De același autor
Numeroși jurnaliști au colaborat, de-a lungul vremii, cu serviciile de informații. Studiul de caz pe care îl prezentăm acum este, totuși, remarcabil. Este vorba despre Aurel Leon, o mică legendă, un model pentru tinerii gazetari care fondau presa liberă după 1989. Născut în 1911, știa de toate pentru că pur și simplu trăise sub toate regimurile politice ale României secolului XX. Mai există oare un jurnalist român care să fi rămas în lumea presei pe parcursul a șase decenii? Ceea ce nu se știa despre Aurel Leon este că mai deținea un record: a fost cel mai longeviv colaborator al serviciilor secrete de la noi.
Să vedem cum arată biografia lui Aurel Leon conform unui dicționar. S-a născut la 13 septembrie 1911, în Cogeasca-Veche (jud. Iași), și cea mai mare parte a vieții profesionale și-a petrecut-o în Iași. S-a angajat la Opinia și a debutat cu poezie. În 1941, a plecat pe front și a fost rănit în Basarabia. După însănătoșire, a lucrat la Prutul, oficios din Iași al regimului Antonescu. Între 1945-1965 a avut interdicție de semnătură, iar după aceasta a urmat o lungă perioadă în care a lucrat la revista culturală Cronica. A scris și în alte publicații, a realizat emisiuni la Radio Iași și a ieșit pe piață cu mai multe romane, volume memorialistice și biografii de artiști. După revoluție a devenit director onorific la Monitorul (rebotezat ulterior Ziarul de Iași), unde a semnat, ani la rând, Cafeaua de dimineață.
Aurel Leon (foto: Ziarul de Iaşi) |
În această ultimă ipostază am auzit de el în 1997, când am fost angajat la Monitorul. Aurel Leon a murit în 1996, dar legenda sa bântuia în redacție și în oraș. „Bădia“, cu faima sa de „patriarh“ și „ultim mohican“ al presei interbelice, fermecase pe multă lume. Revoluția din 1989 adusese cu ea și ideea resuscitării interbelicului, iar Aurel Leon a jucat rolul de maestru sau model pentru tinerii jurnaliști care fondau presa liberă la Iași. Era bine echipat pentru asta: scria bine, povestea captivant, era tobă de carte și știa pe toată lumea pentru că trăise în toate regimurile politice din România secolului XX. Monitorul, devenit Ziarul de Iași în 2002, a acordat, timp de peste zece ani, Premiul literar pentru debut „Aurel Leon“ (printre premiați numărându-se nume consacrate astăzi).
Foarte puțini au știut însă că Aurel Leon a avut o viață dublă. Lucrurile ies la iveală abia acum, după ce arhiva Securității a devenit disponibilă spre studiu la CNSAS. Documentele arată că vorbim nu doar despre unul dintre cei mai stăruitori ziariști (a fost în activitate pe parcursul a șase decenii), dar și de, probabil, cel mai longeviv colaborator al serviciilor secrete. Pe scurt, încă din 1939, Aurel Leon a lucrat pentru Biroul Statistic Militar Iași, care făcea parte din Secția a II-a a Marelui Stat Major, structura de informații și contrainformații a armatei, iar după instalarea comunismului a fost recrutat de Securitate, rămânând sursă a poliției politice până la sfârșitul regimului. Biografia sa este într-adevăr captivantă, dar și mult mai complicată decât au bănuit admiratorii săi.
Biografia secretă
Aurel Leon provenea dintr-o familie modestă, cu 11 copii. Tatăl, Constantin Leon, era învățător, iar bunicul fusese țăran nevoiaș. Mama, Profira, era casnică (numele de fată al mamei, Arbore, a fost folosit de Aurel ca pseudonim în presă). Familia s-a tot mutat în localitățile din jurul Iașiului, în funcție de locul în care primea post Constantin. Așa s-a nimerit ca viitorul ziarist să se nască la Cogeasca. Acolo a făcut și primele cinci clase. Apoi a luat examenul la Liceul Militar, dar a fost respins din motive medicale. Până la urmă a intrat la Liceul Internat, iar după un scandal cu bani sustrași a fost mutat la Liceul Național. Nu a fost un elev grozav, a rămas și repetent, iar criza economică a înrăutățit situația, fiind nevoit să abandoneze, pentru o vreme, studiile. Ca să se întrețină, a lucrat ca pavagiu la o uzină, ajutor de pictor de firme sau s-a întors la agricultură. În 1932, tatăl lui Aurel a murit de tuberculoză. „Atunci a început epoca cea mai grea a vieții mele“, mărturisea Aurel, care s-a decis să ia viața mai în serios. A terminat studiile liceale, bacalaureatul l-a luat primul pe sesiune. S-a stabilit în Iași și s-a căsătorit. A început să facă „preparații“ cu elevi și s-a înscris la Drept.
În 1935 a debutat lunga carieră în presă. S-a angajat la tipografia ziarului Ziua pe post de corector de noapte și a început să contribuie cu versuri și reportaje. În 1937, a primit un post mai bun, de secretar de redacție la Opinia, ziar local prestigios, apărut încă din 1903, cu profil democratic și perceput de naționaliști ca servind intereselor evreilor. Odată cu venirea legionarilor la putere, ziarul a fost suspendat. După război, Siguranța consemna informația transmisă de o „sursă serioasă“ conform căreia Aurel Leon a plantat manifeste comuniste în tipografia de la Opinia pentru a oferi autorităților legionare un pretext pentru confiscarea tipografiei. Informația nu a putut fi verificată.
Cert este că ancheta de la Opinia a fost o înscenare realizată de comisarul ajutor Octavian Vizitiu de la Siguranță. Tipografia, modernă și scumpă (una dintre cele două tipografii cu rotativă din oraș), era deținută de familia evreiască Damsker. Doctorul R. Damsker a povestit după război că el și alți doi frați, Jack și Max, au fost arestați, iar Vizitiu însoțit de doi legionari a dat buzna în casă și a forțat-o pe fiica de 12 ani a doctorului să scrie că s-au găsit în biroul acestuia 101 manifeste comuniste. Jack și Max au fost obligați să cedeze tipografia.
Tânărul Vizitiu (avea 27 de ani în 1940) își făcuse în Iași faimă de polițist violent și corupt. Apropiat de legionari, virulent antisemit, a comis nenumărate abuzuri, pentru care a fost condamnat și în timpul regimului antonescian, și în timpul comunismului (după eliberare, a fost recrutat de Securitate). Din datele de la dosar putem afla că a extorcat sume importante de la evrei, a reținut ilegal și bătut mai multe persoane și a făcut înscenări pentru a ancheta evrei și a incita autoritățile române și germane împotriva lor.
Conform propriilor spuse, Aurel Leon a fost și el arestat și anchetat de Vizitiu în acest caz, dar a fost eliberat imediat. Alta a fost soarta angajaților evrei ai tipografiei. Ne-a rămas mărturia lui Leon Leibovici, din lotul de 8 care au stat în arestul Chesturii circa patru săptămâni. În acest răstimp, a fost bătut de bestilitate de Vizitiu și obligat să semneze o declarație incriminantă.
Aurel Leon și Pogromul de la Iași
Aurel Leon (foto: Ziarul de Iaşi) |
Aurel Leon și alți colegi au primit imediat oferta de a trece în redacția Prutul, ziar cu linie naționalistă. Acolo a devenit prim redactor, rămânând pe poziție și după înlăturarea legionarilor. În timpul lui Ion Antonescu, Prutul era un oficios tipic, subordonat obiectivelor politice și militare ale regimului, supus cenzurii și directivelor mobilizatoare, cu frecvente accente antisemite (totuși, cu ton mai suportabil decât Porunca Vremii sau chiar Curentul). Mulți dintre evreii care au compărut ca martori după război în fața curților care judecau criminali de război au indicat Prutul ca un focar important de antisemitism, care a contribuit la tensionarea atmosferei din oraș și la izbucnirea de violență din timpul pogromului de la Iași. Declarații în acest sens au dat în fața anchetatorilor faimoșii matematicieni Mendel și Adolf Haimovici.
Rolul lui Aurel Leon în timpul pogromului de la Iași este un subiect controversat. Autorul uneia dintre cele mai importante mărturii despre pogromul de la Iași, avocatul Berthold Braunstein, a evocat un episod care îl pune pe Aurel Leon într-o lumină proastă. Ca urmare a măsurilor de românizare a instituțiilor și economiei, introduse de autoritățile legionare și antonesciene, proprietarii evrei de firme au fost nevoiți să-și cedeze proprietățile. Unii au fost deposedați violent, alții au găsit creștini care să figureze formal în acte, urmând ca profitul să fie împărțit. Aurel Leon a devenit astfel proprietarul unor acțiuni în valoare de 100.000 lei ale inginerului Goldschlager la fabrica de pâine Lux deținută de Nute Rauchwerger. Rauchwerger i-a povestit lui Braunstein că în zilele pogromului, când era dus cu familia la Chestură, Aurel Leon nu a intervenit să-l ajute, dimpotrivă, a trimis pe cineva să-i ia cheile de la casa de bani. Știm astăzi mai multe cazuri în care proprietarii formali ai afacerilor evreiești s-au folosit de vremurile tulburi pentru a scăpa de proprietarii reali (prin nonintervenție, denunț sau chiar crimă).
Informația transmisă de Braunstein era deținută și de autoritățile postbelice, dar ancheta nu a fost aprofundată, din motive pe care le vom explica imediat. Aurel Leon avea altă variantă: el spune că Rauchwerger a scăpat din Curtea Chesturii (în această situație se număra printre cei care au putut folosi biletul „Liber“ primit în dimineața zilei pogromului, pe 29 iunie 1941) și că l-a ajutat, adăpostindu-l în beciul fabricii. Goldschlager era supus austrian și nu a fost arestat decât după ce s-a dus la Chestură să intervină pentru un cunoscut. A fost deportat în Transnistria, iar la întoarcere, în 1944, spune Aurel Leon, l-ar fi ajutat să se mute la București.
Agent alBiroului Statistic Militar Iași
Siguranța postbelică, transformată în 1948 în Securitate, mai deținea o informație incriminantă despre Aurel Leon: cum că ar fi lucrat pentru Secția a II-a a Marelui Stat Major, serviciul de informații / contrainformații al Armatei Române, și ar fi contribuit la alcătuirea listelor de evrei considerați periculoși din Iași și din Basarabia, care au fost deportați sau executați. Această informație a fost investigată mai atent.
Într-adevăr, Aurel Leon a lucrat pentru Biroul Statistic Militar Iași (BSMI), o structură teritorială a Secției a II-a cu misiuni informative și contrainformative în Moldova, Basarabia și Bucovina. Mai existau alte câteva Birouri și Sub-birouri Statistice în România și teritoriile ocupate după 22 iunie 1941.
Secția a II-a a înființat aceste structuri din nevoia de a avea relee în teritoriu care să centralizeze, prelucreze, verifice și să transmită spre Marele Stat Major informațiile primite de la Siguranță, Jandarmerie și alte instituții locale. Serviciile de informații din România interbelică tindeau să intre într-o logică competitivă, iar Armata avea nevoie, pe de o parte, de propriile canale de colectare a informațiilor, pe de altă parte, de interfețe regionale care să asigure transmiterea ordinelor de la centru și legătura cu alte structuri informative din teritoriu (Serviciul Special de Informații, Siguranța, Birourile 2 ale marilor unități, alte instituții).
Ioan Palade, şeful Biroului Statistic Militar Iaşi (foto: CNSAS) |
BSMI a fost înființat la 1 octombrie 1938 și a fost condus de locotenent-colonelul Ion Palade. Biroul avea ca misiune rutinieră centralizarea buletinelor contrainformative și a rapoartelor privind starea de spirit a populației emise de Siguranță și Jandarmerie. Punctele centrale de interes erau problemele legionară, comunistă și minoritățile. Biroul ținea evidența capacităților economice și a lucrărilor de infrastructură din raza de acțiune; verifica paza obiectivelor de interes strategic; raporta orice eveniment sau accident important; evalua riscurile majore la adresa siguranței naționale; în situație de război, era implicat în acțiuni de spionaj și contraspionaj. În vara lui 1940, după cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, BSMI a primit misiunea să trieze repatriații care treceau prin punctul de frontieră Ungheni, să-i semnaleze și cerceteze pe cei suspecți. Un an mai târziu, după intrarea în război, Biroul trebuia să contribuie contrainformativ la asigurarea liniștii spatelui frontului. O mare atenție era alocată parașutiștilor și spionilor sovietici, sabotorilor și propagandiștilor comuniști și legionari. Foarte important, Biroul Statistic Militar avea rolul de a centraliza listele de „internabili“, adică de persoane considerate periculoase – care trebuiau deportate și internate în lagăre – din rândul evreilor, comuniștilor, legionarilor, „sectanților“. Siguranța a primit de la BSMI datele mai multor persoane pentru a fi incluse în listele de internabili. Înainte de 22 iunie 1941, din Iași și celelalte localități din Moldova au fost deportați în lagăre foarte mulți membri ai elitei evreiești. Pogromul de la Iași a pornit de la ordinul lui Ion Antonescu de evacuare a întregii populații evreiești din Iași, ordin imposibil de realizat logistic pe termen scurt și care a dus la o dezlănțuire de violență a autorităților și populației creștine împotriva evreilor.
Prin unele din funcțiile schițate mai sus, Birourile Statistice ale Secției a II-a, în special cele din Iași și Chișinău, au jucat un rol în complicatul angrenaj al Holocaustului. Ele furnizau informații, expertiză și organizare. Rolul contrainformativ al Birourilor era prescris ideologic și politic, operând cu categorii predefinite de suspecți. BSMI a contribuit la psihoza antisemită a autorităților prin faptul că evreitatea era tratată aprioric drept suspectă și potențial subversivă. Diferite incidente erau automat atribuite cauzal unor evrei. „Problema evreiască“ făcea obiectul unor afirmații apodictice, bazate pe generalizarea brutală și pe asocierea metonimică a evreității cu comunismul (există mai multe rapoarte semnate de Palade în aces sens).
Informațiile transmise mai departe de BSMI erau obținute nu doar pe căi oficiale, ci și prin intermediul agenților proprii sau al agenților acoperiți recrutați de agentura Biroului. Astfel intră în scenă Aurel Leon.
Leon l-a cunoscut pe Palade prin 1937-1938, la Regimentul 13 Dorobanți, pe când au început concentrările periodice. În 1939, la un an după ce Palade devenise șeful Biroului Statistic, l-a invitat pe Leon într-un birou de pe strada Ștefan cel Mare sub pretextul discutării unui incident din unitate. Era sediul BSMI. Atunci a fost recrutat pentru a relata orice fel de „abuzuri, nemulțumiri, defecțiuni“ din unitate.
În BSMI mai utiliza un ziarist, Emil Ghiurț, cu care Leon avea să se regăsească în redacția de la Prutul. Serviciile de informații lucrau cu ziariști pentru că aveau acces la informații, uneori mai repede decât autoritățile; ei erau în contact cu multă lume și puteau avea acces în diferite locuri în interes de serviciu, fără a atrage atenția; erau cultivați peste medie și aveau deprinderea scrisului și a dialogului; în fine, puteau influența opinia publică și transmite mesaje în acord cu interesele serviciului.
Aurel Leon, care era sublocotenent în rezervă, a fost utilizat în cadrul BSMI pentru a întocmi situațiile privind obiectivele economice și lucrările de infrastructură din raza Biroului; pentru a completa cu informații din teren rapoartele periodice; pentru a semnala știrile importante sosite în redacție; în fine, pentru a culege din oraș informații despre legionari, comuniști și evrei.
Ziaristul Emil Ghiurţ, agent al Biroului Statistic Militar Iaşi (foto: CNSAS) |
Aurel Leon a lucrat pentru BSMI în speranța că va evita frontul. Însă Biroul s-a mișcat odată cu armatele aflate în ofensivă. Între 10 august – 15 noiembrie 1941, Biroul a fost mutat la Bălți. Palade a devenit delegatul Marelui Cartier General pentru evacuarea evreilor și înființarea lagărelor de la Vertujeni, Florești și Ocnița.
Leon a mers și el cu trupa în Basarabia, dar nu știm exact ce a făcut. Din relatările evazive, aflăm că nu a fost angajat în nicio luptă până la Nistru. În septembrie a luat parte la luptele de la Dalnik, iar pe 8 ale lunii a fost rănit de o schijă la picior și, din spital în spital, a ajuns la Iași.
Pe 10 decembrie 1941, structura de contrainformații s-a mutat la Chișinău, devenind Biroul Statistic Militar Chișinău. Cu timpul, a primit tot mai multe atribuții de cercetare judiciară, putând trimite în fața curților marțiale parașutiști, partizani, spioni etc. Biroul din Chișinău a condus ancheta în faimosul caz Alexander Eck, acuzat că lucra pentru spionajul britanic, cu ajutorul unei rețele interne din care făceau parte mai mulți artiști.
După însănătoșire, Aurel Leon a fost numit în fruntea unui Sub-birou Statistic Militar cu sediul la Iași (1 ianuarie 1943). În perioada de până la căderea regimului Antonescu, Leon a reușit să construiască o spectaculoasă rețea de informatori și să profesionalizeze funcționarea structurii, insistând pe respectarea procedurilor și a conspirativității. Serviciul lucra cu circa 50 de informatori cunoscuți de șeful sub-biroului și alți 20-30 cunoscuți doar de șefii de agentură. Printre agenții recrutați se număra încă un ziarist și scriitor cu renume: Eusebiu Camilar. Ar mai fi de pomenit avocatul Octavian Cădere, nume important în Straja Țării, fratele profesorului și diplomatului Victor Cădere.
Încă nu avem foarte multe informații despre activitatea structurii de informații conduse de Leon. O parte din documentele Birourilor Statistice au fost distruse, altele au fost luate de sovietici. Fiind vorba de structuri informative, activitatea s-a desfășurat în mare secret, fără multe urme pe hârtii. Securitatea a început să documenteze activitatea Birourilor Statistice abia în prima parte a anilor ’50, când accentul oficial în anchete cădea pe descoperirea activităților anticomuniste ale autorităților antonesciene și mai puțin pe penalizarea persecuțiilor împotriva evreilor. Cele mai ample și severe anchete au fost organizate împotriva agenților Biroului din Chișinău și ai Sub-birourilor din Basarabia, care au fost implicați în torturarea și executarea unor cetățeni sovietici. Ion Palade a fost anchetat mai mulți ani la rând pentru activitate anticomunistă, dar rolul său, cu adevărat important, în organizarea deportărilor și lagărelor a fost slab documentat.
În fine, Aurel Leon și Emil Ghiurț au fost anchetați superficial, pentru că Securitatea avea alte planuri cu ei: i-a șantajat pentru a-i recruta. Ghiurț a semnat două angajamente, unul în 1949, altul în 1955, dar nu a dat randament. Aurel Leon, în schimb, a fost, pentru Securitate, o carte câștigătoare.
Sursă a Securității
Aurel Leon (foto: Ziarul de Iaşi) |
După război, Aurel Leon a plecat la București, unde a lucrat pentru mai multe ziare, dintre care Drapelul, oficiosul PNL - Tătărăscu. S-a pus în slujba noilor organe informative, din România comunistă, executând „multe misiuni“ până în 1950, după cum singur mărturisea într-o autobiografie dată la Securitate. În 1950, a cerut permisiunea să se întoarcă la Iași, unde se afla familia. Acolo s-a întreținut o vreme din munca la câmp, construcții și alte meserii necalificate.
Securitatea l-a redescoperit pe post de contabil la Școala de Tractoriști din Iași. De data aceasta a pregătit recrutarea cu acte în regulă. Planul de măsuri prevedea o întâlnire legendată, arestarea secretă și atragerea spre colaborare pe bază de material compromițător. În ziua de 23 mai 1954, locotenentul de Securitate Ovidiu Teodor s-a prezentat la Școala de Tractoriști la 8 dimineața, i-a arătat lui Leon o legitimație de la Arhivele Statului și l-a invitat la arhive pentru a clarifica o situație din perioada gazetăriei. La intrarea în mașină, jurnalistul devenit contabil a fost lămurit că, de fapt, este invitat la Securitate. Acolo a fost anchetat de lt. I. David, conform unui chestionar pregătit dinainte, pentru a fi evidențiate elementele compromițătoare din biografie. Conform raportului de recrutare, lui Aurel Leon i-au fost expuse două variante: „1) Prima variantă constă în aceia de a colabora cu organele Securității Statului în vederea reabilitării sale. 2) Trimiterea în fața justiției pentru faptele comise și activitatea ce acesta a depus“. Și continuă raportul: „Pus în fața acestei situații, susnumitul și-a ales prima variantă“. A semnat angajament, a primit numele conspirativ „Stan Virgil“, i s-a făcut instructaj și s-a fixat deja prima întâlnire.
Așadar, Aurel Leon a fost constrâns să semneze angajament, trecutul fiindu-i ca o piatră de moară. A urmat însă o lungă perioadă de colaborare, până la finalul regimului comunist, și rămâne întrebarea dacă ziaristul a colaborat doar de frică. În dosarul său de rețea sau în dosarele informative ale urmăriților se găsesc lungi tabele cu sume încasate de la Securitate. Unele note informative sunt „de bine“, simple profiluri de felul celor publicate în cărțile sale, altele arată zel în acord cu misiunea Securității.
Întâi de toate, a fost folosit de organele de anchetă pentru a contribui la deconspirarea activității și agenților Secției a II-a a Marelui Stat Major și ai Birourilor Statistice Militare. Nota sa despre Sub-biroul Statistic din Iași, atașată la dosarul Octav Cădere, este, deocamdată, singura sursă de informație privind activitatea structurii în vremea când a fost condusă de Leon.
O a doua zonă în care serviciile lui Aurel Leon au fost folosite intens a fost aceea a fostelor partide democratice. Ofițerii de Securitate observau cu satisfacție că Leon are un anturaj extins și că a reușit să se apropie de membri marcanți ai partidelor „burghezo-moșierești“ (de ex., profesorii Vasile Rășcanu și Paul State). Motiv pentru care era făcută propunerea de trecere în categoria agenților (1956). Securitatea a fost mulțumită și în perioada următoare de activitatea lui „Stan Virgil“, fiindu-i apreciată punctualitatea, eficiența cu care rezolva sarcinile și calitatea informațiilor (care s-au confirmat prin verificări din alte surse). În 1959, oferea o lungă listă de foști membri ai partidelor istorice de la care putea obține informații. În 1960, ofițerul care îl coordona scria într-o caracterizare: „A fost dirijat în acțiuni concrete cum a fost de exemplu acțiunea Diaconescu E. (fost inspector școlar PNL-ist și cercetător al Academiei – n. red.), Gheorghiu (Traian, profesor universitar, membru PNȚ – n. red.), Chiper (probabil Gh., avocat, membru PNȚ - n. red.) și alții unde a dat materiale de bună calitate, pe urma cărora materiale informative s-a trecut la arestarea acestor elemente, acestea au fost trimise în justiție și condamnate“.
În 1966, Aurel Leon a intrat la Cronica. Din acel moment a început să lipsească de la întâlnirile cu ofițerul de legătură, iar la începutul lui 1967 nu a mai furnizat nicio notă, considerând că și-a făcut datoria față de Securitate. În toamna lui 1967, apare o chitanță la dosar, semn că a fost reluată colaborarea. Apoi altele. Ofițerul de Securitate consemnează că „Stan Virgil“ a furnizat multe note despre istoricul Alexandru Zub. Prin poziția de la Cronica, Aurel Leon avea acces la lumea literară și artistică. A fost direcționat, pe parcursul anilor ’70, spre Nicolae Carandino, Adrian Pascu, Alexandru Ivasiuc, Nicolae Breban, George Pruteanu, Mihai Ursachi (se remarcă notele despre bunul său prieten Ursachi). Urmează noi recompense bănești și noi note. În 1980, dovedește „același interes pentru munca informativă“. În 1984, dă semne de oboseală din cauza problemelor din familie, dar este lăudat în continuare de Securitate pentru rolul jucat în diferite urmăriri informative. Sunt cerute de la alți informatori note despre Aurel Leon, pentru ca Securitatea să fie sigură că ziaristul rămâne loial. Nu putea lipsi din cazul Ion Caraion. Ia bani și este dirijat și în a doua parte a anilor ’80. În 1987, dă note despre pictorii din Iași. Ultima intrare de la dosar este o chitanță din 8 decembrie 1988, cu suma de 300 de lei, suma clasică pe care o primea. În 1991, s-a angajat la Monitorul, sperăm că de data aceasta fără misiune informativă. Pe dosarul său, cineva a consemnat că a decedat în 1996. Acum dosarul se găsește în arhiva CNSAS și este la dispoziția cercetătorilor. //
CITIȚI