Masacrul de la Iasi in Jurnalul lui Mihail Sebastian

Andrei Oisteanu | 07.07.2006

Pe aceeași temă

Intre 28 si 30 iunie a avut loc la Iasi o serie de manifestari comemorative dedicate implinirii a 65 de ani de la pogromul de la Iasi din 28-30 iunie 1941. Organizarea acestor manifestari a apartinut  Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania "Elie Wiesel", Universitatii "Al. Ioan Cuza", Facultatea de Istorie, si Centrului de Istorie a Evreilor si Ebraistica. De asemenea, coorganizatori au mai fost Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania si Comunitatea Evreilor din Iasi.

 Prima zi a inclus conferinta internationala  Pogromul de la Iasi, 28-30 iunie 1941: prologul Holocaustului din Romania. In deschiderea conferintei, au fost prezentate mesaje din partea presedintelui Romaniei, Traian Basescu, din partea ministrului roman de Externe, Mihai-Razvan Ungureanu, din partea ambasadorului Israelului, Rodica Radian-Gordon, a ambasadorului SUA, Nicholas Taubman, a ambasadorului Germaniei, Wilfried Gruber, a marelui rabin al Romaniei, Menachem Hacohen. Printre cei care au rostit alocutiuni s-au numarat Mihai E. Ionescu, directorul  Institutului National pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", Paul Shapiro, directorul Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington, Aurel Vainer, presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, Pincu Kaiserman, presedintele Comunitatii Evreiesti din Iasi, Radu Prisacaru, prefectul judetului Iasi, Dumitru Oprea, rectorul Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi.

 Publicam mai jos comunicarea lui Andrei Oisteanu la conferinta.  Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania "Elie Wiesel" va edita un volum cuprinzand toate textele conferintei.

 

 La începutul anilor ‘40, mijloacele de informare pe care le avea la îndemana Mihail Sebastian în ceea ce priveste oprimarea si reprimarea evreilor din România erau relativ precare. "Problema evreiasca" era foarte prezenta în publicatiile antisemite, dar evident acestea dadeau masura starii evreofobiei, si nu a situatiei reale a evreimii din România. Ziarele obisnuite publicau în aceasta privinta mai ales comunicate lapidare, care mai degraba fardau adevarul. ÃŽn 1941 aparatele de radio (la care se mai puteau asculta posturi straine) fusesera confiscate de la evrei, în urma  Decretului-Lege nr. 1.253 din 6 mai 1941, semnat de Ion Antonescu. ÃŽn motivatia acestei legi se sustinea ca "evreii posesori de aparate de radio receptioneaza stiri de propaganda contra intereselor generale ale tarii, pe care apoi le raspândesc, alarmând permanent populatia"1. Peste câteva luni, la 12 septembrie 1941, lui Sebastian i-a fost desfiintat si postul telefonic, din aceleasi motive absurde.2

 Informatii privind soarta evreilor din estul tarii îi parveneau lui Sebastian si de la ofiteri întorsi de pe front:  "Alice Th[eodorian] - noteaza el în jurnal - îmi spune ca un ofiter prieten, întors de pe front, i-a povestit ca armata are ordin sa împuste pe toti evreii gasiti în Bucovina si Basarabia" (18 VII 1941) sau "Vicky Hillard, locotenent de cavalerie, întors ieri de pe front, din Ucraina, … [povesteste] multe lucruri despre masacrul evreilor dincoace si dincolo de Nistru. Zeci, sute, mii de evrei împuscati. El, simplu locotenent, ar fi putut ucide sau ordona sa se ucida oricâti evrei" (21 VIII 1941).

 

Rebeliunea legionara

(21-23 ianuarie 1941)

 

 Despre situatia evreilor din Bucuresti, Sebastian se putea informa si singur, uneori ca martor ocular. ÃŽn ianuarie 1941 Sebastian locuia pe Calea Victoriei, într-un apartament aflat la ultimul palier al unui bloc cu noua etaje, langa Piata Amzei. Acolo l-a surprins rebeliunea legionara. Cateva zile aproape ca nu a iesit din casa. Ororile petrecute în cartierele evreiesti Vacaresti si Dudesti ajungeau la el prin comunicate oficiale si amplificate prin zvonuri. Era surescitat si îngrozit. Recitea  Istoria evreilor de Simion Dubnow, anume capitolele referitoare la marile pogromuri medievale. ÃŽn noaptea din 22 spre 23 ianuarie s-au dat lupte între militiile legionare si armata chiar pe Calea Victoriei, în fata blocului sau. "Toata noaptea au continuat mitralierele si tunurile", nota Sebastian în jurnal. Dimineata a coborât în strada si a vazut, lânga o balta de sânge si câteva lumânari aprinse, un grup de trecatori comentând moartea unui militar.

 "ÃŽn mijlocul a cinci-sase trecatori, un nenorocit [ …], un biet bâlbâit, cretin, povestea cum «o jidoavca a tras cu revolveru, uite din blocu asta, de pe acoperis, aseara, s-a împuscat un plotonier».

- O jidoavca, domnule? întreaba un domn mai în vârsta, destul de bine îmbracat, destul de potolit.

- Da, o jidoavca, tu-i mama ei!

- Si nu i-a facut nimic?

- Ba bine ca nu. A arestat-o. A dus-o.

 Ma uit bine la oamenii care-l asculta. Nu e unul care sa nu creada. Nu e unul care sa aibe cea mai mica îndoiala despre adevarul acestei povesti absurde. Un moment ma gândesc sa intervin, sa le spun ca e o absoluta prostie, sa-i întreb daca-si imagineaza ca un evreu, mai mult chiar: o evreica, poate fi atât de dement încât sa traga într-un militar, sa-i întreb în fine daca o femeie poate trage cu revolverul de pe acoperisul (!!) unui bloc cu 9 etaje si sa nimereasca asa de exact - sa-i întreb în fine daca stiu ca soldatul a cazut ieri într-o adevarata lupta de strada, în care s-au tras sute de gloante. Dar la ce bun? Cine m-ar auzi? Cine ar încerca sa rationeze? Nu e mai simplu, mai rapid, mai expeditiv sa creada ce le spune celalalt? «A tras o jidoavca.» Am plecat mai departe, dupa târguieli. Când m-am reîntors, erau alti trecatori, care vorbeau despre acelasi lucru. Dar de asta data, nu era vorba de o «jidoavca», ci de un «jidan». Unii spuneau ca a fost prins, altii ca nu. Unii precizau ca a tras de la etajul IV (etaj IV care nu mai e locuit de la cutremur), altii ca nu se stie înca de unde a tras. Cred ca cineva propunea sa se faca o cercetare în bloc, sau se mira ca înca nu s-a facut. Pe urma, de la fereastra mea, am privit câtva timp cum vestea se latea, cum grupurile deveneau mai dese, mai agitate. Lipsea mult pentru un atac asupra tuturor apartamentelor jidovesti din bloc? Uite cum începe un pogrom"  (24 I 1941).

 Se pare ca aceasta ecuatie de provocare a pogromului a fost sustinuta si de gardisti, pentru ca în 24 ianuarie 1941, în oficiosul legionar  Porunca Vremii, Ilie Radulescu motiva astfel baia de sânge din cartierele evreiesti ale Bucurestilor: "Jidanii au fost cei care au tras în armata!". Fac abstractie de absurditatea acuzatiei: evreii nu aveau nici un interes sa traga în armata care lupta împotriva militiilor legionare. Cu intuitia sa de scriitor si publicist, Sebastian a demontat mecanismul socio-psihologic de declansare a unui pogrom: starea generala de surescitare a populatiei, un anume orizont de asteptare, producerea unui eveniment putenic emotional (moartea unui om, de preferinta a unui militar), vina aruncata asupra evreilor etc. De altfel, Sebastian a intuit cu cinci luni înainte modul în care a fost instrumentalizata de catre autoritati declansarea "pogromului" de la Iasi din vara anului 1941.

 

Masacrul de la Iasi

(29 iunie 1941)

 

 Iata ce scria  Ministerului Afacerilor Interne prefectul judetului Iasi, colonel Dumitru Captaru, în raportul nr. 1.042 din 29 iunie 1941: "Raportam ca în noaptea de 29-30 iunie s-au tras numeroase focuri de arma din case particulare […]. S-a tras asupra coloanei în mars a unei trupe de infanterie româneasca care trecea prin oras spre front. […] Nu s-a putut prinde nici un individ în flagrant delict. […] Dupa indicatiile obtinute pâna în prezent, se constata ca se cauta de catre anumiti indivizi sa arunce vina asupra evreilor din oras cu scopul de a atâta armata germana si româna, precum si populatia crestina contra evreilor, pentru a da loc la uciderea în masa a acestora".3

 Dupa cum au demonstrat istoricii si dupa cum probeaza documentele oficiale si martorii oculari, la Iasi, la sfârsitul lunii iunie 1941, totul a fost o înscenare sinistra. Pretinsele împuscaturi asupra soldatilor români si germani care se îndreptau spre front, precum si semnalele luminoase facute, chipurile, pentru ghidarea avioanelor si parasutistilor sovietici au declansat macelul în care au pierit circa 10.000 de evrei nevinovati. Cu toate acestea, radioul si toate ziarele au reluat cinicul comunicat oficial al Presedintiei Consiliului de Ministri, în care, printre altele, se spunea:  "La Iasi au fost executati 500 iudeo-comunisti, care trasesera focuri de arma din case, asupra soldatilor germani si români" (Universul, 2 VII 1941).

 Astfel de acuzatii se bazau pe un cliseu arhaic, foarte încetatenit în mentalul colectiv românesc si european în general. Evreul este de secole perceput ca fiind tradatorul prin excelenta, spionul în solda inamicului, dezertorul las. Ca  "urmas al lui Iuda", gata sa tradeze pentru câtiva arginti, evreul este considerat "tradator de neam si vânzator de tara". Venite pe acest orizont de asteptare, acuzatiile consolidau o imagine a unui portret-robot deja constituit. Calatorind prin tara în august 1941, la câteva saptamâni dupa masacrul de la Iasi, scriitorul Emil Dorian a avut posibilitatea sa constate acest fenomen de psihoza colectiva: "Am vazut si am vorbit cu multa lume, tarani, târgoveti, militari prin gari, tot soiul de oameni prin trenuri. M-a înspaimântat sentimentul de ura împotriva evreilor, care sunt vazuti ca tradatori, parasutisti (?), comunisti, vipere si altele, fara nici un control, cu o usurinta care seamana cu contagiunea unei boli molipsitoare. Nici nu stii când s-a întins epidemia: si deodata boala e în sânge. Un preot tânar […], vazând într-o statie pe niste evrei transportati dintr-un târgusor într-un lagar, a exclamat: «La ce-i mai duce cu trenul? Eu i-as împusca»".4

 ÃŽn preajma declansarii masacrului de la Iasi, Sebastian a detectat întetirea, ca la comanda, a propagandei antisemite.  "Ma îngrijoreaza tensiunea antisemita care se întretine si se alimenteaza prin presa, radio, afise…", noteaza în jurnal pe 28 iunie 1941. "De ce? de ce? Stiu foarte bine «de ce», dar nu ma pot dezobisnui de întrebarea asta stupida". Neavând posibilitatea sa se informeze de la sursa, Sebastian preia în jurnal, fara sa comenteze, câteva frânturi din comunicatul oficial: "La Iasi, 500 iudeo-masoni executati [corect în comunicat: 500 iudeo-comunisti - nota A.O.]. Comunicatul guvernului, aparut în editii speciale, spune ca au fost complici cu parasutistii sovietici". Peste câteva zile, pe 2 iulie, Sebastian reproducea din presa, de data asta integral, un nou comunicat oficial, emis de Presedentia Consiliului de Ministri: "ÃŽn ultimele zile au fost câteva cazuri când elemente straine de neam si dusmane intereselor noastre au tras focuri contra soldatilor germani si români. Orice încercare de repetare a acestor miselesti agresiuni va fi reprimata fara crutare. Pentru fiecare ostas german sau român, vor fi executati 50 iudeo-comunisti".

 Sintagma  "iudeo-comunisti", care revine obsedant, se încetatenise în limbajul public si oficial, fiind foarte comoda. Ea se baza pe cliseul tenace al "jidanului - agent al comunismului", demonizându-i pe toti evreii de-a valma: "ÃŽn [ziarul] Ordinea de alaltaseara - scria Sebastian pe 18 iulie 1941 – [apare] o fotografie, pe care regret ca nu am decupat-o. Un lung sir de femei mizerabile [din Basarabia], în zdrente, cu copii mici, la fel de zdrentuiti. Nici o figura de barbat. Legenda fotografiei spunea ca sunt iudeo-comunisti adunati de armata spre a-si lua rasplata pentru faradelegile faptuite". Scriitorul încerca sa înteleaga ce se întâmpla cu adevarat din minciunile vehiculate în presa: "Lectura ziarelor este parca un exercitiu de descifrare a unui text, pentru care îti lipseste cifrul. Si totusi este asa de interesant! Pentru prima oara mi se întâmpla sa gândesc ca adevarul este un lucru în mod absolut necamuflabil. De sub toate contrafacerile, de sub toate minciunile, de sub toate aberatiile, oricât de adânc l-ar ascunde, oricât de groaznic l-ar mutila - înca razbate, înca sclipeste, înca respira" (5 VII 1941).

 

Sindromul post-traumatic

 

 La începutul lui iulie 1941, Sebastian era îngrozit, fiind într-o stare accentuata de depresie psihica:  "De asta data suntem în mijlocul catastrofelor. Mai putine întrebari decât la 1 iunie, dar mai multe terori. Neputinta de a vorbi, de a scrie. Un fel de teroare surda, înabusita. Abea îndraznesti sa privesti mai departe de ceasul care trece, de ziua care înca n-a trecut […]. Astept cu un fel de încremenire stupida sa se faca seara, sa se faca zi, sa treaca ceasurile, sa treaca o zi, si înca una, si înca una, si înca una…".

 ÃŽntre timp, Sebastian aflase mai multe amanunte - de la supravietuitori, probabil - despre masacrul evreilor de la Iasi si despre "trenurile mortii", dar îi era practic imposibil sa puna pe hârtie ororile auzite. Infernul nu putea fi descris în cuvinte. Dar, la Sebastian, si tacerea era semnificativa:  "Imposibil de însemnat ceva aici [în jurnal]", nota scriitorul pe 12 iulie 1941. "Simpla relatare a faptelor ce se povestesc despre evreii ucisi la Iasi sau despre cei transportati cu trenul de acolo la Calarasi este dincolo de orice cuvânt, sentiment sau atitudine. Negru, sumbru, nebun cosmar. Nu ne ramâne decât sa primim moartea ca pe o moarte de razboi. Cazi sau ramâi în picioare, dupa noroc, dupa simpla întâmplare. Sunt mai putin dezarmati decât noi oamenii care mor pe front? Orbecaim cu totii într-o imensa, trista, întunecata multime - milioane, milioane, milioane - si moartea nu alege, nu asteapta. Cine va ramânea, va ramânea". Nici peste câteva zile, pe 17 iulie, Sebastian nu se simtea în stare sa relateze masacrul de la Iasi: "Moartea e posibila în fiecare zi, în fiecare ceas. Ceea ce s-a petrecut la Iasi (si înca nu ma pot decide sa scriu aici tot ce am aflat între timp) se poate oricând repeta aici [în Bucuresti]".

 ÃŽntr-adevar,  "masacrul de la Iasi [este] o obsesie de care nu scapam", scria Sebastian în jurnal la 4 august 1941. Când, la începutul lunii august toti evreii din Bucuresti cu vârsta cuprinsa între 20 si 50 de ani, fusesera convocati intempestiv la Prefectura Politiei, "cu mâncare pe trei zile si rufe de schimb", Sebastian si fratele sau Benu au trait momente "de înlemnire, de spaima neputincioasa, de disperare" si sentimente "de inutilitate, de predare în fata nenorocirii, de acceptare cu ochii închisi a catastrofei". "Suntem din nou pusi în fata unei adevarate ridicari în masa a evreilor. Internare în lagar? Exterminare? […] Din Vacaresti, grupuri mici, mizerabile, de evrei famelici, livizi, zdrentuiti, purtând lamentabile legaturi si boccele, se îndreapta spre centru. Se pare ca pe platoul Prefecturii sunt adunati câteva mii. Pe Calea Victoriei, femei amarâte, cu priviri de neliniste, de implorare stupida, dau târcoale locului, neîndraznind sa se apropie prea mult si asteptând probabil vesti de la barbatii care au intrat. Cunosc privirea asta, cunosc asteptarea asta. Le-am vazut de atâtea ori, în ultimii doi ani, în jurul cazarmilor." Când s-a comunicat faptul ca este vorba doar "de o simpla concentrare pentru munca", Sebastian a parut ca se linisteste putin. "ÃŽn orice caz - nota el în jurnal - nu e, sau nu e înca (asa cum m-am temut ieri), repetarea dramei de la Iasi (care si ea tot cu o «simpla» convocare la politie începuse). […] Ma simt ostenit, uzat, stors".

 

O sintagma improprie: "pogromul de la Iasi"

 

Atât în titlul comunicarii mele, cât si în cuprinsul ei, am folosit formula "masacrul de la Iasi", si nu cea încetatenita: "pogromul de la Iasi". Cred ca datorez o explicatie. Cu sensul de "macel", termenul "pogrom" este de origine rusa. El a intrat în limbajul international la sfârsitul secolului al XIX-lea, mai ales dupa valul de pogromuri din vestul Rusiei tariste, declansat în urma asasinarii de catre narodnici, în 1881, a tarului Alexandru al II-lea. Pogromul are o dinamica psiho-sociala foarte specifica. Este vorba practic de un linsaj, cu calau colectiv si victima colectiva, care se declanseaza, mai mult sau mai putin spontan, în urma unui pretext cu puternica încarcatura emotionala. Intensitatea psihozei participantilor la pogrom creste exponential. Surescitati la maximum, ei navalesc în cartierul evreiesc, dedându-se la crime, violuri, distrugeri si jafuri. Pogromistii sunt de regula civili, iar evreii pogromiti fac apel la autoritati sa intervina. În cele din urma, autoritatile militare intervin, de regula prea târziu, reusind sa domoleasca actiunile sângeroase si sa limiteze urmarile tragice.

 Or, masacrul produs la Iasi în vara anului 1941 a avut o cu totul alta desfasurare decât cea a unui pogrom. Asa cum au demonstrat istoricii, planul masacrului a fost initiat si pregatit dinainte de autoritati si dus la îndeplinire nu de civili, ci de institutii ale statului, tocmai cele care aveau ca misiune apararea vietii cetatenilor: politia, jandarmeria, armata, siguranta statului, dar si  Caile Ferate Române etc.

 ÃŽn primavara anului 1941 Mihail Sebastian simtea ca antisemitismul asa-zicând  "particular" devenise din ce în ce mai mult unul "de stat", consfintit de lege. El încerca sa-si explice în jurnal consecintele acestei modificari esentiale: "Alta data - chiar sub legionari - antisemitismul era bestial, dar în afara de lege. Era oarecum scuza lui. Si oricând - macar de forma - puteai sa apelezi la autoritatea de stat. Un minim de dreptate era pastrat în masurile oficiale. Acum si sentimentul asta - oricât de precar - al unei justitii oficiale e pierdut" (28 III 1941).

 Nu sustin ca, pentru ceea ce s-a întamplat la Iasi în vara anului 1941, termenul de "masacru" (prea "neutru") este unul foarte potrivit, ci doar ca cel de "pogrom" este nepotrivit. Din pacate, denumirea de "pogromul de la Iasi" s-a încetatenit în limbajul public, dar si în literatura de specialitate (în manuale scolare, în carti de istorie, în documente oficiale, în dezbateri academice etc.). Chiar si un cercetator extrem de atent cum este Jean Ancel foloseste aceasta formula în titlul excelentei sale carti, aparute recent.5 De asemenea, în  Raportul final, întocmit în 2004 de Comisia Internationala de Studiere a Holocaustului în România "Elie Wiesel", se utilizeaza tot sintagma "pogromul de la Iasi".6 Nu este doar o problema de terminologie, ci si una de metodologie. A numi masacrul de la Iasi "pogrom" si a-l trata ca atare înseamna a introduce elemente de confuzie privind modul cum a fost initiat, pregatit si executat genocidul de la Iasi din vara anului 1941. Este, într-un fel, distanta de la pogrom la Holocaust.

 

 1.  Evreii din România între anii 1940-1944, Vol. I, Legislatia antievreiasca, vol. alcatuit de Lya Benjamin, Hasefer, Bucuresti, 1993, pp.147-149.

 2. Mihail Sebastian,  Jurnal (1935-1944), text îngrijit de Gabriela Omat, prefata si note de Leon Volovici, Humanitas, Bucuresti, 1996, p. 385.

 Jean Ancel,  Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iasi, 29 iunie 1941, prefata de Yehuda Bauer, Yad Vashem si Polirom, Iasi, 2005, pp. 66-67, si Martiriul evreilor din România (1940-1944). Documente si marturii, Hasefer, Bucuresti, 1991, pp. 91-93.

 4. Emil Dorian,  Jurnal din vremuri de prigoana (1937-1944), editie de Marguerite Dorian, prefata de Z. Ornea, Hasefer, Bucuresti, 1996, pp. 170-171

5. Jean Ancel, op. cit.

 6 Final Report of the International Comission on the Holocaust in Romania , president of the Commission: Elie Wiesel, editors: Tuvia Friling, Radu Ioanid, Mihail E. Ionescu, Polirom, Iasi, 2005, p.120
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22