Noul Pontif

Predica decanului cardinalilor Liturghia solemna din San Pietro, Pro eligendo Pontefice, la inceperea Conclavului, cu participarea electorilor, mediatizata, o parte, si de posturile noastre, a confirmat, inca o data, spiritul ferm al decanului cardinalilor, Joseph Ratzinger, in pastrarea tezaurului invataturii crestine. Europa, lumea intreaga, civilizatia contemporana au nevoie de o "credinta adulta", a spus in omelia sa germanul cu parul alb, cu ochii patrunzatori, cu mainile de o finete aristocratica. "Credinta clara", "fede chiara", care nu inseamna fundamentalism decat pentru cei care vor sa fie la "inaltimea" "dictaturii relativismului" de azi. Pentru ceilalti, credinta matura e doar verticalitate a aspiratiei, o "santa inquietudine", sfanta neodihna, dorinta nelinistita de a vesti Evanghelia. Cardinalul german are ceva din prozatorul Ernst Junger, fermitatea idealista si atentia la nuante stau sub inteligentul recurs umanist, dar e ceva mai mult. Dumnezeu trebuie "facut credibil lumii", cum cerea si intr-o conferinta de la Subiaco, langa Roma, vorbind despre Europa aflata in criza culturilor. In omelia din 18 aprilie, pregatind conclavul din Capela Sixtina, doctul pastrator oficial al tezaurului credintei catolice ne uimeste cu profunzimea unor lumini proiectate in abisul din noi, europeni orgoliosi. Intai afirma ca misterul pascal face "sa coincida Judecata si Mila", la marele examen al lumii la Apocalipsa. Apoi, ca iubirea doar va mai ramane din tot ce ne bucura acum ochii. Bine, veti spune, dar unde e surpriza? Doar stim ca iubirea este elogiata de Pavel, ca virtute suprema, totalizanta, in cunoscuta Epistola catre Corinteni, de unde o propozitie tot a ramas cititorului comod, citata de multi prin intermediul romanului lui Marin Preda. Numai ca prefectul Congregatiei pentru doctrina credintei spune in predica sa ceva si mai concret, mai urgent, actualizand: dintre toate nu vor ramane nici banii, nici cartile, doar sufletul omenesc. Pe acesta sa-l pretuim, cultivandu-i virtutile, se subintelege. "Né meno libri", "nici macar cartile", o rosteste cu infinita melancolie autorul de carti teologice, colaboratorul papei, cardinalul de 78 de ani, care seamana cu Junger, cel care a trait mai bine de un veac. Iubirea, sustinuta de privirea in ochii lui Isus (Guardare Cristo, Jaca Book, 1989), este solutia in sincretismul, relativismul, negarea valorilor traditionale, indiferentismul contemporan. Predica bavarezului e punct important, cred, pe drumul alegerii noului papa, a celui care se va adresa unei lumi atrase de gnoze, diluari dogmatice, laxism moral, consumism si egoism.
Nici Andrea Riccardi, de la Comunitatea San Egidio, mijlocitoarea atator intalniri ce pareau imposibile intre lideri si fosti adversari, comentand la Rai Uno, in 18 aprilie, dificultatile contextului alegerii noului papa, nu ocoleste ideea "credintei adulte", din omelia lui Ratzinger. O linie orientativa majora, se pare.

Cortegiu planetar

Cortegiul cardinalilor a trecut, grav, in dimineata primei zile de conclav, de la "Capela Binecuvantarilor" spre Capela Sixtina. Loc traditional de alegere pontificala, dar reinvestit de versurile lui Ioan Paul al II-lea din Triptic roman. Frescele lui Michelangelo, viziunea lui sunt considerate "indispensabile sa le vorbeasca" electorilor cardinali, dupa ce el, polonezul universal, nu va mai fi. Trec in ritmul litaniei tuturor sfintilor cardinali din cinci continente. Europeni, 58 de cardinali, dintre care 20 italieni, 6 germani, 6 spanioli, apoi multi sud-americani, nord-americani, asiatici, culorile chipurilor in purpura vesmintelor de cardinal mai vii, ochi rotunzi, oblici, tenuri maslinii, palide, mai rosii de varsta. Angelo Scola, masiv, filosof, ierarh apropiat miscarii Comunione e Liberazione, patriarhul Venetiei. Ochii blanzi, fata fina, surasul cardinalului Lustiger. Ascetic, suplu, Carlo Maria Martini, fostul arhiepiscop de Milano, scriitor religios, extraordinarul orator cardinalul Giacomo Biffi (l-am auzit la Rimini, in '92, '93). Unde o fi in cortegiu francezul Paul Poupard, prefectul Congregatiei pentru Cultura, care s-a intretinut cu noi la Accademia di Romania, in '98, la Colocviul despre cultura si credinta, organizat de Accademie si editurile religioase italiene? Papahagi era de putin timp instalat ca director, Baconsky, ambasador la Vatican, ce echipa de intelectuali straluciti!
Dar e si Cristoph Schonborn, afabilul arhiepiscop de Viena, a carui italiana a rasunat in trapeza iezuitilor din orasul lui Blaga, la o reuniune cu PS Florentin si laicii. Francis Arinzi, unul din cei 11 cardinali africani, fata plina, ochelari cu rame aurite, apreciatul ex-presedinte al Consiliului pontifical pentru relatii interreligioase, e cunoscut ca o fire deschisa, studii la Roma, ce avantaj imens. Pentru noi, interdictia, o jumatate de veac, cu minime exceptii, de a invata la marile universitati teologice romane a fost atat de grea in urmari. Unde ne sunt cardinalii?
Nu avem nici un cardinal roman in Conclav. Dupa moartea lui Alexandru Todea, nu a fost numit nici unul de Vatican. Anul trecut am sperat sa aud in piata San Pietro, unde ma aflam, numele unuia dintre ierarhii mei. Nu a fost pronuntat de regretatul Ioan Paul al II-lea vreun nume de valah. Am aplaudat insa la citirea numelui lui Thomas Spidlik, veti vedea de ce. Moussa Daoud, cardinalul in negru, cu capul acoperit de un fel de capison, in negru, doar el si cardinalul ucrainean, ambii reprezinta Biserica orientalilor, printre impurpurati. Eminenta Sa Daoud e oaspetele clujenilor, apoi al oradenilor, al PS Virgil, in 2000, la sfintirea unei biserici unite de langa Oradea, la Haieu. Orientalii se inteleg mai usor. Biserica e moderna, ceremonia e transmisa in direct pe TelePace, doar redactorii postului au oferit fondurile de constructie. Arta, media, dialogul informal, poate ecumenismul real incepe de aici.
Mana lor cu inel alungit, nu rotund, pe inelar, asezata pe albul paginii Evangheliei, depune juramantul individual, dupa cel general, sub privirea Judecatorului tuturor, imaginat de Michelangelo. Oricum, prima vizita a noului episcop al Romei va fi in "Capela lacrimilor", ce sa mai insistam, modelul este, bineinteles, cel al lui Cristos, rastignit pentru pacatele noaste. Gluma lui Ioan al XXIII-lea, relatata de un comentator italian, are talcul ei. Incercand noile vesminte, privindu-si manecile stramte, Ioan exclama: "Acestea-s lanturile Papei".

"Fumata bianca"

...a fost asteptata de lideri mondiali si privita de credinciosi de alte confesiuni, nu doar de catolici. 18, 19 aprilie...
Cine? Au fost trei zile de astepare, in '78. Eram in Umbria, la alegerea lui Ioan Paul al II-lea, acum cate zile vor fi oare? Asteptare multa, dar mai calma, acum, parca mai potolita, nu trepidanta, ca in '78. Luminile serii blande pe Via Conciliazione, aerul de familiaritate universala, regasirea sentimentului fratern, ca la moartea Papei Wojtyla, de acum doua saptamani.
Totul se rotea, multicolor, ametitor, in jurul unui eveniment coagulant, in '78, priveam incepand sa inteleg, evenimentul noii alegeri va deveni peste cateva decenii unul global. In '78, nu era inca global, in acest 2005, la moartea papei ce venea din Est, da. Trei zile de doliu in Cuba, Jacques Chirac la mesa de la Notre-Dame, drapelul francez in berna, in patria lui Voltaire, sapte zile de doliu in Brazilia, firesc, fervoarea latina, dar doliu si in India celor doar 2 la suta catolici. O zi la noi, tara majoritar ortodoxa. Un papa respectat de toate religiile. Cel ce vine are multe de facut pentru a fi altfel, dar si acelasi. Cine va fi? Se intreaba sutele de ziaristi, de comentatori TV, in direct, reporteri romani inclusiv. Pe ecrane se scrie Prologul. Sau primele acte, deja? Piesa apartine epocii postmoderne, cu insertii imemoriale, medievale, renascentiste, moderne, Conciliul Vatican II. Destinul omului e subiectul, globalizarea e codul, cu sau fara Dumnezeu, intrebarea, conflictul. Jucam toti in ea. O scena o vedem chiar acum. Tragedia, dar si speranta nu mai pot fi locale, afecteaza umanitatea, ar trebui s-o afecteze... O globalizare a iubirii, insa, a respectului celorlalti.
Despre responsabilitatea alegerii a vorbit, in Conclav, un "avva morav din Esquilin", cum i-am spus cardinalului-preot Thomas Spidlik, in Romania literara. Un stralucitor model de colaborare intre spiritualitatea apuseana si cea rasariteana. Spidlik, alaturi de Marko Rupnik, un sloven (tradusi in romaneste amandoi, primul cu Spiritualitatea Rasaritului crestin printre altele, de Ion Ica jr., celalalt la editura Gutenberg, de Vasile Rus), sunt teologi ai dialogului intre cele doua culturi si civilizatii. Om fermecator, umor si replica prompta, prieten al romanilor la Centrul Aletti, Spidlik exprima aceasta inteleapta lucrare ecumenica de azi, lenta, respectand identitatea confesiunilor. Conferinta sa de la Universitatea clujeana a ramas celebra prin sagacitate si buna dispozitie. Corpolent sau suplu? Italian? Traditionalist sau progresist, european sau totusi "terzomondist"? Profetii. Presupuneri. Fum negru in dimineata de 19. Dionigi Tettamanzi, arhiepiscopul de Milano, cea mai mare dieceza din Europa, secretarul Conferintei Episcopale Italiene? Angelo Scola, fostul rector al Universitatii Pontificale din Lateran? Un papa al comunitatii, unanimitatii, sau al "continuitatii institutionale, al discontinuitatii personale", cum formuleaza Orazio Petrosillo, vaticanistul de la Il Messaggero?
La ora 17,50, ora Romei, fumul e alb. Clopotul mare, apoi cele din toata Urbea bat. Se asteapta numele noului pontif. Lumea surade, se agita, striga de bucurie, se grabeste spre piata devenita familiara in ultimele saptamani lumii intregi. Noul papa e cardinalul Joseph Ratzinger. Benedict al XVI-lea. Primul discurs e simplu, "dupa marele Papa, un lucrator simplu in via Domnului, un instrument insuficient de care se foloseste Dumnezeu". O continuitate fecunda, judecand dupa drapelul cu stema lui Ioan Paul al II-lea pastrata, numele ales, alte semne. Bucurie la Roma, dar si in lume.

P.S. Psalmul 117, nu 171, desigur, "Grottaferrata", cu doi "t", "autosacramental", nu "autosacramentales", sunt corecturile de facut in articolului meu anterior (22, nr. 787), scris sub presiunea evenimentului. Imi cer scuze.