Pe aceeași temă
Sambata, 8 decembrie 2007, ora 16: in Sala Octogonala a Universitatii Central Europene din Budapesta s-a deschis expozitia cu titlul The Unopen Society, organizata si realizata sub egida Consiliului National de Studiere a Arhivelor Securitatii de Germina Nagat, directoarea Directiei investigatii, impreuna cu Razvan Mihai Popa, Loredana Popa, Madalin Hodor, George Visan si Adrian Abrudan, colegi din aceeasi directie. Ei au fost cei care au selectat, prezentat si montat documentele, dand in acelasi timp explicatiile necesare celor interesati.
Brandusa Armanca, directoarea Institutului Cultural Roman din Budapesta, a avut inspirata idee de a lansa invitatia si de a organiza in jurul acestei expozitii deschise sub egida institutului un adevarat eveniment. Unul care intereseaza publicul maghiar si pe romanii din Ungaria deopotriva, fiind vorba de un trecut recent comun celor doua tari si de amintiri care privesc mijloacele diversificate ale represiunii din perioada comunista.
Titlul expozitiei, ilustrat de un afis care reprezinta prelucrarea pe computer de catre Mihai Apostolescu a unui desen realizat de graficianul Mihai Stanescu (desen cenzurat in 1982, cum ne-a explicat Germina Nagat), a fost ales in replica la "societatea deschisa" din al carei concept s-a dezvoltat chiar ideea universitatii gazda, CEU, adica Central European University, cum e cunoscuta. Situata in inima Budapestei, ea e frecventata pentru studii avansate, de master sau doctorat si de destui romani, asa cum regasim romani si in board-ul sau printre profesorii prestigioasei institutii (dintre ei, i-am zarit cu placere in public pe Constantin Iordachi si pe Liviu Matei).
Expozitia propune celui care o parcurge o serie de documente din arhivele CNSAS care vorbesc despre urmarirea de catre Securitate a omului de rand: scrisori interceptate, corespondenta filata, note informative ale diverselor "surse" cooptate de catre Securitate, rapoarte ale ofiterilor care primesc notele de la informatori si le traseaza in continuare acestora sarcini pentru urmarirea "obiectivului" (adica a celui urmarit), angajamente ale celor care sunt racolati, texte cenzurate etc. Un intreg protocol, care aduce in prim-plan, fara ca acesta sa-i fie scopul principal, viata oamenilor in comunism, gradul in care supravegherea o tine sub control si ii impune distorsiuni de tot felul.
De la copilul care isi denunta colega de clasa ca a adus la scoala o felicitare muzicala primita din New York, convins ca prin aceasta apara interesele patriei (ofiterul propune drept urmare ca ea sa fie chemata si anchetata pentru a se vedea ce legaturi are cu strainii; suntem in 1985) si pana la fiul care isi denunta tatal ca a primit o suma in valuta din strainatate si cere sa nu i se dea acestuia pasaport pentru ca intentioneaza sa fuga din tara, de la adolescentul caruia i se cere, impotriva oricarei legalitati, ca sa informeze ce posturi de radio asculta parintii si ce observa in comportamentul colegilor lui (unul e denuntat pentru ca a cumparat ceva produse de la niste polonezi), la paginile prin care se consemneaza ca un fost colaborator s-a autodeconspirat, devenind erou fara voie, in masura in care a stiut sa se sustraga in cele din urma pactului cu diavolul, spectacolul e uneori socant, alteori tragic, absurd, ridicol, incredibil. Nu lipsesc din contextul terorii exercitate asupra vietii de zi cu zi filele de dosare consacrate in mod special minoritatii maghiare, citarea unui poet maghiar sau intonarea unor cantece fiind prin ele insele dovezi de iredentism. Expozitia arata evantaiul foarte larg al motivelor secrete pentru care cineva era pus sub urmarire (uneori ani la rand) si ii familiarizeaza pe cei care o vizioneaza cu metodele de lucru ale Securitatii. Pentru foarte multi dintre cei prezenti era o prima ocazie de a vedea astfel de documente.
Cele trei sute de documente sunt reunite tematic, pe panouri care au atasate nu doar explicatii in limba engleza, ci si fragmente traduse, astfel incat sa faca inteligibil sensul lor. In partea de sus a panourilor sunt afisate extrase din legile Romaniei comuniste, incalcate in mod flagrant, una cate una, de actiunile Securitatii, asa cum rezulta din documentatia pusa la dispozitie. Un dublu limbaj, atat de specific anilor ’70-’80, atat de definitoriu pentru o societate care si-a pierdut treptat reperele morale, care confunda propaganda cu realitatea, afiseaza principii pe care nu le respecta si, mai ales, produce, prin chiar actul cooptarii, fiinte lipsite de scrupule. Ele tradeaza cu usurinta pe oricine, chiar si persoane din propria familie sau prieteni.
Securitatea apare din aceasta expozitie-document ca o forta de represiune menita sa mentina prin orice mijloace puterea partidului unic, un instrument de teroare al statului comunist. Optiunea celor care au realizat expozitia a fost aceea de a arata ca aceasta actiune nu s-a limitat la inchisori si la perioada anilor ’50, ci ca intreaga tara s-a transformat treptat intr-o imensa carcera cu ziduri invizibile, in care urmarirea a fost impinsa pana la limite adesea absurde, teama de propriul popor stand la baza considerarii oricarui cetatean ca virtual dusman sau suspect. Congruent cu aceasta logica, s-a dezvoltat un aparat represiv tot mai extins, in care sunt cooptate treptat si unele dintre victime. Santajul, coruperea, influentarea prin "legende" (false povestiri) sau false argumente, incalcari lipsite de scrupule ale legii, reprimarea deschisa, intimidarea sunt cateva dintre instrumentele de care uzeaza adesea aparatul represiv. E exploatata frica, dar si buna-credinta sau prostia, se induce un sentiment de teama si neîncredere, menit sa il transforme pe individ intr-o fiinta manipulabila si lipsita de demnitate. O masa ascultatoare si tacuta, care se aliniaza fara sa carteasca acestei politici a terorii, realizate cu mijloace mai subtile, dar nu mai putin brutale.
În deschiderea expozitiei, la care a participat si directorul CNSAS, Ladislau Antoniu Csendes, care a vorbit despre rostul si activitatea CNSAS, despre formele prin care cineva poate avea acces la propriul dosar sau la arhive, Brandusa Armanca isi exprima uimirea in fata caracterului sistematic al urmaririi, a gradului lui de extindere si a metodelor folosite.
Interesante mi s-au parut cateva dintre ideile subliniate de istoricul Istvan Rev, directorul OSA (Open Society Archive), cel care a vorbit din partea institutiei gazda. El a subliniat ca nicio institutie nu se poate transforma in proprietara unor documente de tipul celor expuse, ca ele sunt un bun public si deci e firesc ca publicul sa aiba acces la ele si sa poata cunoaste un trecut a carui intelegere i-a fost multa vreme obstructionata sau refuzata. Aceasta nu inseamna anihilarea oricarei granite dintre public si privat, ci, dimpotriva, respectarea a ceea ce tine de dreptul individului la protectie, delimitarea vietii personale de ce e de interes pentru sfera publica si tratarea lor ca atare. Cu alte cuvinte, Istvan Rev atragea atentia asupra unor chestiuni de ordin etic, care intervin in deschiderea arhivelor spre publicul larg. Cum era de asteptat, el a vorbit si despre felul diferit in care memoria si istoria trateaza documente de tipul celor expuse.
In timp ce istoricul "se ocupa de ceea ce probabil s-a intamplat", considerand trecutul inchis - spunea Istvan Rev - memoria il vede in relatie cu prezentul si il utilizeaza pentru a actiona in prezent.
Publicul prezent la expozitie era dominat de oameni tineri, studenti sau doctoranzi la CEU, dar erau prezenti si ziaristi, profesori, cercetatori, oameni obisnuiti, care s-au reunit apoi in numar mare la conferintele tinute in Sala Gellner a CEU. In timp ce eu m-am ocupat de chestiunea anturajului, a felului in care el e privit in dosarele de urmarire informativa, conferinta Germinei Nagat a analizat metodele de lucru ale Securitatii, caracterul represiv al institutiei, expunerea ei fiind complementara expozitiei pe care a realizat-o si contribuind la schitarea cadrului in care aceasta devine pe deplin inteligibila. Intrebarile nu au contenit si ele au privit in primul rand accesul la arhive, gradul de fiabilitate al informatiilor continute in dosarele de Securitate, masura in care ele ne permit sa aproximam un adevar, cum se petreceau lucrurile in inchisori, de ce au fost racolati copii si cum au fost ei utilizati, care e pozitia diferitelor institutii din Romania in legatura cu actiunile de deconspirare de la CNSAS, care au fost reactiile celor deconspirati etc. Am retinut din raspunsuri ca niciunul dintre acestia din urma nu a facut o confesiune sincera sau completa, la fel cum l-am retinut pe acela optimist, privitor la ceea ce a disparut sau a fost distrus, mai ales in zilele revolutiei din decembrie 1989. Germina Nagat a subliniat ca o astfel de arhiva a fost conceputa sa pastreze informatia in diverse forme, astfel ca ce a fost distrus intr-o parte e posibil sa se poata regasi in alte dosare.
Evident, acest lucru presupune din partea celor care lucreaza in aceste arhive multa consecventa si interes, o buna cunoastere a felului in care arhiva e organizata si informatia stocata, un rol important revenind in aceasta privinta si departamentului de cercetare de la CNSAS.
Oricum, intregul eveniment a demonstrat interesul pentru astfel de chestiuni, faptul ca nevoia de a cunoaste trecutul comunist, in una din laturile lui cele mai sumbre, atunci cand nu e, privit retrospectiv, ridicol sau absurd, e inca o provocare pentru prezentul nostru incalcit, nelimpezit. Imi place sa cred ca si romanii si maghiarii au inca vointa si puterea de a-l limpezi si de a se feri sa repete ce a fost gresit si distrugator in acel trecut care inca ne urmareste.
Echipa de la ICR Budapesta merita felicitari pentru felul in care a conceput si organizat acest eveniment si pentru faptul ca, la un an de la condamnarea publica a comunismului de catre presedintele Traian Basescu, a considerat ca educatia memoriei face si ea parte dintre atributiile ei.
