De același autor
Insinuările lui Octavian Bot despre Herta Müller confirmă regresul spre trecut, întoarcerea la trista epocă a demolării valorilor.
Aflat în plină campanie electorală, Octavian Bot, un candidat USL, și-a găsit ca țintă o mare scriitoare originară din România, laureată a Premiului Nobel pentru literatură, pe Herta Müller. Aceasta afirma la începutul lui decembrie, într-un interviu pentru ziarul britanic The Guardian, că „Partidul Comunist [român] și-a luat o nouă față - sunt social-democrați acum. Țara se întoarce în trecut...“. Premoniție confirmată. Ce găsește să comenteze sus-numitul la B1 TV, cu perfidia care l-a perpetuat în funcții și mandate de parlamentar? Zice că o cunoaște personal din vremea studenției de la „cenaclu“, lucru puțin probabil caracterului restrâns al grupului de limbă germană Aktionsgruppe Banat, că era probabil recrutată de Securitate din moment ce i s-a permis să lucreze ca traducătoare într-o întreprindere și că, până la urmă, nici n-ar fi meritat Premiul Nobel. Exact discursul mincinos și denigrator al Securității, a cărei prezență Herta Müller nu încetează să o identifice azi în rândul mogulilor, miliardarilor de carton și al unor politicieni.
Din păcate, insuficient informat, moderatorul emisiunii de pe B1 n-a putut contracara afirmațiile nu doar neadevărate, dar și revoltător de nedrepte la adresa scriitoarei născute în Nițchidorf, care și-a închinat opera scrisă în germană, limba ei maternă, țării natale. Discursul despre batistă rostit la decernarea Premiului Nobel, implicit și o laudă a limbii române în care nu a scris, dar care i-a îmbogățit germana, include și episoadele umilitoare din cei doi ani de fabrică. Invitată în toamnă la Budapesta de Institutul Goethe, Herta Müller a povestit din nou că refuzul ei de a colabora cu Securitatea și de a plăti cotizația la sindicatul întreprinderii, din care nu făcea parte, i-a atras mai întâi evacuarea din birou („stăteam ore întregi pe trepte, în casa scării, ca să nu mă pună absentă nemotivat și să mă dea afară“, își amintește scriitoarea), apoi concedierea fără preaviz. A fost nevoită să facă pe educatoarea, apoi să dea ore de germană ca să poată trăi. „N-am vrut să fiu disidentă, e un cuvânt abstract, omul nu vrea să fie dușman al poporului, dar ei m-au categorisit așa și nu aveam ce să fac. Cel mai rău a fost că au răspândit despre mine că sunt informatoare... Mai târziu, când am emigrat în Germania, m-au interogat ca pe o spioană...“, a mărturisit scriitoarea publicului maghiar. A primit ani de-a rândul scrisori și telefoane de amenințare, prieteni ca Rolf Bossert s-au sinucis în mod suspect, s-a temut pentru viața ei, iar repulsia față de regimul condus de politruci aroganți, „umflați cu pompa“, cum scria într-o carte, care stimulau un oportunism detestabil, o simte și azi și îi recunoaște relicvele.
Adaug o experiență personală, pentru a elogia, împreună cu talentul ei, demnitatea de om a Hertei Müller: în anii ‘90 am recuperat dosarul de urmărire al lui William Totok, fost coleg cu Herta și cu mine la Filologia Universității din Timișoara și membru al Aktionsgruppe Banat. Willi Totok a făcut 9 luni de închisoare ca student, în 1975, pentru poezii considerate propagandă împotriva orânduirii socialiste. În dosar se găsesc declarațiile prietenilor săi, studenți, tineri scriitori. Dintre toate declarațiile, niciuna nu este atât de intransigentă și fără urmă de compromis cu anchetatorii ca aceea a Hertei Müller, care întoarce rechizitoriul împotriva celor care o interogau. „În decurs de-o săptămână, în biroul meu a venit de trei ori, dis-de-dimineaţă, un bărbat uriaş, ciolănos, cu ochi albaştri sclipitori - un colos de la Securitate. Prima oară m-a tratat cu insulte stând în picioare, şi-a plecat. A doua oară şi-a scos canadiana, agăţând-o de cheia dulapului, şi s-a aşezat... A treia oară când a venit, s-a aşezat, iar eu am rămas în picioare, căci îşi pusese servieta pe scaunul meu. N-am îndrăznit s-o iau de-acolo şi s-o pun pe jos. M-a insultat tratându-mă de proastă îngrămădită, de puturoasă... A-mpins vaza cu lalele până-n marginea mesei, în mijlocul mesei a trântit o foaie albă de hîrtie şi-un pix. A răcnit: Scrie!...“, își amintește scriitoarea. Așa arătau întâlnirile „prietenoase“ despre care vorbea candidatul Bot.
Nu mai contează dacă Octavian Bot a fost sau nu reales, în pofida eforturilor câtorva televiziuni, numărate pe degetele de la o mână, de a informa corect publicul despre biografia candidaților. Realitatea TV îl numise „părintele traseiștilor“ în emisiunea Dosar de candidat (una dintre cele mai necruțătoare și totodată utile alegătorilor vigilenți) pentru isprăvile de a fi trecut pe la șapte partide, de a fi scuipat sistematic acolo unde înainte a lins, pentru nerușinare. „Exagerează, în fond, era prietenă cu sistemul“, mai comenta „catindatul“ la semnalele Hertei Müller. Insinuările lui confirmă regresul spre trecut, întoarcerea la trista epocă a demolării valorilor.
P.S. În goana unui zapping de seară pe canalele ocupate cu alegerile, am văzut ce înseamnă angajarea sinceră, până la sacrificiu, a omului de presă în cauza politică: Dana Grecu, antenista capabilă să înfigă cuțitul în oricine n-ar fi fost de partea USL și a stăpânului Felix, avea ochii în lacrimi de fericire în dialog cu cinicul Dragnea, care anunța nu doar victoria, ci și exterminarea opoziției de orice fel. Donatorii sunt rugați să trimită batiste la Antena 3. //
