Poate veni schimbarea din interiorul PSD?

PSD nu-și va schimba și narațiunea cu care a câștigat atâția alegători anul trecut, ceea ce le va oferi opoziției și președintelui oportunitatea de a se identifica politic prin discursul proeuropean.

Alexandru Gussi 16.05.2017

De același autor

 

Dacă luăm puțină distanță, putem observa că mul­te dintre analizele despre realitatea românească de la care pleacă atât proeuropenii, cât și eu­ro­scep­ticii de la noi nu sunt atât de divergente pe cât par. Ambele tabere care tind să se cristalizeze în spațiul public observă că România cifrelor roz, România de vitrină ascunde una a deficitului de democrație, a lipsei de autoritate a statului, a con­tinuării spolierii banului public, a dezechilibrelor crescânde dintre diversele regiuni, a crizei sis­te­me­lor de educație și sănătate, a combinației letale în­tre criza demografică și hemoragia forței de mun­că mai mult sau mai puțin calificată. Toate acestea se petrec pe fondul împlinirii a zece ani de când suntem membri ai UE, o Uniune aflată ea însăși în criză.

 

Marile divergențe țin de identificarea cauzelor și soluțiilor. PSD a câștigat anul trecut alegerile par­la­mentare cu un discurs care pleca de la o ana­liză rațională, ducându-și abia apoi discursul des­pre cauze și soluții către interesele și valorile gru­purilor-țintă. Narațiunea sa identifică aceste cau­ze ca venind sistematic din afara țării, de la stră­ini sau de la cei plătiți sau susținuți politic de aceș­tia. Narațiunea aceasta era deja compatibilă cu tra­diția mai veche a PSD, dar forme de naționalism și de xenofobie difuză au devenit frecvente din 2012 și de la prezidențialele din 2014. Soluțiile pro­puse au fost populiste, aplicarea lor integrală fiind considerată nerealistă de către marea majoritate a economiștilor. Zona anti-PSD nu a avut un pro­gram simetric coerent, astfel că nu a știut să mo­bilizeze acea parte a societății care apoi a ieșit în stradă. Scuza existenței unor mass-media ostile nu ține câtă vreme îi avea de partea ei pe șeful sta­tului și pe premier, ambii putând influența decisiv agenda publică. Adevărul e că zona anti-PSD funcționează pe logica pompierului care stinge fo­cul, dar nu are capacitatea să-l prevină. Cu alte cuvinte, nu e capabilă să transforme ethosul pro­eu­ropean într-un veritabil program politic, ca bază a unui discurs credibil și mobilizator.

 

PSD și-a condus deci electoratul de la o critică ra­țională spre cauze și soluții iraționale, a fost aproa­pe de a câștiga singur majoritatea în parlament și guvernează încă pe baza acestui program nere­a­list, având drept perspectivă deraierea economiei și marginalizarea în UE. Trei scenarii se deschid de aici pentru a doua parte a acestui an.

 

Primul e acela inerțial. O guvernare condusă in­for­mal de președintele Camerei Deputaților, Liviu Drag­nea, un guvern lipsit de credibilitate, cel pu­țin la nivel european, un buget nesustenabil etc. E o variantă sinucigașă pentru toată lumea. Ar pre­supune ca PSD, implicit și România, să intre în război cu instituțiile europene care ne mo­ni­to­ri­zează la nivel macroeconomic și la cel al statului de drept. Narațiunea din campania elec­to­rală, poate și starea unei părți a opiniei publice, teoretic ar permite asta, totuși comportamentul din trecut al PSD la gu­vernare și faptul că azi nu pare insensibil la avertismentele UE fac puțin probabil acest scenariu al derivei inerțiale.

 

Dacă o analiză rațională mai este valabilă, atunci ea ne spune că cineva „câștigă timp“, de fapt îl pierde, pentru a pregăti o schimbare care nu se poate limita la anunțata remaniere guvernamentală. Re­ma­nierea mai degrabă amână această schim­bare, dar e semnificativă pentru exis­tența unor dezechilibre la nivelul ma­jorității.

 

A doua variantă logică e legată de o schim­bare a majorității. În România ea s-a făcut în timpul mandatului par­lamentului o da­tă între 2004-2008, de două ori între 2008-2012 și 2012-2016. Toate aceste mo­mente au fost trăite ca niște crize politice, dar și acestea s-au banalizat. Nu putem deci ex­clude un astfel de scenariu. Totuși, e mai degrabă improbabil dacă analizăm starea partidelor de opoziție. PNL și USR nu au ana­lizat cu luciditate ce s-a în­tâm­plat as­tă-toamnă și par mai preocupate de pro­blemele din interiorul lor și dintre ele de­cât de a avea o strategie comună anti-PSD. În plus, șeful statului pare că i-a fixat gu­vernului un minimum de linii roșii și e con­fortabil cu ideea unei candidaturi în 2019 din postura de reprezentant al opo­ziției.

 

Al treilea scenariu e acela al unei schim­bări din interiorul PSD. Alin Teodorescu, în interviul din revista 22, a dat ar­gu­men­te în favoarea acestei variante: „La Ceau­șes­cu a mișcat cineva în front până 1989? În câteva zile din decembrie 1989, a fost împușcat și sistemul schimbat. Așa se va întâmpla și în PSD, mai puțin îm­pușcăturile. Numai că, împingându-l la dreapta și forțându-l să atace puterea ju­decătorească, cum a făcut Liviu Dragnea cu partidul, există un risc de spargere. Unii, puțini, ar dori să continue linia Drag­nea și alții, mulți, ar dori să o aban­doneze“.

 

Adevărul e că ecoul manifestațiilor de acum trei luni sapă în continuare la te­melia credibilității liderului PSD și a gu­ver­nului. În plus, Liviu Dragnea devine puțin credibil chiar în fața celor care se vedeau scăpați de problemele penale. Nu e exclus să asistăm la o „exfiltrare“ din politica ma­re a președintelui PSD, așa cum am văzut că s-a întâmplat cu Crin Antonescu. Deo­camdată, leadershipul exercitat de Drag­nea e unul derutant pentru toată lumea și asta nu poate duce la nimic bun.

 

Cel mai probabil scenariu e acela al unei schimbări venite din PSD, dar el pre­su­pu­ne o formă de colaborare cu președintele, măcar pentru numirea unui nou premier. Nu e clar în ce măsură Klaus Iohannis e dispus să se implice sau să pară că se im­plică într-o schimbare din interiorul PSD. Oricum, furtunile din paharul cu apă de azi ascund una mai serioasă, care poate duce la schimbări la nivel guvernamental și de politici economice. Totuși, PSD nu-și va schimba și narațiunea cu care a câștigat atâția alegători anul trecut, ceea ce le va oferi opoziției și președintelui opor­tu­ni­tatea de a se identifica politic prin dis­cur­sul proeuropean. Un duopol leneș pro vs. anti „străini“ pare că se instalează durabil și neproductiv. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22