Pe aceeași temă
Statul totalitar comunist s-a sprijinit de la inceputurile sale pe un puternic aparat de represiune. La numai sase saptamani de la acapararea puterii de catre bolsevici in 1917 a fost infiintat organul destinat sa asigure controlul absolut al partidului comunist asupra societatii, pe termen lung, iar in perspectiva imediata sa zdrobeasca rezistenta adversarilor interni si externi ai Revolutiei. In conceptia lui Marx si Lenin, statul e violenta organizata. Scopul violentei de stat e asigurarea triumfului ideologiei si politicii partidului unic, comunist, iar instrumentul creat pentru a servi acest scop e aparatul de represiune, numit CEKA in prima sa ipostaza. Timp de saptezeci de ani cat a durat regimul comunist in URSS, societatea a fost supusa puterii discretionare a partidului unic, care, pentru a-si impune telul totalitar, avea nevoie de un instrument de represiune adecvat. In diversele sale metamorfoze, de la CEKA la KGB prin NKVD, securitatea a fost sprijinul fidel si indispensabil al partidului comunist.
Instalarea fortata a regimurilor totalitare de tip sovietic in tarile din Europa central-rasariteana la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial a fost insotita de constituirea unor puternice organe de represiune care au copiat modelul sovietic si au fost chiar organizate de consilieri sovietici. Sub denumiri diferite, organele de securitate din tarile satelite ale URSS au avut drept misiune hotaratoare consolidarea noilor regimuri totalitare, garantie a dominatiei sovietice in regiune. Datoram unei initiative recente a Institutului pentru memoria nationala din Varsovia o prezentare sinoptica a istoriei institutiei care a asigurat controlul absolut al regimurilor comuniste din sfera sovietica de dominatie, lucrare aparuta sub titlul A Handbook of the Comunist Security in East Central Europe, 1944-1989 (edited by Krzysztof Persak and Lukasz Kaminski, Warsaw, Institute of National Remembrance, 2005, 352 p. + fotografii.)
„Este imposibil sa intelegi istoria comunismului fara sa cunosti aparatul de securitate“, constata, cu drept cuvant, in prefata, editorii lucrarii, intr-atat de inextricabil legate au fost in actiunea lor si sunt in raspunderea lor istorica puterea totalitara si instrumentul care i-a netezit calea prin teroarea de masa permanenta. Constatarea se adevereste in toate cazurile „nationale“, specifice, infatisate in lucrare.
Capitolul introductiv consacrat URSS, absolut necesar pentru a face inteligibile organizarea si functionarea aparatului de securitate in tarile de „democratie populara“ — raportul e cel dintre matrice si replicile ei regionale — e redactat de cercetatorul francez Nicolas Werth. Urmeaza in ordinea alfabetica a tarilor : Bulgaria de Jordan Baev si Kostadin Grozev; Cehoslovacia de Petr Blazek si Pavel Zacek; Republica Democrata Germana de Jens Gieseke; Polonia de Antoni Dudek si Andrzej Paczkowski si Romania de Dennis Deletant. Lipseste Ungaria, al carei reprezentant nu a prezentat in termen util contributia sa.
Contributiile au fost intocmite pe baza unui chestionar sugerat de initiatorii volumului: organizarea si schimbarile de structura ale aparatului; staff-ul, numarul functionarilor si componenta sociala; metodele de lucru operational; principalele domenii operationale; colaboratorii secreti, numar, metode de recrutare etc.; incercare de estimare a numarului victimelor; bibliografie si stadiul accesibilitatii arhivelor aparatului de securitate.
Aria de interes si de desfasurare a activitatii serviciilor de securitate s-a confundat cu intreaga societate: adversari politici din vechile partide desfiintate de comunism si din cadrele structurilor statului „burghez“; potentiali adversari in toate categoriile sociale si profesionale; biserica; aparatul de stat al noului regim; tineretul si organizatiile sale; lumea stiintei si a artelor; minoritarii; miscarea populatiei inauntrul si in afara granitelor; exilatii si legaturile lor. Gradul de supraveghere a societatii e fidel exprimat de cifrele privitoare la numarul dosarelor personale si la urmarirea corespondentei. In Polonia, in anul 1953, 5.200.000 de persoane aveau dosar la securitate, dintr-un total de 26.500.000 de cetateni; in acelasi an, au fost cenzurate 12.400.000 de scrisori interne si 3.600.000 de scrisori externe. Atentie deosebita a fost acordata relatiilor oficiale cu strainatatea, ceea ce a facut ca personalul serviciilor diplomatice si al comertului exterior sa fie incadrat, in diverse formule, in sistemul de control al securitatii. In perioada controlului sovietic direct asupra serviciilor de securitate ale regimurilor comuniste erau supusi supravegherii chiar si membrii conducerii partidului, inclusiv secretarii generali. „Demascarea“ „fractionistilor“ si „deviatorilor“ de la linia partidului se intemeia deseori pe informatiile reale sau fictive procurate de securitate. Epurarile repetate din partid si din aparatul de stat se realizau cu concursul aceleiasi institutii.
Instructive in cel mai inalt grad sunt datele referitoare la recrutarea auxiliarilor serviciilor secrete. Cadrul general in care s-a realizat recrutarea a fost teroarea de masa, zdrobirea spiritului de rezistenta si a demnitatii umane. Recrutarea masiva a agentilor, afirma un fruntas al securitatii polone, avea drept tel „umilirea oamenilor, crearea unei aure de frica, ca mijloc de a tine lumea in stare de dependenta“. (n.n.: astazi inca se face puternic simtita aceasta stare de dependenta). Mijloacele decurgeau din aceasta conceptie: santaj — pe temeiul unor acte de furt sau delapidare, devieri sexuale, omisiuni de a declara activitati politice anterioare sau existenta unor rude in strainatate —, frica de re-arestare, recompense materiale, perspectiva castigului sau a promovarii sociale. In toate cazurile adoptarea unui nume de cod era esentiala. Membrii de partid aveau un statut special in raport cu organele de securitate, intrucat ei nu puteau fi recrutati decat in cazuri exceptionale, cu aprobarea forului politic de care depindeau.
Evolutia securitatii a diferit de la o tara la alta si de la o etapa la alta. Cazul Romaniei, care s-a distantat de URSS in perioada post-stalinista, e semnificativ evidentiat in lucrare; e constatata totusi mentinerea colaborarii cu KGB si in aceasta perioada de relativa independenta. In ansamblu insa se aplica la toate cazurile specifice concluzia capitolului consacrat Poloniei: „de-a lungul celor aproape cincizeci de ani de dictatura comunista, importanta Securitatii in sistemul politic polon s-a schimbat. Metodele folosite si nivelul brutalitatii folosite de slujbasii ei au diferit de asemeni. Totusi, de-a lungul intregii ere, aparatul de securitate a ramas cel mai insemnat instrument la indemana Partidului Comunist, utilizat pentru a controla societatea polona si pentru a-i prigoni pe cei care indrazneau sa reziste… Aria interesului sau si penetrarea tuturor domeniilor statului si societatii dovedesc ca obiectivul sau principal, din fericire niciodata implinit, a fost construirea unei ordini sistematic totalitare“.
E istoria uneia dintre cele mai mari calamitati ale istoriei universale, produs al efortului puterii totalitare de a zdrobi esenta omului, constiinta, pe care regimurile comuniste si instrumentul lor de dominatie directa si totala, organele de securitate, au supus-o unui efort permanent si sistematic de anihilare.
O editie in limba romana a lucrarii ar fi de cel mai mare folos atat cercetatorilor problemei, cat si publicului larg, doritor sa cunoasca acest aspect esential al trecutului recent.
