Contextul politic al unui atac profund nedrept

Acuzați de legionarism în mass-media oficiale nu erau cei care promovau naționalismul etnic, ci tocmai cei care susțineau vocația democratică a României, iar Ana Blandiana și Gabriel Liiceanu erau reprezentanți principali ai acestui curent idealist. Istoria se repetă, chiar dacă nu identic.

Alexandru Gussi 05.04.2016

De același autor

 

În săptămâna în care președintele ActiveWatch își publica pe adevărul.ro un suprarealist atac la Ana Blandiana și Gabriel Liiceanu, emisiunea culturală a Digi 24, DIGIcult, îl avea drept invitat special pe Pavel Coruț. Într-un caz e inventată o „bătrânețe le­gionară“, în celălalt un scriitor e invitat să vor­beas­că despre copilăria sa, fiind prezentat drept „ofi­țer de informații înainte de 1989“, căci a vor­bi despre Securitate este, încă, stigmatizant. Pe de o parte, interpretarea abuzivă a unei intervenții re­cente mergea până la „nazism“, pe de altă parte, aflăm că „În anii ’90 România cititorilor se îm­păr­țea în două isterii: cărțile semnate Sandra Brown și cele ale lui Pavel Coruț“. Ce ușor se scrie și se rescrie istoria! Dar de ce așa?

 

Voi încerca aici să propun o ipoteză. Ea pleacă de la durabila discreditare a clasei politice, a unor ins­tituții fundamentele precum parlamentul și par­ti­dele politice. O discreditare căreia societatea i-a răspuns prin forme nestructurate de protest, în pri­­mul rând manifestațiile împotriva exploatării Ro­șiei Montane din 2013 și cele de după drama din Colectiv de anul trecut. Ar fi o mare eroare să dăm o coloratură ideologică unor astfel de ră­buf­niri sociale. Lipsa coeziunii ideatice explică ab­sen­ța unor forme ulterioare de structurare, spre deo­sebire de secvența din 1990, Piața Universității-Alianța Civică-Convenția Democratică. Dar ar fi o eroare la fel de mare să credem că nu există po­si­bilitatea ca astfel de răbufniri să ia până la urmă o culoare ideatică și chiar să se structureze într-un fel, punând în discuție oligopolul politic actual.

 

Fiecare dosar care probează o dată în plus exis­ten­ța unei corupții endemice duce nu numai la decre­di­bilizarea unor partide, ci a întregului sistem par­tizan. Singura variantă de ajustare a sistemului po­litic în ansamblul său, pentru a ieși din ceea ce es­te sau riscă să devină o criză de legitimitate, e în­noirea spectrului politic.

 

Miza momentului devine deci aceea de a găsi oa­meni, cauze, valori, orientări capabile de mo­bi­li­za­re civico-politică. O mobilizare care, de data asta, să aibă vocația unei structurări instituționale. Nu știm dacă în contextul românesc actual, cu un ca­pitalism de partid și de stat fără adevărați ca­pi­ta­liști și un peisaj media captiv, construcțiile vii­toa­re pot veni dinspre societate sau vor fi de sus în jos. Dar ceva nou, sau ceva care se pretinde nou, va apă­rea, va trebui să aibă un discurs, va trebui să ai­bă o culoare politică care să spună ceva celor care vor fi chemați să o voteze.

 

În astfel de momente, se deschide po­si­bilitatea refondării comunității po­li­tice, există o sete de idei și simboluri. E ceea ce se întâmpla și la începutul anilor 1990. Societatea românească a fost atunci ruptă între o minoritate ca­re propunea o viziune proeuropeană, democratică, anticomunistă și o ma­jo­ritate care a căzut sub vraja charismei fals revoluționare care oferea un na­țio­nalism etnic, antioccidental, promotor al democrației originale.

 

Ironia este că cei abuziv acuzați de le­gionarism în mass-media oficiale nu erau cei care promovau naționalismul etnic, ci tocmai cei care susțineau vo­cația democratică a României, iar Ana Blandiana și Gabriel Liiceanu erau re­prezentanți principali ai acestui cu­rent idealist. Istoria se repetă, chiar da­că nu identic. Idealiștii de ieri nu par că mai vor să anime masele, to­tuși, fiecare în felul său, își permite lu­xul unui discurs public liber. Pot deci inspira, riscă să devină periculoși, în­tr-un context în care spațiul public e saturat de clone, avataruri și nulități cu doctorat. Sunt deci ținte azi, așa cum au fost și ieri. De fiecare dată, miza a fost redefinirea discursului do­minant și riscul unui transfer al pres­tigiului intelectual-moral în câmpul politic.

 

La nivel public, reacția la acest atac nu a fost pe măsura nedreptății lui, ci pe măsura antiselecției care domină mass-media. Mircea Toma a atacat de pe pozițiile corectitudinii politice, ce­ea ce îi conferă în ochii multora o for­mă de autoritate și chiar o protecție, doar el este cel care publică Raportul anual privind discursul instigator la ură... Când ai o formă de expertiză și o autoritate civic-instituțională, devii o voce cvasi-oficială. Lipsa de reacție față de utilizarea unei astfel de plat­for­me pentru a stigmatiza nu numai niș­te repere, dar implicit și pe toți cei ca­re le consideră repere este o formă de lașitate. Dar asta nu trebuie să ne mi­re, în condițiile în care partidul pre­zidențial cultivă și acum o Antena 3 care a banalizat de mult astfel de ata­curi. Ele vizează intimidarea celor ca­re ar avea veleități politice, fiind deci unul dintre elementele de bază prin care actuala clasă politică speră să ră­mână fără concurență.

 

Tehnicile din 1990 rămân actuale pen­tru că deținătorii puterii sunt do­mi­nați de aceleași valori. În acest sens, e ironic să vezi cum Realitatea TV în­cearcă reîncărcarea lui Marian Mun­tea­nu pe zona naționalistă, în care fusese distribuit și pe vremea Mișcării pen­tru România, apoi, șocant pentru na­ivi, alături de Măgureanu. Și aceasta nu este decât o altă dovadă că lupta pen­tru simboluri politice se întețește.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22