Scuzați! Nu sunt ofițer, sunt doar un jurnalist!

„Jurnalistului îi este interzis să fie informator sau ofiţer acoperit al unui serviciu secret“ (Codul Deontologic Unificat al COM)

Declarațiile Elenei Udrea despre generalul Col­dea, interimar la cârma SRI, aduc din nou în dis­cuția publică dimensiunea influenței ser­vi­ciilor de informații în România. Racolările din mass-media, recunoscute de fostul director SRI, George Ma­ior, le par oficialilor legitime, compatibile și global valabile. Întrebat la B1 TV cum stă SRI cu ofițerii acoperiți în presă, Ma­ior declara senin: „– Cum stau toate statele de­mo­cra­ti­ce europene... – Îi vom afla vreodată?... – Asta e ideea, că nu. De aia e vorba de ofi­țeri acoperiți și de secrete de stat“.

Cazul jurnalistului Robert Turcescu, au­to­de­nun­țat în septembrie trecut ca „ofițer aco­pe­rit al armatei“, a fisurat suprafața polișată a re­lației dintre serviciile de informații și presă. Zilele acestea ies la rampă cu amintiri și con­fesiuni târzii jurnaliști care susțin că au fost la un pas de racolare. Radu Moraru po­ves­teș­te pe site-ul televiziunii Nașul TV cum era să ajungă general și doctor în ceva prin 2010, invitat la Marriott, la un prânz cu gen. Gabriel Oprea și șeful SRI, George Maior: „Sunt primit cu onoruri, primesc o sabie, un binoclu și în­că ceva, nu-mi mai amintesc. Sunt lăudat pen­tru «faptele mele de vitejie» și mi se propune să devin colonel. Cu o față serioasă le zic: «Păi, la cât m-ați lăudat, numai co­lo­nel?!». În câteva clipe aveam deja desenat traseul de ge­neral, cu trecere prin Colegiul Național de Apărare și doc­to­rat servit! În numai 6 luni! Oamenii erau foarte serioși, iar eu am luat-o ca pe o glu­mă: «Băi, relaxați-vă, am glumit. Mă simt bine ca civil, îmi servesc oricum patria și cetățenii și cred că e bine să mai rămână și ziariști civili, că prea i-ați luat pe toți». Nu le-a plăcut gluma, iar eu am ră­mas cu un gust amar“.

Deși nu sunt clare motivele pentru care direc­to­­r­ul SRI și-a prezentat demisia în ianuarie, e greu de imaginat că are legătură cu so­li­ci­ta­rea demisiei sale „firească și necesară“ fă­cu­tă de nouă organizații civice, la inițiativa APADOR-CH, pentru declarațiile lejere de la B1 TV: „solicităm public parlamentului să in­tro­ducă în legile si­gu­ranței naționale o in­ter­dic­ție expresă a re­cru­tării de colaboratori sau agenți din cadrul pre­sei de către serviciile de inf­ormații. În acest fel opiniile și ideile trans­mise de presă vor reflecta doar convingerile ziariștilor, și nu ordinele pri­m­ite de unii dintre aceștia de la serviciile de in­formații“. Atât cât pricepem din misiunea ins­tituțiilor numite „ser­vicii“, nu reiese ce anume justifică raco­la­rea de jurnaliști în serviciile de informații in­ter­ne sau ale armatei, de exemplu. Ofițerul unui serviciu secret și jurnalistul au treburi di­ferite până la divergență. Jurnalistul, aflat în sluj­ba publicului, adună informații pen­tru aces­ta, dezvăluie nereguli, face inves­ti­ga­ție pen­tru public, veghează democrația prin da­­rea în vi­leag a celor ascunse. Libertatea pre­­sei îi per­mite să spună, să expună. Ofițerul stă sub re­gulament. El trebuie să tacă. Ju­rn­a­lis­tul-ofițer acoperit trebuie să tacă. Sau să spună ce i se ordonă. Mai este, atunci, jurnalist?

Iată de ce Codul Deontologic Unificat adoptat de Convenția Organizațiilor de Media în 2009 prevede explicit la art 3.3: „Jurnalistului îi es­te interzis să fie informator sau ofiţer aco­pe­rit al unui serviciu secret“. Germania a inclus o interdicție asemănătoare în Codul Presei, du­pă scandalul jurnalistului-agent BND, Wil­helm Dietl. Iar Parlamentul European s-a mo­bilizat în jurul Raportului Weber, Standarde de transparență și pluralism media la nivel UE, cu un amendament la cererea Active­Watch-România, care solicită statelor mem­bre UE „să adopte legislație cu privire la pre­ve­nirea infiltrării redacțiilor de știri prin in­termediul unor agenți de informații, dat fiind faptul că aceste practici pun în mare pericol libertatea de exprimare, permit su­pr­ave­ghe­rea redacțiilor de știri, generează un climat de neîncredere, împiedică strângerea de in­for­mații, amenință confidențialitatea surselor și, în cele din urmă, încearcă să informeze ero­nat și să manipuleze publicul, precum și să discrediteze mass-media“.

Pe fondul ordonanței de urgență date înainte de alegerile prezidențiale, prin care Victor Pon­ta (își) lua măsuri speciale ca ofițerii acoperiți să nu poată fi cunoscuți, ce poate face so­cie­tatea civilă altceva decât să ceară ca ser­vi­cii­le secrete să își retragă agenții din redacții? Ce­ea ce au făcut mai multe organizații în 2014, iar recent președintele TVR. Relatarea lui Ra­du Moraru, în măsura în care este exactă și sin­ceră, arată potențialele privilegii oferite jur­naliștilor care se lasă ademeniți. Fiindcă, în­tot­deauna, sunt două părți într-un proces de ra­colare: jurnalistul slab de înger și serviciile ca­re îl ofertează. Nu e doar o chestiune morală și de caracter, ci și una de responsabilitate. De ambele părți.