De același autor
Pagina de Internet a Partidului Popular European (PPE), cel mai influent grup politic din Parlamentul European, se deschide cu o declaratie neechivoca de sprijin a presedintelui formatiunii, Wilfred Martens, fata de Traian Basescu. "Sunt convins ca va castiga referendumul nu doar pentru ca duce o lupta deschisa impotriva coruptiei, ci si pentru ca majoritatea romanilor au incredere in el." Remarcile sale sunt in egala masura o replica directa la o scrisoare transmisa recent liderilor tarilor membre din UE de catre Partidul Socialist European (PSE), in care se exprima ingrijorarea fata de "incercarile presedintelui suspendat de a submina legitimitatea parlamentului de la Bucuresti". Intrand intr-o polemica destul de virulenta cu danezul Poul Nyrup Rasmussen, presedintele PSE, d-l Martens descrie partidul d-lui Iliescu drept "principalul aliat al nasilor coruptiei din Romania" si tine sa precizeze ca PSD este un simbol al trecutului comunist al tarii..jpg)
Astfel de dispute destul de corozive demonstreaza o data in plus ca reverberatiile crizei politice de la Bucuresti se simt deja la nivel continental. Problema e ca acum, dupa ce Romania a devenit tara membra, registrul declaratiilor s-a schimbat complet. Cu gandul la zestrea de europarlamentari pe care fiecare partid membru o aduce grupului sau politic din Parlamentul European, liderii acestora sunt dispusi sa faca destule compromisuri tactice, trecand in planul doi respectarea unor valori la care ar fi facut mult mai apasat trimitere in perioada de preaderare. D-l Rasmussen, de pilda, face abstractie in luarea sa de pozitie atat de faptul ca votul din Parlamentul Romaniei a ignorat cu totul decizia Curtii Constitutionale, ceea ce il face legal, dar nelegitim, dar si un principiu elementar care ar trebui sa fie valabil in orice confruntare, politica sau nu, acela ca regulile nu pot fi schimbate in timpul jocului. Astfel de lucruri, chiar daca nelegiferate, tin in ultima instanta de gradul de civilizatie, de maturitatea politica si institutionala din fiecare tara.
Este si motivul pentru care tot mai multe voci se intreaba daca aderarea Bucurestiului si a Sofiei la Uniunea Europeana nu a fost cumva prea grabita. Deja din cateva capitale europene importante, de la Londra si de la Paris, dar si din Olanda si Suedia, i se cere Comisiei Europene sa adopte o linie mai ferma fata de derapajele de la Bucuresti si de la Sofia. Se avanseaza chiar ideea ca raportul de monitorizare care va fi definitivat curand sa fie facut public, practica de regula neutilizata in cazul tarilor membre.
Semnale de alarma vin nu doar de la Bruxelles, ci si de la americani. Intr-un interviu acordat revistei 22, Nicholas Taubman, ambasadorul SUA la Bucuresti, se arata ingrijorat de jocurile de culise ale politicienilor romani. "Statutul de membru NATO si UE implica numeroase alte lucruri, inclusiv angajamentul de a respecta standarde inalte de guvernare democratica. Sunt ingrijorat cu privire la unele lucruri pe care le-am auzit in ultimele saptamani, despre jocuri si tactici politice care nu mi se par fairplay. In orice competitie electorala corecta, trebuie sa existe sanse egale pentru toti. Cartile nu ar trebui aranjate impotriva vreunui candidat." Nemultumirile fata de manevrele de culise neortodoxe practicate de coalitia antiprezidentiala nu puteau fi mai explicit formulate. Adancirea crizei politice, combinata cu marginalizarea si chiar incercarea de eliminare a unuia dintre partizanii unei relatii speciale cu Statele Unite nu pot starni decat ingrijorare peste Ocean.
Tarile membre ale UE si Statele Unite sunt puse in fata unei situatii ingrate. De facto, Romania este membru NATO si UE, dar nu se comporta ca atare. De aceea, atat Bruxellesul, cat si Washingtonul au cu adevarat de ce sa fie preocupate atunci cand vine vorba de gestionarea relatiei cu Romania. Din cel putin doua motive. Pe de o parte, seria de fortari repetate ale limitelor jocului democratic la care asistam in ultima vreme risca sa provoace valuri periculoase in interiorul UE. Cu sase luni in urma, totul ar fi fost mult mai simplu. Ne puteam astepta la luari de pozitie taioase si la avertismente severe. Acum insa, capacitatea reala de a face presiuni asupra clasei politice autohtone e sever limitata. Sigur, daca lucrurile degenereaza mai mult, pot exista reactii radicale de genul celor pe care a trebuit sa le suporte Austria dupa succesul electoral al lui Heider. Problema e ca astfel de masuri nu sunt tocmai confortabil de luat, lasa cicatrici si au toate sansele sa puna pe tapet o intrebare legitima: daca lucrurile stau atat de prost la Bucuresti, de ce a fost acceptata Romania in Uniunea Europeana?
Al doilea motiv de ingrijorare e chiar mai delicat si mult mai greu de abordat pe fata. Care este amestecul Rusiei in regiune si in ce fel Moscova incearca sa influenteze principalii actori politici de la Bucuresti? Ca se amesteca e sigur. Astfel de lucruri se intampla de zeci de ani in Occident, si inca cu mare succes. KGB a orchestrat numarate campanii "antiamericane" sub stindardul "luptei pentru pace" sau alte teme adecvate, dupa caz. A fost folosit tot arsenalul de metode, de la santaj si "cadouri financiare" pana la utilizarea "idiotilor utili", acele grupuri de extrema stanga gata sa puna in carca Occidentului toate relele de pe planeta. De altfel, multe dintre banuielile care circulau la acea vreme au fost confirmate ulterior, dupa 1990, cand o serie de documente secrete au fost extrase din arhiva KGB. Or, intr-o perioada in care nu doar America, ci si Uniunea Europeana incep sa intre tot mai acut in coliziune cu o Rusie cu redescoperite ambitii imperiale, atat pe tema securitatii energetice, dar si in alte chestiuni sensibile, precum dosarul nuclear iranian, astfel de intrebari incep sa fie relevante.
Moscova are destule parghii la indemana. Cele ideologice au sanse minimale de succes. In schimb, in special corporatiile rusesti, tot mai active pe piata romaneasca, pot fi instrumente extrem de eficiente pentru a cumpara, cu binecuvantarea Kremlinului, bunavointa unei parti a clasei politice autohtone, bine cunoscute pentru coruptie si lipsa de moralitate. Putem spune ca e vorba doar de speculatii, dar nu putem sa nu luam act de avalansa aparitiilor mediatice de care se bucura de o vreme incoace Cozmin Gusa, un personaj cu o semnificatie politica neglijabila, dar mare promotor al relatiilor cu Rusia si un critic acid al Uniunii Europene.
Or, Kremlinul are toate motivele sa salute o eliminare a lui Traian Basescu din spatiul politic. Nu doar pentru ca el cultiva o relatie speciala cu americanii. La urma urmei, o schimbare radicala de directie din acest punct de vedere e greu de imaginat, cel putin pe moment. Opinia publica autohtona continua sa priveasca Rusia cu destula ostilitate. Insa el are doua pacate majore din punctul de vedere al Moscovei: pare dispus sa se alieze activ cu polonezii si cu Tarile Baltice, creand o masa critica ostila Rusiei in interiorul UE, si este de departe cel mai popular lider politic roman la Chisinau, ceea ce poate genera dificultati suplimentare in incercarea Rusiei de a controla administratia din Republica Moldova.
Iata tot atatea motive pentru care criza politica de la Bucuresti, care foarte probabil nu se va linisti dupa 19 mai, are toate sansele sa creeze destule turbulente externe. Ceea ce nu face decat sa ridice si mai mult miza unei confruntari care depaseste, cu siguranta, cu mult limitele unui conflict care, adesea, este in mod nejustificat redus la nivelul unor dispute personale Basescu-Geoana sau Basescu-Tariceanu.
