Academia versus Cărtărescu

Presa din România a primit săptămâna trecută un subiect incitant de la Academia Română: respingerea la diferență de un vot a candidaturii scriitorului Mircea Cărtărescu. Ca niciodată, presa, de regulă divizată, a fost de aceeași parte, considerând că un scriitor atât de premiat și de tradus în toată lumea și-ar fi găsit locul în rândurile academicienilor. A fost o bună ocazie de a informa publicul că operele sale pot fi citite în limbile franceză, engleză, norvegiană, germană, spaniolă, portugheză, sârbă, maghiară, slovenă, rusă, turcă, japoneză, slovacă, bulgară, olandeză ș.a. pe diverse meridiane. Pentru literatura sa, dacă amintim doar de trilogia Orbitor, Solenoid, Travesti sau Melancolia, Cărtărescu a primit premii europene și internaționale prestigioase, care au adus lumii literare românești o imensă reputație: Premiul Thomas Mann, Premiul de Stat al Austriei, Premiul Formentor, Premiul internațional de literatură al orașului Berlin, Premiul orașului Leipzig pentru înțelegere europeană, Premiul Dublin Literary Award 2024, Premiul FIL Mexic, Premio Formentor de las Letras, Premiul Spycher - Literaturpreis Leuk în Elveția, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Novi Sad și altele. Scriitorul a fost nominalizat de mai multe ori la Premiul Nobel pentru Literatură.

Dar subiectul nu s-a rezumat la un șir de laudatio binemeritat, ci și la modul bizar în care Academia Română a respins candidatura. Motivația șubredă a dezvăluit o dată în plus că Academia este astăzi o instituție pestriță, pentru care opera, valoarea, ținuta morală sunt criterii secundare. Sau, cum s-a exprimat Vasile Bănescu la o televiziune, „un spațiu îmbâcsit de ultranaţionalism postceauşist”. Acum două luni, Academia premia un fost informator al Securității, pe Alex Mihai Stoenescu, căruia instituția a fost silită să îi retragă diploma la presiunea societății civile. Persistă suspiciunea că în conducerea la vârf a Academiei Române ar sta netulburați alți foști informatori. În 2016, în aula Filialei din Timișoara, Aurel Rogojan, fostul șef de cabinet al șefului Securității, Iulian Vlad, își lansa o carte. Filiala din orașul Revoluției a devenit un cuib al foștilor absolvenți ai Academiei Ștefan Gheorghiu, care se premiază între ei și se publică la editura filialei.

Vocile publice care au denunțat manevra de respingere a lui Cărtărescu, Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, Rodica Zafiu, Vladimir Tismăneanu, profesorii Facultății de Litere din Universitatea București și mulți alți intelectuali, au cerut ca votul să nu se lase manipulat „de ură, invidie, frustrări”. Pentru că asta s-a întâmplat: nonagenarul Nicolae Breban, vechi nomenclaturist al statului comunist și prietenul generalului Pleșiță, a decis diferența cu un vot negativ. A declarat pentru presă că scriitorul multipremiat este „produsul unei promovări disproporționate prin mijloace și interese extraliterare, care a adus reale prejudicii imaginii României în țară și în străinătate”. Criticul literar și diplomatul Vasile Popovici îi face lui Breban un portret vitriolant în volumul „Punctul sensibil”, portret care lămurește atitudinea plină de ranchiună a unui scriitor deja intrat în uitare, față de un scriitor în plină strălucire: „Nicolae Breban... se admiră cu nesaț, își aruncă peste timp priviri galeșe, se adoră din unghiuri imperiale, se apreciază suprem prin comparație cu contemporanii, niște aborigeni, nu se încurcă niciodată în considerente morale. E un supraom... Fiindcă geniul său a izbucnit târziu, lui Breban îi sunt insuportabile talentele timpurii”.

Printre contestatarii lui Cărtărescu, mass-media l-a mai descoperit și pe Valeriu Matei, un scriitor moldovean cu studii la Moscova, azi directorul Editurii Academiei, care colportează o poveste falsă despre un așa-zis plagiat al lui Mircea Cărtărescu. Sunt însă demne de respect cele 73 de voturi, fie și insuficiente, pentru admiterea lui Mircea Cărtărescu ca membru corespondent al Academiei. Procedurile instituției din art.12 permit manevre ca aceasta, votul din plen fiind calificat de Vladimir Tismăneanu ca „o radiografie a stării morale și intelectuale din România. Este o «stare» în sens de statut, inert, întârziat, rezidual, revolut. Respingându-l pe Mircea Cărtărescu, cei care au operat această ignominie au respins însăși ideea modernității ca spațiu deschis”.

Tot jurnaliștii au pus pe tapet cheltuielile majore ale statului cu instituția Academiei: peste 97 de milioane de euro buget pe anul 2024, suplimentat cu peste cinci milioane de euro din fondul de rezervă al Guvernului. Pe anul în curs, bugetul crește cu 25%.