Perioada legilor electorale care uită de electorat

Unul dintre fenomenele cele mai îngrijorătoare ale ultimilor ani este pierderea capacităţii momentelor electorale de a relegitima întregul sistem politic românesc.

Alternanţa din 1996, confirmată apoi de cele din 2000 şi 2004, făcuse din regimul nostru po­litic o democraţie electorală. De­mocraţia electorală nu este suficientă, este însă un pas important pe drumul democratizării, iar punerea ei în discuţie ne întoarce ani buni înapoi. Po­lemicile asupra corectitudinii numărării vo­tului din 2004 şi 2009, atmosfera din jurul referendumului din 2007, apoi al alegerilor locale şi legislative din 2008 au făcut ca momentul convocării la urne a corpului electoral să nu mai aibă aceeaşi capacitate de a recredibiliza regimul po­li­tic. Încrederea cetăţenilor în viitor şi în noua putere nu tinde să mai crească, pe­rioada de graţie a dispărut. Se poate ar­gumenta că de vină a fost criza eco­no­mică. Totuşi, cred că motivaţia este mai adâncă, fiind legată de practicile elec­to­rale, de atmosfera din campanie, de ca­pacitatea discursurilor partidelor de a mo­biliza. Este evident că turismul electoral, cumpărarea de voturi fie prin politici pu­blice, fie prin alte metode au devenit a doua natură a partidelor noastre. Ziua ale­gerilor devine o zi a scandalurilor, ziua de după una a discursurilor despre fraudare. În aceste condiţii, momentul electoral nu este o sărbătoare a democraţiei, nu este nici măcar un moment al afirmării unor iden­tităţi politice prin intermediul vo­tului. Ziua alegerilor în România a devenit o zi în care sistemul democratic este pus la grea încercare, o zi a suspiciunii. Cel care câştigă este bănuit că „a furat mai mult“. Astfel, în loc să fie reîncărcat cu încredere, raportul dintre cetăţean şi omul politic care ar trebui să-l reprezinte devine şi mai plin de neîncredere.

În acest context, miza dezbaterii asupra modificărilor Legii electorale aprobate săptămâna trecută de Senat este chiar na­tura democratică a regimului nostru po­li­tic.

Au trecut peste cinci ani de când pre­şedintele Băsescu propunea un refe­ren­dum asupra modificării Legii electorale, în sensul adoptării sistemului uninominal majoritar în două tururi. Boicotat de gu­vernul de atunci prin condiţiile organizării acestuia şi prin adoptarea unui proiect de lege care, ca şi cel actual, era în acelaşi timp uninominal şi proporţional, re­fe­ren­dumul nu a fost validat. Totuşi, cei 81% care au fost favorabili sistemului propus în octombrie 2007 (aproape patru mi­li­oane de voturi) reprezentau voinţa elec­toratului tuturor partidelor. Este re­mar­cabil cum în următorii ani toate aceste partide, inclusiv cele care susţinuseră va­rianta preşedintelui, reunite în PDL, au ui­tat de votul în două tururi. Cred că aceas­tă unanimă uitare este cel mai bun ar­gu­ment că sistemul respectiv contribuia cel mai mult la schimbarea clasei politice şi nu servea direct interesele niciunui par­tid.

Analiza rapidă a sistemului elec­toral actual ne spune că este mult prea opac pentru alegător, iar pentru candidaţi apare ca fiind o loterie, chiar o loterie măsluită în favoarea celor care au trasat colegiile electorale. Varianta votului ma­joritar într-un singur tur, care s-a votat acum la Senat şi care, aproape pe şest, a fost impusă în 2008 pentru alegerea şefilor de consilii judeţene şi anul acesta pentru alegerea primarilor, este semnul victoriei baronilor locali asupra democraţiei ro­mâ­neşti, atâta câtă era.

La nivelul primarilor, adoptarea acestui tip de scrutin va prelungi aproape au­tomat mandatele marii majorităţi a edi­lilor locali. Vor exista excepții, dar ironia face ca acestea să fie cu mare probabilitate cele ale unor primari PDL, partidul res­ponsabil de modificarea, anul trecut, a modului de alegere a primarilor. Acea mo­dificare a fost imposibil de justificat în l­ogica binelui comun, ea fiind promovată numai pentru că era în interesul baronilor şi baroneţilor din PDL, în bună înţelegere cu cei din PSD. Poziţia cea mai delicată o are însă PDL, pentru că va trebui să ex­plice cum a trecut de la susţinerea re­ferendumului în favoarea votului în două tururi, se spunea „ca la primar“, la alt sistem, chiar pentru alegerea primarilor. Majoritarul într-un tur limitează un plu­ralism şi aşa limitat şi mai ales încurajează conservarea unor autorităţi locale care îşi cresc gradul de corupţie cu fiecare nou mandat câştigat.

La nivelul alegerilor pentru parlament, pro­blema nu se pune foarte diferit. De ce PSD şi PNL au interesul adoptării ma­joritarului într-un tur? Nici aici interesul general nu pare să fi jucat vreun rol, o dovadă fiind şi lipsa unui acord mai larg asupra acestui subiect. Există însă trei motive importante care ţin de interesul partizan. Primul este legat de faptul că sunt două partide aflate în ofensivă, care au o mare dificultate de a-şi satisface ce­rerile din interior, noul mod de scrutin le-ar oferi un număr mai mare de locuri eligibile care să fie negociate la nivelul USL. Practic, supravieţuirea USL poate fi pusă în pericol de febra posturilor din in­teriorul alianţei, soluţia salvatoare fiind majoritarul într-un tur.

Al doilea motiv este la fel de important, pentru că acesta este singurul sistem elec­toral care poate aduce USL o majoritate calificată de două treimi pentru mo­di­ficarea Constituţiei. Scăderea atribuţiilor preşedintelui este un obiectiv al majorităţii clasei politice, nu numai al USL. În acest sens, suspendarea actualului preşedinte nu este suficientă. Partidele doresc ca pu­terea să se împartă exclusiv între ele, iar existenţa factorului prezidenţial rămâne un pericol pentru monopolul spre care ţintesc.

Al treilea motiv a fost clar exprimat de PNL: dispariţia PDL. Acest obiectiv spune multe despre lipsa de realism a liderilor PNL. Liberalii lui Antonescu nu au în­cercat să câştige electoratul PDL, de fapt au făcut exact contrariul, intrând în USL. Marele risc pentru PDL era apariţia unui concurent direct. În lipsa acestuia, este clar că PDL v-a rezista, indiferent de mo­dul de scrutin adoptat.

Deşi în aceşti ultimi ani toate cele trei partide importante au abuzat de puterea pe care o aveau pentru a modifica legile electorale, cred că acest cerc vi­cios poate fi oprit. Noua putere îşi joacă credibilitatea democratică pe acest su­biect. Actuala Lege electorală trebuie mo­dificată, dar nu printr-o gândire exclusiv pe termen scurt. Cred că majoritarul în două tururi sau un sistem mixt, eventual cu compensare, ca cel german, trebuie să facă obiectul unei negocieri politice între toate partidele parlamentare. Aproape că este mai puţin important ce sistem este adoptat, determinante fiind condiţiile în care se ia decizia respectivă.

Forţarea adoptării unui sistem electoral care convine numai USL riscă să ducă la sporirea instabilităţii politice. Ar fi grav ca acesta să fie obiectivul pe termen scurt. Asta ar explica de ce, în forma votată la Senat, legea este inaplicabilă şi ne­cons­tituţională. Pentru unii, probabil că un preşedinte care atacă Legea electorală la Curtea Constituţională sau o întoarce în parlament poate fi mai uşor de suspendat. Pe de altă parte, USL nu ar trebui să ex­cludă posibilitatea apariţiei unei Pieţe a Universităţii împotriva sa, care i-ar eroda semnificativ elanul actual.

În concluzie, putem spune că toate par­tidele importante au dat dovadă de o ipocrizie patologică în atitudinea lor faţă de subiectul legilor electorale, agravând ast­fel problema discutată mai sus, a ca­pacităţii momentului electoral de a reface încrederea între cetăţeni şi oameni po­li­tici. Putem însă spera că liderii acestor partide, în primul rând cei din majoritatea actuală, se vor gândi de două ori înainte de a lua decizii care pot scădea şi mai mult legitimitatea instituţiilor noastre re­prezentative. Nu pentru că ar deveni de­mocraţi peste noapte, ci pentru că e in­te­resul lor să nu scriem reprezentative cu ghilimele. //