Pe aceeași temă
Moscova cauta un inlocuitor
Cu 50 de ani in urma, in iulie 1956, lua sfarsit cariera politica a lui Mátyás Rákosi, omul al carui nume este asociat de maghiari cu un regim totalitar represiv, creat dupa chipul si asemanarea celui stalinist.
Sosit la Budapesta intr-o misiune neoficiala, Anastas Mikoian, emisarul de incredere al Kremlinului, a transmis acordul pentru demisia lui Rákosi. Plecarea era pregatita cu grija de colaboratorii sai cei mai apropiati inca cu doua luni inainte de sosirea lui Mikoian. Lipsise insa acceptul Moscovei pentru a face mai mult. Fostul prim-ministru, Imre Nagy, acuzat de "deviere de dreapta" si exclus din partid, continua sa se afle in dizgratie. Nici macar János Kádár nu se impusese inca drept un succesor; trecut prin represiunile regimului comunist, el nu se bucura de increderea Moscovei nici dupa Congresul XX al PCUS. "Vina mea si a lui Mikoian a fost aceea ca i-am cedat lui Gerö", avea sa-si recunoasca Hrusciov greseala, mai tarziu, in noiembrie 1956. Ernö Gerö, care-l inlocuise pe Rákosi si care, pana nu demult, fusese colaboratorul sau, era mai putin implicat in teroarea din anii anteriori, dar purta si el raspunderea pentru esecul politicii economice de la inceputul anilor ’50. Gerö, desi a cerut ca totul sa inceapa "de la zero", nu era o figura capabila sa scoata tara din criza in care aceasta se adancea. Revirimentul nu s-a produs, sansa a fost pierduta, iar Ungaria a continuat sa se afunde in prapastie.
Dintre toate titlurile de onoare cu care presa comunista maghiara l-a gratulat pe Rákosi, in perioada in care acesta s-a aflat la conducere, cel cu care el se mandrea cel mai mult era titlul de "cel mai bun elev al tovarasului Stalin". Lipsa falsei modestii nu schimba esenta problemei: la sfarsitul anilor ’40 si inceputul anilor ’50, in timpul lui Rákosi, Ungaria era tara care nu reusise sa progreseze mai mult decat alte state in introducerea modelului stalinist in cele mai diverse sfere ale vietii economice, sociale si culturale. Istoricii afirma astazi acest lucru, pe baza unui amplu material documentar. Chiar si cel mai apropiat colaborator al lui Stalin, Viaceslav Molotov (unul dintre cei pe al carui sprijin Rákosi putea conta si contase, in mod constant, la Moscova), care-l simpatiza pe liderul maghiar si era principalul opozant al lui Hrusciov, observa intr-o convorbire din anii ’70: "Rákosi era bun, dar, totodata, avea si lipsuri: in Ungaria se infatisa pe sine ca un Stalin. Prea mult. Prea mult. A avut si merite. A stat in inchisoare. In Ungaria, fusese transformat intr-un simbol" . Unul dintre intemeietorii si liderii partidului comunist maghiar, comisar al poporului in Republica Sovietica Maghiara din 1919, Rákosi a stat la inchisoare 15 ani, iar in momentul scurtei apropieri dintre guvernele sovietic si cel horthyst (partenere intru dezmembrarea "Romaniei Mari") a fost eliberat si deportat in URSS, in 1940. Potrivit unei versiuni raspandite, care modifica starea reala a lucrurilor, Rákosi ar fi fost schimbat cu simbolurile armatei revolutionare maghiare, capturate de catre trupele victorioase ale feldmaresalului rus, Ivan Paskievici, in 1849.
Crescut la scoala Kominternului
Politician plamadit din aluatul si practica kominternista, care, la inceputul anilor ’20, indeplinise ordinele statului major al revolutiei mondiale departe de granitele Ungariei, Rákosi gandea in mod invariabil in paradigme universale, fapt care facea ca el sa se simta destul de ingradit in mica sa tara. Este caracteristic, de exemplu, faptul ca, la sfarsitul anilor ’40, intrigile si denunturile sale catre Stalin au costat viata multor comunisti nu numai din Ungaria, ci si din vecina Cehoslovacie.
Dupa ruptura cu Tito, din 1948, Stalin si anturajul sau, dirijand de la Moscova zgomotoasa campanie antiiugoslava, au atribuit regimului Rákosi si Ungariei "onorantul" rol de prim-solist al orchestrei. Rasunatorul proces in afacerea László Rájk, care a avut loc in toamna anului 1949 si care s-a desfasurat dupa modelul majoritatii proceselor de la Moscova, din cea de-a doua jumatate a anilor ’30, a avut ecou in intreaga lume si, mai mult, a contribuit la agravarea ulterioara a conflictului sovieto-iugoslav. Campania impotriva lui Tito a intrat intr-o noua etapa, atunci cand s-a anuntat ca Iugoslavia este tara unde puterea se afla nu doar in mana "nationalistilor" si a "revizionistilor", ci a spionilor si asasinilor.
Iosip B. Tito era atat de ostil "colegului" sau maghiar, incat, in iunie 1956, mergand in URSS, la invitatia lui N.S. Hrusciov, a facut un amplu ocol prin Romania, tocmai pentru a nu se intalni cu Rákosi. La Moscova, el a comunicat ca, atat timp cat in Ungaria Rákosi se afla la putere, apropierea maghiaro-iugoslava, dorita de catre liderii sovietici, era imposibila. Chiar si dupa aceasta, Moscova, care dorea cu ardoare sa atraga Belgradul in sfera sa de influenta, nu a renuntat imediat in a-l sprijini pe Rákosi, in care vazuse, timp indelungat, un garant al stabilitatii in Ungaria.
La cateva zile dupa demisie, Rákosi a plecat la tratament in URSS, nadajduind sa se intoarca repede. La 2 septembrie 1956, succesorul sau, E. Gerö, se plangea ambasadorului sovietic, I. Andropov: "pana in prezent, tov. Rákosi nu se poate impaca cu noul sau statut si incearca sa influenteze rezolvarea unui sir de probleme… In Partidul Celor ce Muncesc (partidul comunist maghiar - n. trad.) exista nu putini oameni care sunt devotati tov. Rákosi si care se vor grupa in jurul sau, chiar si atunci cand el nu va mai desfasura nici o activitate". Andropov s-a declarat de acord cu faptul ca reintoarcerea lui Rákosi era inoportuna si a raportat acest lucru la Moscova.
Astfel, secretarul general demisionat nu s-a mai intors in Ungaria pana la moarte. Catre sfarsitul vietii, si-a scris memoriile. Desi Rákosi nu a fost martor nemijlocit la evenimentele din octombrie-noiembrie 1956 (la "contrarevolutie", potrivit interpretarii sale ambigue) si le-a urmarit din departarea moscovita, partea din memoriile sale consacrata acestor evenimente este foarte interesanta, in masura in care conducerea PCUS - luata prin surprindere de ampla revolta de la Budapesta si aflata in cautarea febrila a unor modalitati de rezolvare a ceea ce putea fi salvat dintr-un regim care se prabusea - nu a ezitat sa recurga la serviciile celui care, cu trei luni inainte de declansarea evenimentelor, aparea ca o figura politica terminata.
Liderii sovietici s-au adresat pensionarului pentru consultari si l-au cooptat in activitatea de elaborare a programului pentru noul guvern, atat de docil fata de Moscova. Insufletit de neasteptata atentie pe care conducerea sovietica o acorda persoanei sale, Rákosi a nutrit speranta unei reveniri pe scena politica. Uitand de boli, el a desfasurat o intensa activitate. Sperand sa se intoarca in tara pe un "cal alb", in calitate de salvator al socialismului, secretarul general demisionat a incercat sa-si formeze o echipa, l-a sunat pe binevoitorul ambasador al Ungariei in URSS, János Boldóczky, si chiar pe tovarasii sai de idei de la Budapesta, a insistat sa se convoace in URSS o adunare a functionarilor maghiari care se aflau acolo si care, in marea lor majoritate, fugisera din Ungaria de teama razbunarii populare.
Salvatorul Kádár
Hrusciov si colaboratorii sai, care, in cele din urma, optasera fara sovaire pentru solutia de forta in rezolvarea crizei maghiare, au dat dovada de bun-simt si nu au mizat pe un cadavru politic. Ei au preferat o figura mai putin compromisa, capabila, in conditii exceptionale, sa gaseasca un sprijin - chiar si nesemnificativ - printre cei pentru care valorile socialiste mai reprezentau ceva. Rolul salvatorului i-a revenit lui János Kádár, care, inca de la inceput, se delimitase de Rákosi.
Intorcandu-se in Ungaria si intrand in Budapesta intr-un transportor blindat sovietic, Kádár a afirmat, intr-un discurs tinut la radio, ca principala cauza a tragediei care se dezlantuise o reprezentau crimele si greselile grupului Rákosi. Insa, pentru mult timp, "jignitul Rákosi" nu a putut si nu a dorit sa se resemneze, continuand, intr-o situatie in care nu mai exista nici un fel de speranta, sa lupte pentru putere cu o inversunare maniacala. Pe parcursul catorva luni, el a bombardat, literalmente, cu scrisori CC al PCUS, atragand atentia asupra deficientelor de conducere, a lipsei de fermitate a guvernului, care continua "sa denigreze ultimii 12 ani", a preponderentei "reabilitatilor" si a "elementelor pro-iugoslave" in aparatul de partid, a "horthystilor" si "fascistilor" in tribunale si in structurile de stat si asupra prigoanei "comunistilor cinstiti" din intreprinderi.
Rabdarea Kremlinului a luat sfarsit in luna aprilie 1957, iar a Budapestei, mult mai devreme. Kádár, care in martie 1957 plecase la Moscova, in prima sa vizita oficiala in noua sa calitate de lider de partid si de stat al Ungariei, a fost obligat sa puna problema in mod deschis: ori el, ori oamenii lui Rákosi. Inca inainte de aceasta, la sfarsitul lui februarie, fusese adoptata decizia organului suprem al Partidului Muncitoresc Socialist Ungar al lui Kádár prin care Moscova era rugata sa-si dea acordul ca Rákosi si Gerö sa nu se mai intoarca in Ungaria timp de cinci ani, iar multi dintre colaboratorii lor, care se aflau in URSS, vreme de un an. Mai exista si o alta rugaminte: contactele lui Rákosi cu sustinatorii sai maghiari sa fie limitate (aceste legaturi nu fusesera intrerupte). La aceeasi plenara, a fost adoptata decizia privind declansarea cercetarii penale in "afacerea Nagy", care, la acea vreme, era considerat, in mod public, tradator. In pofida tuturor acestor apeluri retorice la lupta pe doua fronturi - impotriva pericolului "de dreapta" si "de stanga" -, diferenta de abordare a problemei era considerabila: rezolvarea problemei Nagy fusese lasata in seama comunistilor de rand, ca o componenta principala a luptei impotriva ramasitelor "contrarevolutionare"; problema Rákosi si a echipei sale se afla pe un cu totul alt plan: formarea unei noi elite politice, completarea ei efectiva cu cadre active si nepatate. Rákosi a fost reinscris fara nici un fel de probleme in noul partid, Partidul Muncitoresc Socialist Ungar (partidul anterior, Partidul Celor ce Muncesc, se autodizolvase la sfarsitul lui octombrie).
Supararea Kremlinului
Atitudinea destul de ingaduitoare fata de echipa lui Rákosi (Kádár, increzator in fortele sale, i-a permis unuia dintre membrii cheie ai echipei, Révai, nu numai sa se reintoarca la Budapesta, ci chiar sa se manifeste in presa centrala cu o critica dura fata de politica promovata) s-a dovedit a fi insuficienta pentru a cuceri increderea ortodocsilor de la Kremlin. La Moscova, intr-un cadru neoficial, Hrusciov, care mizase totul pe cartea Kádár, i-a spus acestuia: "aici (in URSS - n. trad.), nu sunteti iubiti si nu sunteti crezuti, iar eu trebuie sa dovedesc unor tovarasi din partid ca dumneavoastra sunteti unicul pe care noi ne putem sprijini astazi in Ungaria". Din stenogramele sedintelor Prezidiului CC al PCUS din acele zile reiese faptul ca divergentele generate de soarta echipei lui Rákosi au continuat sa se manifeste pana la sfarsitul lui martie. Molotov si Vorosilov, care staruiau sa i se permita lui Rákosi sa se intoarca in Ungaria si cereau discutarea scrisorilor lui in cadrul Prezidiului CC, il considerau pe Kádár vinovat pentru destramarea partidului. In cazul unui esec, la Moscova trebuia elaborata o varianta de rezerva, Rákosi si Gerö putand fi din nou, intr-un fel sau altul, solicitati.
Oricat ar parea de straniu, Kádár insusi l-a ajutat pe Rákosi. In starea de euforie generata de succesele politice, el isi pierdea frecvent autocontrolul si in scrisorile sale se faceau simtite, tot mai des, nuante de nemultumire la adresa liderilor PCUS, care nu-i ascultau sfaturile. Acest lucru nu putea sa-i placa lui Hrusciov, daramite vesnicilor sai adversari - V.M. Molotov si K.E. Vorosilov -, pe al caror sprijin Rákosi conta. La 27 martie, la mitingul prieteniei sovieto-maghiare, premierul N.A. Bulganin a fost dur: "conducerea anterioara, in frunte cu Rákosi-Gerö, a ingaduit greseli serioase in practica construirii socialismului si nu a asigurat coeziunea partidului", "a tolerat grave incalcari ale legalitatii socialiste si, in acelasi timp, nu a dus o lupta serioasa impotriva elementelor contrarevolutionare"; "conducerea anterioara a tarii a falimentat de facto". La 18 aprilie, a fost adoptata o hotarare a CC al PCUS, care avea caracterul unei sentinte. Potrivit opiniei conducerii sovietice, CC al Partidului Socialist Muncitoresc Maghiar si guvernul maghiar, in frunte cu Kádár, promoveaza o politica marxist-leninista corecta, tinand seama de situatia concreta din tara si de specificul ei national. Rákosi "nu a constientizat esenta erorilor sale trecute si a imensului prejudiciu" adus nu numai edificarii socialismului in Ungaria, ci si intereselor intregului lagar socialist si miscarii comuniste internationale. Dupa cum se remarca in continuare, insistand sa se intoarca in Ungaria, Rákosi "are o imagine eronata cu privire la situatia politica din tara si nu intelege sau nu doreste sa inteleaga corect esenta procesului de dezvoltare care are loc acolo. Tov. Rákosi a pus prestigiul sau personal mai presus de interesele partidului si ale tarii si, aflandu-se in opozitie cu noii conducatori ai partidului si statului maghiar, a continuat sa pretinda rolul de conducator al tarii, rol pe care l-a pierdul definitiv".
Ultima scrisoare de la Rákosi a fost primita la CC al PCUS la 25 martie, in momentul in care Kádár se gasea deja de cateva zile in vizita la Moscova. Spre deosebire de alte scrisori - cunoscute istoricilor -, aceasta scrisoare nu a fost descoperita in arhive, despre continutul ei putandu-se emite ipoteze doar pe baza hotararii de partid. Printre altele, tocmai aceasta scrisoare explica retorica atat de dura din cuvantarea lui Bulganin, cat si din hotararea CC, care a urmat acestei cuvantari. Insusi Rákosi a oferit motive de a i se reprosa "nascocirile facute cu rea-credinta" la adresa conducerii PCUS. In 1953, liderii sovietici ar fi dat crezare dezinformarii potrivit careia el, Rákosi, ducea tratative secrete cu presedintele SUA, D. Eisenhower, iar in timpul uneia dintre convorbirile de la CC al PCUS i-ar fi fost transmisa o astfel de informatie, provenita din surse americane. La Moscova insa, informatiei nu i s-ar fi dat nici o importanta. "Oare nu este clar ca, daca aceasta informatie ar fi fost, catusi de putin, luata in serios de vreunul dintre conducatorii sovietici, atunci nu ar fi fost posibila transmiterea ei, personal, tov. Rákosi." Rákosi - se conchidea in document - "a inteles gresit grija tovaraseasca manifestata din partea CC al PCUS si abuzeaza de ospitalitatea de care se bucura". Astfel, aflat la Moscova, el isi alege propriii sai oameni de incredere dintre cetatenii maghiari, le ordona sa colecteze zvonuri si materiale cu caracter tendentios indreptate impotriva conducerii Partidului Muncitoresc Socialist Ungar si a liniei sale politice. Toate acestea - dupa cum s-a aratat - aduc un prejudiciu politic, submineaza unitatea partidului si, in mod obiectiv, duc la deteriorarea situatiei.
Rákosi: dogmaticul exilat
Conducerea sovietica a adoptat o decizie privind expulzarea din Moscova a fostului lider de partid maghiar si izolarea sa politica. Astfel, soarta lui Rákosi a fost hotarata in mod definitiv, iar statutul sau, in esenta, a fost schimbat din "cel mai bun elev maghiar al tovarasului Stalin", in exilat politic. Din toamna anului 1957, el a locuit la Krasnodar, unde tovarasii sai de idei maghiari continuau sa-l viziteze. Congresul XXII al PCUS, unde Stalin a fost din nou judecat, i-a oferit lui Kádár prilejul de a trage linie in privinta dezbaterii incalcarii legalitatii in Ungaria, in perioada Rákosi, cand anchetele judiciare si administrative au afectat aproape 1 milion de oameni. Rákosi a fost declarat principalul vinovat si a fost exclus din Partidul Muncitoresc Socialist Ungar. Mai mult, conducerea maghiara de partid a adresat CC al PCUS rugamintea de a schimba conditiile de viata ale lui Rákosi si mutarea lui intr-un "loc mai putin aglomerat, unde posibilitatile de a pune in practica intentiile sale rauvoitoare vor fi mai reduse decat in prezent". Moscova a venit in intampinarea acestor cereri. Liderul maghiar dizgratiat a fost mutat in indepartata statiune kirghiza Tokmak, iar, mai tarziu, in orasele inchise pentru straini, Arzamas si Gorki, unde a si murit in 1971, la spitalul raional. Din toata elita comunista internationala din perioada lui Hrusciov, doar liderul emigratiei comuniste grecesti, Zahariadis - care refuza cu incapatanare sa recunoasca caracterul nefast al tacticii sale de instigare la un nou razboi civil (razboiul civil anterior, din cea de-a doua jumatate a anilor ’40, a costat Grecia zeci de mii de vieti) -, a mai suferit o pedeapsa atat de dura din partea Moscovei. Colaboratorii lui Rákosi au fost si ei nevoiti sa ramana in URSS, unii pentru un an, altii pentru mai mult: Gerö, de exemplu, s-a intors in Ungaria abia la inceputul anului 1961. Intr-o hotarare de partid se constata: "In prezent, reintoarcerea in Ungaria a majoritatii acestor tovarasi ar provoca dificultati si ar putea frana procesul normal de dezvoltare - care se face acum simtit - a vietii politice si economice din Ungaria".
Chiar daca, la sfarsitul lui 1956, Rákosi si Gerö nu puteau crede ca János Kádar reprezinta alegerea pe termen lung a liderilor sovietici, acesta din urma le-a convenit sovieticilor de minune. Chiar si atunci cand, in anii ’60, el a inceput sa faca experimente cu economia socialista si a slabit latul din jurul gatului intelighentiei liberale, sovieticii au continuat sa vada in el vasalul de nadejde, capabil sa tina sub control "cea mai vesela baraca" a lagarului socialist si sa nu se abata de la linia generala de politica externa. Ei s-au putut convinge de aceasta inca o data in august 1968.
Homo sovieticus si Homo kominternikus
Fiind pe punctul de a pierde Ungaria, Hrusciov nu putea sa nu fie manios pe Rákosi. Sosind in secret la Budapesta, la inceputul lui 1957, si vorbind deschis cu noii sai protejati, liderul PCUS a capatat acele impresii evocate de el zece ani mai tarziu, cand, pensionar fiind, isi dicta memoriile. "Si eu ma gandeam cat rau le facuse Rákosi. Orice voce impotriva lui Rákosi era considerata glasul revolutiei. In aceasta consta tragedia, in aceasta se concretiza nefericirea Ungariei", rezuma el situatia. In aprilie 1958, intorcandu-se multumit la Moscova, dupa ce vizitase Ungaria, el a spus la mitingul prieteniei sovieto-maghiare de pe Stadionul Lujniki: "Fosta conducere a Ungariei, permitand rastalmaciri grosolane ale legalitatii socialiste si represiuni impotriva oamenilor muncii cinstiti, a scapat din vedere faptul ca dusmanii urzeau un complot impotriva poporului". Iar, in octombrie 1959, intalnindu-se, la Pekin, pentru ultima oara cu liderii chinezi, in ajunul inrautatirii relatiilor dintre cele doua mari puteri comuniste, Hrusciov a considerat oportun sa le impartaseasca problemele dureroase: una dintre cele mai grave greseli din perioada 1955-1956 a constat in faptul ca noi l-am sprijinit mult timp "pe idiotul acela de Rákosi", a marturisit el prietenilor deveniti dusmani. Cu timpul, multe dintre pacatele lui Rákosi au fost uitate, iar el si-a mai indulcit tonul: "Rákosi este un om cinstit, care merita incredere si stima, in pofida unui sir intreg de lipsuri. Lipsuri are fiecare om. El a fost credincios idealurilor comuniste si a stat multa vreme in inchisorile maghiare".
In zilele cand erau spuse aceste cuvinte, si Hrusciov, si Rákosi se aflau, aproximativ, intr-o situatie identica si nu mai aveau nimic de pierdut. Devenea clar ceea ce le era comun celor doi, in pofida uriaselor diferente de caracter, educatie, experienta de viata. Era vorba despre atractia fata de aceeasi mareata idee, a carei esenta era exprimata, deopotriva, amplu si laconic, de o lozinca care impodobea unul dintre peretii lagarului de concentrare de la Solovetkii: "Manam omenirea spre fericire cu mana de fier". Clasicul homo sovieticus, Nikita Hrusciov, si homo kominternikus pana in maduva oaselor, Mátyás Rákosi, puteau sa se inteleaga si sa se ierte reciproc, chiar si pe patul de moarte.
In ceea ce-l priveste pe Rákosi, el, pana la sfarsitul vietii, a pastrat o incredere nestramutata in justetea conceptiei sale. El si-a sustinut-o si cu prilejul rarelor intalniri cu compatriotii sai. Cand doi membri ai CC al Partidului Muncitoresc Socialist Ungar au sosit la el, in 1961, la Krasnodar, din insarcinarea lui Kádár, pentru o conversatie nu tocmai usoara, Rákosi a avut ce sa le raspunda la reprosurile facute de catre acestia la adresa activitatii partidului din timpul sau: cu mine, tara a construit socialismul, iar fara mine, in trei luni, s-a declansat contrarevolutia. Inca de pe atunci, totul era "aproape clar" in ceea ce-l privea pe Rákosi, insa era necesar sa treaca o lunga perioada de timp pentru ca urmasii sa poata evalua intregul drum istoric parcurs de catre natiunea maghiara in mult incercatul secol XX si sa dea fiecarui om politic cele cuvenite, potrivit meritelor sale.
Pana in ultimele zile ale vietii sale, Rákosi nu si-a pierdut speranta ca propriile sale merite vor fi recunoscute de catre miscarea comunista internationala. Acesta a fost si unul dintre motivele pentru care si-a scris memoriile. La sfarsitul anilor ’90, autorul acestor randuri a reusit sa fie unul dintre cei care au publicat versiunea prescurtata a memoriilor sale, in limba rusa, in revista Istoriceskii arhiv (Arhiva istorica). In general, memoriile sunt, inevitabil, subiective. Insa cand un om care a purtat pe umerii sai povara uriasa a unor sarcini atat de impopulare isi scrie memoriile, atunci tendentiozitatea lor va fi de doua ori mai mare. Fiind preocupat doar de grija de a se feri pe sine de judecata urmasilor, Rákosi a prezentat acea imagine a istoriei pe care el ar fi vrut sa o vada. Pentru ca subiectivismul exagerat al memorialistului sa nu denatureze prea tare imaginea epocii in constiinta cititorului, editorii au fost nevoiti sa completeze memoriile cu comentarii foarte ample, care amendau inexactitatile sau completau tabloul perioadei.
*Cercetator la Institutul de Slavistica al Academiei Ruse de Stiinte din Moscova, a publicat documente sovietice despre revolutia maghiara din 1956; autor al volumelor Prervannaia Revoliutiia: Vengherskii krizis 1956 goda i politika Moskvi si Dern Lukach. Mislitel i Politik.
Traducere si adaptare Laurentiu Constantiniu
