Câteva veşti proaste despre noua Constituţie

S-a dat startul unei curse cu obstacole în care regulile nu sunt cunoscute de majoritatea participanţilor, adică de cetăţeni, decât în timpul cursei.

Schimbarea Constituţiei e posibilă numai în con­di­ţii excepţionale. În 1991, Adunarea constituantă post­re­voluţionară avea avantajul existenţei unei majorităţi calificate a unui singur partid. În 2003, contextul integrării în NATO şi UE a fost tot unul excepţional. Acum avem o majoritate USL la fel de importantă ca în 1990-1992, ceea ce face posibil obiectivul USL reconfirmat festiv săptămâna trecută. Posibil, dar o reuşită a acestui proces este improbabilă. Ce în­seam­nă o reuşită? Cred că putem enumera trei con­diţii: un text constituţional mai clar, recunoscut ca legitim de o majoritate incontestabilă a românilor şi privit ca un progres de colegii noştri de Uniune Eu­ropeană.

Primul pas a fost făcut şi nu este în direcţia îm­plinirii acestor condiţii. Ni se spune că va fi scăzut cvorumul la referendumul constituţional. Se invocă diverse argumente rizibile, fără să fie dat un răs­puns la o întrebare simplă: ce valoare mai are o Cons­tituţie dacă este votată de un tip de majoritate (cu o participare de minimum 50% dintre cetăţeni) şi poate fi modificată de o majoritate care nu în­de­plineşte cel puţin aceleaşi condiţii? Bunul simţ ne cere cel puţin o echivalenţă între cele două mo­men­te, pentru că ce a binecuvântat Demosul (definit în anumite condiţii) nu poate să desfacă decât acelaşi De­mos. Altfel, chiar ideea că prin Constituţie tre­cu­tul ţine prezentul în anumite limite nu mai are rost.

Păcatul originar al actualei Constituţii ţine de con­diţiile adoptării ei. Dar tocmai problemele din 1991 şi practicile din timpul referendumului din 2003 ar trebui să fie un semnal suficient de puternic că acest tip de erori are consecinţe profunde pentru evoluţia unei ţări. După mai bine de 20 de ani de interminabilă tranziţie, ar fi timpul ca atitudinea PSD faţă de textul constituţional să nu mai fie de tipul „eu te-am făcut, eu te omor!“.

Unul dintre argumentele pe cât de false, pe atât de perverse este acela că din cauza celor care au ple­cat, temporar sau nu, cvorumul nu poate fi în­de­plinit. Practic vorbind, argumentul este fals, pentru că referendumul din decembrie 2009 a fost validat, ceea ce ne spune că, cel puţin cu ocazia urmă­toa­re­lor prezidenţiale, referendumul poate fi validat. Dar tipul acesta de retorică ne arată că USL nu are nici măcar intenţia de a convinge dincolo de sus­ţinătorii săi. Iar acesta este un semn dacă vrem să ştim spre ce ne îndreptăm: un moment cons­titu­ţional democratic sau o simplă reglare de conturi în interiorul clasei politice.

În mod normal, forţarea cvorumului nu va putea tre­ce de o Curte Constituţională care îşi face treaba pentru simplul motiv că prin evitarea ştachetei ri­dicate în 1991 şi confirmate în 2003 s-ar ieşi din or­dinea constituţională. Dar poate că aceasta este şi in­­tenţia USL, ca sub diverse artificii juridice de fapt să scrie o nouă Constituţie şi să pună bazele unui nou re­gim constituţional. Dacă este aşa, va fi interesant cine va mai co-legitima o con­ti­nu­are a derapajelor începute în vara lui 2012.

Cui i-ar folosi crima? Răspunsul la această întrebare porneşte de la in­teresele care pot face posibil acest proces de schimbare constituţională. Iar una dintre zonele cele mai in­teresate este aceea a baronilor locali care, datorită nivelului regiunilor, vor să devină super-baroni. Iar ba­ronii şi super-baronii vor avea acces mai direct la resurse şi vor controla mai bine legile care-i privesc da­torită unui Senat care le-ar fi de­di­cat. Crima perfectă.

În plus, poate că entuziaştii des­cen­tralizării vor vedea un pas în di­rec­ţia cea bună. Dar federalizare sau re­gionalizare fără democratizare şi cu disparităţile regionale pe care le ştim e un cocteil periculos. Însă asta ar putea explica graba. Riscul ru­perii USL în anul prezidenţial îi face pe principalii aleşi locali să susţină şi să grăbească acest proces.

Un lucru este însă sigur: negocierile în interiorul partidelor şi între PSD şi PNL nu sunt finalizate. În aceste condiţii, este imposibil să luăm în se­­rios propunerile USL anunţate săp­tămâna trecută. De altfel, cei doi co­preşedinţi au fost zgârciţi cu pre­ci­zările. Crin Antonescu a listat câ­teva propuneri mai degrabă con­sen­suale. Idei ca imitarea traseismului, posibilitatea confiscării averilor ili­cite, clarificarea condiţiilor de no­minalizare a primului ministru, li­mi­tarea numărului legilor pe care un guvern îşi poate asuma răspunderea sunt numai o nadă aruncată către so­cietatea civilă. Aceste propuneri vor face parte dintr-o vitrină pre­gătită cu grijă, în care se va afla şi un „Forum constituţional“. În acest timp, după o bună tradiţie, prin spa­tele magazinului se vor vinde la suprapreţ produsele proaspete. Iar timp va fi foarte puţin, pentru că Victor Ponta a anunţat că doreşte să facă referendumul în septembrie. Ce­ea ce e hilar, câtă vreme USL nici măcar nu vrea sau nu poate să spu­nă dacă regimul pe care şi-l doreşte este unul parlamentar sau tot unul se­miprezidenţial. Dacă nu poate, atunci acest proces va intra în pre­lungiri. Dacă nu vrea, înseamnă că asistăm la o periculoasă cacialma.

USL nu ar fi trebuit decât să creadă cel puţin în propriul său discurs an­tiprezidenţial pentru a susţine o re­publică parlamentară. Faptul că nu o face poate fi pus numai pe seama ambiţiilor lui Crin Antonescu? Co­misia condusă de acesta va veni cu surprize majore? Va mai fi cvorum? Vom vota încolonaţi în prima zi de şcoală? Adevărul este că s-a dat startul unei curse cu obstacole în ca­re regulile nu sunt cunoscute de ma­joritatea participanţilor, adică de ce­tăţeni, decât în timpul cursei. Asta e vestea cea mai proastă. //