Bloggerii din pușcărie, o modă românească?

Brindusa Armanca 24.02.2015

De același autor

În România, unii condamnați „de lux“ devin virtual mai prezenți în dezbaterea publică decât au fost înainte. Justiția îi bagă la pușcărie, însă mass-media le pune pe piață blogurile și postările pe Facebook, multiplicându-le mesajele.

 

Televiziunea, presa online și cea tipărită sunt saturate de imagini cu celebrități în cătușe: parlamentari, miniștri, oameni de afaceri, vedete media, magistrați, șefi din administrația publică lo­ca­lă, polițiști, precum și ma­fioții notorii sunt vânați de jurnaliști la orice oră din zi sau din noapte. În ultimii ani, agenda presei din Ro­mânia pare a fi stabilită de DNA, DIICOT, instanțele de judecată și penitenciare, ins­tituții la poarta cărora se masează mai toată su­flarea reportericească. Nu­mai în 2014 au fost trimise la instanțe pes­te 900 de dosare de corupție. Interesul es­te justificat, fiindcă cercetarea corupților „cu gulere albe“ acoperă principiul di­rector al jurnalismului, interesul public. Iar accelerarea măsurilor anticorupție este semnul mult așteptat al consolidării jus­ti­ției. Nu doar interesul public îi îndeamnă pe jurnaliști cu microfoanele după in­culpați, răcnind în goană câte o întrebare fără rost, ci și doza de senzaționalism a su­biectului. Cum să nu livreze știri și ima­gini atât de șocante, cu demnitari și mi­lionari, atotputernici până ieri, purtați în cătușe sub escortă? Adrian Năstase, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, George Be­cali și alți boși ai fotbalului, George Co­pos, Viorel Hrebenciuc, Relu Fenechiu, Mi­ron Mitrea, Zsolt Nagy, Tudor Chiuariu, fratele președintelui, Mircea Băsescu, și mulți alții, iar mai recent reținuții Adriean Videanu, Alina Bica, Elena Udrea, Adrian Sârbu, cumnatul premierului, Iulian Her­țanu etc. sunt prezentați prin ochi me­dia­tic. Era de așteptat ca, odată băgați în arest sau, după pedepsele cu executare, în pușcărie, celebritățile să dispară o vreme din viața publică, așa cum hoțul de bu­zu­nare sau violatorul dispar din comunitatea pe care au afectat-o. România este spe­cia­lă și aici: unii condamnați „de lux“ devin virtual mai prezenți în dezbaterea publică decât au fost înainte. Justiția îi bagă la puș­cărie, însă mass-media le pune pe piață blo­gurile și postările pe Facebook, mul­ti­plicându-le mesajele. Iată o formă a li­ber­tății de exprimare care merită analizată.

 

Cum e la alții

 

În SUA, unde se află încarcerați peste 2,2 milioane de condamnați în închisorile federale, regulamentele interzic blogul și pos­tările pe rețelele sociale. Deținuții pot coresponda prin poștă, au acces limitat și controlat la telefon sau la e-mail, pot pri­mi vizite, dar nu pot naviga pe Internet, nu pot avea site-uri, conturi pe rețelele de socializare sau blog. Motivația este în­țe­leasă și respectată de cei din sistem: pre­va­lează siguranța comunității și igiena ei mo­rală. Cei aflați în detenție pierd privilegiile libertății și, pe de altă parte, sunt îm­pie­di­cați să abuzeze de dreptul la comunicare, să comită noi infracțiuni. Cele mai severe pe­depse pentru încălcarea interdicțiilor amintite au fost aplicate în pușcăriile din South Carolina, notează CNN, unde s-au dat 432 sancțiuni disciplinare, în ultimii trei ani, de la carceră la izolare, in­ter­zi­ce­rea vizitelor, telefoanelor etc. Conducerea executivă a Facebook a fost avertizată oficial să nu sprijine utilizarea ilegală a rețelei: „A accesa FB din în­chisoare nu violează re­gulile noastre, dar a per­mite unei persoane să ac­ceseze contul altei per­soa­ne, asta este o încălcare“, a comunicat purtătorul de cuvânt al companiei, po­trivit Newsweek.

 

Cu excepția unor locuri de detenție din ță­rile scan­di­nave, nici în Europa nu se ad­mite accesul la Internet al pușcăriașilor. Prin­cipiul este același: izolarea de so­cie­tate face parte din penitență. Celebrul fot­balist Uli Hoeness, preşedintele clubului Ba­­yern München, a fost condamnat în 2014 la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală. „În închisoare nu există niciun fel de bo­nu­suri pentru celebritate“, a declarat di­rec­torul Uniunii Centrelor de Detenţie din Ger­mania, deci fotbalistul va comunica doar cât permite regulamentul, în niciun caz pe FB,Twitter sau blog. Riscând sanc­țiuni aspre, un încarcerat la Camp Hill în Marea Britanie a postat pe Facebook fo­tografii din celulă, plângându-se că „wire­less-ul lasă mult de dorit“. Conducerea închisorii a comunicat public că e interzis și a presupus că deținutul a folosit ilegal un telefon mobil. Nici în Franța cei trimiși „la răcoare“ nu zburdă pe Internet, însă restricțiile sunt mai laxe la arestarea pre­ven­tivă. Reținut într-o închisoare din Fran­ța sub acuzația de trafic de droguri, Colin, soțul Mariei Marinescu, a postat pe FB un mesaj de solidaritate cu victimele ata­cului terorist de la revista Charlie Heb­do. Ungaria nu permite bloguri sau con­turi pe FB în sistemul penitenciar. De­ți­nuții pot scrie cărți pentru a-și reduce pe­deapsa, dar ele se pot publica numai după ieșirea din închisoare.

 

În România, libertate cât netul

 

Dornică de europenizare, de aliniere cu „stan­dardele“, România a modificat legea penitenciarelor în 2013. Legea 254 privind exe­cutarea pedepselor privative de li­ber­tate vine cu drepturi de comunicare în plus. Se adaugă condiționat dreptul la co­municare online, dreptului la cores­pon­den­ță, la redactarea de cărți și lucrări ști­ințifice, la convorbiri telefonice și vizite etc. Deocamdată, legea nouă e inactivă din cauza întârzierii normelor de aplicare. Legea actuală exclude comunicarea în me­diile virtuale, iar convorbirile telefonice sunt limitate la minutaj. Cum se explică atunci abundența de mesaje pe blog, pe site-uri și pe Facebook, reacțiile aproape instantanee ale celebrităților la orice eve­niment politic? Șefii Administrației Na­țio­nale a Penitenciarelor au dat explicații, iar bloggerii carcerali spun că folosesc mij­locitori regulamentari: familia, avocații, că­rora le transmit textele la telefon sau în scrisori. Moda a lansat-o Adrian Năstase, su­ficient de vanitos, ca fost premier cu mari puteri și averi, ca să nu admită că vocea sa nu mai contează într-o societate pusă pe eliminat corupții. A început să co­menteze, să dea sfaturi și directive, pe ca­re presa, mânată inițial de o curiozitate in­fantilă, le-a preluat. Mai apoi, au­to­vic­timizarea a intrat într-o strategie me­diatico-politică convenabilă partidului său. Fenomenul s-a extins și a prins, com­pro­mițând în parte ideea privării de li­ber­tate. „Cătuşele nu mai semnifică pe­ni­tenţa, ci gloria persecutatului. Este po­si­bil ca un om care a jucat tot timpul car­tea imaginii (politica democratică se fa­ce la televizor) să mizeze în ultima clipă tot pe imagine şi pe forţa ei de ilu­zio­na­re... Condamnaţii pentru fapte de co­rup­ţie se bucură de un regim de detenţie ex­trem de indulgent, au acces la Internet, lansează petiţii, ţin bloguri, pe scurt, participă la dezbaterea publică şi, odată ce au reuşit să se elibereze, sunt invitaţi la solemnităţi publice ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ideea recuperării şi re­inserţiei sociale funcţionează pervers, căci conservă prestigiile neatinse”, cons­tată Horațiu Pepine într-un excelent co­mentariu pentru Deutsche Welle.

 

Presa, deținuții de lux și spectacolul carceral

 

Depășirea interdicțiilor nu este apanajul deținuților de lux. Din Penitenciarul Ga­lați s-a transmis un clip video difuzat de Pro TV și Vox TV, Becali a fost filmat clan­destin cu telefonul, iar pe interlopul Ser­giu Băhăian l-au prins cu două telefoane, ambele conectate la Internet. Traficul din ins­tituțiile penitenței este cronic, iar te­le­foanele și cartelele sunt o marfă per­ma­nentă pe piața șpăgilor din interior. Co­man­danții spun că nu pot face față și au cerut sisteme de bruiaj. Când Jonathan Sche­ele, șeful delegației Comisiei Euro­pe­ne la București, spunea în 2004 că „Ro­mâ­nia este o țară pe care, cu cât o cunoști mai bine, cu atât o înțelegi mai puțin“, ne-am șifonat. Dar avea dreptate, chiar da­că în 2014 declara pentru Dilema Veche că acum România este „o țară mai bu­nă“.

 

Mogulii de presă aflați după gratii au știut să folosească avantajul notorietății pentru a se răfui cu adversarii rămași „afară“. Cel mai toxic dintre toți, Dan Voiculescu, a ales să vitupereze împotriva președintelui Bă­sescu, a procurorilor, judecătorilor, sem­nalul fiind de îndată preluat de An­tena 3 în ședințe de înfierare televizată. „Anul 2015 va fi anul în care Băsescu, Udrea, Macovei, Emilian Eva, Camelia Bog­dan, Daniel Constantin vor fi judecați de Dumnezeu, dar și de justiție. Același lu­cru se va întâmpla și cu acoliții lor (So­rin Oancea, Mihai Craiu, Dan An­dro­nic)“, cam așa sună blestemele sale re­cen­te. Sorin Ovidiu Vântu a pornit pe blog un serial zguduitor despre lumea politică ro­mânească, definită ca „o gașcă de der­bedei“. Cu texte patetico-emfatice, co­rup­ții zilei, care altădată învârteau milioanele și hotărau soarta țării, apelează la emoția publică, încercând să convingă că sunt vic­time politice. „În lupta titanică pe care o dau pentru a rămâne contemporan cu mi­ne însumi, am decis să comunic cu ai mei prin intermediul blogului. Poate că din greșelile, din reușitele, din ex­pe­ri­en­țele mele vor învăța și alții“, explică sen­tențios SOV. Relu Fenechiu ridică în slăvi reușita lui Klaus Iohannis la prezidențiale: „Am votat cu speranţa că vom avea un preş­edinte care să ne garanteze o justiţie dreaptă. Degeaba avem justiţie in­de­pen­dentă, dacă nu e dreaptă“. Elena Udrea motivează prezența sa zilnică în spațiul virtual ca replică la „tocarea“ ei în presă, fi­indcă „acest asalt asupra mea are ca re­zultat creşterea presiunii asupra ma­gis­tra­ţilor şi impunerea unei imagini pu­bli­ce de vinovăţie, care apoi se transformă în argumente pentru acuzatori. De ace­ea, înţeleg să mă apăr comunicând activ, pentru a se auzi şi varianta apărării“, iar Adrian Sârbu transmite printr-un co­mu­nicat varianta sa: „Cazul Mediafax – Adri­an Sârbu, fabricat la comanda lui Pon­taghiţă şi a camarilei lor, are drept scop distrugerea Mediafax, Gândul, Ziarul Financiar, instituţii media pe care le-am construit în ultimii 25 de ani şi pe care le-am menţinut independente politic“.

 

Sătul de „zornăitul de cătușe“ din mass-media, noul președinte cere să nu li se mai dea jurnaliștilor fotocopii ale do­sa­relor. Asta visa și deputatul Mihail Boldea, pușcăriabil și inițiator al unei legi ori­gi­nale prin care jurnaliștii să poată fi con­dam­nați la închisoare între șase luni și trei ani, dacă publică date din dosarele pe­nale înainte de sentința definitivă. Abe­rația n-a trecut de vot, dar asta nu în­seamnă că mass-media se pot erija într-o justiție paralelă. Dependentă de spectacol, televiziunea încalcă frecvent etica și re­gle­mentările audiovizuale, care prevăd echi­li­bru, dreptul persoanelor la imagine și dem­nitate proprie, susținerea probată re­zo­nabil a acuzațiilor. Când încă mai func­ționa, CNA a amendat în 2010 Antena 3 și Realitatea TV pentru felul cum au re­latat arestarea lui Vântu. Campaniile imunde ale Antenelor împotriva justiției par accep­tabile azi majorității politizate a autorității de reglementare. Jurnaliștii vor continua să alerge după subiectele pe justiție, dar, cu puțin discernământ și cunoștințe ju­ri­dice, pot refuza să devină portavocea blog­gerilor de lux din pușcării sau să intre în jocul ocult al „dosarelor servite“.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22