Contează cu adevărat numele de pe listele electorale?

Ne aflăm probabil în situația în care „listele curate“ și candidații fără cusur  par să aibă un impact marginal în raport cu resursele și tehnicile de campanie.

Europarlamentarele sunt alegeri pe liste cu o circumscripție unică la nivel național. Din acest punct de vedere, ele ar putea oferi răspunsuri concrete la două dintre întrebările puse des în Ro­mânia în ultima vreme: 1) care este forța reală a par­tidelor politice în acest mo­ment (contează mai ales ce­ea ce se va întâmpla pe ce­ea ce numim „segmentul de dreapta“, pentru că acest lucru ar putea avea un im­pact important la stabilirea principalului can­didat an­ti-PSD la prezidențiale); 2) cât de mult contează în mod real pentru electorat numele de pe listă. Mai concret, cât influențează, în mod favorabil sau ne­favorabil, nume precum Monica Macovei, Theodor Stolojan, Mihai-Răzvan Un­gu­rea­nu sau Elena Băsescu. Un punct de vedere destul de larg răspândit printre jurnaliștii, comentatorii politici sau formatorii de opi­nie din societatea civilă, îngrijorați de de­rapajele democratice severe din vara anu­lui 2012, de presiunile contra justiției, de acapararea statului de către actuala putere (mai întâi USL, acum PSD și asociații), es­te că singura cale de a readuce la urne elec­toratul absent în decembrie 2012 și de a echilibra astfel balanța periculos încli­nată în favoarea PSD este de a pune pe lis­te oameni impecabili din punct de vedere moral și profesional. Unii au sugerat chiar un fel de recrutări de tip HR, care să iden­tifice și să promoveze astfel de candidați ideali, lăsând să se înțeleagă că pentru spa­țiul opoziției, cu trimitere mai ales la PDL și PMP, aceasta ar fi soluția câștigătoare.

Dar oare așa să fie? În realitate nu știm, în ciuda cercetărilor sociologice pree­lecto­ra­le, care s-au dovedit, în ultima vreme, a fi destul de departe de ade­văr. Dacă ne luăm după ce s-a întâmplat la ultimele alegeri parlamentare, astfel de aşteptări sunt mai de­grabă naive. La Iași, de pil­dă, PDL a avut în cel puțin două colegii doi candidați cu notorietate, cu un profil profesional și intelectual so­lid și fără probleme de in­tegritate: profesorul Du­mi­tru Oprea, fost rector al Universității „Al.I. Cuza“, și Teodor Baconschi. E greu de văzut ce ar fi avut de obiectat împotriva celor doi acel electorat „pretențios“ de ca­re am vorbit mai sus. Dar asta nu a contat deloc. O traseistă proaspăt transferată de la PDL la PNL (Mihaela Popa) și un ilustru necunoscut livrat de UNPR (Emacu) i-au bătut categoric pe cei doi cu ajutorul si­glei USL. Deci, ideea că o parte im­por­tantă din electoratul „de dreapta“ nu a venit la vot pentru că nu avea pe cine ale­ge nu a avut deloc acoperire în cele două cazuri. Și, să nu uităm, asta se întâmpla la scurtă vreme după cea de-a doua sus­pen­dare a președintelui, care ar fi trebuit, în teorie, să îngrijoreze grav un astfel de „elec­torat sofisticat“, fie și doar datorită reacțiilor negative unanime venite din Oc­cident. O formidabilă mașinărie electorală USL, cu resurse semnificative la dispoziție (oameni, logistică, bani, mass-media), a spul­berat literalmente opoziția, chiar și atunci când aceasta a avut nume onorabile drept candidați în colegiile uninominale.

Una dintre explicațiile pentru care Barack Obama a câștigat ultimele alegeri prez­i­dențiale este că, în loc să se bazeze pre­ponderent pe strategi electorali de elită, așa cum a făcut contracandidatul său Mitt Romney, a pus la punct un formidabil sistem de analiză electorală prin pro­ce­sa­rea unui enorm volum de date extrase din postările din rețelele sociale. Jim Messina, managerul campaniei lui Barack Obama, a dezvăluit după alegeri că în decursul celor 14 luni de campanie a făcut 62.000 de si­mulări pentru a modela comportamentul votanților și a formula mesajele electorale adecvate în raport cu acesta. Rezultatele au fost impresionante: predicțiile în cazul voturilor din Florida au avut o marjă de eroare de doar 0,05 procente, iar în ni­ciun alt stat eroarea nu a depășit 0,5 pro­cente. E drept, pentru asta echipa lui Oba­ma a utilizat doar în echipa de analiză de date 165 de oameni, iar tot proiectul a cos­tat 1 miliard de dolari.

Am amintit toate aceste lucruri pentru că și în România ne aflăm probabil în situația în care „listele curate“ și candidații fără cu­sur par să aibă un impact marginal în ra­port cu resursele și tehnicile de cam­pa­nie. Mulți pleacă de la premiza, bine ino­culată în principal de Antene şi de Ro­mânia TV, dar şi de alte canale media, că de fapt „toți sunt la fel“. Prin urmare, de­cuplarea de tot ceea ce înseamnă politică și dezinteresul față de alegeri sunt perfect justificate. Poate peste un anumit prag cri­tic (așa cum s-a întâmplat în 2004) să asis­tăm din nou la o mobilizare semnificativă a electoratului anti-PSD. Dar e neclar da­că și când se va întâmpla acest lucru. Oricum, sunt puține indicii că vom vedea astfel de mutații electorale majore până la sfârşitul lunii mai. Nu e neapărat ceea ce ne place să auzim, dar e mai bine să nu ne păcălim singuri.

O strategie de alegeri viabilă nu poate ig­no­ra această realitate, e drept, puțin plă­cu­tă. Sigur, nu ne oprește nimeni să cons­truim un univers electoral fictiv mai atrac­tiv. Dar asta nu ne va fi de folos, atunci când vom contabiliza voturile pe 25 mai. //