Guvern este. Dar televiziune publică avem?

Într-o perioadă atât de zbuciumată, am pierdut din ochi televiziunea publică, devenită o problemă mică și insignifiantă în marile zvârcoliri de pe mapamond și din patrie.

Prinsă în capcana propriei inerții instituționale, Televiziunea Română s-a remarcat printr-o absență impardonabilă de pe ecrane în noap­tea incendiului de la Clubul Colectiv. Nu re­porterii și cameramanii au lipsit, ei erau acolo, umăr la umăr cu ceilalți jurnaliști, ci viteza de reacție și decizia de a face un banal breaking news. Șefa direcției de știri avea telefonul închis, nu a pu­tut fi contactată. Raluca Stroe Brumariu și-a dat demisia pe loc. Și-a mai dat demisia șe­ful programelor, Gabriel Gher­ghescu, dar a rămas tot director, la TVR 1, fiindcă în televiziunea publică unii șefi sunt așa de capabili încât cumulează, chiar în in­terimat, mai multe funcții. Au rămas neclintiți Irina Radu, director general interimar, Liviu Nicolescu, producător general și director la Te­ritoriale, adică tocmai cei care ar fi putut lua decizia întreruperii programului, cum se mai întâmplase. „Nu există proceduri“, s-a scu­zat conducerea, profitând de indeciziile, motivate politic, ale Consiliului de Ad­mi­nis­tra­ție, di­zol­vat deja de peste o lună. Cu o de­mi­sie și ju­mătate și cu un comunicat, totul pă­rea în­chis. Comitetul Director a scos din pă­lă­rie „pro­cedurile“ de breaking news, dovedind cât de simplu e, iar breaking news-ul a tri­umfat la TVR cu ocazia măcelului de la Paris. La au­dierile din 10 noiembrie din Comisia de Cul­tură și Mass-media a Ca­merei Deputaților, Irina Radu, căreia președintele comisiei i-a ce­rut demisia, a venit cu lecția ne­făcută: nici după o săp­tă­mâ­nă nu s-a întreprins o ana­liză a situației, pentru a se cu­noaște cauzele și res­pon­sa­bi­litățile. Luată în brațe de PSD, Irina Radu a pornit ancheta abia după audieri, che­mând producătorii de știri să dea cu sub­semnatul. „Acarul Păun“ se pregătește să plă­tească. Și publicul, care nu primește ce plă­tește.

Suspendată în provizoratul interimatului, TVR își trage zilele cu conturi secate și o absență cronicizată a perspectivei. Consilii de ad­minis­trație, comitete directoare și pedegei care mai de care mai făloși și mai politici au venit, au aruncat vorbe, au sporit datoriile și au ple­cat. Unica sancțiune a fost votul negativ al par­lamentului, dar nu pentru lipsa de per­for­man­ță, ci pentru apartenența politică ina­dec­vată. Altminteri nu s-ar putea explica de ce unii membri ai CA au revenit din nou și din nou, după fiecare cădere. Numiți politic, nu răs­pund de nimic. S-ar crede că politicienii, că­rora li se poate mulțumi pentru dezastrul SRTV, doresc controlul pentru audiență și vo­turi. Ținta aceasta a devenit secundară. TVR este un loc ideal pentru clientela politică și o vacă de muls. Deprofesionalizarea instituției se datorează proliferării rubedeniilor, a pro­te­ja­ților, a agreaților politic. Și oportunismul tot de aici vine, fiindcă priceperea, excelența pro­fesională nu sunt criterii și nu se plătesc. Se ispășesc prin marginalizare.

Un exemplu, poate mai puțin spectaculos, de profit bunicel și constant: cazul Raico Cornea. De opt ani nelipsit din Consiliul de Ad­mi­nis­trație al TVR, propus perpetuu de grupul mi­norităților („la vot, slavii bat întodeauna“, ex­plică Varujan Pambuccian, șeful grupului par­lamentar, minunea), le-a supraviețuit preșe­dinților Sassu, Lăzescu, Săftoiu, Tănase. Pen­tru participarea la ședințe lua în mână cam 3.000 lei pe lună. Oportunist la vot, este totuși cu sufletul la stânga, ca și protectorul său, eternul deputat Gvozdenovici. Dar Raico Cornea este și angajat în TVR, ca video­jur­nalist la „minorități“, cu un salariu net de pes­te 3.000 lei. Să vedem ce face el pentru acești bani. Din tabelul obținut de jurnalistul Daniel Befu de la conducerea TVR, reiese că numitul Raico a realizat 21 de materiale din ianuarie până în august 2015. Majoritatea știri sau reportaje de știri de 2-4 minute, în co­autorat. Materiale mai lungi de 20 de minute sunt numai trei, dintre care un concert la în­re­gistrarea căruia nu a fost prezent. Arit­metica zice că în 8 luni, adică în 240 de zile, a realizat câte un material la 10 zile. Sau nici atât: în luna martie figurează cu o singură știre de 4 minute. Trai pe vătrai! Nu e pentru toți, e doar pentru privilegiați. Un reporter obișnuit produce minimum o știre-două pe zi, pe un salariu mai mic. Raico Cornea și-a angajat și soția în TVR, fără calificare spe­ci­fică. Prin Hotărârea CA nr. 80/2011, d-l Cor­nea și-a modificat postul din „realizator“ la TVR Timișoara în „videojurnalist“, iar postul său a fost transformat în „secretar de re­dac­ție“, pentru soția sa. Evident, ocupat prin con­curs cu candidat unic. Alți bani, vreo 2.500 lei, la teșchereaua familiei. Cu toate că Legea 41/1994 interzice, totuși Raico Cornea este concomitent director media la Uniunea Sâr­bilor din România, pe aproximativ 1.500 lei lunar. Nu l-a deranjat nimeni că încalcă le­gea, deși un avertizor de integritate a sem­nalat în 2013 ilegalitatea. Să mai zici că nu se trăiește bine în falimentara televiziune pu­blică!