De același autor
Obiectivul politic esențial al PSD a rămas neschimbat față de cel din vara anului 2012: demantelarea componentelor esențiale ale arhitecturii instituționale a României construită în ultimul deceniu.
Arestările și condamnările spectaculoase, conflictele din USL sau cele dintre PDL și PMP, schimbul acid de replici dintre cele două palate, iată subiectele care domină scena mediatică autohtonă. Însă, dincolo de asta, se petrece ceva mult mai important pentru societatea românească în ansamblu: de doi ani încoace, de când USL a preluat guvernarea, asistăm la demantelarea progresivă a întregii arhitecturi instituționale a României construită în ultimul deceniu. Fondurile europene sunt, desigur, importante. La fel și libera circulație în spațiul continental, dreptul la muncă și toate beneficiile individuale asociate. Însă marea miză a integrării europene era, în fond, modernizarea statului, consolidarea unor instituții cheie funcționale și neutre, precum cele din sistemul de justiție, serviciile secrete, BNR, agențiile de reglementare din domeniile importante, capabile să asigure acel echilibru între puteri esențial în prevenirea derapajelor democratice și abuzurilor și în limitarea corupției.
În acest moment e puțin probabil ca acest deziderat să mai fie posibil, cel puțin pe termen mediu. Pentru că pentru actuala putere, în principal pentru PSD, obiectivul fundamental este unul diametral opus: readucerea fermă în sfera sa directă de influență a tuturor structurilor esențiale în exercitarea puterii. Cu ani în urmă, un ofițer dintr-un serviciu secret îmi spunea că pentru ei nu există înfrângeri, ci doar eșecuri temporare. Acest tip de mentalitate stă și la baza întregii acțiuni politice a PSD. Eșecul din vara anului 2012 a fost considerat doar unul de parcurs, nicidecum un război pierdut. Obiectivul final a rămas același. S-au schimbat doar armele de luptă și tactica de joc.
Trei sunt în acest moment direcțiile strategice esențiale pe care PSD le urmărește pentru a-și atinge obiectivele esențiale descrise mai sus: 1) preluarea controlului asupra instituțiilor de forță din stat (teoretic independente) sau, dacă acest lucru nu este (încă) posibil, inhibarea/emascularea acestora; 2) dominația autoritară asupra celei mai mari părți din spațiul media, cu trimitere specială la televiziunile de știri; 3) contracararea presiunilor externe din zona occidentală care au jucat un rol esențial în eșecul puciului din vara anului 2012.
Primele două deziderate sunt în curs de implementare. În unele cazuri, chiar într-o fază avansată. Deja raportul de forțe din CSM s-a schimbat, iar prin intermediul noii conduceri pot fi atacate și alte redute, în principal Înalta Curte și DNA. Serviciile secrete (mai ales SRI) sunt și ele o țintă importantă, nu în ultimul rând pentru a împiedica colaborarea acestora cu DNA, o colaborare care s-a dovedit extrem de eficientă în cazurile de corupție la nivel înalt. Și în Curtea Constituțională raportul de forțe s-a schimbat. Sigur, Curtea a respins recent anumite inițiative legislative importante pentru Executiv, în special legea privind descentralizarea. Dar oare Victor Ponta chiar își dorea cu adevărat să treacă un demers orchestrat de Liviu Dragnea care sporea considerabil puterea baronilor locali? Pe de altă parte, deși actuala putere e conștientă că erodarea electorală e inevitabilă, pleacă de la premiza că dominația asupra principalilor vectori mediatici poate compensa efectele acesteia, blocând discursul critic la adresa puterii, discreditând opoziția și inoculând ideea că „toți sunt la fel“, pentru a descuraja coagularea unui sprijin popular consistent în favoarea unei alternative politice.
Rămâne cea de-a treia direcția strategică, una relativ nouă. Între altele, și pentru că PSD nu a acordat până acum suficientă atenție acestui aspect. Se pare însă că lecția a fost însușită după ce partidul a văzut că tipul de retorică primitivă practicat de personaje precum Cătălin Ivan nu este de mare folos la Bruxelles. Strategia de contracarare a criticilor și presiunilor explicite venite din zona occidentală se bazează pe două elemente importante: etalarea demonstrativă a dorinței de a dezvolta legături privilegiate cu China și Rusia, principalii adversari geopolitici ai Occidentului; 2) o gestiune profesionistă, mai sofisticată, a relațiilor cu Bruxellesul, în particular cu Comisia Europeană. Maniera în care a fost alcătuită lista PSD pentru europarlamentare ilustrează din plin acest lucru. Pe lângă nume imposibil de refuzat, precum Daciana Sârbu sau Corina Crețu, sunt câteva figuri noi care, se speră, vor putea manevra mai inteligent în culise pentru a bloca într-o măsură mai mare demersurile critice la adresa USL ale unor adversari precum Monica Macovei, care se bucură de multă credibilitate la Bruxelles. Semnificativ e și faptul că s-a găsit un loc eligibil sută la sută (o poziție vânată de mulți din clientela de partid) pentru unul dintre cei mai apropiați consilieri ai comisarului european Dacian Cioloș. PSD pare să fi realizat faptul că are nevoie de oameni care să cunoască bine maniera în care operează birocrația europeană, să știe să deschidă ușile importante și să ajungă la actorii importanți în luarea deciziilor. Strategia are șanse să fie cu atât mai eficientă, cu cât semnalele critice formale venite din partea unor instituții autohtone precum CSM sau Curtea Constituțională se vor estompa probabil considerabil în viitor.
Dacă toate aceste obiective vor fi atinse în bună măsură în cursul acestui an, și nu avem motive să ne îndoim că acest lucru se va întâmpla, după plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni, PSD va prelua controlul asupra, practic, tuturor pârghiilor de putere importante din spațiul autohton. Ne vom întoarce astfel în timp, în mare, la epoca Adrian Năstase, ceea ce înseamnă că și dezideratul de fond – modernizarea României – trebuie amânat sine die. //
