Oglinda strâmbă: TVR și clasa politică

Circulă prin târg vorba că nu contează cine in­tră în Consiliul de Administrație al televizunii pu­blice, fiindcă oricum insolvența o așteaptă. Dar, să vezi drăcie, pentru intrarea în in­sol­ven­ță este necesar votul Con­siliului de Administrație. Așa­dar, contează cine va fi aco­lo, ca să pună în operă o de­cizie luată în viteză, fără o re­flecție serioasă, de politicienii care azi conduc parlamentul. Naivii s-ar putea întreba de ce au fost adesea așezați de partide aceiași indivizi, man­dat după mandat, în CA la TVR și la Radioul public, după ce s-a demonstrat că nici managementul și nici consiliile de ad­mi­nistrație nu-și făcuseră bine treaba, drept care mereu raportul TVR a fost respins și CA de­mis înainte de încheierea mandatului. Răs­pun­sul nu e de domeniul logicii, al eficienței, al competențelor sau bunei administrări: au fost reconfirmați de regulă clienții fideli ai par­tidelor, trimiși acolo să rezolve, pentru 1.000 de euro indemnizație lunară, angajarea unor protejați de partid, intervenții în programe în beneficiul protectorilor și alte șmecherii. Dacă vasalii politici trimiși în consiliile de ad­mi­nis­trație gros remunerate ale marilor companii cu capital de stat aveau, conform presei, obli­gații de sponsori în campanii (un fel de „pa­ran­dărăt“ din indemnizațiile uriașe), cei de la ra­dioul și televiziunea publice au avut de livrat obediență, aranjamente private și o adân­că tăcere (cu foarte rare ex­cep­ții) privind situația com­pa­nii­lor. În beneficiul concurenței.

La unison cu moravurile cla­sei politice, TVR și SRR au dezvoltat în oglindă un sis­tem de privilegii, multiplicat cu fie­care nouă conducere. As­ta nu se poate face decât cu opor­tuniștii care stau re­ze­mați de ușă la sediile par­ti­delor. Când s-au împărțit preferențial, din fa­liment, prime de Crăciun și majorări de salarii, nimeni n-a țipat. Am semnalat anul trecut un caz care reflectă la ce fel de învârteli, adesea mes­chi­ne, se dedau abonații la fotoliile CA din TVR. Să ne reamintim cazul Raico Cornea: „De opt ani nelipsit din Consiliul de Ad­mi­nistrație al TVR, propus perpetuu de grupul minorităților («la vot slavii bat întodeauna», explică Va­rujan Pambuccian, șeful grupului par­la­men­tar, minunea), le-a supraviețuit pre­ședinților Sassu, Lăzescu, Săftoiu, Tănase. Pen­tru par­ti­ciparea la ședințe lua în mână cam 3.000 de lei pe lună. Oportunist la vot, este totuși cu sufletul la stânga, ca și pro­tec­torul său, eter­nul deputat Gvozdenovici. Dar Raico Cornea este și angajat în TVR, ca vi­deojurnalist la «minorități», cu un salariu net de peste 3.000 de lei. Să vedem ce face el pentru acești bani. Din tabelul obținut de jurnalistul Daniel Befu de la conducerea TVR, reiese că numitul Raico a realizat 21 de ma­teriale din ianuarie până în august 2015. Ma­joritatea știri sau reportaje de știri de 2-4 mi­nute, în coautorat. Materiale mai lungi de 20 de minute sunt numai trei, dintre care un con­cert la înregistrarea căruia nu a fost pre­zent. Aritmetica zice că în 8 luni, adică în 240 de zile, a realizat câte un material la 10 zile. Sau nici atât: în luna martie figurează cu o sin­gură știre de 4 minute. Trai pe vătrai! Nu e pentru toți, e doar pentru privilegiați. Un re­por­ter obișnuit produce minim o știre-două pe zi, pe un salariu mai mic. Raico Cor­nea și-a angajat și soția în TVR, fără ca­li­fi­care spe­cifică. Prin Hotărârea CA nr. 80/2011, d-l Cor­nea și-a modificat postul din «rea­li­zator» la TVR Timișoara în «videojurnalist», iar postul său a fost transformat în «secretar de redac­ție», pentru soția sa. Evident, ocu­pat prin con­curs cu candidat unic. Alți bani, vreo 2.500 lei, la teșchereaua familiei. Cu toate că Legea 41/1994 interzice, totuși Raico Cornea este concomitent director media la Uniunea Sârbilor din România, pe aproximativ 1.500 de lei lunar. Nu l-a deranjat nimeni că încalcă le­gea, deși un avertizor de integritate a sem­na­lat în 2013 ilegalitatea. Să mai zici că nu se trăiește bine în falimentara televiziune publică!“.

Protestele de grup împotriva nominalizării de către PNL ca membru în CA a Oanei Stăn­ciu­lescu, compromisă la Antena 3 și nu nu­mai, sau mirarea că din nou apar vechi nume fără glorie de la UDMR, PSD etc. arată că exis­tă un segment rațional al societății, care cere cri­te­rii. Președinția, mereu la înălțime, de­mon­strează că are criterii în nominalizare: Christel Ungar, soția penelistului Cristian Țopescu, es­te sibiancă și face emisiunea în limba ger­ma­nă. La CNSAS apare ca informatoare a Se­cu­rității, racolată în 1987, cu angajament sem­nat sub  numele conspirativ de „Laura“, dar ab­sol­vită de legea ambiguă a accesului la do­sar. Păi vedeți? Irina Radu și-a asigurat un loc pe listele PSD, după ce a ocupat funcții de con­ducere acomodante cu deriva TVR și a îm­părțit privilegii. Salariații și-a ales acum mai cu cap, dintre jurnaliștii cu atitudine, re­pre­zentanții în CA. Proiectul de modificare a Legii 41/1994 al senatorului Georgică Severin (in­diferent cine l-a elaborat) conținea condiții de nominalizare ca prestigiu profesional și ci­vic, experiență în media, capacitate deci­zio­nală etc., precum și o măsură necesară, se­pararea funcției manageriale de funcția pre­zidențială. Mai îngrijorate de soarta TVR s-au arătat organzațiile internaționale, ca Asociația Europeană a Jurnaliștilor, EBU și Federația Eu­ropeană a Jurnaliștilor, care semnala că jur­naliștii nu trebuie să plătească cu libertatea „gestiunea haotică“ a mediilor publice ro­mâ­nești. Vor plăti.