Vinovatie si sanctiuni: penala, lustrala, morala- in tarcul Dosariadei -

 Afacerea Dosariada risca sa fie si sa ra­mana o cacealma, atata timp cat vi­no­vatii de gradul I, din timpul comunismului (adica ofiterii de Securitate angrenati concret in functionarea politiei politice, aparatcikii implicati in "bunul mers" al aceleiasi institutii, inaltii activisti de partid), nu sunt primii dati in vileag, rolul de tapi ispasitori (desi vino­va­tia acestora este reala, dar de grad secund) fiind materializat prin indicarea fos­tilor informatori. Una dintre primele chestiuni logice ar fi consultarea si aplicarea  Codului Penal, pentru a departaja juridic categoriile foarte nuantate de co­laboratori din si cu Securitatea. In cele ce urmeaza, voi schita o posibila ie­rar­hie a gradelor de vinovatie si a modurilor in care ar putea fi sanctionate acestea.

 Primul grad de vinovatie ar fi reprezentat de membrii fostului aparat de represiune care au amenintat, intimidat, bat­jocorit, maltratat, torturat ori chiar ucis: este limpede ca acestia se cuvine a fi chemati in instanta pentru a da soco­teala in privinta vinovatiei lor concrete. Lor li se adauga colaboratorii multiinsti­tu­tio­nali ai fostei Securitati care au participat  de facto la privarea de libertate si la detentia unor prizonieri de constiinta. Cel mai pregnant exemplu pentru acesti colaboratori ai tortionarilor ar fi, de pilda, medicii psihiatri care au semnat documente prin care protestatari la adresa regimului Ceausescu (dau aici doar exemplul lui Vasile Paraschiv si al altor membri ai Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii, care se opunea sindicatului comunist) au fost inchisi in azile psihiatrice si supusi unui regim farmaceutic abuziv (ori chiar socurilor electrice), pentru a-si pierde mintile si a renunta la protestul lor. In acest caz s-a incercat chiar o forma concreta de spalare a creierului! Toti acesti tortionari trebuie sanc­tionati penal, pentru a desparti radical apele intre negru si alb, intre culpa si ino­centa.

Al doilea grad de vinovatie ar fi ilustrat de fostii colaboratori ai Securitatii care, zelosi, au turnat, calomniat si poate chiar au catalizat arestarea ori maltratarea unor oameni de catre Securitate. Intr-o fosta tara comunista din Est (RDG) s-a declansat un adevarat scandal atunci cand o celebra scriitoare a fost de­conspirata ca informatoare Stasi, cola­borarea acesteia ducand, printre altele, la distrugerea vietii unui om care a facut inchisoare politica din pricina ei. Dupa aflarea adevarului, numai si numai victima a fost cea care a impiedicat pedepsirea juridica a celebrei scriitoare, la­san­d-o pur si simplu pe aceasta sub lupa oprobriului public.

 Alaturi de cei zelosi, exista apoi mercenarii, cei care au turnat pentru a obtine avantaje materiale din delatiunea lor: o locuinta mai buna ori pur si simplu bani (a se vedea chitantele care exista in dosarele  CNSAS ale unor astfel de oameni). Daca este sa dau un exemplu, amintesc aici un personaj literar, pe Aloizi Mogarici din romanul Maestrul si Margareta de Mihail Bulgakov, care a informat NKVD-ul despre romanul "mistic si antirevolutionar" al Maestrului, axat pe figurile lui Yeshua (Iisus) si Pilat din Pont. Prin turnatoria sa, Aloizi Mogarici urmarea sa obtina locuinta moscovita a Maestrului, ceea ce s-a si intamplat. Si acest tip de informatori de genul lui Aloizi Mogarici, daca delatiunea lor a vatamat in vreun fel o persoana, se cuvine a fi ta­xati penal.

 Pana aici am vorbit, prin urmare, de­spre penalitate si juridic. Sa tragem linia si sa trecem la o alta nuanta de sanc­tio­nare a celor vinovati. Ce ar trebui sa se intample cu parlamentarii ori membrii guvernului, ori alti sefi de institutii publice (ierarhii ortodocsi nu trebuie uitati nici ei, tocmai intrucat cazul lor este strident, inclusiv din punct de vedere... religios) care au colaborat ca informatori cu Secu­ritatea, din varii motive, chiar daca tur­na­to­ria lor nu a declansat o catastrofa ori macar privarea de libertate a cuiva? Evident, ei se cuvine a fi lustrati. Sanc­tio­narea are, in acest caz, strict un caracter  lustral. Acestia nu pot fi taxati penal, nici profesional, ci doar politic si adminis­trativ. Ar fi gresit sa se inteleaga ca este vorba despre epurare. Epurarile procesate de comunisti, de pilda, aveau un scop foarte clar: anihilarea ori chiar lichidarea oricui nu era comunist. In cazul de acum, lustratia are un scop etic si igie­nizator-terapeutic: ea nu urmareste anihilarea vreunei persoane, ci doar sanc­tionarea acesteia la nivel moral si politic - ai fost informator al Securitatii, atunci se cuvine sa nu faci parte din structurile politice si administrative (la nivel ierarhic) actuale. De ce? Ca sa te purifici de culpa ta si, nu in ultimul rand, ca sa-i lasi pe altii mai curati si mai adec­vati moral sa acceada la structurile puterii, pe care sa o reprezinte emblematic.

Exista, insa, si o categorie neclara in ierarhia aceasta a vinovatiei si colaborarii cu Securitatea: ce ar trebui facut (penal, lustral, moral) cu cei ce intra in tipologia persoanelor de sprijin ale Securitatii, care mediau intre securisti si informatori? Sau cu rezidentii care isi ofereau lo­cuintele pentru intalnirile ori sedintele de delatiune dintre securisti si informatori? Persoanele de sprijin si rezidentii nu aveau neaparat un angajament de in­for­mator, dar ei nu erau mai putin culpabili decat informatorii ori chiar decat an­ga­jatii Securitatii care racolau infor­matori.

Putem trage, in acest punct, linie sub al doilea grad de vinovatie. Si, cu aceasta, ajungem la a treia categorie - a informatorilor propriu-zisi, cu toate nuantele lor, fie ca au colaborat din fana­tism si zel, de bunavoie si din interes, din oportunism si lasitate, ori fiindca au fost constransi si amenintati. Daca vreunii dintre acestia au provocat, prin de­la­tiu­nea lor, daune materiale, fizice sau psihologice, ei trebuie sa raspunda inclusiv penal. Cei care au turnat "benign", obligati fiind sa dea declaratii si informari, fara sa fie insa cauza (prin delatiune) a in­ceputului urmaririi si persecutarii celor turnati, ar trebui sa sufere fie o pedeapsa administrativa (lustratia), in cazul in care detin functii politice, fie morala, atunci cand nu ocupa asemenea pozitii publice. Am spus-o si cu alt prilej, o repet: vi­novatia acestora din urma nu poate fi trecuta cu vederea, intrucat este reala si rusinoasa, dar ea este cea de pe urma intre gradele de vinovatie stabilite pana aici. De aceea, acesti informatori care nu ocupa functii publice nu pot fi sanc­tio­nati decat moral. Oprobriul public este un tribunal destul de consistent si pregnant in ceea ce-i priveste. Oprobriul public si propria lor constiinta.

Amestecul acesta de vinovatii si nuante prea rar diferentiate in mass-media (din pricina spectaculosului pripit si a picanteriilor politice pe care mizeaza aceasta) a facut, in ultima vreme, ca aerul Dosariadei sa fie mai degraba unul sul­furos si aburitor. Banuieli si suspiciuni neavenite (pe langa unele deconspirari reale si transante) au lansat in agora de la noi nume de marca doar pentru a le murdari calomnios. Jurnalisti instigati de diverse alte interese decat cel moral sau neprofesionisti fara discer­na­mant nu s-au sfiit sa manjeasca oportunist sau gratuit onoarea unor oameni. Iar dezonoarea a dat tarcoale pe la usi, doar ca sa fie confectionat un cenusiu alu­vionar, fara balanta justa a adevarului si a minciunii. O parte din mass-media pare chiar doritoare sa unifice culpele in­tr-o magma amorfa din care sa reiasa ceva ce este pus continuu si insidios pe tapet din 1990 incoace: ca toti am fost vinovati in comunism, ca toata lumea a colaborat (Ion Iliescu, Adrian Paunescu si Corneliu Vadim Tudor cu siguranta se amuza in destule cazuri de cacealmaua presei si de hibrizii experimentali obtinuti in urma Dosariadei).

 Or, lucrurile nu stau deloc asa. A exis­tat, adevarat, un colaborationism pa­siv, dar acesta nu poate fi cuantificat si con­tabilizat si nu prea are cum sa fie sanctionat decat de propria constiinta a fiecaruia (atat cat mai functioneaza aceasta). Ceea ce trebuie sa faca, insa, un stat democratic si sanatos moral (sau in curs de insanatosire) este sa sanc­tio­neze colaborationismul activ. Acest dezi­de­rat ar trebui sa alcatuiasca nucleul Dosariadei, intr-o ierarhie a culpelor, lim­pede si stratificata. Si supusa rigorilor  Codului Penal, acolo unde este cazul. Apoi, de-abia, urmeaza lustratia, ca sanc­tiune administrativa, si oprobriul mo­ral, ca sanctiune aplicata de opinia publica, dar si de propria constiinta, in cazul celor care se caiesc deschis.