pana in 1990 si o lista cu numele informatorilor din acelasi interval, de la angajatii marunti care aveau ca obligatie de serviciu contactul cu organele de Securitate pana la directorii de institutii.
Potrivit noii legi, aproximativ patru sute de mii de persoane - candidatii la functii publice la nivel central, regional si local, angajati ai organelor de control ale statului, ai consiliilor de administratie ale intreprinderilor de stat si ai societatilor apartinand trezoreriei statului, cei care doresc sa urmeze o cariera juridica, stiintifica, jurnalistica - trebuie sa prezinte o adeverinta de la IMN, care sa ateste daca au facut sau nu au facut parte din organele de Securitate ale Republicii Populare Polone. Asemenea adeverinte pot fi emise si la solicitarea conducerii companiilor private, partidelor si organizatiilor neguvernamentale. Legea imputerniceste (iar in cazuri extreme obliga) la indepartarea fostilor functionari si agenti din functiile ocupate pe baza de numire sau contract de munca. Legea nu interzice celor care au avut legaturi cu serviciile secrete sa candideze, dar apartenenta la organele de Securitate trebuie facuta publica odata cu depunerea candidaturii.
In cazul persoanelor care ocupa functii publice, adeverintele IMN sunt publice iar documentele din arhivele Securitatii care ii privesc, in afara informatiilor cu caracter intim, pot fi facute publice pe baza unor sentinte civile. Legea va desfiinta Tribunalul Lustratiei, care judeca in virtutea dreptului penal, si functia de Avocat al Poporului, atributiile de gestionare a arhivelor Securitatii si de verificare a trecutului persoanelor publice fiind de acum apanajul exclusiv al Institutului Memoriei Nationale.
E greu de spus daca legea va trece exact in aceasta forma, dar este sigur ca ea va aduce mai multa lumina atat in ceea ce priveste trecutul organelor de represiune, cat si al celor care ocupa functii publice.
Oprobriul public
Ce s-a intamplat cu informatorii?
Dintre fostii agenti si colaboratori deconspirati, unii au candidat cu succes in alegeri. De exemplu, pe Jerzy Szteliga, candidat in anul 2001 al Uniunii Stangii Democrate in alegerile pentru Seim, faptul ca a facut publica, inaintea alegerilor, colaborarea cu serviciile secrete nu l-a impiedicat sa obtina in circumscriptia sa electorala cel mai mare numar de voturi. In schimb, in 1996, un alt membru al Uniunii Stangii Democrate, Jozef Oleksy, a pierdut functia de premier, fiind banuit ca a fost colaborator. Procesul lui nu s-a incheiat nici pana astazi cu o hotarare judecatoreasca definitiva si, intre timp, el a mai indeplinit functia de maresal al Seimului si presedinte al Uniunii Stangii Democrate.
De regula, e foarte greu de dovedit in fata tribunalului daca cineva a fost sau nu agent al serviciilor de Securitate. Procesele se judeca in trei instante si dureaza cativa ani. Procedurile se declanseaza insa numai in cazul celor care sunt obligati sa faca dovada ca nu au colaborat cu organele de Securitate. Tribunalul i-a exonerat pe Lech Walesa si pe Marian Jurczyk, seful Solidaritatii din Szczecin, care figurau in documentele serviciilor secrete ca informatori. Dimpotriva, Henryk Szlajfer, propus pentru postul de ambasador la Washington, a fost concediat din Ministerul de Externe ca urmare a pretinsei sale colaborari. In multe cazuri, Tribunalul Lustratiei a avut o functie preventiva, de teama devoalarii multi fosti agenti renuntand sa mai candideze la o functie publica. In orice caz, faptul de a fi fost colaborator echivaleaza cu oprobriul public. Fostul lider al Solidaritatii din Nowa Huta, Stanislaw Filoska, care a recunoscut public ca a fost colaborator, este deja un nume aproape uitat.
Ce s-a intamplat cu ofiterii?
Securitatea poloneza a fost desfiintata in 6 mai 1990. Functionarii ei au putut insa sa candideze la posturile infiintate in cadrul Autoritatii de Protectie a Statului (UOP) sau pentru diferite pozitii in politie. In jur de 40% dintre fostii angajati ai Securitatii poloneze au primit dreptul de a se reangaja in noile organisme de securitate sau de politie ale Poloniei democrate. Unii au gasit de lucru in sectorul privat, de obicei la firmele de protectie si paza. Cei mai multi au uzat de dreptul la pensionare anticipata si s-au lansat in afaceri.
Securitatea poloneza nu a fost declarata organizatie criminala si, deci, o mare parte dintre fostii angajati nu a avut de suferit. Au fost trimise in judecata doar cateva zeci de persoane care au lucrat in anii stalinismului in cadrul Autoritatii de Securitate Publica (UBP) si in Serviciul de Informatii al Armatei sau cativa angajati ai Serviciul de Securitate din anii 1956-1989. Dintre acestia, doar un numar mic de persoane a fost condamnat definitiv.
A fost, este interesata societatea de deconspirare?
Publicarea unor informatii privind agentii si colaboratorii Securitatii poloneze a starnit intotdeauna senzatie. Cea mai spectaculoasa a fost asa-zisa "Noapte a dosarelor" din 4 iunie 1992 si dezvaluirea "Listei lui Wildstein", de la numele ziaristului care a multiplicat lista de catalog a dosarelor personale din arhivele IMN pe care se gaseau agenti, persoane care urmau sa fie recrutate si urmariti. Totusi, asa cum am aratat, asta nu i-a impiedicat pe unii sa candideze si sa castige.
In anul 1989 s-a raspandit zvonul ca arhivele au fost distruse si ca, prin urmare, decomunizarea si lustratia nu puteau fi decat procese imperfecte. Nimeni nu isi inchipuia ca Securitatea avusese in jur de zece mii de colaboratori in 1989 si ca numarul total al acestora fusese de aproape un milion intre 1944 si 1989.
De altfel, interesul pentru acest subiect nu este covarsitor. La Institutul Memoriei Nationale nu exista acum decat cincizeci de mii de cereri de studiere a dosarelor. Pana acum, treizeci de mii de cereri au fost rezolvate. Fostii membri ai opozitiei sau ai Solidaritatii infiinteaza "comisii ale adevarului" care fac publice listele agentilor. In sondajele de opinie, 40-60% dintre respondenti pledeaza, mai mult sau mai putin vehement, pentru dezvaluirea activitatilor derulate de Securitatea poloneza, dar printre ei sunt multi tineri pe care nimic din trecut nu ii poate atinge in mod direct. In plus, pana nu de mult, accesul la arhivele IMN era destul de limitat si dificil, multe documente ramanand secrete. Pe de alta parte, exista destui care se opun "rascolirii" prin arhivele politiei secrete, si nu numai adepti ai vechiului regim, ci si multi fosti opozanti, adepti ai unei politici de amnistiere generala adoptata in 1989, precum si persoane de buna-credinta care cred sincer ca dezvaluirile nu mai au nici un sens si ca trecutul, asa cum a fost, trebuie lasat istoricilor, iar singurul lucru care merita sa ne preocupe este viitorul.
*Andrzej Kaczynski, istoric, redactor la cotidianul Rzeczpospolita, este unul dintre cei mai buni specialisti in probleme legate de fosta Securitate poloneza.
Interviu realizat de Rodica Palade
Traducere de Anamaria Luft
