De același autor
Disputa provocată de Newsweek România prin anunțul boicotului politicienilor din opoziție care frecventează Antena 3 nu poate fi tranșată dintr-o tăietură. Discuția este delicată fiindcă se referă atât la rostul presei în societate, cât și la relația dintre jurnaliști și politicieni. Exprimarea nefericită a președintelui USR, Dan Barna, cum că „presa, fie că-i de o parte, fie că-i de alta, fie că-i la mijloc sau la o extremă, de stânga sau dreapta, este un instrument de a vorbi cu oamenii, nu un scop în sine“ trădează aceeași miopie de care dau dovadă în general politicienii noștri când vorbesc despre misiunea mass-media ca instrument politic de folosit în lupta cu adversarii, în campanie etc. Antena 3, RTV sau Evenimentul zilei, cât și numeroase companii media locale ilustrează perfect instrumentalizarea presei, acestea fiind pe față în slujba partidelor cu care proprietarii lor au relații de afaceri, politice sau de rudenie, sau când tocmai politicienii locali sunt și proprietari. Nu uităm că Dan Voiculescu a semnat în 2009 un protocol politic cu PSD, incluzând Trustul Intact la „prestări servicii“. Și dacă am admite că sensul pe care Dan Barna a vrut să îl exprime ar fi că presa este un intermediar, un mediator al comunicării, așa cum definesc teoreticienii de stânga rolul mass-media, nici atunci îngăduința cu care amestecă lucrurile acceptând că presa e „de o parte sau alta“ nu e deloc îmbucurătoare. Dar nici neașteptată, fiindcă politicienii români nu s-au obosit să se informeze despre cum funcționează mass-media, ce standarde respectă jurnaliștii, cum arată această profesie (nu scop, ci profesie!) atât de importantă pentru democrație. S-a văzut de fiecare dată când parlamentarii s-au apucat să propună regulamente sau legi referitoare la mass-media, care mai de care mai aberante: legea știrilor pozitive, un CNA lărgit pentru publicații tipărite și online, sancțiuni speciale pentru jurnaliști etc. De ce a devenit subiect și vulnerabilitate pentru un politician al opoziției să frecventeze Antena 3 sau RTV? Sunt perfect de acord cu analiza de pe Facebook a lui Cătălin Teniță-Zelist Monitor: „Audiența A3 este de circa 600.000 oameni. Dar câți pot fi convertiți de la pesedism la userism? Eu zic că maximum 10%. Dar hai să zicem de dragul demonstrației că ar fi un sfert. 150.000 oameni. Merita să joci jocul ăsta? Riscul este să pierzi poate mai mult de 10% din bazinul tău. Ceea ce ar însemna vreo 300.000. Acum Antena 3 sunt disperați. Știu că riscă să devină irelevanți. Dar dacă opoziția trece des pe acolo or să devină iar credibili și relevanți. Kingmakers. Asta vrem?... În plus, eu cred în principii. Principiile sunt chestiile alea pe care ți le asumi chiar dacă un calcul de oportunitate poate arăta că e mai convenabil să uiți de ele.“
Existența unui post ca Antena 3, pe care politologul Vladimir Tismăneanu îl califica drept „un nesecat rezervor al urii, nu o stație de televiziune. Scopul acestei oficine a securistului Felix nu este să informeze, ci să dezinformeze“, reprezintă și o slăbiciune a breslei care nu a reușit să își facă curat în ogradă. Autoreglementarea, la care au lucrat mai multe organizații media grupate în COM și coordonate de Centrul pentru Jurnalism Independent acum zece ani, a eșuat. În 2014, când deșănțarea, batjocura, insulta, minciuna, dezinformarea au depășit orice măsură, peste 600 de jurnaliști au semnat un protest pentru a respinge confuzia creată în spațiul public că toți jurnaliștii sunt la fel de vinovați de degradarea profesiei: „Spunem răspicat că responsabili de cele mai grave derapaje sunt câțiva jurnaliști de la Trustul Intact, în special de la Antena 3. Injuriile, montajele denigratoare, intruziunea în viața privată, violența de limbaj, trivialitatea și falsificarea cu premeditare a adevărului sunt practici incalificabile. Considerăm că ele decredibilizează întreaga breaslă și trebuie să înceteze“. N-au încetat, iar complicitatea CNA a stimulat perpetuarea acestor practici degradante. Inițiativa Newsweek de a boicota opoziția pentru cauționarea unui post de televiziune abject este discutabilă doar fiindcă presupune o relație inadecvată între presă și politicieni. Nu boicotul e soluția, ci sancțiunea neîntârziată a derapajelor morale de care mediul politic e plin. Chiar dacă efectul întârzie.
