Principala miză a alegerilor: majoritatea constituțională

În această perioadă electorală se pun bazele legitimării unei noi ordini constituţionale care, indiferent de soluţiile sale teoretice, va avea ca efect blocarea mecanismului de autonomizare a magistraţilor şi repolitizarea funcţionării justiţiei.

Modificarea Constituţiei a fost mult timp un simplu subiect de discuţie, şansele de con­cretizare fiind minime din cauza im­po­sibilităţii formării în parlament a unei ma­jorităţi de cel puţin două tre­imi. Lucrurile se vor schim­ba probabil după ale­gerile din decembrie, când USL, împreună cu traseişti, cu gru­pul minorităţilor şi, even­tual, cu UDMR, va putea să formeze o majoritate cons­tituţională.

Dacă actualul raport dintre forţele politice se menţine la alegerile din 9 decembrie, vom vota nu numai pentru parlamentare, va fi şi echi­valentul unui vot pentru o Adunare cons­tituantă. Asta cu atât mai mult cu cât de­claraţiile actualului prim-ministru merg în direcţia unor schimbări constituţionale profunde. Pe 22 octombrie, Victor Ponta anunţa faptul că USL face o prioritate din modificarea legii fundamentale, atât la ni­velul raporturilor între preşedinte, guvern şi parlament, cât şi la cel al numirii ju­decătorilor Curţii Constituţionale şi al ra­porturilor parlamentului cu Consiliul Su­perior al Magistraturii.

Andrei Cornea, în articolul din 9 oc­tom­brie, aducea mai multe argumente con­sis­tente în defavoarea schimbării Constituţiei în următoarea legislatură, dar la apelul domniei sale, „Nu schimbaţi Cons­titu­ţia!“, pare că USL a răspuns deja: ba da, o vom schimba! Săptămâna trecută s-a aflat des­pre iniţiativa legislativă a unui senator PSD referitoare la diminuarea cvorumului de par­ticipare la referendumul de aprobare a revizuirii Constituţiei, de la jumătate din corpul electoral la 30%. Probabil că această propunere este un simplu element de negociere, pentru că USL poate spera ca, organizând referendumul în două zile, aşa cum a fost şi în 2003, să atingă cei 50% necesari. Apare însă ca un nou semn al pre­o­cupării USL pentru această problematică. Unii pot in­terpreta iniţiativa res­pec­ti­vă ca un pas către mo­dificarea cvorumului pen­tru demiterea preşedintelui, câtă vreme decizia CCR pe tema respectivă pare să la­se deschisă posibilitatea mo­dificării cvorumului la toate tipurile de referendum. Deşi tema şantajului cu de­mi­terea celui care trebuie să-l numească pe primul ministru rămâne deschisă, este mai probabil ca USL, inclusiv din motive de politică externă, să prefere modificarea textului constituţional.

Aici atingem problema motivelor USL. Pe termen scurt, modificarea Constituţiei este o temă utilă, pentru că permite ori­en­tarea campaniei pe „problema Băsescu“. Astfel se va crea o majoritate an­ti­pre­zi­denţială şi în urne, şi în parlamentul ales. Dar adevărata miză a USL nu este aceea de a-i limita puterea preşedintelui Traian Băsescu, ci de a schimba condiţiile ins­ti­tuţionale, inclusiv constituţionale, care au făcut posibil sfârşitul impunităţii de care se bucura clasa politică şi clientela sa.

Timp de aproape 20 de ani, Ion Iliescu a controlat Curtea Constituţională. De când, pe la jumătatea anului 2010, acest lucru pare că nu se mai întâmplă, brusc nu­mi­rea membrilor Curţii nu mai este bună. În­tr-o situaţie echivalentă se află şi Con­si­liul Suprem al Magistraturii. Cu alte cu­vinte, chiar atunci când formele fără fond de la începutul anilor 1990 încep să capete fond, acestea sunt atacate. Iniţial, erau nişte cuvinte scrise ca să rămână literă moartă, atunci când tind să fie luate în serios, trebuie urgent modificate.

Care a fost mecanismul prin care vorbele goale de ieri au început să aibă consecinţe practice? Cred că au fost trei factori de­cisivi: dorinţa naturală de independenţă a puterii judecătoreşti, presiunea unor ins­tituţii ale Uniunii Europene şi realitatea unei noi practici constituţionale a şefului statului. Exact aceşti trei factori care au con­tribuit la reformarea raporturilor între justiţie şi clasa politică sunt azi atacaţi po­litic şi mediatic de USL şi aliaţii acesteia. PSD şi PNL speră astfel ca pe 9 decembrie să primească un mandat popular mai mult sau mai puţin explicit pentru modificări constituţionale îndreptate împotriva in­fluenţei acestor trei factori. Consecinţa evidentă va fi revenirea la momentul în care unele instituţii există numai pe hâr­tie. Întregul proces de construire a sta­tului de drept ar urma astfel să fie luat de la capăt, iar experienţa din această vară ne dovedeşte că USL nu prezintă nicio ga­ranţie că această construcţie va fi mai bu­nă decât cea, departe de a fi perfectă, care a rezultat din aceşti ultimi ani.

Totuşi, schimbările constituţionale ascund o serie de riscuri pentru alianţa PSD-PNL, fiind deja evident faptul că cele două par­tide nu se înţeleg uşor pe acest subiect. Chiar săptămâna trecută, Crin Antonescu se declara monarhist, fiind probabil într-o tentativă de a-şi mai spăla şi demarca bla­zonul, în ultimul timp atât de uşor de confundat cu cel al PSD. Dar proiectul mo­dificării Constituţiei poate avea tocmai avantajul de a da sens USL după alegeri şi din­colo de alianţa guvernamentală. În plus, Victor Ponta şi Crin Antonescu sunt con­testați din interiorul partidelor lor, iar realizarea unui astfel de proiect „istoric“ ar fi un argument în favoarea acestor li­deri. Preşedinţilor celor două partide le es­te mai uşor să se înţeleagă unul cu altul decât să se lupte cu opoziţia internă, astfel se poate ajunge la un compromis cons­ti­tuţional intra-USL care va face alianţa mult mai solidă.

În concluzie, procesul demarat în această vară continuă. Reintrarea în ordinea cons­tituţională făcută la presiunile din exterior a dus numai la o repliere de moment. În această perioadă electorală se pun bazele legitimării unei noi ordini constituţionale care, indiferent de soluţiile sale teoretice, va avea ca efect blocarea mecanismului de autonomizare a magistraţilor şi re­po­li­ti­za­rea funcţionării justiţiei. Acesta pare chiar scopul majorităţii liderilor USL şi al altor politicieni care se pregătesc pentru un „blat“ istoric. Iar societatea civilă pare prea divizată pentru a denunţa eficient acest risc major pentru România. //