Pe aceeași temă
Este salutar acordul dintre presedinte si premier, inregistrat acum cateva zile, pentru desecretizarea arhivelor Partidului Comunist Roman. In prezent, conform Legii arhivelor (art. 13/b), accesul la documentele produse de PCR este posibil dupa 30 de ani de la crearea lor. Scoaterea deplina la lumina a arhivelor regimului dictatorial ar fi un gest concret si eficient in sensul decomunizarii.
Din cauza modului de functionare a arhivelor, nici macar toate documentele care ar trebui sa fie disponibile pentru cercetare in acest moment, din afara limitei de 30 de ani, nu sunt date la sala.
La sfarsitul anului trecut, puteau fi consultate la Arhivele Nationale Istorice Centrale (ANIC), in fondul CC al PCR, documentele urmatoarelor sectii: Cancelarie (1921-1973), Economica (1920-1965), Agrara (1921-1965), Gospodaria de Partid (1922-1965), Relatii Externe (1921-1953), Sectia Organelor Conducatoare (1921-1975), la care se adauga documentele catorva sectoare mai putin importante. Asa cum se poate observa, termenul de 30 de ani nu este respectat in cele mai multe dintre cazuri. Mai important, nu exista acces la documentele din fonduri foarte importante: Cadre, Agitatie si propaganda, Administrativ-politic, UTC etc.
Integritatea fondurilor nu o mai poate garanta nimeni. In destule cazuri, dosarele lasa impresia ca au fost "periate". Alteori, acestea lipsesc cu totul. Iata cateva exemple de la Cadre. In inventarul pe care membrii Comisiei Tismaneanu l-au putut consulta dupa multe insistente nu se regasesc numeroase nume importante din structura PCR, in special, presupunem noi, ale celor care la un moment dat au intrat in dizgratia liderilor Partidului si s-au aflat sub ancheta la Comisia Controlului de Partid sau la Securitate. Alte dosare de cadre sunt dezamagitoare, cum ar fi cele ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Alexandru Draghici, Emil Bodnaras, Leonte Rautu, Virgil Trofin s.a., care contin doar fisa de la Sectorul Carnetului de Partid, cu o simpla enumerare a datelor din biografia politica a acestora. Ca ni s-a pastrat o parte din dosarele Ceausestilor este mare minune. Unul dintre putinii lideri de prima importanta care au un dosar consistent este Ion Gheorghe Maurer. O alta problema este ca, in foarte multe dosare, intrarile de documente se termina undeva in anii ‘50-’60. In fine, lipsesc dosare, probabil, din motive postdecembriste. In inventarul de la Cadre nu se afla dosarul nici unuia dintre presedintii postcomunisti ai Romaniei. Fisa de cadre a lui Ion Iliescu a fost publicata la un moment dat in presa, dar in arhive nu se gaseste. Se gasesc in schimb dosarele multor politicieni postdecembristi.
Nu sunt tainuite doar documente, ci si fonduri intregi. Abia pe parcursul activitatii Comisiei Tismaneanu am putut afla de existenta unui fond Gheorghe Gheorghiu-Dej sau a fondului CC al UTC, care are nu mai putin de 450 metri liniari, dar nu este inventariat. Oare fondul UTC a fost tinut la adapost pentru ca aici se pot gasi informatii despre tineretea politica a multora dintre oamenii politici de dupa 1989, incepand cu Ion Iliescu si terminand cu "lupi tineri" actuali? Cine stie cate alte fonduri sunt tinute sub cheie si neinventariate?
Cultura secretomaniei
Pentru a explica astfel de probleme, responsabilii arhivelor invoca motive tehnice - intarzieri in prelucrarea fondurilor documentare, lipsa personalului necesar, a banilor, a spatiului de depozitare etc. De multe ori, aceste cauze sunt reale. La unele directii judetene ale arhivelor, nu se gasesc depozite si sali de lectura adecvate, uneori nici toalete functionale. Dotarile sunt complet depasite. Chiar fondul CC al PCR - depozitat in Bucuresti in doua locatii, in cartierul Militari si pe Calea Vacaresti, la Directia Bucuresti a Arhivelor Nationale - este tinut partial in conditii improprii. Improprii pentru documente (umezeala, mizerie, spatiu restrans), dar si pentru arhivisti/arhivari (lipsa climatizarii, a luminii, a mijloacelor de comunicare etc.). Ca urmare, orice politica in domeniu trebuie sa fie dublata de investitii consistente si management modern.
Dar ar fi bine ca doar aceasta sa fie explicatia. Din pacate, in arhive bantuie in continuare cultura secretomaniei, formata inainte de 1989. In primii ani de comunism, prin Decretul 17/1 februarie 1951, Arhivele Statului au trecut sub administrarea Ministerului de Interne si asa au ramas pana astazi. Regulile militare ale MI au influentat insidios si functionarea Arhivelor, care teoretic ar trebui sa raspunda exigentelor unei institutii publice transparente. In cazul arhivei CC al PCR, sursa militarizarii a fost dubla: fondul a fost preluat imediat dupa 1989 de armata, fiind predat la ANIC abia incepand cu 1995, iar, din cate stim, procesul de preluare nu este terminat nici astazi.
Arhivele functioneaza dupa proceduri complicate, greoaie si restrictive. Timpii de asteptare sunt prea mari, formularistica de completat este stufoasa si cronofaga, accesul la xerox este dificil, preturile sunt de-a dreptul prohibitive, de utilizarea noilor tehnologii de copiere si arhivare nu s-a prea auzit etc. Apoi, accesul la documente depinde intr-o prea mare masura de arhivari, de dispozitia de moment a acestora, de simpatiile si antipatiile lor, de interesele proprii de cercetare sau de ordinele secrete primite de la sefi. Acestia pot pretinde ca un anumit fond este in prelucrare sau ca un dosar este la legat fara ca solicitantul sa poata verifica acest lucru in vreun fel si fara ca arhivarii care nu spun adevarul sa poata fi responsabilizati. In fine, lucrul cel mai important, directorii de arhive, fie din cauza orientarii proprii, fie ca urmare a presiunilor din interiorul si din afara institutiei, au devenit principalii vectori ai secretomaniei si conservatorismului din sistem.
Este nevoie de o lege noua, dar nu numai
Pentru ca lucrurile sa intre pe un alt fagas este nevoie de o noua lege a arhivelor. Legea actuala (Legea nr. 16 din 2 aprilie 1996) a fost creata in spiritul secretomaniei si se dovedeste o piedica importanta in calea cercetarii istorice. Numerosi istorici si reprezentanti ai societatii civile au semnalat, timp de un deceniu, problemele create de lege, dar pana acum ecourile au fost slabe.
PNL a propus un proiect de Lege a arhivelor care, printre altele, prevede trecerea ANIC in subordinea Ministerului Culturii, obliga arhivele sa se comporte ca o institutie de utilitate publica, pe baza unor proceduri transparente, si elimina majoritatea prevederilor restrictive privind termenele de acces din anexa 6 a actualei legi. Proiectul s-a blocat undeva pe parcurs, din motive politice, la fel cum s-au blocat si tentativele de a-l schimba din functie pe directorul Arhivelor Nationale ale Romaniei, "supravietuitorul" Corneliu Mihai Lungu.
Pe scurt, desecretizarea arhivei PCR trebuie sa fie insotita, pentru a deveni efectiva, pe de o parte de promovarea unei noi legi a arhivelor, iar pe de alta de schimbarea culturii institutionale.
Documentele nu vorbesc singure
Tot ca antidot la naivitate, mai trebuie spus ceva, ceea ce istoricii stiu prea bine: documentele nu vorbesc singure. Pentru a le explora cu folos este nevoie de institutii si persoane specializate, de fonduri pentru cercetare, de rabdare, seriozitate si multa reflectie.
Informatiile din dosarele comuniste nu se dezvaluie in stare pura - simple, seci, usor utilizabile. Ele vin la pachet cu zgura ideologica, sunt imbracate in hainele impermeabile ale gandirii comuniste. Pentru a fi folosite eficient, este nevoie de o elaborata operatiune de scoatere la lumina a unui miez fragil dintr-un fruct tare. Multi nu au rabdare si fac greseala de a colporta, odata cu informatia din dosare, si ideologia incorporata. Altii se iluzioneaza ca produc morala publica prin simpla intoarcere pe dos a categoriilor eticii socialiste si a ierarhiilor morale de dinainte, pastrand intransigenta si simplitatea violenta a acestora.
Cine intra in arhivele "strict secrete" ale comunismului constata ca minciuna incepe chiar de acolo, la varf. Nu exista o fictiune de consum public si un adevar de uz privat al puterii comuniste. Sedintele cabalei comuniste, care in aparenta colcaie de "secrete", se scalda de multe ori in fumul gros al automistificarii. In institutii, pana si limbajul administrativ, al celor mai banale operatiuni birocratice, este inlocuit de o vulgata ideologica.
Malul plin de microbi al trecutului trebuie drenat si dezinfectat cu atentie. Ca sa facem diferenta fata de trecut trebuie sa luam temeinic distanta critica fata de acesta si sa nu-i repetam practicile nefaste. Iar pentru aceasta este nevoie de distanta culturala - adica de a privi cu precautie perseverenta si cultivata urmele trecutului, prin intermediul unor grile de lectura democratice. Oricat ne-ar fi de greu, oricat am fi de grabiti.
