Pe aceeași temă
Intrucat aud ca zvonurile calomnioase despre mine colportate acum cativa ani de România Mare au fost reluate in atmosfera tulbure din ultimele zile, fac ceea ce mi se paruse inutil sau chiar jenant, avand in vedere ca trecutul meu si al familiei mele sunt indeajuns de cunoscute.
Ca atare, precizez ca n-am fost informator al Securitatii, n-am semnat nici un angajament, n-am semnat nici un fel de nota informativa sub numele meu sau vreun pseudonim, iar cu acea institutie n-am avut decat foarte rarele contacte pe care nu le-am putut evita. Felul meu de a gandi si de a ma purta n-ar fi putut permite speranta ca as consimti la vreo colaborare. Nu se va gasi nici un document care sa probeze contrariul, spre dezamagirea inamicilor personali (ai mei sau ai sotiei mele).
in schimb, atat tatal meu, cat si eu insumi am fost urmariti vreme de peste 30 de ani. Pentru a completa dosarele pe care le-am vazut la CNSAS am facut cereri repetate.
SRI a omis sa trimita si interogatoriul in ancheta lui Vlad Georgescu, care mi-era prieten apropiat (in Calea Rahovei, intr-o noapte din martie 1977), si, de asemenea, lipseste din dosarele acelea, bogate in informatii pur private despre noi si apropiatii nostri, orice document de supraveghere din perioada care a urmat protestului meu transmis la Europa Libera (septembrie-noiembrie 1986). O parte din materialele despre mine culese de la diversi denuntatori benevoli sau constransi sa ma toarne se afla reunite sub coperta falsa a unui dosar de retea, ceea ce a starnit, imi inchipui, astfel de zvonuri fara temei.
N-am facut publice pana acum detalii din dosarul meu din doua motive. Mai intai, oricine are astazi peste 40 de ani intelege ca n-as fi putut avea relatii cu Securitatea, tinand seama de faptul ca, in 1989, eram inca pe treapta cea mai de jos a ierarhiei profesionale, dupa un doctorat la Oxford si unul la Cluj si 20 de ani de publicatii, fara dreptul de a preda la facultate, nefiind nici membru de partid. In al doilea rand, putinii informatori pe care i-am putut recunoaste in rapoartele lor despre tatal meu sau despre mine erau fie persoane persecutate politic, deci usor de intimidat, fie morti intre timp, ai caror urmasi nu merita oprobriul. Vad ca discretia nu e prea apreciata in zilele astea, si absenta unei atitudini exhibitioniste e interpretata ca tacere vinovata.
Ceva, totusi, ar trebui adaugat, cu recunostinta fata de prietenii mei de atunci si de azi. In 1989, ofiterul care supraveghea activitatea iscoadelor puse pe urmele mele nu-si putea stapani iritarea si se plangea in scris: "Omul asta are atatea relatii, e posibil sa nu gasim printre ele nici un informator?".
