Trebuie sa ai curaj, trebuie sa spui nu

Dupa ce v-am citit marturia publicata de istoricii Cornel Jurju si Cosmin Budeanca, am avut impresia ca ati plecat pe munte mai mult din dragoste pentru Mihai Jurj, sotul dumneavoastra, decat din convingeri anticomuniste...
Daca nu plecam, ma arestau. Am ales din doua variante una. Securistii stiau ca eu ii pot duce la locul unde se afla ascuns Mihai. Ei m-au lasat pe mine doua luni dupa ce el a fugit, o crezut ca poate-poate il prind cumva vinind acasa sau ma duc io. Mihai era foarte abatut... El nu rezista daca eu nu eram cu el. Mihai era mai suparat, mai slab... Avea el curaj, dar eu tot timpul l-am imbarbatat. Altfel, cred ca si el facea ce o facut Susman batranu'.
O data porniti pe aceasta cale a rezistentei impotriva unui intreg sistem, implicit v-ati asumat si moartea ce putea surveni la tot pasul. Totusi, v-a ispitit vreodata gandul de a va preda?
De predat nu ne predam. Sotul s-ar fi impuscat, dar el nu ma pusca pe mine. Mihai nu s-ar fi dat viu niciodata. Nu ne-am gandit sa ne predam, pentru ca soarta noastra o stiam care este. Ei nu se multumeau cu ce spui, si scoteau de la tine ce doreau ei si apoi te condamnau la moarte. Acum, pe mine nu ma condamnau la moarte, ca n-am tras. Daca as fi zis ca am tras... De altfel, la proces m-o intrebat: "Ai purtat arma?" "Am purtat, sigur ca am purtat." "De ce ai purtat arma, daca nu ai tras?" "Pai, sa nu duca sotul doua!" Avea sotul o carabina, un ZB si o arma de vanatoare. Cum sa duca el trei... Carabina imi placea, ca era mai mica. Aia o desfaceam, o curatam.
Aflata intr-o situatie primejdioasa, ati fi tras?
Da, cum sa nu.
Optimismul luptatorilor din muntii Romaniei a fost puternic sustinut si de credinta unei apropiate sosiri a americanilor. Si in interiorul grupului Susman a fost la fel?
Sigur ca toata lumea a asteptat venirea americanilor. Nimeni n-o stiut c-am fost vanduti. Ascultam Vocea Americii si Europa Libera si tot spuneau sa avem rabdare. Noi speram ca poate se intampla ceva. La fel in 1956, cand o fost cu ungurii, am crezut ca poate se intampla si la noi ceva. Atunci daca se intampla, atunci era bine... Cand o fost in Ungaria, sa fi fost si aicea, atunci scapam de ei.
In sate, Securitatea a pornit o puternica represiune impotriva familiilor si a tuturor celor care v-au ajutat. Nu va apasau suferintele acestora?
Sigur ca da! Acum, erau si care se parau unul pe altul, chiar daca nu mergeam noi pe acolo. Atunci asa era. Daca spunea un om celor din partid ca a vazut un suspect la vecin, deindata venea masina si-l lua si-l ducea. Nu le trebuiau martori. Asa a fost comunismul...

Nici un frate n-ar fi putut sa suporte ce am suportat eu

Din perspectiva dumneavoastra, si-au dat romanii suferinta la frati?
Da. Uite, fratele lui barbate-meu (Roman Onet - n. red.), el a fost un om adevarat. Onet a fost arestat, batut saracu si a fost obligat sa spuie unde suntem. Si cand o vinit la noi si-a rupt catusele si-a zis: "Frate, da-mi o arma ca suntem inconjurati, ca a trebuit sa spun unde sunteti." Si tot el ne-a salvat! Onet a fost un frate adevarat! O fost si multi care si-o tradat fratii... Eu am multumit lui Dumnezeu ca am fost eu dintre toti fratii care am suferit. Nici un frate n-ar fi putut sa suporte ce am suportat eu...
Traiul aspru din munte v-a intarit pentru suferintele de dupa arestare?
Eu am avut intotdeauna putere. Trebuie sa ai curaj, trebuie sa spui nu. Degeaba te lasi doborat de greutati. Si la tribunal, cand m-o intrebat ce am de spus la ultimul cuvant, le-am raspuns: "N-am nimic. Daca l-ati omorat pe barbate-meu puteti sa ma condamnati si pe mine la moarte." N-am cerut mila. Si in ancheta am luat mult asupra mea ca sa-l usurez pe barbate-meu... Nu stiam ca o murit. A fost aci un consatean de-al meu si mi-o spus ca el era in 1954 in armata. Si a aflat de la un alt soldat ca Mihai a sarit intr-o groapa cu var... Da! O sarit intr-o groapa cu var... O pus ei var pe el! Ce sa sara intr-o groapa cu var, cand el nu se putea tine pe picioare.

Am crezut ca se va intampla altfel dupa caderea comunismului

Dupa eliberarea din inchisoare n-ati vorbit despre trecutul dumneavoastra. De ce?
Nu vroiam. M-am recasatorit si mi-am schimbat numele. Dupa ce m-am internat, surorile de la spital au stiut pentru ce fusesem condamnata. Si doctorilor a trebuit sa le spun in ce imprejurari m-am imbolnavit de tuberculoza. Doctorii o avut foarte mare grija de mine. Mare noroc am avut cu doctorii de la TBC... si tot ei mi-o dat si serviciu. Dumnezeu mi-a dat suferinta, da' mi-a dat si oameni buni in calea mea. M-a trimis tot acolo unde am primit ajutor. In Turda, la spital, toti trei doctorii erau fosti detinuti politici. Dumnezeu mi-o dat suferinta, dar si medic sa ma vindece.
Cum a trait Revolutia un om care a luptat atatia ani pentru libertate?
Cand am vazut pe Dinescu la televizor spunand "Am invins!", m-a apucat un plans... Nu m-am mai putut opri. Ma tot gandeam: "De ce n-a venit mai devreme?" Prea tarziu a venit pentru multi. Mult prea tarziu... Am crezut ca se va intampla altfel dupa caderea comunismului. Un fost detinut politic din Cluj il stie pe cel care l-a batut... si-l vede pe strada. Si nu-i face nimeni dreptate.
Regretati ceva din acei ani?
Am fost cu sotul si nu regret ca nu l-am parasit. Daca l-as fi parasit, nu mi-as fi iertat-o niciodata. Nu l-am parasit si am stat pana in ultimul ceas cu el. Moartea ne-a despartit. Asa mi-a fost viata, chiar ca un roman. Eu n-am cunoscut fericirea...
De ce v-ati decis, dupa Revolutie, sa va destainuiti?
Pentru cei morti. Nu m-ar fi iertat Dumnezeu niciodata. Numai eu am ramas, trebuie sa vorbeasca cineva despre ei. Ar fi fost pacat sa nu stie nimeni cum au disparut, cum a fost viata lor. Pentru ei am vorbit... nu pentru mine. Pe ei am vrut sa-i scot din morti si sa-i aduc intre cei vii. Si ei cred ca sunt multumiti acolo unde sunt. Eu eram obligata sa vorbesc. De abia asteptam sa ma intrebe cineva... Parca imi venea sa strig pe strada! Imi face placere sa vorbesc, macar ca a fost greu la inceput. O fost lucruri dureroase si o suferit si ei. Dintr-o familie asa de mare si bine inchegata... s-o ales prafu'. Istoria trebuie sa mearga inainte si istoria tot cu oameni care au vorbit s-a facut, nu?

Fragmente din interviul realizat de Octavian Coman