De același autor
Una e să fii primar la Sibiu, cu un Consiliu Local în care te bucuri de suportul politic masiv al propriei formaţiuni politice, şi cu totul altceva să guvernezi la Bucureşti, având în spate o alianţă de conjunctură, cu interese în competiţie, pilotată de Mircea Geoană, Crin Antonescu şi Dan Voiculescu.
Dacă am discuta în termenii marketingului comercial, Klaus Johannis e cu adevărat un brand politic solid. În jurul numelui primarului Sibiului s-a creat o adevărată legendă, după ce acesta a câştigat trei alegeri locale în şir cu scoruri electorale care amintesc de perioada regimului comunist. În timpul mandatelor sale, Sibiul a fost, pentru un an, alături de Luxemburg, Capitală Culturală Europeană, prilej cu care fonduri importante au fost dirijate către oraş de la nivel central de către Guvernul Tăriceanu (atunci s-a cimentat, probabil, şi relaţia strânsă dintre liberali şi d-l Johannis), ceea ce a permis o spectaculoasă restaurare a centrului istoric al oraşului, singurul proiect de o asemenea anvergură derulat cu succes într-un mare oraş românesc. În plus, Klaus Johannis, o apariţie publică agreabilă, mai are o mare calitate: e neamţ. A fi neamţ e din start un mare avantaj într-o ţară în care opinia publică se declară zilnic dezgustată de jocurile politice de tip balcanic de la Bucureşti. Unul dintre motive e acela că mulţi români privesc şi astăzi cu nostalgie la perioada domniei lui Carol I, suveranul de origine germană unanim creditat cu meritul de a fi pus bazele României moderne.
Prin urmare, dacă recapitulăm, avem în persoana lui Klaus Johannis un primar de origine germană, extrem de popular pe plan local, care s-a remarcat în ultimul deceniu prin maniera inteligentă şi eficientă în care a gospodărit Sibiul. Ce soluţie mai bună de prim-ministru am putea avea? Iată o propunere irezistibilă de premier avansată iniţial de PNL şi asumată ulterior de PSD, PC, UDMR şi de minorităţile naţionale. O mutare, în mod evident, inspirată, menită să-l trimită în corzi pe Traian Băsescu. Într-adevăr, cum să ceri românilor să privească cu ochi buni pe cineva care refuză să valideze constituţional o soluţie care pare să fie formula magică prin care se poate pune capăt haosului din politica autohtonă? Care ar închide simbolic un arc peste timp din perioada domniei lui Carol I până în zilele noastre? Sigur, entuziasmul pare excesiv, dar nu e deloc exclus ca unii compatrioţi să gândească chiar în aceşti termeni.
Problema e că, aşa cum orice specialist în marketing ne poate atrage atenţia, un brand trebuie întotdeauna privit în context. Valoarea sa, impactul public sunt strâns legate de factorii exteriori la care ne raportăm.
O primă observaţie e aceea că o parte dintre chiar românii cuceriţi de ideea Klaus Johannis–prim-ministru nu privesc probabil deloc cu ochi buni faptul că în spatele său se regăsesc personaje atât de controversate precum Dan Voiculescu, unul dintre oamenii cheie ai fostei poliţii politice, în calitatea sa de director general al celei mai importante firme de comerţ exterior a Securităţii. Dar, probabil, la limită, peste asta se poate trece. Se poate spune că aşa e în politică. Trebuie făcute şi unele compromisuri. În acest moment de criză, dincolo de consideraţiile morale, e mai important să avem un om capabil în fruntea guvernului.
Numai că exact în acest punct riscăm să intrăm în dificultate, dacă privim lucrurile cu mai multă atenţie. Ajungem astfel, din nou, la context. Plecăm de la întrebarea cheie: ce şanse sunt ca un primar excelent să devină un premier excelent? Şi răspunsul dezarmant, poate surprinzător pentru mulţi, e: foarte mici! Nu pentru că am pune în discuţie calităţile personale ale d-lui Johannis. Dar ele nu sunt de ajuns. Klaus Johannis a fost şi este un bun primar pentru că a beneficiat de două pârghii majore care i-au permis să-şi pună în practică ideile şi bunele intenţii: 1) legitimitatea dată de un covârşitor vot popular; 2) un sprijin politic masiv în Consiliul Local, unde formaţiunea sa, Frontul Democrat German, deţine o consistentă majoritate.
Din păcate însă, niciuna dintre ele nu poate fi transferată la Palatul Victoria. Suportul politic teoretic de care el dispune în principiu în parlament, prin mandatele cumulate PSD–PC–PNL–UDMR–minorităţi, e strict unul de circumstanţă. Unicul liant al coaliţiei este dorinţa de a-l bloca pe Traian Băsescu. Pentru că trebuie să fii extrem de naiv să crezi că actorii politici de mai sus sunt realmente preocupaţi de buna guvernare a ţării. Dacă reuşesc să-l instaleze pe Klaus Johannis prim-ministru, principala lor grijă va fi aceea de a-şi urmări agenda de interese, nu de a oferi suport politic eventualelor iniţiative ale şefului Executivului. S-a văzut, până recent, cât de greu funcţionează un guvern cu doi poli egali. Imaginaţi-vă cum arată o structură din start mult mai complicată, cu un premier fără niciun suport politic propriu.
Iar pentru cei care încă îşi mai fac iluzii, să rememorăm cazul unui alt sibian foarte cunoscut: Emil Hurezeanu. Unul dintre cei mai redutabili şi sofisticaţi jurnalişti şi analişti politici ai momentului. Cu vreo 7-8 ani în urmă, el acceptase o invitaţie din partea primului ministru de atunci, Adrian Năstase, de a i se alătura acestuia în calitate de consilier. Cu siguranţă, d-l Hurezeanu spera ca din această poziţie, aparent privilegiată, să-şi poată pune în practică unele idei de folos în contextul de atunci, în care România se afla în plină cursă de integrare în Uniunea Europeană. Iluziile i s-au spulberat însă repede, când a realizat că aparatul de partid din jurul premierului l-a izolat imediat, lipsindu-l de orice influenţă reală. Şi nu e deloc vorba de un caz izolat.
Cu câţiva ani în urmă, oameni redutabili din punct de vedere profesional, precum Daniel Dăianu şi Ilie Şerbănescu, odată ajunşi în poziţia de miniştri, au realizat că fără un sprijin politic real sunt în fapt complet decuplaţi de structurile pe care în aparenţă le controlau. Iată de ce, din nefericire, un brand politic de valoare născut la Sibiu are şanse infime să fie transplantat cu succes la Bucureşti. //
