Pot deveni europarlamentarele un referendum asupra guvernării Ponta?

Momentul electoral din mai se anunţă a fi, în acelaşi timp, un fel de al doilea tur al alegerilor parlamentare şi un tur preliminar al alegerilor prezidenţiale.

Dispariţiile principalilor protagonişti din 2012, USL şi ARD, au transformat alegerile europene într-un necesar moment al adevărului pentru raportul de forţe dintre partidele româneşti. În plus, dacă parlamentarele din decembrie 2012 au fost apo­geul unei lungi perioade de îngheţare a numărului de ac­tori politici relevanţi, pe 25 mai vom asista, probabil, la o dezgheţare a scenei politice.

Faptul că suntem în ultimul an din mandatul actualului pre­şedinte, precum şi ru­pe­rea colosului antiprezidenţial format din PSD şi PNL duc la diminuarea importanţei clivajului pro-contra Traian Băsescu, care, din 2005, a organizat viaţa noastră politică. Resetarea raporturilor din­tre partide se va face după alte criterii, ca­re vor fi mai clare numai după ce vom putea vedea care este forţa fiecărui partid în aceste alegeri. De rezultatul lor vor depinde viitoarele acorduri pentru toamnă, implicit şi şansele candidaţilor la prezidenţiale.

Primul interesat ar trebui să fie principalul par­tid de guvernământ. Dacă România era o ţară mai democratică după ruperea USL, ar fi tre­buit să avem noi alegeri parlamentare. În lipsa acestora, românii se pot totuşi pronunţa la europene, iar PSD trebuie să-şi dovedească superioritatea. Covârşitoare. Dacă alianţa pe care o conduce, plus scorul partenerului de coaliţie, UDMR, nu au peste 50%, atunci tema legitimităţii Guvernului Ponta va cântări greu în ecuaţia din toamnă. Asta ar face şi mai dificilă o vic­torie a unui pesedist la ale­gerile prezidenţiale.

Faptul că PSD şi-a fixat public un obiectiv de 35% este deja un semn că strategii par­ti­du­lui se tem de impre­dic­ti­bi­li­tatea rezultatului acestor ale­geri. De fapt, un astfel de rezultat ar fi de­zas­truos, dacă ne referim la puterea pe care o concentrează acum partidul lui Ponta la nivel central şi local şi mai ales la perspectiva unor alegeri prezidenţiale, unde capacitatea de ali­an­ţă a PSD este minimă. PSD se pregăteşte deci pentru ce este mai rău, dar asta nu în­seamnă că nu va încerca mult mai mult. Acest mai mult ar trebui să fie rezultatul unei campanii strict axate pe prezidenţiabilul Victor Ponta şi pe un foarte înflorit bilanţ al guvernului. Ade­vă­ratul cap de listă al PSD la europarlamentare nu este Corina Creţu, ci primul ministru. Va fi deci un test pentru capacitatea acestuia de a mobiliza electoratul pesedist. În plus, va fi o încercare disperată de a menţine în viaţă an­tibăsismul şi, în numele acestuia, de a prelua cât mai mult din electoratul USL.

Antonescu este, la rândul lui, adevăratul cap de listă al PNL. Strategia liberalilor va fi aceea de a-l ataca pe Ponta ca simbol al neîn­de­pli­nirii promisiunilor cu care USL a venit la pu­te­re. Ţinta Băsescu rămâne un zgomot de fond, dar devine secundară. Preşedintele PNL a fost acoperit în ultimele săptămâni de înteţirea frec­venţei săgeţilor între preşedinte şi primul ministru. Dar liberalii sunt mai bine plasaţi pen­tru a face opoziţie guvernului. Au cel mai mare grup parlamentar după cel al PSD şi au în Antonescu un bun producător de discursuri de opoziţie. Deşi se află aparent în dificultate şi sunt loviţi inclusiv din interior, liberalii au opor­tunitatea de a deveni protagoniştii aces­tei campanii electorale. Fructificarea res­pec­ti­vei oportunităţi va depinde şi de capacitatea meciului PDL-PMP de a mobiliza electoratul tradiţional antipesedist. Intrarea în joc a lui Tra­ian Băsescu îl transformă într-un fel de cap de listă al PMP. Vizibilul sentiment „an­tibăsist“ din PDL nu este neapărat justificat, pentru că există posibilitatea ca totalul ale­gătorilor celor două partide să fie mai mare decât cel al unui PDL unit. Traian Băsescu pa­re dispus să rişte enorm în această tentativă de a cuceri PDL din exterior, dar, indiferent de reuşita sa, este clar că are capacitatea de a ridica miza acestor alegeri.

PDL are în continuare atuul unui vechi semn electoral şi cel al cuplului Stolojan-Macovei, care, cu cât este mai atacat, cu atât PDL are de câştigat, pentru că Blaga se poate ascunde în spatele acestora. Preşedintele şi PMP pot miza pe energia mai tinerilor Preda, Ba­con­schi, Funeriu, cu condiţia de a nu mai fi ima­gologic canibalizaţi de Elena Udrea.

Alianţele devin posibile atunci când partidele ştiu câte voturi fac. În acest sens, nu trebuie sub­es­timate nici liste ale unor partide ca Forţa Ci­vi­­că, PNŢCD, Noua Republică, PPDD sau PER. Fie­care îşi joacă şansa supravieţuirii ca brand po­litic. În funcţie de rezultatul lor, vom vedea da­­că pot pretinde un loc la masa vii­toarelor ne­go­cieri.

Campania va fi mai lungă şi mai animată de­cât altele şi pentru că rezultatele sunt im­po­sibil de anticipat. Sondajele sunt mai puţin uti­le ca niciodată. Ele nu pot surprinde corect nici participarea, nici capacitatea campaniei elec­torale de a schimba ceva, capacitate teoretic mai mare acum ca în alte cazuri, pentru că avem o situaţie politică inedită. În plus, harta electorală de la locale nu mai este la fel de uşor de reprodus la aceste alegeri, din cauza migrărilor informale de la nivelul primarilor.

Românii nu au mai fost puşi în faţa unei ast­fel de situaţii, în care, pe de o parte, alegerile europarlamentare continuă să nu spună ni­mic electoratului, dar, pe de altă parte, par­ti­de­le au un interes major pentru a se măsura între ele. Acest moment electoral poate de­ve­ni atât o cacofonie a luptei între partidele din opoziţie, cât şi un referendum asupra calităţii guvernării Ponta. Nu aflăm răspunsul decât peste opt lungi săptămâni. //