Bolile de sistem ale Romaniei

Incepand cu 2001 doua prestigioase universitati americane, Columbia si Harvard, publica anual un clasament al tarilor dupa nivelul lor de competitivitate economica. In elaborarea metodologiilor de lucru s-au implicat doi dintre cei mai reputati economisti

contemporani: Jeffrey Sachs, cu o extinsa experienta in studiul economiilor in tranzitie, si Michael Porter, cel care a si deschis cu o lucrare de acum clasica, Despre competitivitatea natiunilor, o cale de abordare cu totul noua in analiza factorilor hotaratori pentru succesul unei companii sau al unei intregi economii nationale. Luate impreuna, cele doua clasamente dau nu numai o foarte buna harta a prosperitatii diferitelor tari de pe glob, ci si o masura a capacitatii acestora de a ramane prospere sau de a deveni prospere in viitor. Intr-o lume in care retelele de transport, financiare si de comunicatii globale fac pozitionarea geografica tot mai putin relevanta, iar acordurile de liber schimb inlatura majoritatea barierelor de protectie vamale, prosperitatea pe termen lung a unei natiuni tine in mod esential de capacitatea acesteia de a fi un jucator performant in economia mondiala. Din pacate, daca ne uitam la cele doua clasamente, nu avem deloc motive sa privim viitorul cu multa liniste. In primul dintre ele, care ia in consideratie caracteristicile mediului macroeconomic, calitatea institutiilor publice si resursele tehnologice din fiecare tara in parte, ne situam in 2003 abia pe pozitia 75, in scadere de pe locul 67 cu un an in urma, dintr-un total de 102 intrari. In al doilea, care masoara in principal calitatea companiilor si a mediului de afaceri, ne plasam, din nou, doar pe pozitia 76.

Astfel de analize explica in buna masura cum de s-a ajuns in 2003 la un deficit comercial record de peste 5 miliarde, cu 30% mai mult decat anul trecut. Acest nivel al deficitului comercial, care este diferenta din cat exporta si cat importa o tara, a pus pe jar si guvernul, si Banca Nationala care au inceput sa traga semnale de alarma si sa propuna formule de descurajare a creditului, astfel incat romanii sa cumpere mai putine automobile si electrocasnice din import. Chiar daca produsele cu pricina nu reprezinta decat o parte din valoarea totala a sumelor platite in exterior pentru importuri, iar grosul banilor se duce de fapt pe materii prime, pe energie, pe echipamente si instalatii.

Acest gen de reactii pot insa eventual calma dureri de moment, dar eludeaza problema de fond. Aceea ca mai toate produsele dorite de cumparatorii din Romania, de la masini de spalat, aspiratoare sau filtre de cafea pana la automobile, nu sunt produse in tara. Acelasi lucru e valabil si in cazul companiilor. Foarte putine dintre echipamentele si instalatiile de care firmele au nevoie sunt fabricate in tara. In aceste conditii, nu numai ca nu e de mirare ca ajungem la un deficit comercial record, dar nici nu trebuie sa ne facem mari iluzii cu privire la sansele de ridicare rapida a nivelului de trai al romanilor in anii urmatori, indiferent de promisiunile care vor fi facute din belsug in acest an electoral. Iar eventuala integrare a Romaniei in Uniunea Europeana, in cazul careia au primat de fapt considerentele politice, nu are cum sa rezolve automat acest deficit major de competitivitate. Subiectul este insa evitat constant.

Guvernul Nastase are tot interesul sa scoata in evidenta doar ritmurile de crestere economica ridicate din ultimii 3 ani, un indicator cu totul insuficient pentru a masura sanatatea economiei nationale. Principala pacaleala e aceea ca Produsul Intern Brut (PIB-ul) al tarii, adica valoarea totala a bunurilor si serviciilor din Romania, a crescut nu pentru ca Executivul ar fi accelerat reformele, ci prin efectul cumulat a doua fenomene exterioare. E vorba de intrarile de fonduri de la Uniunea Europeana si de la Banca Mondiala, in principal pentru lucrari de infrastructura, si de sumele importante trimise de cei plecati la munca in strainatate dupa ridicarea vizelor, care, dupa unele estimari, se ridica la circa 2 miliarde de euro anual. In rest, sectorul energetic a ramas in mare parte nereformat, lucrarile de constructii - de la scoli, gari sau universitati pana la sosele, ca si achizitiile din bani publici ale regiilor nationale sau locale, se fac de cele mai multe ori pe criterii politice in asa fel incat sume imense, de ordinul sutelor de milioane de euro, sa ajunga in buzunarele clientelei PSD. Cat despre privatizari, cele mari de genul Petrom sau BCR se tot amana constant sau au loc in extremis, atunci cand presiunile externe sunt prea mari, iar cele de dimensiuni mai mici se negociaza direct in birourile judetenelor PSD din tara, dupa cum vine randul unuia sau altuia dintre protejatii partidului.

Cu cea mai mare parte a segmentelor economice nereformate, cu putine investitii straine directe, cu un sistem national de cercetare si inovare in paragina, cu lucrarile de investitii si cu marile achizitii publice, derulate sub un strans control politic si o administratie centrala si locala ramase in mod fundamental neschimbate, ca mod de organizare si functionare, de pe vremea regimului Ceausescu, economia Romaniei nu are cum sa faca fata competitiei internationale globale. Oamenii de pe strada se plang, e adevarat cu indreptatire, ca salariile si pensiile sunt mici, ca energia electrica e scumpa, ca intretinerea costa prea mult. Dar nu exista nici un fel de solutie minune pentru astfel de probleme. Chiar si daca s-ar confisca peste noapte averile celor bogati, multe acumulate probabil dincolo de limita legii, nu s-ar obtine mare lucru, asa cum lasa sa se inteleaga unii "justitiari de serviciu" de tip PRM, in conditiile in care un roman produce in medie de 7 ori mai putin decat un francez si de 4 ori mai putin decat un ungur, iar marea majoritate a firmelor autohtone nu sunt capabile sa vanda pe pietele externe. Indiferent de retorica publica a politicienilor, de optimismul afisat de Adrian Nastase si de ceilalti lideri din PSD care nu mai prididesc sa laude "coerenta" Executivului, de suvoiul de cifre pozitive si de promisiuni care va curge peste alegatori in acest an electoral, bolile Romaniei nu pot fi vindecate decat printr-o reforma radicala a sistemului de guvernare. Activitatile capabile sa aduca valoare si sa devina competitive si in tara si in strainatate trebuie promovate in dauna celor fara sanse. E simplu pe hartie, dar foarte greu de realizat in practica, datorita costurilor politice si sociale majore, carora vor trebui sa le faca fata cei care si-ar asuma un astfel de proiect. De genul celor infruntate de Margaret Thatcher, care in anii ’80 a schimbat din temelii Marea Britanie, fara sa tina cont de valul de proteste si de presiuni din jurul ei. Din pacate, daca luam nu numai pulsul clasei politice, ci si al societatii romanesti in ansamblu, astfel de abordari radicale par in acest moment greu de acceptat.