De același autor
Prognoza meteo nu mai este de multă vreme la televiziune un gen informativ scurt, clar și înfipt, constând în anunțarea obiectivă a unor fenomene meteorologice și a temperaturilor.
Sunt aproape 20 de ani de când PRO TV lansa o emisiune nonconformistă, pe muchia divertismentului, în care Gianina Corondan se răsfăța prezentând strident vremea. Prima apariție de acest fel de la noi contrasta cu maniera protocolară, încheiată la nasturi, în care știrile meteo fuseseră abordate la televiziunea publică. De atunci, toate televiziunile, fără excepție, s-au descătușat și au trecut la atac, folosind pretextul prognozelor pentru a-și spori audiența. Cu mesaj și recuzită schimbate, anunțul meteorologic s-a transferat în divertisment, păstrând totuși ceva informație pentru a-i justifica existența în grilă. Curat infotainment!
Deși este, de regulă, o emisiune scurtă, apendice la programele de știri sau la pachetele matinale, prezentarea vremii se bucură de toată atenția din partea producătorului. Alegerea prezentatorilor se face după aceeași grilă cu cea a emisiunilor cu vedete: fete frumoase, picioare lungi, profil agreabil sau băieți tineri cu alură sportivă. Internetul spune că Meteo este cea mai populară emisiune în Mexic, de când a poposit aici o foarte sexy prezentatoare, cu voce explozivă și poponeț impetuos, dublând audiența emisiunii. Bătălia pentru audiență trece și prin știri, așadar prezentarea vremii probabile rămâne un pretext excelent. Oricât ar fi de pragmatică nevoia oamenilor de a afla cum e vremea pentru a-și adapta activitățile, îmbrăcămintea, călătoriile etc., felul cum se împachetează aceste informații - altminteri ușor de accesat pe Internet de pe site-uri specializate ca accuweather.com, vremea.net, meteo.ro sau, și mai sigur, inmh.ro - contează în epoca presei emoționale, a senzaționalismului declarat.
S-a schimbat și decorul, care a devenit, de când cu tehnicile digitale, interactiv, cu hărți fabuloase arătând ciclonul și anticiclonul, norul sau curentul direct din satelit. Prezentatorii ating, ca niște magicieni, harta, punându-i telespectatorului pe tavă informații complexe și spectaculoase, de neimaginat acum două decenii. Animații, efecte speciale, grafice, toate sunt antrenate pentru a ține atenția și audiența. Mai mult, Digi 24 vine cu imagini în timp real din orașele patriei, cu temperaturile și precipitațiile aferente, asistat de Google Earth și alte minuni ale noilor tehnologii. Decorul ca decorul, dar și costumația contează. PRO TV, care a dat cândva tonul, se deosebește și azi de alte televiziuni, îmbrăcând un actor, pe Florin Busuioc-Busu, în haine fistichii și punându-l în dialog amical cu prezentatorii știrilor matinale. Pentru a-i spori popularitatea, prezentatorului i s-a distribuit un rol, între filosof și măscărici, care lansează ghicitori și probleme de perspicacitate fără legătură cu starea vremii. De altfel, tot PRO TV a experimentat transformarea unui băiat de la Meteo, altminteri destul de șters, în mire-vedetă, cu nuntă transmisă live și divorț în mai multe episoade. Excepție de la aceste formate face Săptămâna de vreme de la Realitatea TV, cu un pronunțat caracter info-educativ, o excepție în peisajul televizual.
Nimic nu se economisește când e vorba de provocarea emoțiilor. S-a renunțat la termenii prea tehnici, preferându-se descrieri expresive. Textul prognozelor este când complice, când apocaliptic, cu exaltări și lacrimi. „Avem vești proaste, avertizare de cod galben, portocaliu, roșu“, „temperaturi incendiare“, „cea mai friguroasă iarnă din ultima sută de ani“, „fenomene extreme“, „caniculă fără precedent“ etc., așa sună Apocalipsa zilnică, interpretată ca în filme. Chiar dacă potopul se dovedește a fi, în realitate, o banală ploaie, atenția telespectatorului este mobilizată. Într-o cercetare publicată acum câțiva ani făcută de ActiveWatch cu titlul Un om a mușcat o știre, sunt analizate formatele, durata, formulările, tehnica de captare a audienței în știri, incluzând și felul cum s-au prezentat ninsorile unei zile de iarnă: „Vampirismul emoţional pare să devină o practică tot mai întâlnită în televiziunea contemporană. Jurnalul de ştiri nu mai este doar un produs informativ, ci o adevarată incursiune în universul psiho-afectiv al tuturor actorilor implicaţi (prezentatorii, corespondenţii, personajele ştirii, dar şi telespectatorii). În încercarea de a da consistenţă actului jurnalistic, buletinul de ştiri nu se mai adresează unor telespectatori anonimi, ci unor martori. Se construieşte o buclă atemporală şi aspaţială în care contează doar sentimentele de moment pe care ştirile le pot stârni. Practic, telespectatorul-martor nu mai trebuie să evalueze sau să ia decizii. Trebuie doar să simtă“, este concluzia studiului.
