Fără mânie despre revistele culturale

Brindusa Armanca 09.02.2016

De același autor

După emoția stârnită de aplicarea Legii 136/2015, care stabilește cum se acordă revistelor culturale subvenția de stat, l-am întrebat pe MIRCEA MIHĂIEŞ, redactor-șef la Orizont și fost vicepreședinte ICR, cum stau în realitate lucrurile.

 

Trebuie subvenționate sau nu revistele cul­tu­rale?

Întrebarea e pieziș-stângistă. Cum să nu fie sub­venționate?! Am auzit-o până la sațietate când lucram la ICR. Și atunci, după ce ins­ti­tu­ția funcționase 15 ani, sub Buzura, fără ca vreun „vigilent“ să se întrebe ce se întâmpla în Aleea Alexandru, s-a pus brusc problema dacă nu cumva banii ar trebui redirecționați spre zonele de predilecție ale politicienilor ro­mâni: protecția socială, „investițiile fistichii“, ins­tituțiile militarizate etc. După plecarea echi­pei Patapievici, s-a revenit la atitudinea bi­ne­voitoare. Nimeni nu mai suferă că banii sunt „risipiți“, că se dau salarii pentru „sinecuri“ etc. Revistele culturale sunt subvenționate ab­solut peste tot în lume. Vreau să spun, în lu­mea civilizată. E drept că finanțările provin în cele mai multe dintre cazuri din surse private. Acest lucru e posibil deoarece, pe de o parte, în Occident chiar există „surse private“ le­gi­ti­me (acolo, lumea se îmbogățește mai rar prin potlogării) și, pe de alta, legislația încurajează cu generozitate acțiunile de mecenat. În Ro­mâ­nia, unde statul e atotputernic și unde, pa­ter­nalist, practică pe scară largă „sufocarea prin îmbrățișare“, e normal ca el să-și asume și astfel de îndatoriri, nu doar să spolieze ce­tă­țeanul.

 

Care e acum mecanismul juridic de fi­nan­ța­re?

Mecanisme - e cam mult spus. Mai degrabă, im­provizații. O categorie privește publicațiile locale sau județene. În cazul lor, finanțarea e asigurată de către primării sau consiliile ju­de­țene, așa cum e asigurată cea a teatrelor, fi­lar­monicilor, muzeelor, caselor memoriale etc. Revistele profesioniștilor n-au fost incluse, prac­tic, în niciun sistem de finanțare oficial. Abia începând cu vara lui 2015 există o lege de finanțare a revistelor culturale, Legea 136. Trebuie subliniate două aspecte. Primul: legea nu se referă în exclusivitate la revistele uniu­ni­lor de creație, ci și la revistele așa-zicând in­dependente. Al doilea: nu e vorba de o fi­nan­țare de sută la sută. Între 30% şi 40% din fonduri provin din alte surse: programe de finanțare locale, sponsorizări, vânzarea re­vis­telor etc.

 

Care este metabolismul revistelor culturale în era noilor tehnologii? În ce măsură și cum le influențează existența mediul online, rețelele sociale, Internetul?

Este dincolo de orice dubiu că mediul online a dinamizat și domeniul revistelor culturale. In­formația e mai rapidă, reacțiile cititorilor sunt și ele cvasi-instantanee. În schimb, a co­borât foarte mult ștacheta valorică. De re­gu­lă, dialogul e înlocuit de o cacofonie diz­gra­ți­oa­să, în care nu există nicio responsibilitate pentru ceea ce scrii. E un efect pervers al „de­mocratizării“ mass-media, care se traduce prin permanenta prăbușire a nivelului inte­lec­tual și ideatic. Dar probabil că nu e nimic de făcut în această direcție. Acesta e drumul pe ca­re a luat-o întreaga civilizație occidentală, al relativismului iresponsabil. Există însă un alt dezavantaj, ignorat cam de toată lumea: publicațiile electronice „durează“ atâta vreme cât rezistă site-urile care le găzduiesc. Am asis­tat în ultimii ani la „aneantizarea“ (cu­vân­tul e cât se poate de adecvat) unor reviste excepționale, dispărute din radarul motoarelor de căutare de parcă n-ar fi existat niciodată. Promovarea unei duble identități — o variantă electronică, alta tipărită — e o soluție ne­spe­rat de bună pentru revistele culturale. Dar, vorba francezului: pourvu que ça dure!

 

Ca studiu de caz, cum supraviețuiește revista Orizont din Timișoara?

Printr-o echilibristică incredibilă între diverse sindromuri. Cel mai deprimant e sindromul „Ma­dame Bovary“ (suntem mereu înglodați în datorii — nu mari, dar suficient de ne­plă­cu­te pentru a ne arunca periodic în nevroze). Trăim, de la număr la număr, între extaz (uf, am reușit să mai trimitem abonaților încă 32 de pagini lunare!) și agonie (de unde scoatem banii pentru ediția viitoare?). Din fericire, în condițiile incredibil de dificile ale ultimilor ani, am găsit un prieten adevărat al culturii în pri­marul Timișoarei, d-l Nicolae Robu, ca și în mem­brii consiliului muncipal. Totodată, efor­tu­ri­le supraomenești ale Uniunii Scriitorilor ne-au ajutat să ieșim la liman. La începutul anilor ’90 au existat câteva fundații culturale in­­ter­naționale, al căror ajutor a fost, de ase­menea, providențial. M-am ferit să apelez la „oamenii de bine“ din Timișoara sau din țară, pentru că bănuiam că, mai devreme sau mai târziu, se va dovedi că sunt bani murdari. Su­nă groaz­nic, dar, din păcate, realitatea mă con­­firmă întru totul. Prefer să am de-a face cu instituții antipatice decât cu inși care-au căl­cat peste cadavre pentru a se îmbogăți.

 

Interviu realizat de BRÎNDUȘA ARMANCA

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22