Facebook: "marea trăncăneală digitală"

Între două reprize de bulion și o rapidă clămpănire pe Facebook, mi-am amintit că am așezat printre cărțile etichetate cu „neapărat de citit“ volumul lui Teodor Baconschi, Facebook. Fabrica de narcisism, apărută anul acesta la Editura Humanitas. N-am putut să mă despart de el până la capăt.

Printre numeroasele lucrări academice în­țe­sate de statistici, cifre exorbitante și de­mons­trații triumfale despre binefacerile tehnologiei, despre bucuriile oferite de New Media și des­pre viitorul fericit al omenirii în New Era, cartea Facebook. Fabrica de narcisism a lui Te­odor Baconschi este o ple­doa­rie pentru reumanizarea lumii noastre, prin credință și de­cență. Îndelungatul exercițiu cultural al eseistului spe­cia­lizat în antropologie reli­gi­oa­să, cât și experiența sa dip­lo­matică au transformat subi­ectul noilor tehnologii și al fenomenului Fa­ce­book într-un pretext de reflecție asupra stra­niei și imprevizibilei deveniri a societății infor­maționale. Cultul prezentului, conectarea ne­obosită, autopromovarea și exhibiționismele afe­rente, „trăncănela digitală“ și transferul on­line al emoțiilor, autentice sau înscenate, schimbă ceva fundamental în existența so­cială: „confuzia dintre informație, opinie și en­tertainment, rafinarea tehnicilor de ma­ni­pu­lare, banalizarea știrilor prin accesibilitatea lor instantanee și nelimitată, dar mai ales do­borârea culturii înalte în numele «de­mo­cra­ției» sunt tot atâția factori care aplatizează gândirea, destituie idealurile în care părinții noștri aveau încredere și duc la un pesimism so­cial măsurat prin apatie civică, me­dio­cri­tate și haos valoric“. Deși pu­se mai degrabă în contul relei așezări a societății ro­mânești în marșul ei spre de­mocrație, consecințele enu­me­rate sunt întristător de va­labile și pen­tru țări mai avan­sate.

Identificat cu un drog ușor, în măsura în care „deturnează atenția, transformă sen­za­ții­le, modifică percepțiile, con­fundă halucinațiile cu împlinirea dorințelor, proiectează eul într-o lume alternativă, scu­tită de interdicții și du­reri“, virtualul îi apare eseistului ca o ame­nințare serioasă, cu ur­mări necunoscute: „Am presentimentul că era ecranelor tactile și a terminalelor inte­ligente schimbă radical nu doar modul nostru de informare curentă, ci însăși sintaxa noas­tră mentală“. Alerte si­mi­lare lansa în urmă cu două decenii Giovanni Sartori în Homo vi­dens. Imbecilizarea prin te­leviziune și post-gândirea, arătând că te­le­vi­ziunea sărăcește ra­dical aparatul cognitiv al lui homo sapiens, fiindcă preponderența ima­ginii în actul cu­noaș­terii compromite for­ma­rea gândirii ab­stracte. Sartori se referea po­le­mic și la falsa educare prin televiziune creând un homo in­si­piens, incult și ignorant, precum și la riscurile politicii emoționale, la video­li­derul ales de o mulțime prost alimentată cu in­formație și ma­nipulabilă. Deși criticat pen­tru a fi „apo­ca­lip­tic“, Sartori a prevăzut fe­no­mene amplificate mai târziu prin dominația In­ternetului.

Teodor Baconschi refuză să fie apocaliptic în car­tea sa despre lumea virtuală, dar sem­na­lează destule îngrijorări. Ce se va întâmpla cu educația confruntată cu scăderea capacității de concentrare a tinerilor și împinsă spre su­perficialitate, cum se va gestiona în viitor me­moria colectivă, dar și cea culturală, adunată în cărți și arhive, stocabilă digital, slăbită în autoritate în contextul dezmățului informa­țio­nal, ce-i de făcut pentru a aduce cetățeanul vir­tual, numit și netizen, cu picioarele pe pă­mânt, la o mai bună conștiință civică și, până la urmă, încotro ne grăbim – sunt câteva din­tre întrebările pe care scriitorul le pune, an­a­lizând cu atenție și stil fiecare fațetă a fen­o­menului.

După un scurt și amar excurs în politica reală, care îi va fi facilitat cunoașterea din interior a pestriței lumi politice românești, Baconschi nu are sfieli să descrie falsa noastră sin­cro­ni­zare cu progresul lumii, sincronizare doar teh­nologică, nu și culturală, portretizând tipul uman care domină azi scena socială și po­li­tică, adică „arivistul semiurbanizat, necioplit și agresiv, din pricina complexului său de in­ferioritate. E Omul Nou, în toată desfășurarea sa mitocănească, stimulat de libertăți pentru care nu s-a luptat, hoț de diplome, de poziții ne­muncite, de faimă nemeritată, de putere cu care nu știe ce să facă. Acestui tip uman par­venit, obținut printr-o continuă con­tra­se­lecție, îi surâde tehnologia, la care occi­den­talii au ajuns după sute de ani de muncă spe­cializată, creativitate și disciplină co­mu­ni­ta­ră“. Accesul facil la tehnologie în partea asta a lumii (fiindcă în alte părți accesul e prohibit, pro­ducându-se „fractura digitală“ a civilizției globale) hrănește iluzii și fantasme, poate te­rapeutice pentru angoasele omului modern, dar nu-i schimbă limitele biologice, condiția de muritor. Sentențios, dar cu o argumentație convingătoare, eseistul conchide că „su­pra­vie­țuirea pe Facebook este o fata morgana“. Salvarea vine din noul umanism al auto­li­mi­tă­rii, din reasimilarea trecutului, din împăcarea cu natura și cu Dumnezeu.